Artiștii vizuali din perioada dictaturii comuniste românești
Studiu de caz - eschiva prin umorul fin în cazul artistului Dan Hatmanu
Partea a II-a
STUDIU DE CAZ – DAN HATMANU- Ștefan cel Mare ciocnind un pahar cu dictatorii Ceaușescu [1]
Dan Hatmanu (1926-2018) a fost pictor și grafician român, care în perioada comunistă a avut un mandat de deputat în Marea Adunare Națională, în legislatura 1985 - 1989[2]. În prima parte a activității sale de artist vizual, Hatmanu a creat portrete și peisaje „într-o viziune realist-tradițională, pe care a abandonat-o mai târziu în favoarea unei formule constructiviste cu rapeluri figurative și nuanțe umoristice”[3].
După absolvirea Institutului de Arte din Iași (1950), unde a avut ca profesori pe Corneliu Baba și Ion Irimescu, a urmat studii la „Academia Repin” din Leningrad (1962-19563), la „Academia liberă” din Paris (1963-1964) și la „Institutul internațional de studii pedagogice din Sèvres” (1964-1965)[4].
Debutul din 1948 este urmat de o carieră artistică prestigioasă, concretizată în numeroase expoziții colective și de grup organizate în țară și în străinătate.
După absolvirea Academiei a funcționat ca îndrumător la Muzeul de Artă din Iași, apoi ca profesor de desen, pictură și compoziție la Școala Medie de Arte Plastice. Din 1960 a fost încadrat conferențiar la Institutul Pedagogic de trei ani din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar din 1977 a devenit cadru didactic la Facultatea de Arte Plastice din cadrul Conservatorului „George Enescu”, deținând și funcția de rector (1984-1990)[5]. În 1992, după pensionare, devine profesor consultant[6]. Din 1994, devine membru al Academiei Europeană de Științe, Arte și Litere, Paris, Franța[7].
Dan Hatmanu este unul dintre artiștii importanți ai picturii românești. „Creator complex, s-a remarcat prin talentul de portretist, prin sensibilitatea de peisagist, prin capacitatea de a construi în culoare compoziții de mare rafinament”[8].
Tabloul intitulat „Istorie”, despre Ștefan cel Mare ciocnind un pahar cu ceaușeștii, realizat de Dan Hatmanu, a fost publicat inițial pe frontispiciul revistei Dialog[9], Iași, nr. 1 (94), 1983[10]. Era perioada în care lui Nicolae Ceauşescu îi plăcea să fie perceput ca fiind asemenea unui „voievod între voievozii neamului”.
Din multitudinea de tablouri omagiale, pictate de numeroși artiști recunoscuți ca fiind ai „epocii de aur”, tabloul lui Dan Hatmanu a stârnit stupoare, încă din primele momente ale vizionării sale. Când era vorba despre elogiul cuplului de dictatori, „[...] luate literal, tablourile lui Dan Hatmanu erau inacceptabile pentru un cenzor”[11], dar și pentru muritorii de rând, evident din motive contrare.
Compoziția surprinde pe dictator chiar de ziua lui, in ianuarie, când însuși „Stefan cel Mare și Sfânt scoate mâna din tabloul votiv şi ciocneşte potirul (din sticlă! n. a.) cu soții Ceaușescu”[12].
Se știe că Ștefan cel Mare a lăsat cu limbă de moarte la Mănăstirea Putna, după cum a scris cronicarul Ion Neculce, un „un potir din iaspis (marmură albă), în chip de farfúri, ca să fie întru pomenire la Sfânta Mănăstie”[13]. Etimologia cuvântului „farfúri”, dusă până la rădăcinile sale, are o cu totul altă semnificație, decât cea actuală. În vremea cronicarului Neculce, pe la 1700, „farfúri” provenea din grecescul „φαρφουρί”, ce însemna porțelan. Termenul era preluat însă din turcă („fağfur”), iar turca îl achiziționase din derivatul adjectival persan „fağfuri” (“din porțelan”). În mod paradoxal, termenul provine din sanscritul „Bhaga-putra” (भगपुत्र „bağp ur”) expresie indo-iraniană care era însă o traducere a sintagmei chineze 天子 „tiānzǐ” ce desemna
Împăratul, Fiul Cerului[14], [15].
