 |
| Liviu STĂNILĂ, România, "Piggy Bank USB", tuș și culori de apă |
marți, 15 iulie 2025
Liviu STĂNILĂ, România, "Piggy Bank USB"
joi, 10 iulie 2025
Ana-Irina IORGA: "SUVERANITATEA CULORII"
SUVERANITATEA CULORII
Pictura artistei Carmen Voisei
se detașează printr-o cromatică intensă, fără timidități estetice, în
afara oricărei îndoieli stilistice. Atât în expoziția „Recompuneri
cromatice faste” de la Centrul Cultural Multifuncțional din Iași, cât și
în „O lungă primăvară de visuri și păreri” de la Galeria „Monique
Roussel”, ambele organizate pe parcursul lunii mai, personajul principal
este culoarea - vie, ardentă, neadormită. Indiferent de tematica
abordată, de ansamblul compozițional, culoarea este cea care manifestă o
atitudine asumată a sinelui artistei. Găsim aici un mecanism ludic de
dezvăluire-învăluire, repetitiv, conversiv, introversiv. Curajul
cromatic al ieșirii din sine este temperat doar de nevoia retragerii în
sine. În această mișcare retractilă se disting forme recognoscibile ale
realității, dar ele sunt deja alterate de graba ascunderii lor, care nu
pare a fi determinată de frică, ci mai degrabă de un puternic simț al
proprietății asupra obiectului, asupra reprezentării obiectului, asupra a
orice. Înstăpânirea asupra realității exterioare se face prin captarea
ei în spațiile realității interioare, unde se oglindește pe pereții
gândirii, ai memoriei, ai visului; și este atât de încântată de dialogul
acesta șoptit încât rămâne acolo, într-un prizonierat al culorilor
curbate, răsucite, răzgândite. Pentru că orice culoare, în pictura lui
Carmen Voisei, este autonomă și suverană.
Lucrările vorbesc despre o sensibilitate bacoviană care conține visuri, păreri și muzici ale călătoriilor interioare. Uneori ne întâmpină stihiile de la începutul lumii a căror experiență artista a avut-o cândva, dar pe care acum ni le prezintă deja domesticite de serenitatea amintirii. Materia plânge, materia râde. Alteori ne cheamă realități care se află în momentul nașterii lor, în plină formare, în devenire, în mers. Materia surâde, materia se încruntă. Materia vorbește, materia visează. Câmpul lor existențial este când lacustru, când solar, când vegetal. Dar vehiculul care face posibilă călătoria aceasta, pe cât de liberă pe atât de primejdioasă, prin culoarele lumii interioare este întotdeauna culoarea.
Prof. dr. Ana-Irina Iorga
sâmbătă, 5 iulie 2025
Geanina HAVÂRNEANU: "Artiștii vizuali din perioada dictaturii comuniste românești Studiu de caz - eschiva prin umorul fin în cazul artistului Dan Hatmanu " / Partea a II-a
Artiștii vizuali din perioada dictaturii comuniste românești
Studiu de caz - eschiva prin umorul fin în cazul artistului Dan Hatmanu
Partea a II-a
STUDIU DE CAZ – DAN HATMANU- Ștefan cel Mare ciocnind un pahar cu dictatorii Ceaușescu [1]
Dan Hatmanu (1926-2018) a fost pictor și grafician român, care în perioada comunistă a avut un mandat de deputat în Marea Adunare Națională, în legislatura 1985 - 1989[2]. În prima parte a activității sale de artist vizual, Hatmanu a creat portrete și peisaje „într-o viziune realist-tradițională, pe care a abandonat-o mai târziu în favoarea unei formule constructiviste cu rapeluri figurative și nuanțe umoristice”[3].
După absolvirea Institutului de Arte din Iași (1950), unde a avut ca profesori pe Corneliu Baba și Ion Irimescu, a urmat studii la „Academia Repin” din Leningrad (1962-19563), la „Academia liberă” din Paris (1963-1964) și la „Institutul internațional de studii pedagogice din Sèvres” (1964-1965)[4].
Debutul din 1948 este urmat de o carieră artistică prestigioasă, concretizată în numeroase expoziții colective și de grup organizate în țară și în străinătate.
După absolvirea Academiei a funcționat ca îndrumător la Muzeul de Artă din Iași, apoi ca profesor de desen, pictură și compoziție la Școala Medie de Arte Plastice. Din 1960 a fost încadrat conferențiar la Institutul Pedagogic de trei ani din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar din 1977 a devenit cadru didactic la Facultatea de Arte Plastice din cadrul Conservatorului „George Enescu”, deținând și funcția de rector (1984-1990)[5]. În 1992, după pensionare, devine profesor consultant[6]. Din 1994, devine membru al Academiei Europeană de Științe, Arte și Litere, Paris, Franța[7].
Dan Hatmanu este unul dintre artiștii importanți ai picturii românești. „Creator complex, s-a remarcat prin talentul de portretist, prin sensibilitatea de peisagist, prin capacitatea de a construi în culoare compoziții de mare rafinament”[8].
Tabloul intitulat „Istorie”, despre Ștefan cel Mare ciocnind un pahar cu ceaușeștii, realizat de Dan Hatmanu, a fost publicat inițial pe frontispiciul revistei Dialog[9], Iași, nr. 1 (94), 1983[10]. Era perioada în care lui Nicolae Ceauşescu îi plăcea să fie perceput ca fiind asemenea unui „voievod între voievozii neamului”.
Din multitudinea de tablouri omagiale, pictate de numeroși artiști recunoscuți ca fiind ai „epocii de aur”, tabloul lui Dan Hatmanu a stârnit stupoare, încă din primele momente ale vizionării sale. Când era vorba despre elogiul cuplului de dictatori, „[...] luate literal, tablourile lui Dan Hatmanu erau inacceptabile pentru un cenzor”[11], dar și pentru muritorii de rând, evident din motive contrare.
Compoziția surprinde pe dictator chiar de ziua lui, in ianuarie, când însuși „Stefan cel Mare și Sfânt scoate mâna din tabloul votiv şi ciocneşte potirul (din sticlă! n. a.) cu soții Ceaușescu”[12].
