miercuri, 15 septembrie 2010

Renumita pictură „Dormitorul” a lui Vincent Van Gogh se reîntoarce după restaurare la Muzeul Van Gogh din Amsterdam, Olanda


Aceasta lucrare reprezintă propria cameră a artistului din casa numită de el însuşi „Casa galbenă” din strada Lamartine, aflată în sudul oraşului francez Arles. Aici s-a retras artistul în 1888 din tumultul şi gâlceava mediului artistic parizian. Tot aici a avut pentru puţin timp atelier, la invitaţia sa şi Gauguin.

„Dormitorul”, 1889, ulei/pânză, 72 x 90 cm
Camera avea, după cum îi povestea fratelui său Theo, podeaua roşie, pereţii mov deschis, uşi violete, geamuri verzi, masa de toaletă portocalie, patul şi scaunul de culoarea untului.

Lui Van Gogh însuşi i-a plăcut aşa de mult lucrarea încât a făcut alte două versiuni în ulei. Una dintre ele este expusă la The Art Institute of Chicago, iar cealaltă, o versiune de dimensiuni mai mici, lucrată pentru mama şi sora sa Wilhelmina, la Muzeul d'Orsay din Paris.

Culorile sudului însorit al Franţei a pecetluit definitiv arta lui Vincent Van Gogh. Aici a găsit culori minunate şi şi-a definit un stil foarte original de lucru. 
Obiectele comune din ambianţa casei, în culori obişnuite precum alb, gris, negru sau maro au căpătat alte culori şi semnificaţii. Astfel povestea artistul fratelui şi confidentului său: „nu e uşor să pictezi în culori vii ceva obişnuit.”

În răstimp de un an, în sanatoriu fiind la Saint-Rémy-de-Provance (1889), Van Gogh a pictat peste 150 lucrări, dintre cele mai celebre, una dintre ele fiind şi „Floarea soarelui”. Acestea şi cele din 1890, anul morţii sale prin sinucidere cu armă de foc, reprezintă apogeul său artistic.

Van Gogh  trebuie să fi fost îngrozit când s-a reîntors din sanatoriu la atelierul său şi a găsit „Dormitorul”, una dintre lucrările sale favorite, distrusă de umiditatea produsă de o inundaţie în exteriorul casei.
Vopseaua lucrării a fost exfoliată de umezeală iar după uscare, pânza s-a micşorat, trăgând marginile spre interior.
La începutul anului 1889 pictorul a presat ziar pe pânză, pentru a o proteja de alte deteriorări, a rulat-o şi a trimis-o fratelui său Theo, la Paris.

Conform sugestiei sale de mai târziu, pentru a întări pânza, a fost aplicat la cald pe dosul acesteia un strat de adeziv. După 1931 a fost aplicat încă unul format din ceară şi răşină, iar pe suprafaţa lucrării, un strat de lac. În timp, stratul de lac a atenuat vibraţia culorilor şi a diminuat aspectul spaţial al lucrării.

Mai multe restaurări au fost efectuate în timp asupra lucrării, astfel că fisuri produse în vopsea şi zone din lucrare au fost acoperite cu straturi suplimentare de vopsea. 

Restaurarea actuală, realizată de specialistul Ella Hendriks, a fost făcută în mare parte sub microscop, înlăturându-se de pe alocuri, urme de ziar de la împachetare şi straturi microscopice de lac şi vopsea aplicate în restaurările anterioare. De asemenea, au fost înlăturate două puncte de vopsea aplicate suplimentar de restauratorii precedenţi, ca urmare a unei interpretări greşite a intenţiei artistului de reprezentare a luminii reflectate de obloanele parţial deschise. 
Nu s-a dorit o restaurare totală, ci mai mult redarea luminozităţii şi echilibrului iniţial ale lucrării.

După o migăloasa muncă ce a durat şase luni, lucrarea s-a putut reîntoarce, în sfârşit, la Muzeul Van Gogh din Amsterdam, Olanda.