miercuri, 30 mai 2018

luni, 21 mai 2018

Azi, orice poate fi numit ca fiind artă ...


Dacă, în cadrul curentelor și mișcărilor menționate în istoria artei până în postmodernism, au fost evaluate și reținute caracteristicile ce țin de contemplarea frumosului, astăzi, sincretismul, variația, noul, ineditul, specialul, ideea sunt cele care constituie firul conducător în aprecierea artei. Spectacolul și conceptul oferă plăcere generațiilor obișnuite cu lumea virtuală, ce oferă imagini și idei în schimbul obiectului artistic, spectacolul și grandiosul în schimbul valorilor umane universale și a detaliului estetic. Adesea, munca fizică necesară generării de obiecte artistice și contactul cu materia sunt considerate nedemne și inutile, un fel de umilință a generațiilor trecute, uitând faptul că omul este o ființă vie, ce face parte din organismul viu al Terrei, dotată cu trup, văz, auz, gust, miros, simț tactil și sentimente, nu numai cu intelect.
Lipsind aceste elemente esențiale ce definesc omul, este eliminată tocmai acea parte care ne face umani. Ori, și din acest motiv, omul trebuie să-și accepte umanitatea biologică, care este sursa tuturor devenirilor.

Arta conceptuală este o provocare intelectuală, ce stârnește plăcerea căutării și degustării nenumăratelor variante posibile de înțelegere, pentru împlinirea cărora sunt necesare cunoștințe de specialitate, biografice privind viața și evoluția autorului și încadrarea acestuia într-un context social, filozofic, spiritual, politic etc., și mai puțin al artei în sine. În timpul jocului minții, jonglarea cu concepte și vehicularea de idei, se uită valorile spirituale și general umane, în numele cărora se face acest lucru, și care reprezintă esența și rațiunea de a fi a omului.

O dată cu abordarea filozofică a orice și a artei în cazul de față, vizualitatea este lăsată într-un plan secund, arta nu mai este ceva la care să te uiți, nu mai este neapărat un obiect fizic și nu mai este în mod obligatoriu purtător de frumos. Diversitatea este atât de mare și năucitoare încât liantul care o unifică este chiar fenomenul de conceptualizare a orice și oricât.

În condițiile în care, însăși arta a devenit greu de definit și de delimitat de viață, iar conceptualizarea excesivă riscă să piardă arta pe drum, să deruteze și mai mult - publicul întrebându-se dacă cea ce vede este artă, uneori indiciile că este vorba de artă sunt chiar indicațiile textuale care precizează că acolo este vorba despre artă (titluri articole, denumiri spații unde se practică / produce arta, texte explicative alăturate obiectului de artă și chiar textul conceptual ce însoțește evenimentul etc).

Arta contemporană se confruntă cu inexistența unui stil unitar și coexistența unei multitudini de stiluri. În spațiul artelor vizuale stilurile și trendurile se amestecă și schimbă cu rapiditate. Această diversitate și acest amestec se desfășoară într-o libertate lărgită, în care totul este permis.

Există, la nivelul artelor vizuale, o ambiguitate și reversibilitate a lucrurilor, încât totul a devenit aiuritor, atât pentru artist cât și pentru receptorul de artă. Libertatea artistului este atât de mare încât poate face ce dorește, cum dorește și în orice scop, chiar și fără scop, în care stilul unic și poate nici unicitatea stilului în artă nu mai prezintă o prioritate.

Oricum, privind opera unui artist, stilul este greu de definit în condițiile conceptuale și în cazul manifestării în zone și în genuri ale artei atât de diverse, dar și greu de păstrat.

Astăzi, arta s-a decorporalizat, dezestetizat, aproape orice putând fi numit ca fiind artă, obiectul de artă a pierdut din importanță în favoarea conceptului, accentul se pune pe producerea acesteia și pe experiența estetică generată cu acest prilej, adesea imaterială.

Experimentul și evenimentul oferă efecte vizuale, sonore, ambianță (fascinație, repulsie etc.), scopul principal fiind acela de a genera experiențe estetice, trăiri intense și particulare unui public larg, divers ca pregătire și sensibilitate.

Timpul prezent este caracterizat de ubicuitatea și modificarea relației cu realul, specifică noilor tehnologii, care transferă în anonimat autorul și opera și efemerizează opera. În fața calculatorului, aflat într-un spațiu virtual, cel care ar trebui să fie publicul devine participant la realizarea operei de artă colective. Iar în fața televizorului, privitorul se cufundă într-un anonimat amorf, lipsit de individualitate, fără o participare și asumare reală, trăind într-o falsă realitate, creată cu anume scopuri și destinație, adesea ascunse marelui public. Acest mediu artificial, în care lipsește interacțiunea umană, induce alienarea omului, ce se regăsește într-o lume supraaglomerată, înstrăinat de sine și de societate.

Ceea ce este interesant și dovedit a fi foarte util pentru societatea actuală, este faptul că, prin noile tehnologii (digitale, arta video, cinematografia etc.) pot fi transformate realități sau modelate altele virtuale, ca experimente (științifice sau sociale). Uneori actul tehnic se transformă în unul de creație, cu valoare artistică, care stimulează producerea acelorași trăiri precum o face orice arta (sentimente, senzații, procese de gândire, sensibilități estetice etc.).