Se știe că Ștefan cel Mare a lăsat cu limbă de moarte la Mănăstirea Putna, după cum a scris cronicarul Ion Neculce, un „un potir din iaspis (marmură albă), în chip de farfúri, ca să fie întru pomenire la Sfânta Mănăstie”[13]. Etimologia cuvântului „farfúri”, dusă până la rădăcinile sale, are o cu totul altă semnificație, decât cea actuală. În vremea cronicarului Neculce, pe la 1700, „farfúri” provenea din grecescul „φαρφουρί”, ce însemna porțelan. Termenul era preluat însă din turcă („fağfur”), iar turca îl achiziționase din derivatul adjectival persan „fağfuri” (“din porțelan”). În mod paradoxal, termenul provine din sanscritul „Bhaga-putra” (भगपुत्र „bağp ur”) expresie indo-iraniană care era însă o traducere a sintagmei chineze 天子 „tiānzǐ” ce desemna
Împăratul, Fiul Cerului[14], [15].
Tabloul în sine, citit într-o cheie facilă, care urmărește doar aspectul imagistic concret imediat, pare a fi un omagiu adus „celui mai iubit conducător”.
În fapt, o analiză critică, amănunțită, nu poate să nu observe ironia și umorul fin care transpar din compoziția realizată de artist și modalitățile prin care creează ambiguități[16] (ambiguitate de atmosferă, oximoronică, ambiguitatea de sensuri paralele fără legătură între ele, ambiguitate de confuzie fericită) care să conducă la codificări diferite, în funcție de pattern-urile de decodificare specifice experienței și background-ului cognitiv ale fiecărui privitor.
O primă ambiguitate ar fi cea de atmosferă: Ștefan cel Mare ce iese din cadrul unui tablou pare mai degrabă o caricatură decât o legendă vie sau un personaj real, pe când soții conducători sunt redați foarte realist. În acest context imaginea lui Ștefan cel Mare pare mai degrabă o fantezie lunatică a marelui conducător.
O a doua ambiguitate este cea oximoronică, în care sensurile contradictorii sunt ambele posibile. Ștefan cel Mare este roșu la față de mânie, nu are niciun zâmbet pe față, niciun detaliu ce ar sugera o anumită mimică de acceptare, privește deasupra celor doi ceaușești, iar rama tabloului îl desparte definitiv de aceștia, fiind situat și într-un plan compozițional superior. Ceaușescu în schimb este senin și surâzător. Parcă cele două personaje ar avea sentimente contradictorii față de evenimentul în care sunt implicate.
O a treia ambiguitate este cea de sensuri opuse. Deși ar trebui să putem citi semnificația lucrării ca fiind reuniunea a doi mari conducători, se poate observa clar atitudinea ostilă din partea lui Ștefan și cea de automulțumire a lui Ceaușescu. Ceaușescu privește parcă în altă lume, diferită de cea reală, transpus de măreția realizărilor sale, nu copleșit de întâlnirea cu Ștefan cel Mare.
O a patra ambiguitate a creației artistice este faptul că a atribuit acestui tablou titlul „Istorie”, ceea ce creează confuzie, putând semnifica ori că epoca ceaușistă este istorie, ori că Ceaușescu se întâlnește în istorie cu Ștefan cel Mare.
Este evident că acest tablou are semnificații ce țin de ironie, farsă, umor, iar afirmația lui Dan Hatmanu - „pictând acest tablou, de fapt mi-am bătut joc de cuplul dictatorial”[17] - este exprimată într-un mod strategic.
Problema sesizată de marea majoritate a oamenilor la acest tablou este conformarea artistului la presiunile oficiale, considerată ca fiind un gest ce ține de „lipsa de caracter”, conform expresiei reputatului critic de artă Pavel Șușară[18].
Dan Hatmanu a declarat despre tablou: „Lucrarea a fost văzută atunci cu nuanță ironică, s-a vorbit ca despre o bătaie de joc chiar. Mulți au sesizat ironia. Este ciudat că, atunci, oamenii au înțeles mesajul, iar acum îl percep deformat. Așa sunt eu: ironic și autoironic”[19]. Cei mai mulți dintre cei care l-au cunoscut pot confirma această tendință a sa.
Pictorul a mai declarat că „[…] era o comandă obișnuită. Nu am primit niciun ban. Numai cei care nu au caracter nu recunosc că așa se obișnuia în acea vreme. Erau comenzi, erai obligat să faci asta”. Pentru artist „obligația însemna șansa de a expune în străinătate și de a-i fi achiziționate lucrările”[20].
Acuzele aduse artistului țin de faptul că pentru recunoașterea sa profesională, artistică și-a sacrificat onoarea. Care să fie oare motivația pentru care într-una dintre fotografiile sale apare trist, plin de regrete, închis în sine: acuzele sau remușcările?[21]. Oricum, fiecare privește acest fragment din istoria artei prin propriile lentile, iar „adevărul” dialogic și janusian rămâne doar un sofism.
[1] https://moldova.europalibera.org/a/jurnal-de-corespondet-dan-alexe-bruxelles-radio-europa-libera/31377206.html
[2] ***„Ultimii deputati comunisti ai Iasului”, Iași, Ziarul de Iași, www.ziaruldeiasi.ro
[3] https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Hatmanu, accesat 2022.
[4]Claudiu Paradais: Exegi monumentum …”, Arhivat din original la 9 martie 2009, Accesat în 1 iunie 2025.
[5] https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Hatmanu
[6] https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Hatmanu
[7] Maria Hatmanu, „Dan Hatmanu” (album, 500 de pag.), Editura ARC 2000, Tipărit la R.A. Monitorul Oficial, 2005.
[8] Ibidem.
[9] Revistă fondată în 1969 sub titlul Alma Mater, ca Organ al Consiliului U.A.S.C. din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.
[10] https://dspace.bcu-iasi.ro/handle/123456789/19396?show=full
[11] Sorin Antohi, „Dialog: egoistorie, microistorie, istorie”, în Literatură, Artă, Idei, în Alma Mater/Dialog 1969-1990, Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2005.
[12] https://www.editurapleiade.ro/Reviste/2008%20Acolada%20nr.%2006-7.pdf.
[13] Ion Neculce, „Letopisețul Țării Moldovei. O samă de cuvinte”. https://ro.wikisource.org/wiki/Letopise%C8%9Bul_%C8%9A%C4%83rii_Moldovei/O_sam%C4%83_de_cuvinte https://ro.wikisource.org/wiki/Letopise%C8%9Bul_%C8%9A%C4%83rii_Moldovei/O_sam%C4%83_de_cuvinte
[14] Dan Alexe, Adevărul, 2009. https://ziare.com/stiri/ancheta/ceausestii-au-dat-noroc-cu-stefan-cel-mare-639042.
[15] Dan Alexe, „Ce era păharul lui Ștefan cel Mare și de ce `farfurie` înseamnă de fapt `Împăratul Chinei`”, Jurnal de corespondent, 26 iulie 2021.