Tabloul în sine, citit într-o cheie facilă, care urmărește doar aspectul imagistic concret imediat, pare a fi un omagiu adus „celui mai iubit conducător”.
În fapt, o analiză critică, amănunțită, nu poate să nu observe ironia și umorul fin care transpar din compoziția realizată de artist și modalitățile prin care creează ambiguități[16] (ambiguitate de atmosferă, oximoronică, ambiguitatea de sensuri paralele fără legătură între ele, ambiguitate de confuzie fericită) care să conducă la codificări diferite, în funcție de pattern-urile de decodificare specifice experienței și background-ului cognitiv ale fiecărui privitor.
O primă ambiguitate ar fi cea de atmosferă: Ștefan cel Mare ce iese din cadrul unui tablou pare mai degrabă o caricatură decât o legendă vie sau un personaj real, pe când soții conducători sunt redați foarte realist. În acest context imaginea lui Ștefan cel Mare pare mai degrabă o fantezie lunatică a marelui conducător.
O a doua ambiguitate este cea oximoronică, în care sensurile contradictorii sunt ambele posibile. Ștefan cel Mare este roșu la față de mânie, nu are niciun zâmbet pe față, niciun detaliu ce ar sugera o anumită mimică de acceptare, privește deasupra celor doi ceaușești, iar rama tabloului îl desparte definitiv de aceștia, fiind situat și într-un plan compozițional superior. Ceaușescu în schimb este senin și surâzător. Parcă cele două personaje ar avea sentimente contradictorii față de evenimentul în care sunt implicate.
O a treia ambiguitate este cea de sensuri opuse. Deși ar trebui să putem citi semnificația lucrării ca fiind reuniunea a doi mari conducători, se poate observa clar atitudinea ostilă din partea lui Ștefan și cea de automulțumire a lui Ceaușescu. Ceaușescu privește parcă în altă lume, diferită de cea reală, transpus de măreția realizărilor sale, nu copleșit de întâlnirea cu Ștefan cel Mare.
O a patra ambiguitate a creației artistice este faptul că a atribuit acestui tablou titlul „Istorie”, ceea ce creează confuzie, putând semnifica ori că epoca ceaușistă este istorie, ori că Ceaușescu se întâlnește în istorie cu Ștefan cel Mare.
Este evident că acest tablou are semnificații ce țin de ironie, farsă, umor, iar afirmația lui Dan Hatmanu - „pictând acest tablou, de fapt mi-am bătut joc de cuplul dictatorial”[17] - este exprimată într-un mod strategic.
Problema sesizată de marea majoritate a oamenilor la acest tablou este conformarea artistului la presiunile oficiale, considerată ca fiind un gest ce ține de „lipsa de caracter”, conform expresiei reputatului critic de artă Pavel Șușară[18].
Dan Hatmanu a declarat despre tablou: „Lucrarea a fost văzută atunci cu nuanță ironică, s-a vorbit ca despre o bătaie de joc chiar. Mulți au sesizat ironia. Este ciudat că, atunci, oamenii au înțeles mesajul, iar acum îl percep deformat. Așa sunt eu: ironic și autoironic”[19]. Cei mai mulți dintre cei care l-au cunoscut pot confirma această tendință a sa.
Pictorul a mai declarat că „[…] era o comandă obișnuită. Nu am primit niciun ban. Numai cei care nu au caracter nu recunosc că așa se obișnuia în acea vreme. Erau comenzi, erai obligat să faci asta”. Pentru artist „obligația însemna șansa de a expune în străinătate și de a-i fi achiziționate lucrările”[20].
