vineri, 30 aprilie 2010

SINECTICO 2010, Întrunirea oamenilor de carte din România, cu ocazia Zilei Mondiale a Cărţii şi a Drepturilor de Autor, cu desfăşurare în intervalul 22 – 23 aprilie a.c.


Cu ocazia sărbătoririi Zilei Mondiale a Cărţii şi a Drepturilor de Autor, declarată în 1995 de UNESCO ca fiind ziua de 23 aprilie, s-a organizat şi desfăşurat prima ediţie a SINECTICO, sub înaltul patronaj al Ministerului Culturii si Patrimoniului Naţional.

Evenimentul, organizat şi moderat de către Partner Talk Partners prin doamna Cristina Tătăreanu, a reunit la deschiderea din 22 aprilie, la Sala Media a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, personalităţi importante precum: domnul Kelemen Hunor – Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, domnul Vasile Timiş – secretar de stat MCPN, poeta Ana Blandiana, criticul literar Alex Ştefănescu, domnul Grigore Arsene – Preşedinte AER, domnul Eugen Vasiliu – Director General Adjunct ORDA şi scriitori, ilustratori, editori, reprezentanţi ai mass media, directori de şcoli şi licee, elevi, studenţi.

Au fost prezentate cu această ocazie obiectivele evenimentului, printre care enumerăm: revigorarea pieţei de carte din România, îmbunătăţirea relaţiei dintre editori şi librari, promovarea autorilor români contemporani în rândul tinerilor, crearea unei legături puternice şi transparente între editori, librari şi publicul cititor, promovarea ilustraţiei de carte româneşti şi artiştii români versus artiştii străini, identificarea şi promovarea modalităţilor de protejare a drepturilor de autor, precum şi programul de discuţii din cele două zile de lucru.

Desfăşurată într-o atmosferă relaxată, şedinţa a adus în discuţie situaţia cărţii ca produs al scriitorului, ilustratorului, editorului, librarului, chiar şi al cititorului - ca rezultat al cererii şi ofertei. Din oricare parte ar fi privite lucrurile, suportul statului în promovarea şi susţinerea cărţii româneşti, sub toate aspectele ei, este necesară, vitală chiar.

A fost demitizată concepţia precum că internetul ar distruge interesul pentru carte, deoarece, precum spunea Ana Blandiana, acesta „nu este un scop în sine ci un mijloc precum hârtia”. Însă, fiind atât de accesibil, internetul „permite o anumită superficialitate în actul ceeator”, a precizat Alex Ştefănescu.

Literatura produce nobleţe, îi face pe oameni frumoşi”, spune în continuare Alex Ştefănescu, iar în afară de asta, literatura/cartea „este şi o marfă bună la export, nu se diminuează şi dă faimă”. Sigur nu a venit momentul dispariţiei cărţii, „literatura dacă nu ar exista ar fi reinventată”, căci „ atunci când s-a făcut fotografia nu a dispărut pictura”.

Printre altele, referitor la plăcerea exprimată de ministrul culturii de a citi ca pe vremuri o carte în serile de tihnă, Alex Ştefănescu spune „domnul ministru are aşa nişte obiceiuri de om de cultură că mă şi mir că este ministrul culturii”.

Indiferent de „suportul” şi modul în care circulă informaţia, fie literatură fie imagine, deci pe hârtie sau pe suport digital / internet, aceasta este un drept de autor şi trebuie protejată ca atare. Sprijinul statului se impune. În acest sens, Eugen Vasiliu a metaforizat situaţia astfel: „dreptul de autor fără suport material e ca un vas cu catarg dar fără vânt”.

Au mai fost discutate situaţia bibliotecilor, a editurilor, a târgurilor de carte, necesitatea unor Muzee ale Literaturii ş.a.m.d.

În final, ministrul culturii a promis un ajutor mai substanţial în sprijinul cărţii prin căutarea unor noi resurse financiare.

În aceeaşi zi şi în ziua următoare, s-au desfăşurat prezentări de carte şi sesiuni de autografe, workshop-uri pe baza dreptului de autor şi protejarea creaţiei originale, a situaţiei ilustraţiei româneşti aflată în situaţie de criză, a traducătorilor etc.

joi, 29 aprilie 2010

Salon Naţional de „Grafică satirică”, galeria Orizont, Bucureşti, între 23 aprilie şi 5 mai a.c.






Organizat sub egida UAP, Filiala de Grafică Publicitară, salonul a fost vernisat de criticul de artă Virgil Mocanu, în prezenţa dnului Vasile Olac – preşedintele secţiei de Grafică Publicitară a UAP Bucureşti, a dnului GH. D. Constantinescu – coordonatorul catalogului, a Fundaţiei POPA'S, sponsorul evenimentului (reprezentată de dnul Ştefan Popa POPA'S) şi a numeroşi expozanţi, invitaţi şi vizitatori.

Beneficiind de un afiş reprezentativ realizat de Vasile Olac, de un catalog structurat interesant, cu un conţinut bogat în referinţe, (auto)prezentări şi lucrări, editat în condiţii grafice deosebite, respectiv de o prezentare unitară, expoziţia stă mărturie: umorul este un panaceu pentru suflet şi minte. Unul accesibil oricând şi oricui, în cantităţi nelimitate.


sâmbătă, 24 aprilie 2010

Expoziţia "Semiretrospectivă" a lui Mihai STĂNESCU, galeria Simeza, Bucureşti


Pornind de la afiş, care conţine un comentariu de pe forumul publicaţiei „Gândul": "De ce-l scoateţi de la naftalină pe cabotinul ăsta fraţilor ?", gândeam să pornim argumentaţia de la a defini ce înseamnă cabotin (căutăm în DEX şi găsim că termenul provine din limba franceză şi are următoarele sensuri: 1. (în trecut, în Franţa) Actor (sau actriţă) ambulant(ă). 2. Actor (sau actriţă) mediocru(ă) care urmăreşte obţinerea de efecte teatrale cu mijloace facile, de prost gust; prin extindere, o persoană care urmăreşte să obţină succese uşoare prin mijloace ieftine).