[16] William Empson, Cele șapte tipuri de ambiguitate. Editura Univers, 1981.
[17] Apud. Dan Alexe, Adevărul, 2009. https://ziare.com/stiri/ancheta/ceausestii-au-dat-noroc-cu-stefan-cel-mare-639042.
[18] Apud. Dan Alexe, Adevărul, 2009. https://ziare.com/stiri/ancheta/ceausestii-au-dat-noroc-cu-stefan-cel-mare-639042.
[19] Ibidem.
[20] Ibidem.
[21] https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_HatmanuBibliografie
- Dan Alexe, Adevărul, 2009. https://ziare.com/stiri/ancheta/ceausestii-au-dat-noroc-cu-stefan-cel-mare-639042.
- Dan Alexe, „Ce era păharul lui Ștefan cel Mare și de ce `farfurie` înseamnă de fapt `Împăratul Chinei`”, Jurnal de corespondent, 26 iulie 2021.
- Sorin Antohi, „Dialog: egoistorie, microistorie, istorie”, în Literatură, Artă, Idei, în Alma Mater/Dialog 1969-1990. Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2005.
- Ami Barak, Marincu, Diana, „Roman Cotoșman”, Timișoara, Expoziţii Art Encounters, 2017.
- Ami Barak, Marincu, Diana, „Ștefan Bartalan”, Timișoara, Expoziţii Art Encounters, 2017.
- Miruna Cărăușu, „Estetica vizualului în opera lui Horia Bernea”, Analele Universității „Dunărea de Jos”, Galați, 2023. https://www.gup.ugal.ro/ugaljournals/index.php/cercetarte/article/view/6362
- Ionuț Cioană, „Un artist istoric iese din norul memoriei”, București, Scena9, 2018.
- Maria-Magdalena Crișan, „Arte vizuale. Remember Octav Grigorescu (1933-1987)”, București, Observator Cultural, 2006.
- Daniela Duca, „Arhitectura tactilă a antropocosmosului. Paul Neagu, (r)evoluția formei”, București, Igloo Magazin, 2023. https://www.igloo.ro/arhitectura-tactila-a-antropocosmosului-paul-neagu-revolutia-formei/
- William Empson, Cele șapte tipuri de ambiguitate, Editura Univers, 1981.
- Smaranda Găbudeanu, „Identitatea complexă a lui Ion Grigorescu”, București, Academia DocuArt, 2024. https://docuart.ro/prima-pagina/normal/identitatea-complexa-a-lui-ion-grigorescu
- Virgil Guruianu, „Oameni de seamă. Marcel Chirnoagă, maestru al graficii și gravuri”, Galați, Viața Liberă, 2023.https://www.viata-libera.ro/magazin/208972-oameni-de-seama-marcel-chirnoaga-maestru-al-graficii-si-gravurii#google_vignette
- Adrian Guță, „Călător printre imagini și cuvinte. Portret de artist: Florin Mitroi”, București, Observator Cultural, 2022. https://www.scena9.ro/magazin/revista-6
- Adrian Guță, „Călător printre imagini și cuvinte. Portret de artist: Geta Brătescu”, București, Observator Cultural, 2022.
- Adrian Guță, „Călător printre imagini și cuvinte. Portret de artist: Ana Lupaş”, București, Observator Cultural, 2022.
- Maria Hatmanu, „Dan Hatmanu” (album, 500 de pag.), Editura ARC 2000, Tipărit la R.A. Monitorul Oficial, 2005.
- Sorina Jecza-Iacovici, Georg Lecca, „Roman Coroșman”, Timișoara, Editura Fundația Interart TRIADE, 2003.
- Dosofteea Lainici, „Prolog, cel mai longeviv grup de artiști din sud-estul Europei”, București, Evenimentul Zilei, 2018. https://evz.ro/prolog-cel-mai-longeviv-grup-de-artisti-din-sud-estul-europei.html.
- Claudiu Paradais: Exegi monumentum …”. Arhivat din original la 9 martie 2009. Accesat în 1 iulie 2025.
- Ion Neculce, „Letopisețul Țării Moldovei. O samă de cuvinte”. https://ro.wikisource.org/wiki/Letopise%C8%9Bul_%C8%9A%C4%83rii_Moldovei/O_sam%C4%83_de_cuvinte
- Victor Neumann, „Bertalan: europenitatea artei româneşti. O expoziţie retrospectivă la Muzeul de Artă Timişoara”, București, Observator Cultural, 2016. https://www.observatorcultural.ro/articol/bertalan-europenitatea-artei-romanesti/
- Gabriela Robeci, „Romanian-French visual artist, publisher and curator”. Women Artists. Research and Exhibitions, 2021. https://awarewomenartists.com/en/artiste/wanda-mihuleac/
- Alina Șerban, (ed. coord.), „The Man with a Single Camera”. London, Sternberg Press, 2014.
- Alina Șerban, (ed. coord.), „Ion Grigorescu”. Bucuresti, Asociatia PEPLUSPATRU, 2020.
- Diana Ursan et. al., „Paul Neagu. The Monograph”, edited by Magda Radu and Georg Schölhammer, JRP Editions, 2023, pp. 372-387.
*** „Revizitând istoria. Atelier 35 București: Construiește o situație comună fără viitor”. București, Zeppelin, 2024.
*** „Andrei Cădere, în marea restrospectivă a artei abstracte de la Whitechapel Gallery”. Institut Culturel Romain, Paris, 2015. ***„Ultimii deputati comunisti ai Iasului”, Iași, Ziarul de Iași, www.ziaruldeiasi.ro
După absolvirea Institutului de Arte din Iași (1950), unde a avut ca profesori pe Corneliu Baba și Ion Irimescu, a urmat studii la „Academia Repin” din Leningrad (1962-19563), la „Academia liberă” din Paris (1963-1964) și la „Institutul internațional de studii pedagogice din Sèvres” (1964-1965)[4].
Debutul din 1948 este urmat de o carieră artistică prestigioasă, concretizată în numeroase expoziții colective și de grup organizate în țară și în străinătate.
După absolvirea Academiei a funcționat ca îndrumător la Muzeul de Artă din Iași, apoi ca profesor de desen, pictură și compoziție la Școala Medie de Arte Plastice. Din 1960 a fost încadrat conferențiar la Institutul Pedagogic de trei ani din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar din 1977 a devenit cadru didactic la Facultatea de Arte Plastice din cadrul Conservatorului „George Enescu”, deținând și funcția de rector (1984-1990)[5]. În 1992, după pensionare, devine profesor consultant[6]. Din 1994, devine membru al Academiei Europeană de Științe, Arte și Litere, Paris, Franța[7].
