Mircea Cantor, recompensat cu premiul "Marcel Duchamp" la Targul International de Arta Contemporana (FIAC), Paris

   

Artistul vizual, românul Mircea Cantor, este câştigătorul, din acest an, al premiului "Marcel Duchamp", decernat ce către "L’Association pour la diffusion internationale de l’Art français" (ADIAF). Această recunoaştere i-a revenit pentru instalaţia-sculptura "Fishing flies", fiind apreciată de către Alfred Pacquement, preşedintele juriului, astfel : "densă şi proteiformă, ce stăpâneşte, printr-o reprezentare simbolică, fenomene ale societăţii contemporane". 

Lucrarea, realizată din materiale simple, se prezintă ca o plasă de pescuit suspendată, în ale cărei cârlige aurite s-au prins avioane confecţionate din cutii de conserve. 

Idea şi realizarea, care se încadrează în specificul nonconvenţionalului promovat de către ADIAF, a fost recompensată cu o expoziţie de trei luni la Centrul Pompidou în toamna anului 2012 şi de o alocare financiară de 35000 de eur.

 Alături de această lucrare autorul a mai prezentat altele două, între care, "Vertical Attempt" (2009), un film poetic, în care un copil taie jetul de apă cu o foarfecă.

Fondat în anul 2000, premiul  "Marcel Duchamp" este acordat de unsprezece ani deja, artiştilor francezi cu lucrările considerate a fi cele mai inovatoare ale generaţiei.

Mircea Cantor, s-a născut în Oradea în 1977, dar trăieşte şi lucrează la Paris. Este un artist complet, deja experimentat, multe lucrări ale sale, fie sculpturi, fie picturi sau filme au fost prezentate publicului în mari muzee ale lumii. 

În arta sa, puternic personalizată de o încărcătură emoţional-ideatică, din elemente simple, din firescul de zi cu zi, sintetizează simboluri ce devoalează înţelesurile subtile. 

 

Irina IOSIP

Istoria în 192 de imagini. Afişul polonez 1917 – 2007, Muzeul Naţional de Artă al României

 Expoziţia este organizată cu ocazia preluării de către Polonia a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi a aniversării a 10 ani de activitate a Institutului Polonez din Bucureşti fiind rezultatul colaborării dintre Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Afişului din Wilanów şi Institutul Polonez din Bucureşti.

Afişele provin din colecţia Muzeului Afişului din Wilanów (secţie a Muzeului Naţional din Varşovia), primul muzeu din lume dedicat afişului, a cărui integrală depăşeşte 55.000 de piese, fiind una dintre cele mai mari din lume.

Cele 192 de lucrări selectate de Maria Kurpik, curatorul expoziţiei, definesc succint,  „fenomenul afişului polonez” – sintagmă folosită de criticii internaţionali pentru a denumi producţia originală şi de un înalt nivel artistic a afişului din Polonia în perioada 1960-1970 care a influenţat grafica de afiş în multe ţări europene.

Ilustrând aproape un secol de istorie şi cultură a poporului polonez, cu toate convulsiile şi schimbările specifice din secolului trecut până azi, războaie, comunism, postcomunism până la capitalismul actual, autorii, personalităţi artistice sau anonimi, străbat un drum sinuos, uneori contestabil ideatic, de la descriere la evocare, de la angajament la refuzul acceptării acestuia, de la declaraţie la insinuare.

Indiferent de stilul sau tehnica utilizată, reprezentând o oportunitatate stradală sau marcând un act artistic, afişul prin specificul său de manifestare publică este intim legat de evenimentele contemporane lui, fiind un răspuns adaptat la cerinţele societăţii.

"La sfârşitul secolului al XIX-lea afişul era considerat în Europa „arta marelui peisaj urban” ce colora şi însufleţea spectacolul vizual-decorativ al străzii, fiind ridicat la acest rang de creaţiile remarcabile ale maeştrilor afişului precum Jules Chéret, Eugène Grasset, Théophile A. Steinlen, Leonetto Cappiello, Henri de Toulouse-Lautrec sau Alphonse Mucha, care au înţeles specificitatea acestui mijloc de comunicare, îmbogăţindu-l prin soluţii grafice inovative. Şi artiştii polonezi precum Juliusz Kossak, Teodor Axentowicz sau Piotr Stachiewicz se aliniază acestei tendinţe, după cum demonstrează şi expoziţia de afişe organizată la Cracovia în 1898.