Cu certitudine Mihai Stănescu nu este actor, deci ar mai rămâne varianta ultimă, care se exclude de la sine.
 
Aşadar, de ce semiretrospectvă ?

Semn că nu a încăput tot: ori lucrările sunt prea mari ori sala e prea mică”, ne spune autorul.


Fie numai discutând cu Mihai Stănescu, neprivindu-i caricaturile, îţi dai seama că spriritul îi este viu, capacitatea de a crea şi simţi umor, fie el „gri” sau „negru” - la o adică, este acelaşi cu cel de dinainte de '89.

Numărând numai articolele de după 2000, de exemplu, constatăm că memoria colectivă încă funcţionează, alegând grâul de neghină.

Articolele şi interviurile din marile cotidiene precum „Jurnalul Naţional”, „Evenimentul zilei”, „Gândul”, „Realitatea”, „Cotidianul” sau apariţiile televizate la „Antena 1”, „ProTv” etc, nemaivorbind de referirile din spaţiul virtual, sunt probă că Mihai Stănescu este un purtător de stindard al caricaturii româneşti şi încă un simbol al libertăţii individuale şi colective.

Abordarea mediatică atât de frecventă este spre meritul şi lauda autorului, dar reprezintă şi unul dintre exemplele pozitive ale jurnalismului postdecembrist, ce caută şi găseşte valoarea şi încă acordă importanţă valorilor naţionale.

Am fost de faţă atunci, când, o persoană a venit în expoziţie special pentru a cumpăra, din nou, un album editat înainte revoluţie, căci precedentul i-a fost „subtilizat” încă din perioada respectivă.

Au căutare albumele noi dar şi cele editate înainte de '89 - acum retipărite; iar ediţiile predecembriste  se vând cu succes pe site-urile de anunţuri. 
 
A creat imagini sugestive, le-a completat cu cuvintele potrivite şi le-a propagat în cele patru zări. Astfel, situaţii sau întâmplări de dinainte de '89, în care ne regăseam cu toţii, au făcut înconjurul lumii, aducând autorului premii importante şi implicit, omagiu spiritului poporului român.


Ca mărturie a capacităţii sale de sinteză generalizatoare, caricaturi ce au fost de actualitate în comunism îşi găsesc o interpretare corectă azi, sau, mai mult, acum sunt la fel de actuale ca atunci.

Este adevărat însă, că întâlnind la tot pasul situaţii de tot râsul în România de zi cu zi, parcă ne piere pofta să mai râdem şi recunoaştem, este mai greu astăzi să creezi umor.


Ar trebui să-i mulţumim că a existat atunci (înainte de '89) pentru noi şi să apreciem faptul că există şi creează umor cu acelaşi forţă ca în tinereţe.

miercuri, 21 aprilie 2010

"Linii frânte", expoziţia de grafică satirică a lui Constantin PAVEL, aprilie - mai 2010, la Clubul Caricaturiştilor „Sorin Postolache”, Bucureşti (continuare)


Conversaţia cu Constantin Pavel se desfăşoară rapid, cu replici acide îndreptate, în elanul şi sinceritatea sa, înclusiv asupra propriei persoane. În tot acest timp se vede însă, că mintea îi lucrează în propriul folos: potrivirea unor noi idei în lucrările sale.

Nimic nu pare să fie definitiv, totul este supus interogării, de ce aşa şi nu altfel. Cu o mobilitate deosebită trece de la o încadrare a situaţiei la alta, de la o temă la alta, totul este fluid, susceptibil de transformare. Cu un singur cuvânt răstoarnă înţelesul unei situaţii ce o credeai definitivă, clară, fără echivoc.

Pornind de la situaţii şi încadrări banale prin normalitatea lor, inversează sensul firesc al desfăşurării evenimentelor, cauza devine efect şi invers (un exemplu fiind caricatura în care actorii de pe scenă îşi întrerup spectacolul pentru a aplauda prestaţia unicilor doi spectatori din sală, ce sunt angrenaţi de fapt în desfăşurarea propriei lor idile).

Simte, gândeşte şi crează cu un umor sincer şi spontan, inteligent. Ideile sunt cuceritoare prin simplitatea şi ineditul lor. Din orice face umor, asta este structura sa dar, spre deosebire de alţii care numai constată faptele, el le inventează.

Lecţiile sale de viaţă sunt simple, dezlegările de situaţie trebuie să fie la fel. Astfel, ne arată metaforic, ce şi cum nu trebuie să se întâmple (lecţiile de tehnică de zbor date de muscă progeniturii sale sau planurile de joc, prea tehnice, prezentate de antrenor echipei sale de fotbal).

Situaţiile descrise pot fi extraordinar de fireşti dar şi surprinzătoare în acelaşi timp. Comicul de situaţie rezultat din conflictul dintre nevoile individuale şi prestaţia oficială impusă de moment fiind un exemplu (coloana oficială se opreşte pentru ca demnitarul să-şi satisfacă necesităţile fireşti oricărei fiinţe umane).

Regăsim în personalitatea sa o blândeţe aproape feminină faţă de copii. Ne arată ce şi cum nu trebuie să li se întâmple acestora (copii fără mamă, din nevoia copleşitoare de tandreţe maternă, se mulţumesc şi cu un substitut „mecanic”, şi acela cumpărat).


Surprinde cu fineţe latura duală a vieţii (în fiecare om este un copil pus pe joacă, pe care, fiecare, cu cât înaintăm în vârstă, cu atât ni-l reprimăm mai aspru).

În structuri grafice şi tehnice corecte, omuleţii lui Pavel sunt inconfundabili, mereu în aceeaşi linie grafică şi mereu altfel prin atitudinea individuală dar, mai ales, prin aglomerarea în grupuri mari ce gândesc şi / sau acţionează ca unul.