Acuzele aduse artistului țin de faptul că pentru recunoașterea sa profesională, artistică și-a sacrificat onoarea. Care să fie oare motivația pentru care într-una dintre fotografiile sale apare trist, plin de regrete, închis în sine: acuzele sau remușcările?[21]. Oricum, fiecare privește acest fragment din istoria artei prin propriile lentile, iar „adevărul” dialogic și janusian rămâne doar un sofism.
[1] https://moldova.europalibera.org/a/jurnal-de-corespondet-dan-alexe-bruxelles-radio-europa-libera/31377206.html
[2] ***„Ultimii deputati comunisti ai Iasului”, Iași, Ziarul de Iași, www.ziaruldeiasi.ro
[3] https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Hatmanu, accesat 2022.
[4]Claudiu Paradais: Exegi monumentum …”, Arhivat din original la 9 martie 2009, Accesat în 1 iunie 2025.
[5] https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Hatmanu
[6] https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Hatmanu
[7] Maria Hatmanu, „Dan Hatmanu” (album, 500 de pag.), Editura ARC 2000, Tipărit la R.A. Monitorul Oficial, 2005.
[8] Ibidem.
[9] Revistă fondată în 1969 sub titlul Alma Mater, ca Organ al Consiliului U.A.S.C. din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.
[10] https://dspace.bcu-iasi.ro/handle/123456789/19396?show=full
[11] Sorin Antohi, „Dialog: egoistorie, microistorie, istorie”, în Literatură, Artă, Idei, în Alma Mater/Dialog 1969-1990, Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2005.
[12] https://www.editurapleiade.ro/Reviste/2008%20Acolada%20nr.%2006-7.pdf.
[13] Ion Neculce, „Letopisețul Țării Moldovei. O samă de cuvinte”. https://ro.wikisource.org/wiki/Letopise%C8%9Bul_%C8%9A%C4%83rii_Moldovei/O_sam%C4%83_de_cuvinte https://ro.wikisource.org/wiki/Letopise%C8%9Bul_%C8%9A%C4%83rii_Moldovei/O_sam%C4%83_de_cuvinte
[14] Dan Alexe, Adevărul, 2009. https://ziare.com/stiri/ancheta/ceausestii-au-dat-noroc-cu-stefan-cel-mare-639042.
[15] Dan Alexe, „Ce era păharul lui Ștefan cel Mare și de ce `farfurie` înseamnă de fapt `Împăratul Chinei`”, Jurnal de corespondent, 26 iulie 2021.
[16] William Empson, Cele șapte tipuri de ambiguitate. Editura Univers, 1981.
[17] Apud. Dan Alexe, Adevărul, 2009. https://ziare.com/stiri/ancheta/ceausestii-au-dat-noroc-cu-stefan-cel-mare-639042.
[18] Apud. Dan Alexe, Adevărul, 2009. https://ziare.com/stiri/ancheta/ceausestii-au-dat-noroc-cu-stefan-cel-mare-639042.
[19] Ibidem.
[20] Ibidem.
[21] https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_HatmanuBibliografie
- Dan Alexe, Adevărul, 2009. https://ziare.com/stiri/ancheta/ceausestii-au-dat-noroc-cu-stefan-cel-mare-639042.
- Dan Alexe, „Ce era păharul lui Ștefan cel Mare și de ce `farfurie` înseamnă de fapt `Împăratul Chinei`”, Jurnal de corespondent, 26 iulie 2021.
- Sorin Antohi, „Dialog: egoistorie, microistorie, istorie”, în Literatură, Artă, Idei, în Alma Mater/Dialog 1969-1990. Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2005.
- Ami Barak, Marincu, Diana, „Roman Cotoșman”, Timișoara, Expoziţii Art Encounters, 2017.
- Ami Barak, Marincu, Diana, „Ștefan Bartalan”, Timișoara, Expoziţii Art Encounters, 2017.