Începutul secolului XX însă, marcat de Primul Război Mondial, mută accentul de la dimensiunea culturală a afişului spre cea politică, propagandistică. Afişe cu rol mobilizator prin imagini ample, expresive, tipărite în tiraje mari şi adresându-se tuturor categoriilor sociale au animat campaniile pentru aparărea graniţelor ţării din anii 1918-1920.

În perioada interbelică dezvoltarea vieţii economice şi cultural-artistice duce la proliferarea afişelor comerciale, turistice, sportive şi culturale, create în stil modern de artişti care experimentează formule îndrăzneţe de design arhitectural şi experimente tehnice inovative, precum asocierea graficii cu fotografia sau fotomontajul. Printre aceşti artişti se numără Bohdan Bocianowski, Jerzy Karolak, Roman Syałas sau Antoni Wajwód.

Invazia Poloniei de către trupele naziste şi declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial  determină apariţia afişelor care cheamă populaţia la înrolare, la apărarea ţării, încurajând spritul de luptă al polonezilor. Afişele sunt prezente pe zidurile oraşelor pe toată perioada ocupaţiei.

După capitularea Germaniei şi instalarea regimului comunist în Polonia, afişul a devenit principalul instrument de propagandă a noului guvern şi a noii ideologii, un mijloc de „agitaţie vizuală”, care preamăreşte noua ordine socială şi îi ironizează pe capitaliştii occidentali. Ca stil, aceste afişe se înscriu în retorica realismului socialist, ilustrând chipuri idealizate ale proletarilor ce privesc optimist spre un viitor „luminos”.

După 1956, odată cu speranţa de eliberare de sub influenţa Uniunii Sovietice şi de îmbunătăţire a condiţiilor de trai, afişul se dezvoltă ca un mediu de comunicare aparte între artist şi public. În ciuda cenzurii, el reuşeşte să transmită discret mesaje ce pot fi interpretate ca o ironie sau chiar critică voalată la adresa regimului. Mai mult decât atât, valoarea artistică a afişelor şi participarea acestora la expoziţii şi târguri internaţionale le conferă recunoaştere pe plan european. Zbigniew Kaja, Henryk Tomaszewski, Roman Cieślewicz sau Józef Mroszczak sunt câţiva dintre „graficienii străzii” activi în această perioadă.

În anii 70 se manifestă un grup de artişti cunoscuţi ca graficienii afişului „contra-culturii” care practică o artă contestatară, determinată de criza socio-economică şi grevele muncitoreşti şi studenţeşti. Printre reprezentanţii acestui curent se numără Jan Jaromir Aleksiun, Jerzy Czerniawski, Eugeniusz Get-Stankiewicz sau Jan Sawka.

După instituirea legii marţiale în anul 1981, care limita drastic orice manifestare cultural-artistică, apar o serie de edituri clandestine care tipăreau şi difuzau afişe de o mare forţă expresivă. Adevărate instrumente de propagandă, de această dată împotriva regimului, afişele acrestei perioade s-au bucurat de o mare popularitate.

După primele alegeri prezidenţiale libere în Polonia postbelică, perioadă în care apar numeroase afişe electorale, anii 90 au adus debutul unor creatori de afişe ale căror lucrări nu au putut fi admirate în trecut din cauza situaţiei politice. Afişele din ultimul deceniu prezente în expoziţie, realizate de artişti care urmează o bogată tradiţie, au revenit la funcţia iniţială, promovând produse, evenimente culturale, campanii sociale şi educative." (extras din http://www.mnar.arts.ro)

Polonia este una dintre tările foste comuniste care şi-au asumat propria istorie, au  înţeles mecanismele şi subtilităţile transformării. Expoziţia în curs este un bun argument  în acest sens.

 

Irina IOSIP

Lansarea catalog First Edition International Sant & Pepper Satirical Art Salon

Last minute pentru vizitarea expoziţiei "Muştele lui Crihană"

 

 "Muştele lui Crihană"

   

 

Irina IOSIP (text și credit foto)

„Muştele lui Crihană” poposesc cu zgomot de reactoare pe platoul expoziţional de la „Cuptorul cu lemne”, la Clubul Caricaturiştilor "Sorin Postolache", şi cuceresc Bucureştiul.

O specie asemănătoare şi nu prea cu fiinţele mici şi sâcâitoare - oriunde inoportune, muştele lui Crihană însă, sunt primite cu aplauze şi laude unanime de către breaslă.
Au făcut obiectul unei expoziţii tematice cândva, la Galaţi, iar acum aduc cu ele un „roi” de alte idei care, probabil nu-i dau de loc pace autorului: relaţia dintre părinte şi copil sau între generaţii, fragilitatea vieţii, valorile morale ş.a.m.d.