Dan Hatmanu este unul dintre artiștii importanți ai picturii românești. „Creator complex, s-a remarcat prin talentul de portretist, prin sensibilitatea de peisagist, prin capacitatea de a construi în culoare compoziții de mare rafinament”[8].
Tabloul intitulat „Istorie”, despre Ștefan cel Mare ciocnind un pahar cu ceaușeștii, realizat de Dan Hatmanu, a fost publicat inițial pe frontispiciul revistei Dialog[9], Iași, nr. 1 (94), 1983[10]. Era perioada în care lui Nicolae Ceauşescu îi plăcea să fie perceput ca fiind asemenea unui „voievod între voievozii neamului”.
Din multitudinea de tablouri omagiale, pictate de numeroși artiști recunoscuți ca fiind ai „epocii de aur”, tabloul lui Dan Hatmanu a stârnit stupoare, încă din primele momente ale vizionării sale. Când era vorba despre elogiul cuplului de dictatori, „[...] luate literal, tablourile lui Dan Hatmanu erau inacceptabile pentru un cenzor”[11], dar și pentru muritorii de rând, evident din motive contrare.
Compoziția surprinde pe dictator chiar de ziua lui, in ianuarie, când însuși „Stefan cel Mare și Sfânt scoate mâna din tabloul votiv şi ciocneşte potirul (din sticlă! n. a.) cu soții Ceaușescu”[12].
Se știe că Ștefan cel Mare a lăsat cu limbă de moarte la Mănăstirea Putna, după cum a scris cronicarul Ion Neculce, un „un potir din iaspis (marmură albă), în chip de farfúri, ca să fie întru pomenire la Sfânta Mănăstie”[13]. Etimologia cuvântului „farfúri”, dusă până la rădăcinile sale, are o cu totul altă semnificație, decât cea actuală. În vremea cronicarului Neculce, pe la 1700, „farfúri” provenea din grecescul „φαρφουρί”, ce însemna porțelan. Termenul era preluat însă din turcă („fağfur”), iar turca îl achiziționase din derivatul adjectival persan „fağfuri” (“din porțelan”). În mod paradoxal, termenul provine din sanscritul „Bhaga-putra” (भगपुत्र „bağp ur”) expresie indo-iraniană care era însă o traducere a sintagmei chineze 天子 „tiānzǐ” ce desemna
Împăratul, Fiul Cerului[14], [15].
Tabloul în sine, citit într-o cheie facilă, care urmărește doar aspectul imagistic concret imediat, pare a fi un omagiu adus „celui mai iubit conducător”.
În fapt, o analiză critică, amănunțită, nu poate să nu observe ironia și umorul fin care transpar din compoziția realizată de artist și modalitățile prin care creează ambiguități[16] (ambiguitate de atmosferă, oximoronică, ambiguitatea de sensuri paralele fără legătură între ele, ambiguitate de confuzie fericită) care să conducă la codificări diferite, în funcție de pattern-urile de decodificare specifice experienței și background-ului cognitiv ale fiecărui privitor.
O primă ambiguitate ar fi cea de atmosferă: Ștefan cel Mare ce iese din cadrul unui tablou pare mai degrabă o caricatură decât o legendă vie sau un personaj real, pe când soții conducători sunt redați foarte realist. În acest context imaginea lui Ștefan cel Mare pare mai degrabă o fantezie lunatică a marelui conducător.
O a doua ambiguitate este cea oximoronică, în care sensurile contradictorii sunt ambele posibile. Ștefan cel Mare este roșu la față de mânie, nu are niciun zâmbet pe față, niciun detaliu ce ar sugera o anumită mimică de acceptare, privește deasupra celor doi ceaușești, iar rama tabloului îl desparte definitiv de aceștia, fiind situat și într-un plan compozițional superior. Ceaușescu în schimb este senin și surâzător. Parcă cele două personaje ar avea sentimente contradictorii față de evenimentul în care sunt implicate.
O a treia ambiguitate este cea de sensuri opuse. Deși ar trebui să putem citi semnificația lucrării ca fiind reuniunea a doi mari conducători, se poate observa clar atitudinea ostilă din partea lui Ștefan și cea de automulțumire a lui Ceaușescu. Ceaușescu privește parcă în altă lume, diferită de cea reală, transpus de măreția realizărilor sale, nu copleșit de întâlnirea cu Ștefan cel Mare.
O a patra ambiguitate a creației artistice este faptul că a atribuit acestui tablou titlul „Istorie”, ceea ce creează confuzie, putând semnifica ori că epoca ceaușistă este istorie, ori că Ceaușescu se întâlnește în istorie cu Ștefan cel Mare.
Este evident că acest tablou are semnificații ce țin de ironie, farsă, umor, iar afirmația lui Dan Hatmanu - „pictând acest tablou, de fapt mi-am bătut joc de cuplul dictatorial”[17] - este exprimată într-un mod strategic.
Problema sesizată de marea majoritate a oamenilor la acest tablou este conformarea artistului la presiunile oficiale, considerată ca fiind un gest ce ține de „lipsa de caracter”, conform expresiei reputatului critic de artă Pavel Șușară[18].
Dan Hatmanu a declarat despre tablou: „Lucrarea a fost văzută atunci cu nuanță ironică, s-a vorbit ca despre o bătaie de joc chiar. Mulți au sesizat ironia. Este ciudat că, atunci, oamenii au înțeles mesajul, iar acum îl percep deformat. Așa sunt eu: ironic și autoironic”[19]. Cei mai mulți dintre cei care l-au cunoscut pot confirma această tendință a sa.
Pictorul a mai declarat că „[…] era o comandă obișnuită. Nu am primit niciun ban. Numai cei care nu au caracter nu recunosc că așa se obișnuia în acea vreme. Erau comenzi, erai obligat să faci asta”. Pentru artist „obligația însemna șansa de a expune în străinătate și de a-i fi achiziționate lucrările”[20].
Acuzele aduse artistului țin de faptul că pentru recunoașterea sa profesională, artistică și-a sacrificat onoarea. Care să fie oare motivația pentru care într-una dintre fotografiile sale apare trist, plin de regrete, închis în sine: acuzele sau remușcările?[21]. Oricum, fiecare privește acest fragment din istoria artei prin propriile lentile, iar „adevărul” dialogic și janusian rămâne doar un sofism.
