joi, 27 noiembrie 2014

Expozitie eveniment: CORNELIU BABA - „Desemnurile unui pictor”, Muzeul Colectiilor de Arta, 25.11.2014 - 11.03.2015


„Asta seara am facut doua desemnuri dupa model. Mai multe, multe de tot trebuiesc, mana sa nu se odihneasca niciodata.” - Corneliu Baba 


Expoziția aduce în fața publicului 130 de lucrări din colecția artistului (soției), dintre care majoritatea sunt inedite pe simeze, temele fiind dintre cele recurente în opera sa: regele nebun, spaima, arlechinii, autoportrete și portretele. Printre expuneri se află însă și desene din copilăria artistului.

Agenda zilnică de lucru a maestrului este marcată de efortul său continuu de definire la modul sublim a imaginii ca reprezentare a unui cumul de emoții și idei și mai ales, de ispășire în plan personal, artistic, a celor mai profunde și extreme sentimente și stări umane precum: spaima, nebunia, suferință... etc. Pagini cu schițe și adnotări, extrase literare utile imaginii din planul foii sau poate pentru mai târziu, stau mărturie a strădaniei și necesității de acumulare, din vreme, informațională și emoțională, utilă următoarelor lucrări.
  

Culorile și tușa specifice, impunând efectul dramatic binecunoscut se regăsesc în toate schițele din tinerețe și de mai târziu, fie ele în pastel, creion, tuș ori baiț, dar mai ales în uleiurile aflate în număr mic în prezenta expoziție.

Vernisajul expoziției, care a marcat și deschiderea unei secțiuni noi a Muzeului Colecțiilor dedicate expozițiilor temporare, a dat ocazia întâlnirii oamenilor de cultură, contemporani nouă, și motivul unor interesante discuții despre plastica românească.
Mai mult ca oricând în ultimii ani, o prezență atât de numeroasă și specializată amintește de anii boemei culturale a Bucureștiului de altă dată. Calitatea omului și artistului probabil este cea care a reunit într-o concordie unanimă artiști plastici și oameni de cultură. S-au auzit și șoapta didactică și aprecierea profesională, și nostalgia altor timpuri și oameni, a unor vechi obiceiuri...



Invitat să ia cuvântul, ca fiind unul dintre studenții maestrului, renumitul pictor Ștefan Câlția, și-a omagiat profesorul prin câteva cuvinte: „Profesorul Corneliu Baba a fost pentru noi un aristocrat al culturii, un om care în jurul lui lăsa un parfum, o liniște și o dorință de a fi rafinat, a fi frumos, de a călători prin această lume vertical.
... Mi-amintesc de mâna lui, cu degetele lui, care la un moment dat șterge de pe paletă un roșu și-l pune exact acolo unde trebuie”.