Autorul este un maestru în desfăşurarea şi organizarea maselor de oameni din punct de vedere grafic, dar, important, mai ales din cel ideatic. Un exemplu elocvent este caricatura unde o masă de oameni, formând o roată acţionează, printr-un complicat sistem de transmitere, un simplu ventilator de uz casnic. Aici sunt atinse mai multe puncte nevralgice ale vremurilor din totdeauna: mase de oameni pot fi şi sunt organizate şi manevrate pentru a lucra în beneficiul unora puţini, cine şi câţi sunt aleşii, cât de întortochiat şi lung este drumul de la cei ce produc la beneficiarii muncii, cât de indoielnice pot fi interesele pentru care se consumă acest efort, consumul excesiv de energie pentru realizarea unor scopuri mărunte etc.
Astfel, în compoziţii realistic bine conturate, culori adecvate, forme plăcute şi uşor de decelat, se solidifică idei ce ating, uneori, un grad mare de generalizare.

Fiind uşor de „citit” şi asimilat, fie şi numai la nivelul unui înţeles parţial, umorul său este instantaneu gustat de public, juriul suprem al unei expoziţii.


Toate cele de mai sus ne fac să înţelegem că afirmaţia precum că aripile caricaturii „sunt FRÂNTE iremediabil” este urmată de o virgulă, graficianul şi omul Constantin PAVEL demonstrând prin demersul său expoziţional exact contrariul.

(Irina IOSIP, aprilie 2010)

marți, 20 aprilie 2010

Avec Pierre TCHAKHOTINE, nous partageons la même passion pour le pastel . Cu Pierre TCHAKHOTINE, împărtăşim pasiunea pentru pastel (continuare)


Avez-vous un moment préféré de la journée pour travailler ? Votre coin de rêverie ?
« Non, pas particulièrement. Chaque heure du jour a ses cotés positifs. Par contre tot le matin et vers le coucher du soleil je jeu des couleurs est particulièrement attrayant pour peindre. »

Des inhibitions, parfois, envers un sujet, ou le papier blanc en face de vous ?
«Aucune inhibition. Seulement la joie de peindre et de savoir apprendre chaque fois quelque chose de nouveau. C’est comme l’envol pour un delta-planériste qui ne sait pas bien, où il va atterrir, ou comme le premier baiser - avec tant d’émotion. Revivre chaque fois la sensation – est-ce-que je réussi à représenter ce que je vois et exprimer ce que je ressent ?»

Quel est votre avis, lors des discussions avec les visiteurs d'une exposition, j'ai découvert qu'ils conservent encore l'idée préconçue que la vie d'artiste est facile, détendu, simple et belle ?
«Ils ont raisons – la vie d’un vrai artiste est belle et enviable parce qu'il est libre dans son temps, dans le choix des choses qu’il veut représenter, qu’il n’a pas un patron derrière lui qui l’oblige à faire ce qu’il ne veut pas. Autre chose – la vente de ses propres œuvres. Mais l’artiste est le créateur et il jouit de cela, tandis que le vendeur - est un marchand. A chacun son rôle. Dans tout les cas c’est toujours le marchand qui gagnera le plus de la vente des tableaux de l’artiste. Il y a, toutefois, des marchands honnêtes, chose plus que rare, qui tout en gagnant permettent à l’artiste de vivre dignement. Lorsqu’un peintre avant de commencer sa toile pense comment la remplir de couleurs pour bien la vendre, il est fini comme artiste, il devient le marchand de soi même. Toute liberté a un prix, certaines fois même très haut et qu’il faut payer. Pour cela il est bien de séparer les deux choses – la création et la vente de son oeuvre.»

La société, comment se fait-elle partie de votre vie d'artiste, et la famille ?
«Ma société – c’est les gens qui aiment ma peinture, mes pastels. Qui les ayant acheté les accrochent dans leur propre maison aux meilleurs endroits parce qu’ils ont besoins d’avoir chez eux ces peintures qui leur parlent. Ou bien ceux qui jouissent lorsqu’ils viennent voir aux expositions mes derniers pastels. Et puis, comme vous le savez il n’y a pas seulement la peinture dans ma vie. Il y a d’autres passions aussi. La famille accepte. La famille ne peut et ne doit pas tuer l’artiste, rendre impossible pour lui de s’exprimer artistiquement. Un conjoint qui ne comprend pas d’avoir la chance de vivre à coté d’un artiste et l’en empêche – coupe la branche sur laquelle il (elle) est assis (assise) !»

Faites-vous partie d’une organisation professionnelle d’artistes? Il s'agit d'une nécessité pour pouvoir participer à des compétitions et des expositions en Italie, et dans le monde ? Quelle est l'avantage d’en faire part ?
«Non, je ne fais parti d’aucune association d’artiste, à part l’Union des Peintres de Russie, mais cela ne me donne pas grand chose pour mes expositions. Quand on est un jeune artiste on a tendance à se grouper pour se faire connaître ensemble. Avec le temps arrivent les rivalités – certains du groupe sont mieux connus, vendent mieux, d’autres moins, les troisièmes – pas du tout . Apparaît alors la jalousie entre artistes. A mon avis rares sont les groupes qui durent longtemps. Pensons seulement aux impressionnistes. L’artiste, s’il a du mérite, généralement est un solitaire. S’il est un faible – alors il n’a autre choix que celui de trouver un groupe de semblables auxquels s’associer. Ceci est valable pour tous les pays. Plus que d’avantages ceci porte des contraintes, donc des blessures pour l’artiste.»