Geanina HAVÂRNEANU
Lector Phd. Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iași
[1] https://moldova.europalibera.org/a/jurnal-de-corespondet-dan-alexe-bruxelles-radio-europa-libera/31377206.html
[2] ***„Ultimii deputati comunisti ai Iasului”, Iași, Ziarul de Iași, www.ziaruldeiasi.ro
[3] https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Hatmanu, accesat 2022.
[4]Claudiu Paradais: Exegi monumentum …”, Arhivat din original la 9 martie 2009, Accesat în 1 iunie 2025.
[5] https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Hatmanu
[6] https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Hatmanu
[7] Maria Hatmanu, „Dan Hatmanu” (album, 500 de pag.), Editura ARC 2000, Tipărit la R.A. Monitorul Oficial, 2005.
[8] Ibidem.
[9] Revistă fondată în 1969 sub titlul Alma Mater, ca Organ al Consiliului U.A.S.C. din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.
[10] https://dspace.bcu-iasi.ro/handle/123456789/19396?show=full
[11] Sorin Antohi, „Dialog: egoistorie, microistorie, istorie”, în Literatură, Artă, Idei, în Alma Mater/Dialog 1969-1990, Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2005.
[12] https://www.editurapleiade.ro/Reviste/2008%20Acolada%20nr.%2006-7.pdf.
[13] Ion Neculce, „Letopisețul Țării Moldovei. O samă de cuvinte”. https://ro.wikisource.org/wiki/Letopise%C8%9Bul_%C8%9A%C4%83rii_Moldovei/O_sam%C4%83_de_cuvinte https://ro.wikisource.org/wiki/Letopise%C8%9Bul_%C8%9A%C4%83rii_Moldovei/O_sam%C4%83_de_cuvinte
[14] Dan Alexe, Adevărul, 2009. https://ziare.com/stiri/ancheta/ceausestii-au-dat-noroc-cu-stefan-cel-mare-639042.
[15] Dan Alexe, „Ce era păharul lui Ștefan cel Mare și de ce `farfurie` înseamnă de fapt `Împăratul Chinei`”, Jurnal de corespondent, 26 iulie 2021.
[16] William Empson, Cele șapte tipuri de ambiguitate. Editura Univers, 1981.
[17] Apud. Dan Alexe, Adevărul, 2009. https://ziare.com/stiri/ancheta/ceausestii-au-dat-noroc-cu-stefan-cel-mare-639042.
[18] Apud. Dan Alexe, Adevărul, 2009. https://ziare.com/stiri/ancheta/ceausestii-au-dat-noroc-cu-stefan-cel-mare-639042.
[19] Ibidem.
[20] Ibidem.
[21] https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Hatmanu
- Dan Alexe, Adevărul, 2009. https://ziare.com/stiri/ancheta/ceausestii-au-dat-noroc-cu-stefan-cel-mare-639042.
- Dan Alexe, „Ce era păharul lui Ștefan cel Mare și de ce `farfurie` înseamnă de fapt `Împăratul Chinei`”, Jurnal de corespondent, 26 iulie 2021.
- Sorin Antohi, „Dialog: egoistorie, microistorie, istorie”, în Literatură, Artă, Idei, în Alma Mater/Dialog 1969-1990. Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2005.
- Ami Barak, Marincu, Diana, „Roman Cotoșman”, Timișoara, Expoziţii Art Encounters, 2017.
- Ami Barak, Marincu, Diana, „Ștefan Bartalan”, Timișoara, Expoziţii Art Encounters, 2017.
- Miruna Cărăușu, „Estetica vizualului în opera lui Horia Bernea”, Analele Universității „Dunărea de Jos”, Galați, 2023. https://www.gup.ugal.ro/ugaljournals/index.php/cercetarte/article/view/6362
- Ionuț Cioană, „Un artist istoric iese din norul memoriei”, București, Scena9, 2018.
- Maria-Magdalena Crișan, „Arte vizuale. Remember Octav Grigorescu (1933-1987)”, București, Observator Cultural, 2006.
- Daniela Duca, „Arhitectura tactilă a antropocosmosului. Paul Neagu, (r)evoluția formei”, București, Igloo Magazin, 2023. https://www.igloo.ro/arhitectura-tactila-a-antropocosmosului-paul-neagu-revolutia-formei/
- William Empson, Cele șapte tipuri de ambiguitate, Editura Univers, 1981.
- Smaranda Găbudeanu, „Identitatea complexă a lui Ion Grigorescu”, București, Academia DocuArt, 2024. https://docuart.ro/prima-pagina/normal/identitatea-complexa-a-lui-ion-grigorescu
- Virgil Guruianu, „Oameni de seamă. Marcel Chirnoagă, maestru al graficii și gravuri”, Galați, Viața Liberă, 2023.https://www.viata-libera.ro/magazin/208972-oameni-de-seama-marcel-chirnoaga-maestru-al-graficii-si-gravurii#google_vignette
- Adrian Guță, „Călător printre imagini și cuvinte. Portret de artist: Florin Mitroi”, București, Observator Cultural, 2022. https://www.scena9.ro/magazin/revista-6
- Adrian Guță, „Călător printre imagini și cuvinte. Portret de artist: Geta Brătescu”, București, Observator Cultural, 2022.
- Adrian Guță, „Călător printre imagini și cuvinte. Portret de artist: Ana Lupaş”, București, Observator Cultural, 2022.
- Maria Hatmanu, „Dan Hatmanu” (album, 500 de pag.), Editura ARC 2000, Tipărit la R.A. Monitorul Oficial, 2005.
- Sorina Jecza-Iacovici, Georg Lecca, „Roman Coroșman”, Timișoara, Editura Fundația Interart TRIADE, 2003.
- Dosofteea Lainici, „Prolog, cel mai longeviv grup de artiști din sud-estul Europei”, București, Evenimentul Zilei, 2018. https://evz.ro/prolog-cel-mai-longeviv-grup-de-artisti-din-sud-estul-europei.html.
- Claudiu Paradais: Exegi monumentum …”. Arhivat din original la 9 martie 2009. Accesat în 1 iulie 2025.
- Ion Neculce, „Letopisețul Țării Moldovei. O samă de cuvinte”. https://ro.wikisource.org/wiki/Letopise%C8%9Bul_%C8%9A%C4%83rii_Moldovei/O_sam%C4%83_de_cuvinte
- Victor Neumann, „Bertalan: europenitatea artei româneşti. O expoziţie retrospectivă la Muzeul de Artă Timişoara”, București, Observator Cultural, 2016. https://www.observatorcultural.ro/articol/bertalan-europenitatea-artei-romanesti/
- Gabriela Robeci, „Romanian-French visual artist, publisher and curator”. Women Artists. Research and Exhibitions, 2021. https://awarewomenartists.com/en/artiste/wanda-mihuleac/
- Alina Șerban, (ed. coord.), „The Man with a Single Camera”. London, Sternberg Press, 2014.
