marți, 13 februarie 2018

Artistul și Arta sa

 

„Cel care lucrează cu mâinile, cu capul său și inima este un artist”

Francisc de Assisi


Arta înseamnă o ucenicie și o mucenicie continuă. Cine doreşte cu adevărat să reuşească "trebuie să facă ucenicie pe viaţă", spunea Tudor Arghezi. Îmi amintesc acum de Luchian, care, bolnav fiind, lucra cu pensula legată de mână, iar Beethowen, după ce a asurzit, a compus nemuritoarea Simfonie a-IX-a, păstrând tactul și amintindu-și sunetele și posibilitățile lor de îngemănare auditivă.

Să nu uităm vorbele lui Francisc de Assisi: "Cel care lucrează cu mâinile este un muncitor. Cel care lucrează cu mâinile sale și capul este un meseriaș. Cel care lucrează cu mâinile, cu capul său și inima este un artist."
Toată viața învățăm, iar atunci când nu o mai facem înseamnă stagnare. Învățăm din învățăturile altora și din experiențele proprii. Cea mai persistentă și importantă învățătură este ultima, căci produce o seamă de emoții ce premerg actul creației. Sedimentarea, decantarea și sistematizarea informațiilor și emoțiilor permite construirea unui drum propriu în artă, la care se accede cu sinceritate și talent.Nicio societate nu și-a recunoscut valorile. Dotați cu talent, personalitate și o viziune proprie asupra celor care-l înconjoară, fiind și exprimându-se mai altfel, artiștii au fost criticați, marginalizați sau excluși din Cetate. De aceea, se poate spune că drumul în artă este mai greu, dar este mai interesant și mult mai frumos.

Pe lângă cucerirea valorilor culturale ale societății și vremurilor, cucerirea de sine prin și pentru artă în ceea ce-l privește pe artist este una dintre condițiile necesare supraviețuirii spirituale.
 
"Timp", Irina Iosip
Așadar, una dintre cărămizile unei culturi solide este arta, ca o sinteză a simțirii, gândirii și a cuceririlor tehnice, tehnologice și ideatice ale societății. Arta este un seismograf foarte fin al stării societății cu tot ceea ce se întâmplă acolo. De aceea, ea are un rol esențial, valabil mai ales în societățile democratice, în semnalarea și corectarea deviațiilor petrecute în societate.

Chiar dacă raportul estetic-concept s-a inversat în societatea actuală, rolul estetic al artei a rămas la fel de util și necesar în societate. Bunăstarea psihică și morală este condiționată și de acest aspect al artei.

Un om sensibil nu poate trăi într-un mediu îmbâcsit de nonvaloare estetică, în lipsa unei contraponderi, care să creeze starea de confort sau de cel puțin suportabil spiritual și moral. Cel mult poate vegeta. Omul poate trăi fără văz, auz sau motricitate, de exemplu, dar fără spiritualitate nu poate trăi cu adevărat. Ori arta este un vehicul de spiritual.

Față de acum 100, 50 de ani și chiar mai puțin, criteriile de evaluare a unei opere de artă s-au modificat, accentul se pune mai mult pe cultură și interdisciplinaritate. Calibrarea la realitatea contemporană cu măsura valorilor general umane, având atenția îndreptată spre nou, posibilități de dezvoltare și înnoire este, astfel, necesară.

Arta este acum utilizată în varii domenii ale vieții publice: marketing, inginerie, educație etc. dar și ea uzează din ce în ce mai mult de aproape toate domeniile științei și culturii. (...)

Actul de cultură este un vehicul de idei, concepte, trăiri cu două sensuri. Pornește de la artist cu încărcătura specifică emoțională și ideatică către receptor, care la rândul său întoarce către artist un set de interpretări și trăiri care nu sunt neapărat comune cu ale acestuia. Producerea și receptarea artei sunt acte de cultură. Schimbul realizat între autor și receptor este eficient în cazul deținerii unei culturi aprofundate și al transferului de concepte/sentimente general umane. Acestea din urmă, singure, însă, „ating” cu predilecție un public necultivat. (...)

Încarcerarea unei opere sau a unui autor într-o grupare sau alta, sau într-o mișcare artistică, simplifică excesiv lucrurile, mai ales în cazul artei contemporane și mai mult, în cazul artei postmoderne: autorul nu este constant în timpul vieții în alegerea subiectelor, trăirilor, informațiilor acumulate sau pur și simplu al performanței argumentației. Suportă influențe și influențează. Caută și găsește în timp subiecte și modalități de exprimare care i se potrivesc mai bine și care să-l reprezinte. Omul în general, deci și artistul, este subiect de transformare și evoluție.

Ideea că, în fiecare lucrare, artistul trebuie să aducă ceva nou, cel puțin față de propriile lucrări mi se pare relevantă. Același subiect, tratat ideatic în același fel, cu aceleași concluzii plictisește. Mai este acceptabilă utilizarea unor tehnici sau culori diferite. Dar să te copiezi pe tine însuți este, cel puțin, dovadă de nesinceritate și lipsă de respect față de ceilalți. (...)

Tehnicile clasice în artă sunt oarecum perimate. Instalația, combinația între mai multe genuri de manifestare artistică sau utilizarea unor tehnici și tehnologii noi, solicită cunoștințe din mai multe domenii: știință, istorie, artă, geografie, filozofie, politică etc., deci un public mai cultivat. Acestea, împreună, creează un spectacol variat și intens, astfel că poate fi receptat într-o anume măsură chiar și de un public necultivat.