- Miruna Cărăușu, „Estetica vizualului în opera lui Horia Bernea”, Analele Universității „Dunărea de Jos”, Galați, 2023. https://www.gup.ugal.ro/ugaljournals/index.php/cercetarte/article/view/6362
- Ionuț Cioană, „Un artist istoric iese din norul memoriei”, București, Scena9, 2018.
- Maria-Magdalena Crișan, „Arte vizuale. Remember Octav Grigorescu (1933-1987)”, București, Observator Cultural, 2006.
- Daniela Duca, „Arhitectura tactilă a antropocosmosului. Paul Neagu, (r)evoluția formei”, București, Igloo Magazin, 2023. https://www.igloo.ro/arhitectura-tactila-a-antropocosmosului-paul-neagu-revolutia-formei/
- William Empson, Cele șapte tipuri de ambiguitate, Editura Univers, 1981.
- Smaranda Găbudeanu, „Identitatea complexă a lui Ion Grigorescu”, București, Academia DocuArt, 2024. https://docuart.ro/prima-pagina/normal/identitatea-complexa-a-lui-ion-grigorescu
- Virgil Guruianu, „Oameni de seamă. Marcel Chirnoagă, maestru al graficii și gravuri”, Galați, Viața Liberă, 2023.https://www.viata-libera.ro/magazin/208972-oameni-de-seama-marcel-chirnoaga-maestru-al-graficii-si-gravurii#google_vignette
- Adrian Guță, „Călător printre imagini și cuvinte. Portret de artist: Florin Mitroi”, București, Observator Cultural, 2022. https://www.scena9.ro/magazin/revista-6
- Adrian Guță, „Călător printre imagini și cuvinte. Portret de artist: Geta Brătescu”, București, Observator Cultural, 2022.
- Adrian Guță, „Călător printre imagini și cuvinte. Portret de artist: Ana Lupaş”, București, Observator Cultural, 2022.
- Maria Hatmanu, „Dan Hatmanu” (album, 500 de pag.), Editura ARC 2000, Tipărit la R.A. Monitorul Oficial, 2005.
- Sorina Jecza-Iacovici, Georg Lecca, „Roman Coroșman”, Timișoara, Editura Fundația Interart TRIADE, 2003.
- Dosofteea Lainici, „Prolog, cel mai longeviv grup de artiști din sud-estul Europei”, București, Evenimentul Zilei, 2018. https://evz.ro/prolog-cel-mai-longeviv-grup-de-artisti-din-sud-estul-europei.html.
- Claudiu Paradais: Exegi monumentum …”. Arhivat din original la 9 martie 2009. Accesat în 1 iulie 2025.
- Ion Neculce, „Letopisețul Țării Moldovei. O samă de cuvinte”. https://ro.wikisource.org/wiki/Letopise%C8%9Bul_%C8%9A%C4%83rii_Moldovei/O_sam%C4%83_de_cuvinte
- Victor Neumann, „Bertalan: europenitatea artei româneşti. O expoziţie retrospectivă la Muzeul de Artă Timişoara”, București, Observator Cultural, 2016. https://www.observatorcultural.ro/articol/bertalan-europenitatea-artei-romanesti/
- Gabriela Robeci, „Romanian-French visual artist, publisher and curator”. Women Artists. Research and Exhibitions, 2021. https://awarewomenartists.com/en/artiste/wanda-mihuleac/
- Alina Șerban, (ed. coord.), „The Man with a Single Camera”. London, Sternberg Press, 2014.
- Alina Șerban, (ed. coord.), „Ion Grigorescu”. Bucuresti, Asociatia PEPLUSPATRU, 2020.
- Diana Ursan et. al., „Paul Neagu. The Monograph”, edited by Magda Radu and Georg Schölhammer, JRP Editions, 2023, pp. 372-387.