Născut în 1958, Florian-Doru Crihană, de profesie inginer, acumulează premii după premii începând cu 1989, la mari concursuri de grafică satirică. 

Evoluând în timp, sub diverse expresii artistice în presa scrisă şi în spaţiul expoziţional, Crihană a devenit naratorul umoristic ce mânuieşte cu dezinvoltură şi inspiraţie penelul şi uleiurile, organizatorul de expoziţii şi saloane de artă umoristică, respectiv colecţionarul de artă satirică de azi.

Rememorăm, aici, numai succesul ultimelor sale expoziţii personale "Veneţia" şi "Titanic" care i-a adus invitaţii de a expune în Polonia, Germania, Italia, Belgia, acolo unde au fost omagiaţi mari creatori de umor grafic.

 

"Pelerinaj la Muntele Fuji", Gravuri de Katsushika Hokusai, Muzeul Naţional de Artă, România (click)

Numai până pe 4 septembrie a.c. se mai poate vizita, la Muzeul Naţional de Artă al României, Sălile Kretzulescu, expoziţia de gravură japoneză "Pelerinaj la Muntele Fuji. Gravuri de Katsushika Hokusai" - curator doamna Carmen Brad, specialist în arta extrem orientală. 

Expoziţia a fost organizată de către Muzeul Naţional de Artă în semn de omagiu şi solidaritate cu poporul japonez, aspru încercat o dată cu producerea cutremurului de proporţii din 11 martie 2011, urmat apoi de o serie de alte dezastre locale şi evenimente negative cu impact internaţional. 

Publicul poate viziona 38 gravuri din colecţia MNAR, publicate în tiraje de calitate la începutul secolului XX, ale marelui artist nipon Katsushika Hokusai (1760-1849). Aceste lucrări sunt numai o parte dintr-un grup de 46 lucrări pe aceeaşi temă, compus din seria iniţială intitulată „Cele treizeci şi şase de vederi ale muntelui Fuji” şi alte 10 lucrări mai târzii.

Vineri, 26 august 2011, ora 17.00 se organizează o ultimă vizită cu ghidaj gratuit a expoziţiei,

în chiar prezentarea curatoarei manifestării. 

Recunoscute ca o realizare de vârf  în istoria artei japoneze de tip "ukiyo-e (imagini ale lumii trecătoare), peisajele lui Hokusai au ca subiect unificator al seriei, imaginea muntelui Fuji, simbolul civilizaţiei nipone, cu tot ceea ce înseamnă ea: cultură, istorie, economie etc.

 Astfel, "Fuji devine subiect al unei complexe meditaţii asupra relaţiei om-natură şi a fragilităţii condiţiei umane." (info. MNAR) 

Hokusai este unanim recunoscut ca fiind un novator în arta tradiţională japoneză, datorită tratării realistice a personajelor şi reprezentării în perspectivă a scenelor. 

 

Irina IOSIP

2nd Retrofitting Cartoon Festival on Rural Housing, Iran (click)

 Theme

Retrofitting on Rural Housing  

Festival Subjects: Resistant housing, the Village Safe  Retrofitting rural housing  rural architecture, old and new The role of indigenous knowledge  of rural villagers in retrofit housing

Participants can send 5 works,  joining contest is open to all the cartoonists worldwide
Art works size : Minimum A4 & Maximum A3
Works can be Original or Digital (the works in digital, must have .jpg or .tiff format and  should be scanned in 300dpi) also works must have signature on them.
"all Techniques are free"
The organizer has the complete Right to use the works in posters , brochures and etc.
Works which are against regulations or have no Entry Form wont be arbitrated.
The works which are received after deadline wont be arbitrated and will be saved for the next Contest.
The works wont be returned.
The  works which are entered to competition part will be printed in a book and The artists whose works are accepted will receive a print of it.

