joi, 28 iunie 2012

Rămas bun, Cristian MARCU

   
Născut pe  29 ianuarie 1959 (Galaţi) - decedat pe 25 iunie 2012 (Bucureşti)

Studiile şi le-a început în Huşi continuând apoi, în Bucuresti, cu studii private de grafică şi pictură având ca profesori pe Ion Ganju şi Nicolae Aurel Alexi.
Artist plastic – grafician şi realizator de filme de animatie din anul 1981,  membru al Uniunii Artiştilor Plastici, al Uniunii Cineaştilor din România şi membru fondator al Asociaţiei Culturale „Punct”, iniţiator şi director artistic al Salonului de Grafică Satirică „Damigenius”, de la Huşi - care a ajuns la a 17- a ediţie, şi Preşedintele Asociaţiei Culturale „Damigenius”.

Mulţi ani a activat ca grafician şi caricaturist - editorialist la "Jurnalului Naţional", a fost colaborator la săptămânalul „Formula As” şi ocazional, la cotidianul francez "Courrier International". Mult timp, în fiecare miercuri, desenul sau editorial realizat pentru „Jurnalul National”, a fost prezentat pe postul de televiziune „Antena 3”, în cadrul emisiunii „Revista presei”, de Radu Cazan.

Activitatea în cadrul Studioului cinematografic „Animafilm” a adăugat în palmaresul său animaţia a 32 de filme pentru copii şi regia a două filme de autor, având onoarea să colaboreze cu importanţi regizori precum Nell Cobar, Zaharia Buzea, Gopo, Virgil Mocanu, Liana Petruţiu, Lucian Profirescu, Mihai Badica, Zoltan Szilagy ş.a.m.d.

În timp a adunat 9 expoziţii personale, zeci de expoziţii de grup, lucrări în diverse muzee şi colecţii private, în ţară şi străinătate, fiind recompensat cu 44 de premii naţionale şi 23 internaţionale.
Cel mai prestigios site de grafică satirică - precum îl aprecia el însuşi, „Iran Cartoon”, l-a inclus în spaţiul rezervat celor mai importanţi artişti străini, prezentând doua pagini permanente cu lucrarile sale.

În oraşul de adopţie Huşi, acolo unde îşi avea cel de al doilea atelier de lucru şi unde, cel mai important, locuia şi trăia mama sa, a îniţiat înfiinţarea a două spaţii dedicate artelor contemporane: Galeria de Artă „PrimArt” – din incinta primăriei Municipiului şi Muzeul de Artă Modernă - care sperăm că-i va purta numele de acum încolo.


În ultimii ani a patronat şi curatoriat, doua dintre cele mai importante expozţii de grafică satirică din Bucuresti „ArheTICURI la romani”- Cărtureşti din septembrie 2005 şi „Damigenius” - Cărturesti din octombrie 2006.

A realizat coperti şi ilustraţii de carte, cărţi poştale şi afişe, iar unul dintre ultimele volume ilustrate a fost „Codul Zambaccian 2”, al lui Adrian Năstase, apărut la Editura Niculescu.

 



 
De-a lungul timpului, lucrările sale au trezit interesul unor critici de artă precum Tudor Octavian, Ion Truică, Virgil Mocanu, Calin Căliman, Corneliu Stoica, Valentin Ciucă, care au exprimat aprecieri elogioase despre arta sa.
 

Toate cele de mai sus şi desenele alăturate ne-au fost transmise chiar de Cristian Marcu, cu ceva timp în urmă, în scopul realizării unei documentări asupra activităţii sale şi a unui interviu, care din păcate nu s-a mai finalizat.

Trebuie să menţionăm că, în ultimul timp, a lucrat la câteva proiecte şi experimente interesante de animatie, în regim privat. Dacă acestea nu au fost duse la bun sfârşit, nu s-a datorat lipsei talentului sau zelului său, ci a stării de sănătate şi mai ales a timpului, care nu i-a fost aliat.

Vivace şi foarte acut în conversaţii, Cristian MARCU a animat spaţiul "Clubului Caricaturiştilor" încă de la înfiinţare, cu comentariile sale analitice exprimate într-un mod atât de personal. 
Şi, pasionat de munca sa, o dată cu accesul la tehnologiile moderne, aducea mereu vorba, în discuţiile cu colegii şi prietenii săi, de alte şi alte descoperiri din tehnicile graficii pe computer, pentru realizarea şi prezentarea desenelor sale: alte pattern-uri, altfel de animaţie, etc.

În ultimii ani i-am cunoscut şi partea spirituală a personalităţii sale, care l-a apropiat mai mult de ceruri şi graţia divină. Această stare mi-a împărtăşit-o ca totdeauna, cu pasiune şi elocvenţă, cu credinţă şi speranţă.

Acum ne luăm rămas bun, pentru totdeauna, de la o personalitate a graficii româneşti, ce s-a exprimat într-un mod atât de original şi convingător, de la Cristian MARCU, omul ce se dorea cât mai complet şi mai împlinit.


N.A. Imaginea de mai sus îl reprezintă pe artist la ultima întâlnire cu el, de la Clubul Caricaturiştilor, noiembrie 2011