*** „Revizitând istoria. Atelier 35 București: Construiește o situație comună fără viitor”. București, Zeppelin, 2024.
*** „Andrei Cădere, în marea restrospectivă a artei abstracte de la Whitechapel Gallery”. Institut Culturel Romain, Paris, 2015. ***„Ultimii deputati comunisti ai Iasului”, Iași, Ziarul de Iași, www.ziaruldeiasi.ro
După absolvirea Institutului de Arte din Iași (1950), unde a avut ca profesori pe Corneliu Baba și Ion Irimescu, a urmat studii la „Academia Repin” din Leningrad (1962-19563), la „Academia liberă” din Paris (1963-1964) și la „Institutul internațional de studii pedagogice din Sèvres” (1964-1965)[4].
Debutul din 1948 este urmat de o carieră artistică prestigioasă, concretizată în numeroase expoziții colective și de grup organizate în țară și în străinătate.
După absolvirea Academiei a funcționat ca îndrumător la Muzeul de Artă din Iași, apoi ca profesor de desen, pictură și compoziție la Școala Medie de Arte Plastice. Din 1960 a fost încadrat conferențiar la Institutul Pedagogic de trei ani din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar din 1977 a devenit cadru didactic la Facultatea de Arte Plastice din cadrul Conservatorului „George Enescu”, deținând și funcția de rector (1984-1990)[5]. În 1992, după pensionare, devine profesor consultant[6]. Din 1994, devine membru al Academiei Europeană de Științe, Arte și Litere, Paris, Franța[7].
Dan Hatmanu este unul dintre artiștii importanți ai picturii românești. „Creator complex, s-a remarcat prin talentul de portretist, prin sensibilitatea de peisagist, prin capacitatea de a construi în culoare compoziții de mare rafinament”[8].
Tabloul intitulat „Istorie”, despre Ștefan cel Mare ciocnind un pahar cu ceaușeștii, realizat de Dan Hatmanu, a fost publicat inițial pe frontispiciul revistei Dialog[9], Iași, nr. 1 (94), 1983[10]. Era perioada în care lui Nicolae Ceauşescu îi plăcea să fie perceput ca fiind asemenea unui „voievod între voievozii neamului”.
Din multitudinea de tablouri omagiale, pictate de numeroși artiști recunoscuți ca fiind ai „epocii de aur”, tabloul lui Dan Hatmanu a stârnit stupoare, încă din primele momente ale vizionării sale. Când era vorba despre elogiul cuplului de dictatori, „[...] luate literal, tablourile lui Dan Hatmanu erau inacceptabile pentru un cenzor”[11], dar și pentru muritorii de rând, evident din motive contrare.
Compoziția surprinde pe dictator chiar de ziua lui, in ianuarie, când însuși „Stefan cel Mare și Sfânt scoate mâna din tabloul votiv şi ciocneşte potirul (din sticlă! n. a.) cu soții Ceaușescu”[12].
Se știe că Ștefan cel Mare a lăsat cu limbă de moarte la Mănăstirea Putna, după cum a scris cronicarul Ion Neculce, un „un potir din iaspis (marmură albă), în chip de farfúri, ca să fie întru pomenire la Sfânta Mănăstie”[13]. Etimologia cuvântului „farfúri”, dusă până la rădăcinile sale, are o cu totul altă semnificație, decât cea actuală. În vremea cronicarului Neculce, pe la 1700, „farfúri” provenea din grecescul „φαρφουρί”, ce însemna porțelan. Termenul era preluat însă din turcă („fağfur”), iar turca îl achiziționase din derivatul adjectival persan „fağfuri” (“din porțelan”). În mod paradoxal, termenul provine din sanscritul „Bhaga-putra” (भगपुत्र „bağp ur”) expresie indo-iraniană care era însă o traducere a sintagmei chineze 天子 „tiānzǐ” ce desemna
Împăratul, Fiul Cerului[14], [15].