Awards

First Prize :1500 $ + Festival symbol
 Second Prize : 1000 $ + Festival symbol
 Third Prize :500 $ + Festival symbol
honorary Prize : Festival symbol for 10 participant
The special award of Zheevar co.
The special award of retrofitting institute
The special award of standing committee of civil defense
The special award of permanent secretariat retrofitting international cartoon festival 

Dates

deadline : 12 sept , 2011 extended to November 15 th, 2011

results : 12 october , 2011 

E-mail Address for sending works info@retrofittingcartoon.ir 

Postal Address for sending works Deldar , zheevar Co , unit 3 , 2nd floor , 198 Building , next to Tohid High school , South Shariati St, Tabriz -Iran  Tel : +984113324445 Fax : +984115546338 

Davoud Deldar - Coordinator
 

See, is a must: http://www.retrofittingcartoon.ir

Rumen DRAGOSTINOV pleacă în Rai dar rămîne cu noi

    

Rumen DRAGOSTINOV pleacă în Rai dar rămîne cu noi

 Unul dintre cei mai apreciaţi caricaturişti internaţionali, Rumen DRAGOSTINOV (n.1956) din Sofia, Bulgaria, şi în acelaşi timp unul dintre premiaţii concursului nostru "International Salt & Pepper Satirical Art Salon", a plecat către ceruri. 

Ne-a lăsat, însă, prin desenele sale, să credem că nu ne părăseşte de tot. Rămâne cu noi, nu aripă de înger crucificat pe perete, ci spirit viu prin arta sa satirică.


Îi mulţumim pentru că ne-a făcut părtaşi la trăirile sale şi ne-a arătat câte ceva din înţelegerea sa profundă asupra a toate celor ce sunt,

Salt & Pepper Magazine
&
International Salt & Pepper Satirical Art Salon

11th Tabriz International Cartoon Contest, Iran

Regulations

1. The contest is open to all artists worldwide, cartoonists, caricaturists, painters, illustrators, etc.
2. Themes: a. Economy  b. Businessman caricature portrait
3. Inexplicit
4. The size of the works A3-A4
5. Participants should send their cartoons (works not being previously awarded in other competitions).
6. Deadline for entries is  6 Oct  2011 .
7. The works must be original. The authors should have full copyright and be responsible for all the legal responsibilities
related to the productions copyright.
Cartoons accepted for exhibition and prize-awarded cartoons might be published for any kind of publications in press
or advertising concerning the contest.
8. The following Prizes will be awarded:
FIRST PRIZE:  Golden statuette of Tabrizcartoon+ Dyploma+1500 $
SECOND PRIZE:  Silver statuette of Tabrizcartoon+ Dyploma+1000 $
THIRD PRIZE:  Bronze statuette of Tabrizcartoon+ Dyploma+500 $
5 HONORABLE PRIZES:  Statuette of Tabrizcartoon + Dyploma+Catalogue
9. Some of accepted works will be printed in a brochure, on posters, in the world press or other printed matter for the purpose of publicizing the exhibition.
In these cases any fee for the use of works will not be paid.
10. Remark: the works will not be returned.
Catalog will be sent to all the selected artists.
Results of the contest will be published in www.rahimcartoon.com  &  www.tabrizcartoons.com
Address :Iran-Tabriz-Golestan garden-tabriz Art home- tabriz cartoon museum
    

"HEIMAT" al fiecăruia și al tuturor, în Oerlinghausen, Germania

Pentru 52 de artişti europeni, „acasă” a însemnat, între 22 şi 24 iulie, şi Oerlinghausen, în Germania. Expoziţia a fost iniţiată şi organizată de către ziaristul Dieter Burkamp şi soţia sa,  criticul de artă Gisela Burkamp, sub egida Primăriei locale şi a Asociaţiei culturale „Oerlinghausen”.

În această formulă organizatorică, în răstimp de 35 de ani, au avut loc peste 180 de evenimente artistice ce au călătorit prin toată Europa, dintre care 25 au fost dedicate numai umorului desenat.

Gerhard Gepp

„Heimat”, echivalentul german al lui „acasă” al nostru, comportă multe interpretări şi accepţiuni, care converg în principal către ataşamentul de patrie, locul natal, limba şi populaţia în mijlocul căreia s-au format primele experienţe, copilărie.

Într-un mozaic de interpretări umoristice, peste 100 de lucrări au împodobit pereţii celor două locaţii, Centrul Comunitar şi Sinagoga vechie şi au făcut deliciul unui public educat în a aprecia calitatea artistică internaţională. 

Invitaţi de seamă au fost prezenţi la vernisaj, între care Ministrul Renania de Nord - Ute Schäfer, sub auspiciile căruia s-a desfăşurat evenimentul, Elmar Brok europarlamenar şi oficialităţi locale.