Quelles sont les conditions pour l'accès à telles organisations? Il y a une contribution nécessaire à payer ?
«J’estime que faire payer les artistes pour exposer leurs œuvres dans une exposition est chose indécente. L’artiste donne déjà tellement – son talent, son temps, dépense de l’argent pour l’encadrement. Ceux qui organisent les expositions en faisant payer le «droit d’accrochage», «le clou», «la cotisation» méritent un coup de pied dans les fesses... Celui qui organise une exposition d’artiste sans être capable de trouver des institutions ou des sponsors qui prennent sur soi les frais de l’organisation de l’expo, du catalogue, etc, devraient s’occuper d’autre choses. Si bien à «Europastello», qu’à «L’Art pour la paix en Europe et dans le Monde», aucun artiste n’a eu d’autres dépenses que celle des frais postaux.»     ( va continuer )







"Nuages et champ de blé", 65 x 50 cm (à la gauche). "Nori şi câmp de grâu", 65 x 50 cm (la stânga)







"Reflets", 65 x 50 cm (à la droite) . "Reflexii", 65 x 50 cm (la dreapta)








Aveţi un moment preferat al zilei pentru a lucra ? Care este locul preferat de reverie ?
" Nu, nu în mod special. Fiecare oră a zilei are părţile ei bune. Din contră, de dimineaţa până seara mă joc cu culorile, totul este cu adevărat atrăgător pentru a picta."

Unele inhibiţii, uneori, faţă de unele subiecte, sau în faţa hârtiei goale ?
"Nici o inhibiţie. Numai bucuria de a picta şi de a învăţa de fiecare dată ceva nou. Este precum zborul unui deltaplanoist, care nu ştie bine unde va ateriza, sau precum primul sărut – cu atâta emoţie. Retrăind de fiecare dată această senzaţie - am reuşit oare să exprim ceea ce simt ?"

Care este părerea dvs., din discuţiile cu vizitatorii în expoziţii, am descoperit că se păstrează încă ideea preconcepută că viaţa de artist este facilă, lejeră, simplă şi frumoasă ?
"Au dreptate – viaţa unui artist este frumoasă şi de invidiat, deoarece el este stăpân pe timpul său, de a alege ceea ce vrea să facă, deoarece nu are un patron care să-l oblige să facă ceea ce nu doreşte. Altfel însă, se pune problema la vinderea propriilor lucrări. În timp ce artistul este un creeator şi se bucură de acest lucru, vânzătorul este numai un comerciant. Fiecare cu rolul său. În orice caz, totdeauna comerciantul va câştiga mai mult din vânzarea tablourilor artistului. Sunt, uneori, comercianţi cinstiţi, lucru mai mult decât rar, care rămânând în câştig, permit artistului să traiască cu demnitate. Dar, de îndată ce un artist îşi începe lucrul gândind cum să lucreze pentru a vinde mai bine, este terminat ca artist, se vinde pe sine însuşi. Libertatea are un preţ, uneori prea mare, dar care trebuie plătit. De aceea, este bine să separi lucrurile – creaţia de vânzare."

Societatea, cum face parte din viaţa dvs., dar familia ?
"Societatea mea este compusă din cei care iubesc pictura mea, pastelurile mele. Cei care le-au cumpărat le expun în propriile case în locurile cele mai bune, deoarece simt nevoia de a avea aproape picturi care le vorbesc. Sau cei care se bucură atunci când vin în expoziţii pentru a-mi vedea ultimele lucrări. Şi apoi, precum ştiţi, pictura nu este singura preocupare a mea. Am şi alte pasiuni. Familia accceptă. Familia nu poate şi nu trebuie să omoare artistul, să-l împiedice să se exprime liber prin arta sa. Un coechipier care nu înţelege că este o şansă să trăiască alături de artist, fiindu-i o piedică, acestuia (acesteia) trebuie să-i fie tăiată craca de sub picioare."

Faceţi parte dintr-o asociaţie profesională ? Este o necesitate de a fi membru, pentru a putea participa la competiţii, expoziţii în Italia, dar în lume ? Care sunt avantajele de a fi membru al unor astfel de asociaţii ?
"Nu, fac parte numai din Uniunea Pictorilor din Rusia, dar asta nu mă ajută prea mult pentru expoziţiile proprii. Când eşti tânăr artist, ai tendinţa să te grupezi pentru a te face cunoscut. Cu timpul, apar rivalităţile – unii din grup sunt mai bine cunoscuţi, vând mai bine, alţii mai puţin, alţii de loc. Apare atunci gelozia între artişti. După părerea mea, rare sunt asocierile care durează mult. Numai să ne gândim la impresionişti. Artistul, dacă este valoros, este un solitar. Dacă este mai puţin puternic, nu are decât şansa de a găsi un grup de persoane asemănătoare cu care să se asocieze. Acest lucru este valabil pentru toate ţările. Sunt mai multe constrângeri decât avantaje pentru artişti, deci posibilitatea de a fi răniţi este mai mare."

Care sunt condiţiile de a acceda la astfel de organizaţii ? Este necesară o contribuţie din partea artistului ?
"Consider că, a face artistul să plătească pentru a-şi expune lucrările într-o sală, este un lucru indecent. Artistul dă deja foarte mult – talentul, timpul, cheltuielile pentru înrămare. Cei care organizează expoziţiile punându-i pe artişti să plătească dreptul de a expune, merită un picior în fund. Cel care organizează o expoziţie unui artist şi nu este în stare să găsească instituţiile sau sponsorii care să preia asupra lor cheltuielile organizării expoziţiei, trebuie să renunţe şi să se lase ocupe de altceva. Atât pentru “Europastello” cât şi pentru “L’Art pour la paix en Europe et dans le Monde", artiştii n-au trebuit să plătească decât taxele poştale."     ( va continua )

sâmbătă, 17 aprilie 2010

"Linii frânte", expoziţia de grafică satirică a lui Constantin PAVEL, aprilie - mai 2010, la Clubul Caricaturiştilor „Sorin Postolache”, Bucureşti


Vorbim cu Constantin PAVEL, la vernisajul expoziţiei sale de grafică satirică "Linii frânte"


Dar de ce ... "Linii frânte" ?

