marți, 29 martie 2016

"Da, da, ŢARA, cetera, etcetera“, ultima expoziție de gen a Marilenei MURARIU



"Și tu poți fi președinte"


"Da, da, ŢARA, cetera, etcetera“


Privind retrospectiv, încă de la prima expoziție de gen de acum cinci ani, de la Simeza, gândeam că expunerile doamnei Marilena MURARIU vor fi un vârf de lance, un agent catalizator pentru alți și alți artiști care să-i urmeze exemplul.

Încercări timide s-au semnalat în domeniul picturii, dar lucrările rezultate au apărut sub pseudonim sau anonimat.

O singură expoziție de amploare, de care suntem informați, demnă de a fi menționată, este "TRANS(A)GRESĂRI IRONICE" a artistelor Daniela Frumușeanu și Miruna Hașegan, dense și sintetice, cu interesante conotații ironice și critice, dar care se desfășoară pe alte coordonate ale demersului artistic.

Am urmărit de la începutul vernisajului discursul criticului de artă Virgil Mocanu, care a atins toate aspectele necesare unei prezentări complete a lucrărilor, a temeiului expoziției și a corelației acesteia cu Da-Da, curentul de la începutul secolului trecut.
Menținându-se în zona non-partizanatului, autoarea prezintă acum cele mai reprezentative lucrări ale expozițiilor din ultimii cinci ani, adăugite cu mesaje, pline de înțelesuri.

Oare interesul pentru expoziție să fi făcut ca, în timpul prezentării distinsului critic de artă, zumzetul de glasuri să ia amploare, astfel încât, până la sfârșitul discursului, zgomotul să acopere vocea vorbitorului? Sau poate lucrarea "Și tu poți fi președinte" să fi avut un așa efect? Sau poate traseismul cultural face parte din mentalitatea și practica românească, fiind de „bon ton” să fii prezent la astfel de evenimente? 
Ascultând și privind în jur, s-au putut regăsi în "auditoriu" personaje precum cele din tablouri, foarte vocale, ce se voiau cât mai convingătoare, consumând în grabă fursecurile de pe platouri și ultimul pahar de vin luat din fața vecinului.

Un răspuns hilar, la un demers intelectual și artistic de clasă.

Să fie oare sfârșitul tragic al unei intelectualități fermentate în nămolul dezinformărilor, deziluziilor și al neajunsurilor de zi cu zi? Să fie vorba de o morală echivocă, un bun simț dispărut o dată cu generațiile dintre războaie sau o dată cu constrângerile comuniste?

Și pentru că s-a făcut mai noapte decât orice noapte naturală, închei cu urarea de nopți albe, somn neliniștit pentru toate generațiile care acum încearcă să se maturizeze, până când acestea reușesc să discearnă ziua de noapte, să-și găsească drumul propriu, neviciat de moștenirea generațiilor anterioare. Chiar dacă nu pare, este o urare de bine, atât pentru aceste generații cât și pentru întreaga societate, căci din muncă, studiu, aprofundare și simțire izvorăște și cunoașterea.

În final, trebuie să ne cerem scuze pentru vorbele poate prea aspre, în fața tuturor acelora care au dovedit respect și apreciere vis à vis de critic și autoare, și care totuși nu au fost puțini.