- Alina Șerban, (ed. coord.), „Ion Grigorescu”. Bucuresti, Asociatia PEPLUSPATRU, 2020.
- Diana Ursan et. al., „Paul Neagu. The Monograph”, edited by Magda Radu and Georg Schölhammer, JRP Editions, 2023, pp. 372-387.
*** „Revizitând istoria. Atelier 35 București: Construiește o situație comună fără viitor”. București, Zeppelin, 2024.
*** „Andrei Cădere, în marea restrospectivă a artei abstracte de la Whitechapel Gallery”. Institut Culturel Romain, Paris, 2015. ***„Ultimii deputati comunisti ai Iasului”, Iași, Ziarul de Iași, www.ziaruldeiasi.ro
vineri, 4 iulie 2025
Geanina HAVÂRNEANU: "Artiștii vizuali din perioada dictaturii comuniste românești - Studiu de caz - eschiva prin umorul fin în cazul artistului Dan Hatmanu" / Partea I
Artiștii vizuali din perioada dictaturii comuniste românești
Studiu de caz - eschiva prin umorul fin în cazul artistului Dan Hatmanu
Partea I
Arta în dictatura comunistă românească
În România anilor ’80, portretistica personalităților conducătoare era una dintre practicile uzuale care se încadra perfect în viziunea momentului de omagiere a ceaușeștilor, fapt ce reprezenta adesea un mod de mimare a „recunoașterii legitimității cultului personalității”. Manifestările artistice vizuale disidente s-au desfășurat într-un climat politic represiv, în care regimul comunist ceaușist controla strict expresia culturală și artistică. Cu toate acestea, au existat artiști care au găsit modalități de a contesta regimul prin mesaje exprimate în diverse forme de artă vizuală, în medii restrânse, prin organizarea de expoziții în ateliere private sau în afara circuitului oficial, prin lucrul cu materiale neconvenționale, prin utilizarea unor suporturi și tehnici alternative pentru a evita asocierile cu realismul socialist, respectiv cenzură, prin utilizarea unor forme ambigue pentru a evita interdicțiile directe sau chiar prin fuga din țară.
Subtilitatea și codificarea vizuală a fost folosită adesea, utilizând simboluri ascunse pentru a transmite mesaje anti-regim. Performance-ul și body art-ul constituiau modalități de exprimare artistică în care corpul devenea un instrument de contestare a autorității (ex: Ion Grigorescu[1]). Fotografia și filmul experimental au reprezentat cele mai importante forme de documentare disidentă asupra realității într-un mod care o demasca (ex: Ion Grigorescu[2], Ștefan Bertalan[3]), Expozițiile clandestine era adesea organizate în ateliere personale sau spații neoficiale pentru a evita cenzura. Emigrarea a fost și ea o formă de disidență, prin care unii artiști au plecat din România pentru a se exprima liber în Occident (ex: Paul Neagu[4]).
Disidența nu s-a manifestat numai la nivel personal, ci au existat și unele colective disidente organizate de artiști. Grupul 111 a fost creat în 1966, în cadrul Liceului de Artă din Timișoara. În timp scurt, grupul a probat că fundamental pentru evoluția din domeniul artei vizuale este dialogul interdisciplinar.
După plecarea lui Roman Cotoșman[5] în S.U.A., grupul 111 a devenit Grupul Sigma[6] (Timișoara), activ încă din anii ’70, care explora sinteza dintre artă, știință și tehnologie, având o viziune experimentală și conceptuală. Grupul Prolog[7] era constituit dintr-un grup de artiști care promovau o atitudine spiritualizată și contemplativă în pictură, în opoziție cu ideologia dialectic materialistă oficială. Grupul Atelier 35[8] reunea tineri artiști care experimentau forme neconvenționale de artă, uneori incluzând elemente critice la adresa regimului.
Perioada artistică disidentă a anilor optzeci s-a manifestat în principal prin expoziții alternative, în spații neconvenționale. Mulți artiști expuneau lucrări în atelierele private, în propriile case sau în cercuri restrânse de prieteni, evitând astfel cenzura oficială. Existau și expoziții semi-oficiale, în săli de expoziție periferice, cu lucrări ce includeau simboluri critice sau ambigue. Rarele intervenții în spațiul urban erau riscante, cu toate acestea unii artiști utilizau graffiti sau instalații temporare pentru a transmite mesaje critice.Top of Form
Există o impresionantă galerie de artiști români disidenți.
Ion Grigorescu[9] (n. 1945), unul dintre cei mai importanți artiști ai artei conceptuale și experimentale din România, a folosit fotografia, colajul și filmul pentru a critica regimul comunist.
Paul Neagu[10] (1938-2004), sculptor, pictor și artist conceptual care a emigrat în Marea Britanie în 1970, refuzând conformismul impus de regimul comunist și a dezvoltat un limbaj artistic experimental.
Geta Brătescu[11] (1926-2018) a fost o artistă care a practicat arta experimentală, folosind desenul, colajul, instalațiile și performance-ul, pentru a exprima idei despre identitate, corp și libertate, evitând direct confruntarea cu regimul, dar subminând subtil normele impuse.
Ana Lupaș[12] (n. 1940) a practicat land art-ul și instalațiile experimentale, refuzând realismul socialist, explorând mai degrabă memoria colectivă și efemeritatea artei.
Ștefan Bertalan[13] (1930-2014), co-fondator al grupului Sigma, a promovat arta experimentală și conceptuală, a fost persecutat de regimul comunist pentru ideile sale nonconformiste, iar în 1981, a emigrat în Germania, continuându-și activitatea artistică și pedagogică. Deși nu a fost un disident politic în sensul tradițional, opera sa și abordarea sa educațională au fost percepute ca o formă de rezistență culturală împotriva conformismului și cenzurii impuse de regimul comunist.
Roman Cotoșman[14] (1935-2006), membru al grupului Sigma, a emigrat în SUA în anii ’70, a creat artă geometrică și conceptuală, fiind considerat un inovator al artei abstracte românești.
Andrei Cădere[15] (1934-1978) a emigrat în Franța, unde a devenit cunoscut pentru barele sale de lemn, obiecte artistice pe care le purta cu el în acțiuni performative, subminând astfel instituțiile oficiale ale artei, fiind un critic activ al regimului comunist și al oricărui sistem opresiv.