„Eu cred că e un titlu bun. Odată ... că rigorile caricaturii presupun deformarea unor proporţii care impun folosirea unor linii frânte sau strâmbe (cum îmi place mie să le spun).
A doua semnificaţie este că vremurile pe care le trăim, în ţara noastră dragă, au frânt aripile caricaturii. Dincolo de metaforă, nu cred că, vreodată, caricatura a mai „trăit” starea de deces în care e acum. În vremurile odioase erau vreo 20 de saloane naţionale de caricatură, prin ţară. Nu vreau să mai spun că şi entuziasmul era altul.
Acum, nici cele care au mai rămas nu se simt prea bine. Caricatura de presă a devenit o raritate şi din cauza Crizei dar şi din cauza că unii directori de ziare nu-i mai acordă importanţă.
Îmi pică în mâna uneori ziare străine şi văd cum caricatura populeaza toate paginile. Editorii respectivi înteleg că o caricatură face ca o pagină să respire mai bine ca prezentare grafică, dar este şi o vitamină pentru ilustrarea unor articole. Norocul nostru este că există ăştia de afară care uneori ne tolereaza sub aripile lor străine dar sănătoase. Aşa cum spuneam, la noi aripile sunt FRÂNTE iremediabil”, ne mărturiseşte Constantin Pavel.

Nu putem să-i dăm crezare ad literam, deoarece îl ştim, în ciuda aparenţei de fragilitate şi timiditate, ca fiind un om puternic. Nici un caricaturist ce a trăit şi creat înainte dar şi după decembrie 1989, călit în atâtea concursuri naţionale şi internaţionale, premiat peste tot în lume, nu se dă bătut. Caricatura a devenit pentru el starea, natura şi firescul de zi cu zi dar şi arsenalul pentru realizarea dezideratelor în viaţă.   (va continua)


(Irina IOSIP, aprilie 2010)

Expoziţia se desfăşoară la Clubul Caricaturiştilor „Sorin Postolache”, sediul "Pizzeria Cuptorul cu Lemne"

joi, 15 aprilie 2010

The 3th International Caricature Contest - Festival "Humoreix", LLeida , Spain . Al 3 lea Concurs de Caricatură - Festivalul "Humoreix", LLeida, Spania (click)


Roules of 3th International Caricature Contest Festival "Humoreix” LLEIDA (Associacio de Comerciants de l'eix and Humoralia)
 
1. Any artist, amateur or professional, can participate in this competition, as it is a competition which is open internationally.
2. The competition theme is: "Caricatures Singers or famous Musicians."
3. Only one original piece of work will be accepted from each participant. The piece must be original, not have won any prizes in previous competitions or have been published anywhere else. Any pieces which are considered, according to the criteria of the judges, to be similar in any way to other well known artwork will be disqualified immediately.
4. Artwork can be executed using any pictorial technique within a maximum scale of A3 (420 x 297mm) or a scale which is proportional to this. Digitally formatted work will also be accepted. In this case the work must have a resolution of 300ppi and be presented in JPG or JPGE format. 
5. If any text is present in the work it must be translated into Spanish or Catalan. 
6. Artwork must be presented within a sealed envelope together with the details of the participant (name, surname, address, nationality, telephone number, email address, etc). Work can also be sent by email to the following address: eix@eixcomerciallleida.com (Eix Comercial), with the participant’s details in another document attached to the same email. It is advisable for artwork that is not digital to be colour photocopied and hand signed. All original artwork will be returned to the artist once the competition has finished. 
7. The final admissions date for artwork is 7 May 2010. 
8. From 12 May 2010 artwork will be exhibited in the shops that are members of the Association of the Lleida Eix Comercial (Shopping District), and will be duly labelled. Prior to this a panel of specialist judges will be convened, formed by one representative of Humoralia, another from the Shopping District and two professionals who will judge the 200 best entrees, which will be exhibited. These artworks will also be exhibited on the Eix Comercial (Shopping District) Association website. The judges reserve the right to declare the prize null and void if the quality of the originals is insufficient or if there is little or no public interest.
9. The artist is obliged to give up all image copyrights for the artwork presented for its publication and exhibition, both physical and digital. Once the work has been judged and finalized it will be returned to the artist. The organization pledges not to use images of the winning piece, or any other award winning pieces, without prior permission from the artist. Moreover, the organization will take full responsibility for the originals from the moment they are received until the finalization of the competition.The organization promises to inform the contestants of the reception and acceptance of the participating artwork via email or publication on the Eix website 
10.One prize only of €1,500 will be awarded to the winning entry. 
11. The verdict will be decided by public vote over the Internet using the Shopping District’s website in a first phase. Only allowed one vote per person. In a second phase, a qualified Jury composed by representatives persons of the Commercial Association “Eix” and Humoràlia will decide between the 3 most popular votes, wich was the winner. The judges’ decision will not be open to appeal. 
12. The verdict will be released during the 11 and 12 June 2010 
13. Participation in the competition means the acceptance of all terms and conditions. Any doubts or problems that may arise during this time will be dealt with by the organization through a memo to its members.

website: http://humoreix.com/ 
info: The Association of the Lleida Eix Comercial: eix@eixcomerciallleida.com
 

miercuri, 14 aprilie 2010

“Îngerul şi timpul”, la Centrul Artelor vizuale, Căminul Artei, parter, Bucureşti


Timpul (partea a II-a)
Întâlnirea cu omul, sculptorul şi graficianul Elena HARIGA, deţinătoare a două premii importante (România şi Letonia), având o prezenţă expoziţională consistentă (România, Austria, Grecia, Italia, Israel, Germania, Bulgaria) a fost ca o fereastră deschisă spre lumină.

Artista nu vorbeşte mult, ci numai la îndemn, cu modestie, dar conversaţia decurge firesc, ca o continuare a propriilor gânduri, considerând că opera artistului îşi continuă lucrul prin ochii şi mintea privitorului.