Evenimentul expoziţional a fost completat de lansarea cărţii - album, intitulate „Heimat - Bekenntnisse und Ansichten” (Acasă - Confesiuni şi puncte de vedere) unde, alături de desene umoristice, 30 de invitaţi speciali ai curatorilor, personalităţi activând în varii domenii, îşi spun părerea asupra subiectului.

Variantă redusă a expoziţiei, cartea ilustrează o parte dintre lucrările artiştilor prezenţi pe simeze, unii prieteni de ani ai curatorilor, alţii mai noi, fiecare venind, prin propria personalitate artistică, cu idei ce completează un tablou deosebit de complex în semnificaţii, aspecte, sentimente privind tema „Heimat”.

Întrebări îşi află răspunsul, altele se formulează, însă ceea ce-i dă evenimentului - dezbatere un caracter internaţional şi în esenţă universal valabil, este lipsa interpretării politice, un deziderat din ce în ce mai greu de atins astăzi.

Corolar al activităţii artistice de zeci de ani - ce i-a legat definitiv de renumele oraşului lor natal  dar şi de arta internaţională -, evenimentul din iulie este probabil ultimul de anvergură organizat de curatorii Gisela şi Dieter Burkamp.

Drumul lor mucenicesc prin artă şi către artă însă, nu se opreşte acum pe un raft de bibliotecă, ci, precum demonstrează expoziţia şi cartea, a acumulat suficiente resurse pentru dezvolarea în alte planuri, mai diverse şi mai subtile.

Şi... „Quod erat demonstrandum”... acasă este oriunde unde este cultură şi artă, iar acestea iau fiinţă numai pentru că există suflet şi spirit.

Irina IOSIP 

Florian-Doru Crihană

Rumen Dragostinov

Mariusz Stawarski

Irina Iosip

Gabriel Rusu

Mikhail Zlatkovsky

Jurij Kosobukin

A. Paul Weber

Mihai Ignat

Confesiuni asupra temei:

Christoph Albrecht, Gerhart Bartsch, Hans-Ludwig Böhme, Elmar Brok, Heiner Bruns, Alfred Buß, Joseph Daul, John Dew, Rosine De Dijn, Louis van Gaal, Alexander Gruber, Hannelore Hoger, István Haász, Silvana Koch-Mehrin, Hannelore Kraft, Brigitte Labs- Ehlert, Norbert Lammert, Regina Leandro, Armin Prinz zur Lippe, Traute Prinzessin zur Lippe, Reinhard Marx, Andrea Nahles, Aygül Özkan, Norbert Röttgen, Eu Nim Ro, Petra Roth, Peer Steinbrück, Frank- Walter Steinmeier, Andrzej Strumillo, Marianne Thomann-Stahl, Max Uhlig, Graham Watson, Guido Westerwelle, Gerd Winner, Gisela Burkamp, Dieter Burkamp.

Autori de desen umoristic:

Miroslav Bartak, Andrea Bersani, Bernard Bouton, Henryk Cebula, Florian Doru Crihana, Oleg Dergachov, Francois Didier, Rumen Dragostinov, Lex Drewinski, Gerhard Gepp, Gerhard Glück, Ludo Goderis, Pepsch Gottscheber, Walter Hanel, Riber Hansson, Hervé D'Halleine, Mihai Ignat, Stane Jagodic, Zygmunt Januszewski, Irina Iosip, Predrag Koraksic, Jurij Kosobukin, Pol Leurs, Luka Lagator, Helena Lindholm, Ricciotti Marampon, Roger Mofrey, Marilene Nardi, , Peter Nieuwendijk, Heinz Ortner, Igor Paschtschenko, Klaus Pitter, Max Radler, Willem Rasing, Gabriel Rusu, Ugo Sajini, Herbert Sandberg, Vladimir Semerenko, Jean Jacques Sempé, Alexander Sergeev, Ludmilla Sergeeva, Jiri Sliva, Jules Stauber, Mariusz Stawarski, Eugeniusz Get Stankiewicz, Vladimir Stepanov, Ross Thomson, Jugoslav Vlahovic, A. Paul Weber, Oliver Weiss, Mikhail Zlatkovsky.

De remarcat că în Oerlinghausen, sub numele de Casa Imigranţilor, există un grup de vile destinate celor ce urmează să se adapteze vieţii în Germania, care strălucesc de căldură şi bunăvoninţă şi datorită picturilor lui Florian Doru Crihană, lucrări special concepute pentru acest loc. De acum, aici se contopesc amintirile cu trăirile prezente, prin artă şi umor, iar „acasă” devine pentru fiecare mai încăpător şi mai bogat.