Octav Grigorescu[16](1933-1987) a fost grafician și pictor cu o viziune onirică și simbolistă, folosind în lucrările sale un limbaj alegoric pentru a reflecta realitățile dure ale regimului. Evita realismul socialist și prefera teme inspirate din mitologie și istorie, ceea ce îl făcea suspect în ochii autorităților.
Horia Bernea[17] (1938-2000), a fost pictor și teoretician al artei, a fost director al Muzeului Țăranului Român după 1989. A promovat un stil expresionist și abstract, contrar dogmelor realismului socialist, care a pus în valoare identitatea culturală autentică, în contrast cu ideologia comunistă.
Decebal Scriba[18] (n. 1944) a fost artist conceptual, cunoscut pentru lucrările sale experimentale din anii ’70 și ’80. A fost parte a scenei alternative din România, fiind asociat cu artiști care contestau sistemul. A emigrat în Franța în 1989.
Florin Mitroi[19] (1938-2002), pictor și profesor la Universitatea Națională de Arte din București, a realizat lucrări marcate de o atmosferă sumbră, care reflectă opresiunea și frica din perioada comunistă. A fost un mentor pentru mulți artiști din generația post-decembristă.
Marcel Chirnoagă[20] (1930-2008) a fost grafician, cunoscut pentru lucrările sale expresioniste, care reflectau suferința umană și absurditatea existenței. A folosit teme mitologice și alegorice pentru a sugera violența și controlul regimului.
Wanda Mihuleac[21] (n. 1946) a fost o artistă experimentală, activă în performance, fotografie și instalații. A realizat lucrări care sfidau limitele impuse de cenzură. După revoluție a emigrat în Franța, unde și-a continuat cariera artistică.
Geanina HAVÂRNEANU
Lector Phd., Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iași
----------------------------------------
[1] Alina Șerban (ed. coord.), „The Man with a Single Camera”, London, Sternberg Press, 2014.
[2] Alina Șerban (ed. coord.),„Ion Grigorescu”, Bucuresti, Asociatia PEPLUSPATRU, 2020.
[3] Victor Neumann, „Bertalan: europenitatea artei româneşti. O expoziţie retrospectivă la Muzeul de Artă Timişoara”, București, Observator Cultural, 2016. https://www.observatorcultural.ro/articol/bertalan-europenitatea-artei-romanesti/
[4] Daniela Duca, „Arhitectura tactilă a antropocosmosului, Paul Neagu, (r)evoluția formei”. București, Igloo Magazin, 2023. https://www.igloo.ro/arhitectura-tactila-a-antropocosmosului-paul-neagu-revolutia-formei/
[5] Sorina Jecza-Iacovici, Georg Lecca, „Roman Coroșman”, Timișoara, Editura Fundația Interart TRIADE, 2003.
[6] https://mnart.museum/111-sigma/.
[7] Dosofteea Lainici, „Prolog, cel mai longeviv grup de artiști din sud-estul Europei”, București, Evenimentul Zilei, 2018. https://evz.ro/prolog-cel-mai-longeviv-grup-de-artisti-din-sud-estul-europei.html.
[8] *** „Revizitând istoria. Atelier 35 București: Construiește o situație comună fără viitor”, București, Zeppelin, 2024.
[9] Smaranda Găbudeanu, „Identitatea complexă a lui Ion Grigorescu”, București, Academia DocuArt, 2024. https://docuart.ro/prima-pagina/normal/identitatea-complexa-a-lui-ion-grigorescu
[10] Diana Ursan et. al., „Paul Neagu. The Monograph”, edited by Magda Radu and Georg Schölhammer, JRP Editions, 2023, pp. 372-87.
[11] Adrian Guță, „Călător printre imagini și cuvinte. Portret de artist: Geta Brătescu”, București, Observator Cultural, 2022.
[12] Adrian Guță, „Călător printre imagini și cuvinte. Portret de artist: Ana Lupaş”. București, Observator Cultural, 2022.
[13] Ami Barak, Diana Marincu, „Ștefan Bartalan”. Timișoara, Expoziţii Art Encounters, 2017.
[14] Ami Barak, Diana Marincu, „Roman Cotoșman”. Timișoara, Expoziţii Art Encounters, 2017.
[15] *** „Andrei Cădere, în marea restrospectivă a artei abstracte de la Whitechapel Gallery”, Institut Culturel Romain, Paris, 2015.
[16] Maria-Magdalena Crișan, „Arte vizuale. Remember Octav Grigorescu (1933-1987)”, București, Observator Cultural, 2006.
[17] Miruna Cărăușu, „Estetica vizualului în opera lui Horia Bernea”, Galați, Analele Universității „Dunărea de Jos”, 2023. https://www.gup.ugal.ro/ugaljournals/index.php/cercetarte/article/view/6362
[18] Ionuț Cioană, „Un artist istoric iese din norul memoriei”, București, Scena9, 2018.
[19] Adrian Guță, „Călător printre imagini și cuvinte. Portret de artist: Florin Mitroi”, București, Observator Cultural, 2022. https://www.scena9.ro/magazin/revista-6
[20] Virgil Guruianu, „Oameni de seamă. Marcel Chirnoagă, maestru al graficii și gravuri”, Galați, Viața Liberă, 2023. https://www.viata-libera.ro/magazin/208972-oameni-de-seama-marcel-chirnoaga-maestru-al-graficii-si-
gravurii#google_vignette
[21] Gabriela Robeci, „Romanian-French visual artist, publisher and curator”, Women Artists. Research and Exhibitions, 2021. https://awarewomenartists.com/en/artiste/wanda-mihuleac/
luni, 30 iunie 2025
.jpg)
vineri, 20 iunie 2025
miercuri, 18 iunie 2025
Petruța - Iulia Luchian: Gest, tăcere, spațiu: o lectură critică a expoziției "Borders of Soul"
Gest, tăcere, spațiu: o lectură critică a expoziției Borders of Soul
„Borders of Soul” – pictura ca loc al ființei în tranzit
Dănuț Adrian Chidon-Frunză, Galeria de Artă „Abisda”, Iași, 9–22 iunie 2025
Există un tip de pictură care nu se oferă privirii ca imagine, ci ca experiență de gândire. O pictură care nu își propune doar să placă, să convingă sau să seducă, ci să incite un tip de atenție lentă, o implicare profundă, o formă de așezare în fața unei instabilități fundamentale. Astfel poate fi înțeleasă expoziția "Borders of Soul" semnată de Dănuț Adrian Chidon-Frunză – nu ca o expoziție de „lucrări”, în sensul tradițional al termenului, ci ca o construcție vizuală meditată, articulată în jurul unei problematici esențiale: delimitarea ființei interioare.