Ne spune că actul creator este de sorginte divină: “cel mai frumos moment este atunci când faci un lucru la care nu te-ai gândit să-l lucrezi, ceva nepremeditat, ce parcă ţi-a fost dat. Ai impresia că cineva îţi dictează cum şi ce să faci; dintr-o mişcare necontrolată poate ieşi un lucru dintre cele mai bune.”
Apoi, îl citează pe Andrei Pleşu: “fiecare lucru are îngerul lui”. Deci, şi “timpul are un înger al său”: aşa i-a venit ideea expoziţiei. Tema nu este nouă, a mai lucrat-o, probabil că va mai exista o continuare, o dată şi probabil, gata. Rămâne cu un gând nerostit în privire, căci parcă niciodată nu poţi exprima îndeajuns... ideile vin o dată cu vorba.

Dar de ce îngerul “Timp” este negru ? “Negru pentru că absoarbe energia, este un consumator de energie”.
Astfel explică artista utilizarea aproape în exclusivitate a nonculorilor.
Uneori, utilizează roşu – foarte puţin, în combinaţie cu negru. Sunt culori din calendarul ortodox.
“Calendarul ortodox e ca un câmp de luptă între sacru şi profan: zilele lucrătoare cu litere negre sunt timpul profan, iar zilele de sâmbătă şi duminică cu litere roşii sunt timpul sacru” (“Timp sacru şi Timp profan”, “Vremea vremuieşte”).
Şi un pic de albastru, pentru spirit şi aer (“Înger la troiţă”).

Tonurile sunt realizate prin diluţie din baiţuri negre sau abanos, dar sunt puţine. Esenţa este “alb şi negru”, “a fi şi a nu fi”. “Culoarea nu face decât să îmbrace forma într-o formă plăcută, dulce”, spune artista, continuând apoi “dar acum se revine deja la fotografia alb-negru, care se consideră a fi mai artistică.”

În grafica sa, desfăşurată pe supafeţe mari, cu un aspect aspru s-ar putea spune, din cauza utilizării a puţine culori şi tonuri, artista descrie şi percepe timpul, un concept imaterial în fond, ca o prezenţă divină (“Timpul luând chipul Îngerului”, “Lăcaş pentru timp”), ca o călătorie continuă între început şi sfârşit, în care cele două puncte se confundă (“Început sau Sfârşit”), ca aducător de evenimente bune căci pe cele rele autoarea nu vrea să le cunoască (“Cele trei ceasuri bune”), ca purtător în prezent al trecutului dar şi al viitorului (“Timp de Împrumut”).

Cu puţine elemente grafice constructive dezvolatrea ideatică ulterioară pare imposibilă, dar fiecare lucrare are plusul ei de idei, de nuanţare. Compoziţiile capătă tentă filozofică, prin alăturarea, suprapunrea sau combinarea de simboluri, într-un joc - motrice al unor legături ulterioare.

Timpul trecut şi timpul viitor se prind într-o buclă – ochi, ce pare a fi timpul prezent şi în care este implicată prezenţa divină. Într-o reprezentare cifrică, după modelul gândit în expoziţie, ochiul ar fi cifra 0 (zero), deşi niciodată nu a apărut ca atare, în vreo lucrare. Printre cifrele utilizate - cele elementare din aritmetică, de la 1 la 10, uneori apar numere în scrierea romană, ca o reprezentare mai profană a timpului ce se scurge după ceasul omenesc. Dar începutul, reprezentat de cifra 1, este prezent ca referinţă a curgerii timpului în mai toate lucrările.

Timpul este al tuturor dar şi puţin al autoarei, trecerea sa prin această lume fiind marcată print-o înscriere grafică specială (“Timpul meu”, “Data mea de naştere”).

Timpul este într-o continuă mişcare, dinamismul acestuia fiind redat de succesiunea de cifre pe direcţii lineare sau circulare, în care cifrele sunt gândite ca “segmentarea timpului, ca ritm al vieţii de zi cu zi” sau, de rotaţia discurilor calendarului (“Vremea vremuieşte”).

Gestul grafic este completat în modul cel mai sugestiv de titlurile atribuite fiecărei lucrări, ce sunt parcă versuri ale unui poem: “Troiţă pentru timp”, “Înger captiv în timp”, “Timpul ca o cruce”, “Timp de împrumut”, “Început sau sfârşt”, “Lăcaş pentru timp” etc.

Înainte de a pleca din galerie, doamna Hariga s-a oprit să-mi spună la revedere, graţie rară la un artist. Ne despărţim, urându-i din tot sufletul, să obţină curând atelierul de lucru dorit, dar mai ales necesar, pentru a se putea desfăşura la adevărata dimensiune şi valoare şi unde să poată vorbi în tihnă cu toate materialele pământului, spiritul viu, cu şi în timpul său.
(Irina IOSIP, martie 2010)

sâmbătă, 10 aprilie 2010

Avec Pierre TCHAKHOTINE, nous partageons la même passion pour le pastel . Cu Pierre TCHAKHOTINE, împărtăşim pasiunea pentru pastel (continuare)


Quel types de pastels préférés vous ? Avez-vous une préférence quant à l'origine du pastel ? Différents sujets exigent, à votre avis, différents types de pastels (du point de vue de la dureté, par exemple) ?
«Plus le bâtonnet de pastel rend le pigment, mieux cela est. Cependant lorsque le pastel est plus dessin – alors mieux vaux utiliser un pastel dur, mais lorsque c’est peinture – il faut prendre des pastels le plus tendre possible.»

Le pastel est applicable sur de nombreux supports: papier, carton, tissu, pierre... Travaillez-vous uniquement sur le papier ? Quelle doit être la qualité du papier pour obtenir de bon effets artistiques, à votre avis ?
«Oui, j’utilise soit les feuilles de papier cartonné, soit les cartons teintés. Le support ne doit pas être lisse, il doit retenir le pigment. On obtient des résultats intéressants avec le papier velour, les tissus. Le pastel étant technique délicate, en premier lieu il faut choisir un support qui lui correspond. Je ne pense pas que la pierre soit valable. Cela peux être curieux, mais rien de plus. De bons papiers sont ceux de la Fabriano et de Canson.»