Irina IOSIP 

  

Memoria care nu te lasă să dormi, într-un dublu debut literar

Memoria oşteanului vieţaş, recaptată şi reconfigurată, capătă acum aspect fashion-literar într-o reconstituire interesantă a perioadei situată între 1939 şi 1996 (şi chiar mai mult). Sentimentele de filiaţie înnoadă simbolic experienţele complexe şi din varii domenii ale fiului Octavian Covaci - cunoscut grafician satiric, ce fac obiectul volumului „Rânduri drepte din vremuri strâmbe” cu cele trăite de tatăl său, Nicolae Cvaci, cuprinse în volumul „Zile de sudoare şi de sânge”. 

„Fire complexă, irascibil şi generos, totodată ironic şi drept cu semenii săi şi, mai ales cu subordonaţii, nu prea dus la biserică şi deloc aplecat spre concesii, într-o oarecare măsură genul răzbunător”, aşa il descrie pe scurt Dan Gîju pe ofiţerul de infanterie Nicolae Cvaci, devenit profesor la Academia Militară Generală şi, continuă: „Radiografiile lui Nicolae Cvaci au o forţă evocatoare pură, se vede clar că totul este trăit personal şi ars până la incadescenţă, mesajul fiind unul cât se poate de moral, de instructiv-educativ... ” 

(„Soldatul tuturor fronturilor - În loc de prefaţă”, Dan Gîju)

 „Artist grafic şi cineast, dar în primul rând ofiţer de carieră, Octavian Covaci atacă, iată, şi citadela literaturii militarilor, subiectul nefiind deloc unul dintre cele mai comode, din nicio perspectivă, fie şi dacă avem în vedre latura confesivă a naraţiunii sale unde oricine – dintre cunoscuţii săi, evident – poate intra în pânza de foc a mitralierei critice mânuită cu destulă dezinvoltură pentru un specialist al penelului, mai degrabă, decât al condeiului. Şi totuşi, abordate gradual, de la simplu la complex, cu intarsii ironic-umoristice, chiar vag politice – deşi acesta nu este tocmai terenul forte al autorului -, în mod cert însă cu finalitate în plan socio-moral, nu în ultimul rând al istoriei militare şi chiar a celei ce ţine de domeniul umorului grafic, povestirile lui Octavian Covaci se parcurg da capo al fine ca şi când ar fi vorba despre o carte de vacanţă, mai degrabă, agreabilă şi reconfortantă...”

(„În căutarea... posibilului imposibil - Un fel de prefaţă”, Bogdan Didescu).

„TITANIC”, un spectacol vizual în „regia” lui Florian Doru Crihană, până pe 8 august la Sala „Mantu”, Galaţi, (partea aII-a)

Expoziţia „Titanic”, este una dintre rarisimile bucurii prilejuite de o dramă umană. Ea răspunde imperioasei nevoi omeneşti de optimism, făcând legătura dintre durere şi bucurie în cel mai natural mod, prin râs. Nu se oferă un „respiro” în trăirile provocate de eveniment ci alternativa unei analize din alte perspective, implicit o motivaţie pentru asimilarea trecutului într-un proces pozitiv în evoluţie.

Timpul este aliatul principal în demersul autorului, având în vedere că perioada îndelungată de la producerea evenimentului a permis atenuarea sentimentelor. Tot timpul a demonstrat că dimensiunea dramei o dă şi disproporţia dintre aşteptări şi realizări, nu neapărat numărul de morţi, precum în războaie sau marile pandemii când au fost mult mai multe pierderi de vieţi omeneşti.

„The longest”, 29x42 cm, oil/cardboard

Totuşi, Crihană şi-a asumat un anume risc în alegerea temei, având de înfruntat complexitatea deosebită a subiectului, memoria afectivă a omenirii dar şi preconcepţia legată de umor, care ar implica tratatea subiectului cu o posibilă neseriozitate - în totală contradicţie cu drama.

Toate aceste bariere Crihană le depăşeşte cu succes, printr-un spectacol de manieră felliniană.

Expoziţia are toate elementele necesare unui bestseller cinematografic: o poveste interesantă bazată pe realitate, dramă şi umor, eroi şi o diversitate de evenimente şi personaje ce dau culoare poveştii, inserţii şi suprapuneri temporale, rememorări, salturi în viitor, şi, un plus de calitate oferit de unghiul geometric din care sunt prinse în cadru obiectele sau, zoomul precognitiv asupra unor elemente aparent minore din cadrul scenei.