Titlul – Borders of Soul – poate fi citit nu numai ca o metaforă lirică, ci ca o interogație filosofică. În ce fel poate fi reprezentată, fără a fi trădată, o realitate care, prin natura ei, refuză conturul clar, definirea, fixarea? Ce sunt „granițele sufletului” dacă nu limite simbolice ale interiorității – zone de trecere, de tensiune, de opacitate? Deopotrivă ziduri și ferestre, aceste granițe sunt marcate în pictura lui Chidon-Frunză nu prin contururi, ci prin vibrații, prin densități, prin dislocări.
Pânzele – în majoritate pătrate, de dimensiuni medii – compun un traseu vizual care nu poate fi parcurs decât într-un ritm al apropierii lente. Nu există subiecte recognoscibile, nu există povestiri sau figuri; dar există urme, impulsuri, acumulări cromatice care trimit la o logică internă a devenirii. Gestul pictural este, adesea, reținut, dar niciodată ezitant. Se simte în această pictură un echilibru între spontaneitate și reflecție, între riscul expresiei și rigoarea structurii. Plastic, lucrările sunt construite din straturi succesive, care păstrează amprenta timpului pictural: transparențe, revizuiri, erodări, recuperări. Culoarea – uneori fluidă, alteori densă – nu este aplicată, ci explorată, tratată ca substanță revelatoare a unei stări de ființă. Paleta este variabilă, dar nu arbitrară: de la nuanțele calde, telurice, la accente saturate de galben, roșu sau verde crud, totul pare orientat către configurarea unui spațiu intermediar, nici interior, nici exterior – o zonă de trecere între vizibil și invizibil, între prezență și absență. Un principiu recurent în aceste lucrări este cel al disoluției. Nimic nu rămâne fixat. Formele apar și se retrag, se constituie doar pentru a fi dizolvate. Această volatilitate formală nu este semnul unei indecizii, ci dimpotrivă, expresia unei lucidități picturale care înțelege că ființa nu poate fi reprodusă, ci doar sugerată – că adevărul, în pictură ca și în viață, nu este o formulă, ci o tensiune. În sensul gândirii lui Heidegger, pictura de față pare să nu reprezinte, ci să "adăpostească ființa", s-o lase să se arate în ceea ce are ea mai reținut, mai inaccesibil, mai tăcut.
Această tăcere este esențială în 
ilustrarea expoziției. Fiecare lucrare pare a se construi în jurul unui gol, al unui centru de absență. Este o pictură care nu afirmă, ci ascultă. În acest sens, ea evocă ceea ce Maurice Blanchot numea "spațiul literaturii" – un loc în care cuvintele nu spun, ci deschid. Și pictura lui Chidon-Frunză deschide: nu un peisaj, nu o temă, ci o stare de interioritate articulată vizual prin gest, prin materie, prin ritmuri cromatice.
ilustrarea expoziției. Fiecare lucrare pare a se construi în jurul unui gol, al unui centru de absență. Este o pictură care nu afirmă, ci ascultă. În acest sens, ea evocă ceea ce Maurice Blanchot numea "spațiul literaturii" – un loc în care cuvintele nu spun, ci deschid. Și pictura lui Chidon-Frunză deschide: nu un peisaj, nu o temă, ci o stare de interioritate articulată vizual prin gest, prin materie, prin ritmuri cromatice. Din punct de vedere compozițional, lucrările nu urmează o logică serială, dar se leagă prin afinități subtile: o linie cromatică, o tensiune formală, o atmosferă. Unele pânze degajă o tensiune înaltă, marcată de contraste abrupte și de gesturi expresive, altele funcționează într-un registru al suspendării, al dizolvării formelor într-o tăcere cromatică aproape tonală. Între cele două registre se instalează ceea ce Constantin Noica ar numi „intervalul” – acel spațiu dintre, unde se joacă devenirea.
Expoziția evită cu eleganță orice formă de retorică. Nu este vorba nici despre confesiune, nici despre catharsis. Lucrările nu exhibă, ci conservă. Nu expun o traumă, ci urmăresc subtil dinamica interioară a unei prezențe fragile, în mișcare. Ele nu vorbesc despre rănire sau despre vindecare, ci despre procesul tăcut, constant, prin care ființa se transformă.
În contextul unei arte contemporane adesea înclinate spre discursivitate, activism sau ironie, gestul artistic al lui Dănuț Adrian Chidon-Frunză își revendică dreptul la interioritate și reflecție. "Borders of Soul" este, în fond, o pledoarie pentru lentoare, pentru luciditate, pentru profunzimea afectivă a picturii ca formă de gândire. Este un act de rezistență subtilă împotriva presiunii vizibilului imediat.
Această expoziție nu oferă concluzii. Ea lasă privitorului libertatea – și responsabilitatea – de a parcurge spațiul incert al picturii ca pe un teritoriu al propriei neliniști. Într-un timp al certitudinilor grăbite, "Borders of Soul" reamintește că arta, atunci când este autentică, nu spune ce să vezi, ci cum să vezi: nu oferă răspunsuri, ci rafinează întrebarea.
Expoziția evită cu eleganță orice formă de retorică. Nu este vorba nici despre confesiune, nici despre catharsis. Lucrările nu exhibă, ci conservă. Nu expun o traumă, ci urmăresc subtil dinamica interioară a unei prezențe fragile, în mișcare. Ele nu vorbesc despre rănire sau despre vindecare, ci despre procesul tăcut, constant, prin care ființa se transformă.
În contextul unei arte contemporane adesea înclinate spre discursivitate, activism sau ironie, gestul artistic al lui Dănuț Adrian Chidon-Frunză își revendică dreptul la interioritate și reflecție. "Borders of Soul" este, în fond, o pledoarie pentru lentoare, pentru luciditate, pentru profunzimea afectivă a picturii ca formă de gândire. Este un act de rezistență subtilă împotriva presiunii vizibilului imediat.
Această expoziție nu oferă concluzii. Ea lasă privitorului libertatea – și responsabilitatea – de a parcurge spațiul incert al picturii ca pe un teritoriu al propriei neliniști. Într-un timp al certitudinilor grăbite, "Borders of Soul" reamintește că arta, atunci când este autentică, nu spune ce să vezi, ci cum să vezi: nu oferă răspunsuri, ci rafinează întrebarea.
Petruța - Iulia Luchian
Istoric de artă, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” – Iași