Préférez-vous les papiers fortement colorés aux papiers aux teintes claires ? Peut-être vous avez une couleur préférée de papier pour les différentes saisons ou sujets … Détaillez, s.v.p.
«Il est clair que pour donner des impressions fortes il est souhaitable utiliser un papier de couleur intense. Par exemple pour représenter un champs de coquelicots – on utilisera une feuille de papier écarlate. Pour l’ombre d’un flanc de montagne à contre-jour – un bleu foncé. Un reflet dans l’eau – des teintes claires. Les teintes grises vont bien pour tous les sujets, mais ils manquent de force et de passion. Or la peinture est en premier lieu passion, c’est un peu comme pour les sentiments: un amour sans passion, ne l’est guère! Le blanc ne va pas bien, même pour représenter un paysage de neige, car la neige n’est jamais blanche – il faut savoir découvrir sa couleur et pour cela savoir observer la nature.»

Je sais que vous travaillez exclusivement en plein-air pour vos paysages, comme le faisait les grands maîtres du passé.
«Inutile de peindre la nature renfermé dans les 4 murs de l’atelier. Il faut voir, sentir, hummer, écouter, aimer et ne point avoir peur de la nature, qui est une amie de l’artiste – alors le paysage vivra. Un artiste qui a peur de la nature ne l’est point. La nature est l’académie, où l’artiste apprend à s’exprimer, à trouver des solutions à son ouvrage. Lorsque l’on peint la neige dehors – votre pastel rendra la sensation du froid. Si vous la faite dans l’atelier votre peinture sera tiède et ne transmettra rien à celui qui la regarde. Les 3 règles fondamentales pour un artiste paysagiste sont: 1) ne jamais se répéter dans ses sujets – toujours doit être présent quelque chose de nouveau. 2) Ne jamais peindre des sujets faciles, chaque nouvelle peinture doit être un gradin supplémentaire pour monter l’escalier de l’art. 3) Représenter toujours le beau et le vrai - jamais la laideur et le faux. Ce n’est pas par hasard que l’on appelle les Beaux-Arts et non les arts-laids. Mais par les temps qui courrent souvent ceux qui aiment s’appeler «artistes modernes» ont oublié cela, ils ont trahis les préceptes des maîtres et ne pensent qu’a épater le public pour mieux se distinguer des autres, se faire connaître et, par conséquent, se vendre. Et, donc, sans même s’en rendre compte, ils ne sont que des prostitués de l’art.»     ( va continuer )

"Nuages au-dessus de la grande plaine russe",  50 x 65 cm ( au-dessus ) . "Nori deasupra marii câmpii ruse", 50 x 65 cm ( deasupra )
"Avril en Russie", 50 x 65 cm ( au-dessous ) . "Aprilie în Rusia",  50 x 65 cm ( dedesupt )

Ce tipuri de pastel preferaţi ? Aveţi vreun furnizor preferat (din punct de vedere al calităţii) ? Subiecte diferite implică utilizarea a unor tipuri diferite de pastel (din punct de vedere al durităţii, de exemplu) ?
"Cu cât pastelul oferă mai multă culoare (pigment), cu atât mai bine. În acelaşi timp, dacă pastelul se foloseşte pentru grafică – atunci este mai bine să se utilizeze pastel mai dur, dar dacă este vorba de pictură, atunci trebuie utilizate pasteluri cât mai moi posibil."

Pastelul se poate aplica pe multe suporturi : hârtie, pânză, piatră ... Lucraţi exclusiv pe hârtie ? Care sunt calităţile hârtiei pentru a obţine cele mai bune efecte artistice, după părearea dvs. ?
"Da, utilizez fie hârtia mai densă, fie cartonul închis la culoare. Suportul nu trebuie să fie lis, trebuie să reţină pigmentul. Se obţin rezultate interesante pe hârtie velurată, pe pânză. Pastelul fiind o tehnică delicată, în primul rând ar trebui ales un support care îi corespunde. Nu cred că piatra se pretează. Acest lucru poate fi o curiozitate dar nimic mai mult. Hârtia mai bună este de la Fabriano şi Canson."

Preferaţi cartonul puternic colorat celui în tonuri mai luminoase ? Poate aveţi o culoare preferată pentru anotimpuri sau subiecte diferite ... Detaliaţi.
"E clar că pentru a da o impresie mai puternică este recomandat să se utilizeze hârtie de culoare intensă. De exemplu, pentru a reprezenta un câmp de maci – se utilizează o hârtie stacojie. Pentru umbra unui vârf de munte contra luminii – un bleu întunecat. O reflexie în apă – tonuri luminoase. Tonurile de gris sunt bune pentru toate subiectele, dar le lipseşte forţa şi pasiunea. Ori pictura, este în primul rând pasiune, este cam ca la sentimente, dragoste fără pasiune nu există.
Albul nu merge bine, nici chiar pentru un peisaj cu zăpadă, pentru că zăpada nu e niciodată albă - trebuie să ştii să descoperi culoarea, iar pentru aceasta trebuie să observi natura."