"The tram", 29x42 cm, oil/cardboard

Personajul principal, Titanicul, născut din năzuinţa de mare, puternic şi fastuos, trăieşte cu puteri de supererou („The longest”, „The tram”, „Departure from Southampton”), dar piere timpuriu, în mod dramatic învins de forţe superioare lui, precum forţele naturii şi hazard („The iceberg”).

Memoria sa rămâne însă vie şi eroul va fi mereu un subiect de comparaţie şi admiraţie („Arriving in New York”).

În toată această derulare de scene, recunoaştem amprenta personalităţii autorului, privind alăturarea de personaje şi obiecte din afara timpului lor („Radar”), manevrarea dimensiunilor şi spaţiului, a timpului (The longest”), punerea în aceeaşi scenă a unor elemente ce par incompatibile („Chimney Sweep”, Big cake”), situaţiile insolite („Commander on waves”, „Full Speed”, „Synchronous dance”, „Pillows”, „Juice”, "Smoke").

"Smoke", 42x29 cm, oil/cardboard

Metafora existenţială, prezentă în toate scenele, uneori îmbracă forme mai explicite precum cele despre fragilitatea vieţii, speranţele şi visurile omenirii şi locul norocului în toate acestea („Sailors Over the Water”) sau despre viaţa de după moarte („Stairs in Heaven”, „Carpathia”), dar este esenţializată într-o imagine ce crează emoţia-suspans a unui final de film („The Chair”).

"Carpathia", 42x29 cm, oil/cardboard

"Stairs to Heaven", 42x29cm, oil/cardboar

 Nu lipseşte nici drama socială („Sailors and Guests”, „Umbrellas”, „Boilers”) sau consideraţiile despre pericolul ce se poate ascunde oriunde, în obişnuit sau frumos („Ice all over”, „Departure from Southampton”˝) şi se poate ivi oricând, în timpul celor mai plăcute sau obişnuite activităţi.

Privind coexistenţa şi contrastul dintre munca brută şi fastul exclusivist, Crihană, tributar unei viziuni oarecum proletare asupra existenţei ( „Boilers”, „Umbrellas”), ilustrează totuşi o realitate, aceea că, ordinea de salvare a pasagerilor a accordat prioritate celor de la clasele superioare. Se ştie că pasagerii de la clasa a III-a, au fost blocaţi de echipaj, pe punţile lor în spatele gratiilor de fier, rămânând să moară înecaţi o dată cu scufundarea vasului. Foarte puţini dintre aceştia din urmă au reuşit, printr-un hazard, alergând prin culuoare întortochiate, să găsească ieşirea la puntea principală, în timp util.

"Umbrellas", 42x29 cm, oil/cardboard

Elemente care prevestesc urgia, focalizate de obiectivul operatorului Crihană sau introduse "insidios" in scenă apar în „Walking”,„Departure from Southampton”, „Mermaid”.

Aproape nici un aspect, real sau posibil, legat de acest eveniment, de la prezentarea vasului Titanic şi plecarea lui din port până la naufragiu şi urmările acestuia, de la situaţii normale pe vas până la cele imaginate de autor..., nimic nu a fost trecut cu vederea, legătura dintre scene fiind foarte puternică, scenele potenţându-se reciproc în realizarea unui film complex şi unitar.

Într-o dozare suportabilă emoţional, drama în simbioză cu umorul polifaţetat - exprimat în manieră surrealistă de multe ori, parcurge o curbă ascendentă, prin cumulul de evenimente mărunte, finalizând cu cele apoteotice.

Culorile patinate îşi găsesc mai mult ca oricând perfecta justificare tehnică, în armonie cu evenimentul şi călătoria în timp la care suntem invitaţi. Atmosfera ceţoasă, nu este un mediu neutru de desfăşurare a evenimentelor, ci crează acea tensiune necesară pentru primirea cu maximum de receptivitate a celor ce se întâmplă.

Deasemenea, manevrarea informaţiei, prin dozări, fragmentări sau omisiuni voite, crează o anume ambiguitate foarte utilă unor reiterări şi reinventări ulterioare, cu un plus de savoare şi interpretare, este o altă calitate de excepţie a expoziţiilor lui Crihană. Evident, autorul s-a documentat temeinic asupra evenimentului, toate scenele având un substrat real şi o justificare solidă.

O surpriză plăcută, dar nu neaşteptată având în vedere cel puţin ultimele două expoziţii personale ale autorului, o reprezintă detaliile tehnice ale navei (cunoştinţele tehnice navale făcând parte şi ele din personalitatea lui Crihană). 