Tabloul în sine, citit într-o cheie facilă, care urmărește doar aspectul imagistic concret imediat, pare a fi un omagiu adus „celui mai iubit conducător”.
În fapt, o analiză critică, amănunțită, nu poate să nu observe ironia și umorul fin care transpar din compoziția realizată de artist și modalitățile prin care creează ambiguități[16] (ambiguitate de atmosferă, oximoronică, ambiguitatea de sensuri paralele fără legătură între ele, ambiguitate de confuzie fericită) care să conducă la codificări diferite, în funcție de pattern-urile de decodificare specifice experienței și background-ului cognitiv ale fiecărui privitor.
O primă ambiguitate ar fi cea de atmosferă: Ștefan cel Mare ce iese din cadrul unui tablou pare mai degrabă o caricatură decât o legendă vie sau un personaj real, pe când soții conducători sunt redați foarte realist. În acest context imaginea lui Ștefan cel Mare pare mai degrabă o fantezie lunatică a marelui conducător.
O a doua ambiguitate este cea oximoronică, în care sensurile contradictorii sunt ambele posibile. Ștefan cel Mare este roșu la față de mânie, nu are niciun zâmbet pe față, niciun detaliu ce ar sugera o anumită mimică de acceptare, privește deasupra celor doi ceaușești, iar rama tabloului îl desparte definitiv de aceștia, fiind situat și într-un plan compozițional superior. Ceaușescu în schimb este senin și surâzător. Parcă cele două personaje ar avea sentimente contradictorii față de evenimentul în care sunt implicate.
O a treia ambiguitate este cea de sensuri opuse. Deși ar trebui să putem citi semnificația lucrării ca fiind reuniunea a doi mari conducători, se poate observa clar atitudinea ostilă din partea lui Ștefan și cea de automulțumire a lui Ceaușescu. Ceaușescu privește parcă în altă lume, diferită de cea reală, transpus de măreția realizărilor sale, nu copleșit de întâlnirea cu Ștefan cel Mare.
O a patra ambiguitate a creației artistice este faptul că a atribuit acestui tablou titlul „Istorie”, ceea ce creează confuzie, putând semnifica ori că epoca ceaușistă este istorie, ori că Ceaușescu se întâlnește în istorie cu Ștefan cel Mare.
Este evident că acest tablou are semnificații ce țin de ironie, farsă, umor, iar afirmația lui Dan Hatmanu - „pictând acest tablou, de fapt mi-am bătut joc de cuplul dictatorial”[17] - este exprimată într-un mod strategic.
Problema sesizată de marea majoritate a oamenilor la acest tablou este conformarea artistului la presiunile oficiale, considerată ca fiind un gest ce ține de „lipsa de caracter”, conform expresiei reputatului critic de artă Pavel Șușară[18].
Dan Hatmanu a declarat despre tablou: „Lucrarea a fost văzută atunci cu nuanță ironică, s-a vorbit ca despre o bătaie de joc chiar. Mulți au sesizat ironia. Este ciudat că, atunci, oamenii au înțeles mesajul, iar acum îl percep deformat. Așa sunt eu: ironic și autoironic”[19]. Cei mai mulți dintre cei care l-au cunoscut pot confirma această tendință a sa.
Pictorul a mai declarat că „[…] era o comandă obișnuită. Nu am primit niciun ban. Numai cei care nu au caracter nu recunosc că așa se obișnuia în acea vreme. Erau comenzi, erai obligat să faci asta”. Pentru artist „obligația însemna șansa de a expune în străinătate și de a-i fi achiziționate lucrările”[20].
Acuzele aduse artistului țin de faptul că pentru recunoașterea sa profesională, artistică și-a sacrificat onoarea. Care să fie oare motivația pentru care într-una dintre fotografiile sale apare trist, plin de regrete, închis în sine: acuzele sau remușcările?[21]. Oricum, fiecare privește acest fragment din istoria artei prin propriile lentile, iar „adevărul” dialogic și janusian rămâne doar un sofism.
