miercuri, 22 martie 2017

Împreună cu Liviu STĂNILĂ „De veghe în neamul ce... se cară” la Clubul Caricaturiștilor "Sorin Postolache"



„De veghe în neamul ce... se cară”

Foarte ofertantă și incitantă tema și de maximă actualitate socială. Cu așa un titlu, ne putem așeza deja la coadă să vizităm expoziția.


Liviu Stănilă, alături de alți „inconștienți” practică sportul extrem zis „desen satiric”, gest pe care și l-a asumat în totalitate. Artiști de genul său, cu balanța înclinată mai mult către rațiune și mai puțin către reverie, sunt tot mai rari și mai puțin apreciați în mass-media.

Mai mult chiar decât alți umoriști, autorul studiază, analizează și oferă o părere bine conturată, sinceră, asupra celor în discuție, și nu impune soluții facile - dar, ca de obicei, privitorul este liber să „coloreze” cum dorește scenele propuse.
Demersul său este construit și nu „făcut”, cauza fiind justificată și nu  speculată. Putem recunoaște aici structura consolidată a unei persoane instruite și raționale.

Liviu Stănilă este unul dintre ultimii desenatori, sau mai bine spus ilustratori umoriști sau nu, de factură clasică, cu un desen bine conceput, desen ce poate fi utilizat oricând sub ambele variante, color sau alb-negru, cu același succes. Linia bine conturată, nu se pierde ci se continuă clar, cu accente și sentimente.
Compoziția este clară, cu subiect și predicat, într-o mărturisite sinceră, descriptivă, aproape textuală.
Umorul său nu zboară ci merge pe teren tare, cu pas ferm, cumulând idei și gânduri, fiind în general apartinic dar puternic ancorat în social, indiferent de momentul istoric și zona unde se petrece evenimentul.

Iarăși, caz oarecum rar în grafia umoristică, autorul utilizează în desenele sale reprezentarea în spațiu, ceea ce confirmă studiile de desen și caracterul său laborios.
Probabil că studiul desenului clasic din revistele de ilustrație și benzi desenate a avut un mare impact asupra evoluției artistului.
Ilustrator a numeroase cărți pentru copii, ani de-a rândul, Liviu Stănilă păstrează acel mod de (re)prezentare specific, subordonat unei idei generale, unui text preexistent, compozițiile sale fiind cumulative, complexe.

Dintre cei ce se numesc desenatori satirici, el optează pentru proză, și nu pentru poezie, odă, elegie sau altă forma versificată și dedicată. Și totuși, lucrările sale pot fi asemănate cu fabulele din literatură.

Autorul preia, printre altele, teme abordate de înaintașii săi și le trece în contemporaneitate: struțul își ascunde capul în anonimatul social-mediei, spiritul își părăsește lampa cu toate bagajele - sătul de vechia casă, se colecționează un alt gen de trofee de vânătoare și așa mai departe.
Printre lucrări recunoaștem și tema mereu actuală a românului care se plimbă puțin cam „turmentat” de acolo până colo, făcând alegerile în consecință.

Suntem în asentimentul celor care, consideră că astăzi, acum, este nevoie de oameni dintr-o bucată precum Liviu Stănilă, fiind foarte oportună această reprezentare, mult mai accesibilă publicului larg și mult mai puțin susceptibilă la interpretări „poetice”.