 

Irina IOSIP

 

"Chair", 29x42cm, oil/cardboard

"Last Melody", 29x42cm, oil/cardboard

„TITANIC”, un spectacol vizual în „regia” lui Florian Doru Crihană la Sala „Mantu”, Galaţi

    

Se deschide cortina unui nou spectacol creat de pictorul umoristic Florian-Doru CRIHANĂ.

Cunoscut ca un maestru în alegerea temelor de lucru, dintre cele mai interesante şi inedite, Chihană face, de acestă dată, un salt îndrăzneţ în tratarea umoristică a unui eveniment profund nefericit, perceput ca atare de la consumarea lui până în zilele noastre, timp de aproape un secol.

Vestea scufundării Titanicului şi boomul media ce a urmat au înconjurat lumea şi nu şi-au încetat nici acum influenţa, de numele vasului fiind legate multe filme, scrieri, evenimente artistice sau afaceri comerciale.

Legende s-au născut despre faptele de laşitate sau eroism, de împrejurări şi evenimentul în sine, de obiectele de valoare scufundate, de oamenii implicaţi şi familiile lor.

Spaime şi interdicţii sunt contrazise într-o succesiune de scene plastice, ce reformulează evenimentele şi contextele, într-o regie ce epatează prin umorul construit sau devoalarea celui subzistent (aici, precum în toate aspectele vieţii în general).
Perspectiva timpului şi suprapunerea unor secvenţe temporale diferite imprimă o anume duioşie şi o altă înţelegere în evaluarea evenimentelor.

"Arriving in New York", 29x42cm, oil/cardboard

 Pentru generaţiile mai tinere, obişnuite cu cele mai recente performanţe tehnologice, rememorăm câteva dintre coordonatele reale ale evenimentului.

Titanicul, un colos metalic de 269,1m lungime, 28m lăţime, echivalentul a 25 etaje pe înălţime şi cântărind 48.328 t, construit să transporte maxim 3547 persoane şi proiectat să se deplaseze cu maxim 43 km/h (valoare record la vremea respectivă) şi puterea maximă de 59.000CP, trebuia să fie cel mai mare, performant tehnologic şi luxos din toate timpurile şi părea să fie indestructibil.

Dotările pachebotului depăşeau în lux şi opulenţă toate vasele vremii. Pasagerii de la clasa întâi aveau la dispoziţie un bazin de înot, o sală de sport, băi turceşti, baie electrică şi o cafenea cu verandă. Camerele de zi de la clasa întâi erau placate cu lemn scump, mobilă şi alte decoraţiuni costisitoare. Existau biblioteci şi frizerii atât la clasa întâi cât şi la clasa a doua. Camerele de la clasa a treia erau placate cu lambriuri din lemn de pin şi mobilă solidă din lemn de tec. Nava mai era prevazută cu un subsistem electric cu generatoare propulsate cu abur şi două radiouri Marconi, folosite pentru a transmite mesajele pasagerilor precum şi cu trei lifturi electrice la clasa întâi şi două la clasa a doua.

Orgoliul invincibilităţii dar şi cheltuielile excesive cu dotările luxoase au permis subminarea siguranţei pasagerilor, bărcile de salvare din dotare fiind suficiente pentru numai 1178 persoane.

Tot grandomania i-a făcut pe constructori să adauge încă un coş la cele 3 coşuri de fum necesare, înalte de 19 m, ce era utilizat numai pentru aerisire dar dădea o aliură mai impozantă ansamblului.

Lansat în călătoria inaugurală pe 10 aprilie 1912, Titanicul urma să facă călătoria de la Sauthampton, Anglia la New York, America, având la bord 2227 (2223 după alte surse) persoane inclusiv echipajul.

În ziua de 14 februarie 1912, pe o mare perfect calmă, Titanicul s-a scufundat la 2 ore de la ciocnirea cu un aisberg. În timp ce orchestra încă cânta „Nearer My God To Thee”, 1517 oameni au murit înecaţi sau îngheţaţi în apa oceanului, majoritatea fiind de la clasa a II-a şi a III-a, deoarece cei de la clasa I aveau prioritate la bărcile de salvare.

La câteva ore de la naufragiu, nava „Carpathia” şi-a făcut apariţia şi a salvat supravieţuitorii aflaţi în bărcile de salvare.

 

Irina IOSIP

"Big cake", 29x42cm, oil/cardboard

(urmează partea a II-a)