Geanina HAVÂRNEANU
Lector Phd. Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iași
[1] https://moldova.europalibera.org/a/jurnal-de-corespondet-dan-alexe-bruxelles-radio-europa-libera/31377206.html
[2] ***„Ultimii deputati comunisti ai Iasului”, Iași, Ziarul de Iași, www.ziaruldeiasi.ro
[3] https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Hatmanu, accesat 2022.
[4]Claudiu Paradais: Exegi monumentum …”, Arhivat din original la 9 martie 2009, Accesat în 1 iunie 2025.
[5] https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Hatmanu
[6] https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Hatmanu
[7] Maria Hatmanu, „Dan Hatmanu” (album, 500 de pag.), Editura ARC 2000, Tipărit la R.A. Monitorul Oficial, 2005.
[8] Ibidem.
[9] Revistă fondată în 1969 sub titlul Alma Mater, ca Organ al Consiliului U.A.S.C. din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.
[10] https://dspace.bcu-iasi.ro/handle/123456789/19396?show=full
[11] Sorin Antohi, „Dialog: egoistorie, microistorie, istorie”, în Literatură, Artă, Idei, în Alma Mater/Dialog 1969-1990, Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2005.
[12] https://www.editurapleiade.ro/Reviste/2008%20Acolada%20nr.%2006-7.pdf.
[13] Ion Neculce, „Letopisețul Țării Moldovei. O samă de cuvinte”. https://ro.wikisource.org/wiki/Letopise%C8%9Bul_%C8%9A%C4%83rii_Moldovei/O_sam%C4%83_de_cuvinte https://ro.wikisource.org/wiki/Letopise%C8%9Bul_%C8%9A%C4%83rii_Moldovei/O_sam%C4%83_de_cuvinte
[14] Dan Alexe, Adevărul, 2009. https://ziare.com/stiri/ancheta/ceausestii-au-dat-noroc-cu-stefan-cel-mare-639042.
[15] Dan Alexe, „Ce era păharul lui Ștefan cel Mare și de ce `farfurie` înseamnă de fapt `Împăratul Chinei`”, Jurnal de corespondent, 26 iulie 2021.
[16] William Empson, Cele șapte tipuri de ambiguitate. Editura Univers, 1981.
[17] Apud. Dan Alexe, Adevărul, 2009. https://ziare.com/stiri/ancheta/ceausestii-au-dat-noroc-cu-stefan-cel-mare-639042.
[18] Apud. Dan Alexe, Adevărul, 2009. https://ziare.com/stiri/ancheta/ceausestii-au-dat-noroc-cu-stefan-cel-mare-639042.
[19] Ibidem.
[20] Ibidem.
[21] https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Hatmanu
- Dan Alexe, Adevărul, 2009. https://ziare.com/stiri/ancheta/ceausestii-au-dat-noroc-cu-stefan-cel-mare-639042.
- Dan Alexe, „Ce era păharul lui Ștefan cel Mare și de ce `farfurie` înseamnă de fapt `Împăratul Chinei`”, Jurnal de corespondent, 26 iulie 2021.
- Sorin Antohi, „Dialog: egoistorie, microistorie, istorie”, în Literatură, Artă, Idei, în Alma Mater/Dialog 1969-1990. Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2005.
- Ami Barak, Marincu, Diana, „Roman Cotoșman”, Timișoara, Expoziţii Art Encounters, 2017.
- Ami Barak, Marincu, Diana, „Ștefan Bartalan”, Timișoara, Expoziţii Art Encounters, 2017.
- Miruna Cărăușu, „Estetica vizualului în opera lui Horia Bernea”, Analele Universității „Dunărea de Jos”, Galați, 2023. https://www.gup.ugal.ro/ugaljournals/index.php/cercetarte/article/view/6362
- Ionuț Cioană, „Un artist istoric iese din norul memoriei”, București, Scena9, 2018.