Ştiu că lucraţi exclusiv în aer liber, după natură, precum procedau marii maeştrii.
„Inutil să pictezi natura închis între cei patru pereţi ai atelierului. Trebuie să vezi, să simţi, să asculţi, să iubeşti şi să nu-ţi fie frică de natură, care este o prietenă a artistului, numai aşa peisajul va trăi. Un artist căruia îi este frică de natură nu este cu adevărat artist. Natura, este academia unde artistul învaţă să se exprime, să găsească soluţii pentru lucrarea sa. Dacă pictezi zăpada de afară, pastelul va reda senzaţia de frig. Dacă o faci în atelier, pictura va fi caldă şi nu va transmite nimic celui care priveşte lucrarea. Cele trei reguli fundamentale pentru un artist peisagist sunt: 1) niciodată nu trebuie să te repeţi, întotdeauna trebuie să aduci ceva nou. 2) Niciodată nu trebuie pictate subiecte facile, fiecare lucrare trebuie să reprezinte un pas în plus în cucerirea artei. 3) Întotdeauna trebuie reprezentat ceea ce este frumos şi adevărat, niciodată ce este urât şi fals. Nu este o întâmplare că se numesc "Artele frumoase" şi nu artele urâte. Dar pe măsură ce trece timpul, cei ce se numesc "artişti moderni" uită acest lucru, au trădat preceptele marilor maeştrii şi nu se gândesc decât să epateze publicul pentru a se detaşa de ceilalţi, să se facă cunoscuţi şi în consecinţă să se vândă. Şi, deci, fără să-şi dea seama, nu sunt decât nişte prostituaţi ai artei.”    
 ( va continua )

vineri, 9 aprilie 2010

“Between Media and Mind ...”, Cartoons and Press Illustrations of Marcin BONDAROWICZ – Exhibition, 1st - 29th of April 2010, at Legnica, Poland . Expoziţia “Între Media şi Minte...”, caricatură şi ilustraţie de presă de Marcin BONDAROWICZ, 1-29 aprilie 2010 la Legnica, Polonia


 ''Between Media and Mind ...'' - such is the title of the art exhibition presenting extraordinarily colourful and expressive /illustrative graphics of Marcin Bondarowicz which has been prepared by the Culture Centre in Legnica (Legnickie Centrum Kultury) and is run in the hall of the theatre in Legnica ( The Old Town Hall) until the end of April.
Majority of works generated by this outstanding illustrator and satirist have been published both in Polish and foreign press.
The exhibition is recommended and introduced by Mariusz Urbanek, a writer and a journalist of ''Gazeta Wyborcza'' who comes from Wrocław:
"Many ( perhaps even all) of Marcin Bondarowicz works were originally published in the press. They illustrated an article, previewed cover story of a weekly, worked as a magazine cover. For a while- a day, a week, a month - they lived life that did not fully belong to them.
They accompanied word: a title, an argument raised by an author of an article and sometimes they simply depicted the character of a publishing house. Concurrently, word interpreted image by prompting the way to receive it. Consequently, by imposing reception, it deprived the vision of ambiguity.
Works that are staged on the exhibition must count on themselves. While they used to be accompanied by the support of word in the press, they face the receiver defenseless in the gallery. They pass an arduous exam that shall give them the right to independent existence.
The graphics of Marcin Bondarowicz passed the exam. Released from the ballast of definiteness, they gained the independence. Taking apart the journalistic frames exposed their hidden depths, significant space, multi-dimension.
...
A graphic presenting a naked man who is standing in front of a suit that is shining in Heavens like the Eye of Providence was a part of an article about the responsibility for the future in times of economical prosperity, published in the Nepalese newspaper entitled ''HIMAL Southasian''. Released from the journalistic servitude, the artwork was transformed into the parable/story about human fate. 
I do not have any doubts that the press is where the works created by Marcin Bondarowicz belong to. It is their place, even if they live there the life of butterfly. None the less, they gain eternal life only after they are liberated from the media chains and journalistic literalness.'' 
''Între Mass-media şi Minte...” - acesta este titlul expoziţiei de artă ce prezintă extraordinarele lucrări de grafică, pline de culoare, expresivitate şi semnificaţie, ale lui Marcin Bondarowicz, ce a fost pregătită de Centrul de Cultura din Legnica (Legnickie Centrum Kultury) şi se desfăşoară în holul teatrului din Legnica (Old Town Hall), până la sfârşitul lunii aprilie.
Majoritatea lucrărilor realizate de acest extraordinar ilustrator satiric au fost publicate în presa poloneză şi în cea străină.
Expozitia este recomandată şi vernisată de Mariusz Urbanek, scriitor şi jurnalist la ''Gazeta Wyborcza'' din Wroclaw: 
''Multe dintre lucrările lui Marcin Bondarowicz, poate chiar toate, au fost iniţial publicate în presă. Ele au ilustrat un articol, au reprezentat articolul de fond al unui săptămănal, sau au fost pe coperta unei reviste. Pentru un timp – o zi, o săptămână, o lună – au trait o viaţă nu în întregime a lor. Ele au însoţit cuvântul: un titlu, un argument invocat de către autorul unui articol şi uneori, pur şi simplu au reprezentat o editură. Cuvântul a interpretat imaginea indicând modul de înţelegere al acesteia. În consecinţă, prin impunerea unei interpretări, imaginea a fost privată de sensuri.
Lucrările prezentate în expoziţie sunt de sine stătătoare. Chiar dacă, de obicei, în presă, au fost susţinute de cuvânt, ele fac faţă confruntării cu privitorul din expoziţie. Ele trec un examen dificil ceea ce le dă dreptul la o existenţă independentă. 
Grafica lui Marcin Bondarowicz a trecut examenul. Debarasată de balastul preciziei, şi-au câştigat independenţa. Dând deoparte încadrarea jurnalistică îşi dezvăluie profunzimea, înţelesurile largi, multi-dimensionale.
...
O lucrare care prezintă un bărbat dezbrăcat, stând în picioare în faţa unui costum ce străluceşte în ceruri precum “ochiul a toate văzător”, a făcut parte dintr-un articol cu privire la responsabilitatea pentru viitor, în vremuri de prosperitate economica, publicat in ziarul nepalez intitulat ''HIMAL Southasian''. Înlăturând aservirea jurnalistică, opera de arta a fost transformată într-o parabolă / poveste despre soarta omului. 
Nu am nici o îndoială că presa este acolo unde sunt lucrările lui Marcin Bondarowicz, la fel cum ele aparţin presei. Acesta este locul lor, chiar dacă trăiesc acolo o viaţă efemeră. Totuşi, ele câştigă viaţa veşnică numai după ce sunt eliberate din lanţurile mass-media şi înţelesul literal jurnalistic.''