- Maria-Magdalena Crișan, „Arte vizuale. Remember Octav Grigorescu (1933-1987)”, București, Observator Cultural, 2006.
- Daniela Duca, „Arhitectura tactilă a antropocosmosului. Paul Neagu, (r)evoluția formei”, București, Igloo Magazin, 2023. https://www.igloo.ro/arhitectura-tactila-a-antropocosmosului-paul-neagu-revolutia-formei/
- William Empson, Cele șapte tipuri de ambiguitate, Editura Univers, 1981.
- Smaranda Găbudeanu, „Identitatea complexă a lui Ion Grigorescu”, București, Academia DocuArt, 2024. https://docuart.ro/prima-pagina/normal/identitatea-complexa-a-lui-ion-grigorescu
- Virgil Guruianu, „Oameni de seamă. Marcel Chirnoagă, maestru al graficii și gravuri”, Galați, Viața Liberă, 2023.https://www.viata-libera.ro/magazin/208972-oameni-de-seama-marcel-chirnoaga-maestru-al-graficii-si-gravurii#google_vignette
- Adrian Guță, „Călător printre imagini și cuvinte. Portret de artist: Florin Mitroi”, București, Observator Cultural, 2022. https://www.scena9.ro/magazin/revista-6
- Adrian Guță, „Călător printre imagini și cuvinte. Portret de artist: Geta Brătescu”, București, Observator Cultural, 2022.
- Adrian Guță, „Călător printre imagini și cuvinte. Portret de artist: Ana Lupaş”, București, Observator Cultural, 2022.
- Maria Hatmanu, „Dan Hatmanu” (album, 500 de pag.), Editura ARC 2000, Tipărit la R.A. Monitorul Oficial, 2005.
- Sorina Jecza-Iacovici, Georg Lecca, „Roman Coroșman”, Timișoara, Editura Fundația Interart TRIADE, 2003.
- Dosofteea Lainici, „Prolog, cel mai longeviv grup de artiști din sud-estul Europei”, București, Evenimentul Zilei, 2018. https://evz.ro/prolog-cel-mai-longeviv-grup-de-artisti-din-sud-estul-europei.html.
- Claudiu Paradais: Exegi monumentum …”. Arhivat din original la 9 martie 2009. Accesat în 1 iulie 2025.
- Ion Neculce, „Letopisețul Țării Moldovei. O samă de cuvinte”. https://ro.wikisource.org/wiki/Letopise%C8%9Bul_%C8%9A%C4%83rii_Moldovei/O_sam%C4%83_de_cuvinte
- Victor Neumann, „Bertalan: europenitatea artei româneşti. O expoziţie retrospectivă la Muzeul de Artă Timişoara”, București, Observator Cultural, 2016. https://www.observatorcultural.ro/articol/bertalan-europenitatea-artei-romanesti/
- Gabriela Robeci, „Romanian-French visual artist, publisher and curator”. Women Artists. Research and Exhibitions, 2021. https://awarewomenartists.com/en/artiste/wanda-mihuleac/
- Alina Șerban, (ed. coord.), „The Man with a Single Camera”. London, Sternberg Press, 2014.
- Alina Șerban, (ed. coord.), „Ion Grigorescu”. Bucuresti, Asociatia PEPLUSPATRU, 2020.
- Diana Ursan et. al., „Paul Neagu. The Monograph”, edited by Magda Radu and Georg Schölhammer, JRP Editions, 2023, pp. 372-387.
*** „Revizitând istoria. Atelier 35 București: Construiește o situație comună fără viitor”. București, Zeppelin, 2024.
*** „Andrei Cădere, în marea restrospectivă a artei abstracte de la Whitechapel Gallery”. Institut Culturel Romain, Paris, 2015. ***„Ultimii deputati comunisti ai Iasului”, Iași, Ziarul de Iași, www.ziaruldeiasi.ro