Magazine for Visual Arts and Artists ■ Founded in 2010 . Revistă pentru Arte Vizuale și Artiști ■ Fondată în 2010 ■ ISSN 2559-4958 ISSN-L 2559-4958
În anul 2007, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a decretat data de 20 februarie ca fiind Ziua Mondială a Justiţiei Sociale,
iar în 2008, Organizaţia Internaţională a Muncii a adoptat Declaraţia
OIM privind justiţia socială pentru o globalizare echitabilă. Este o zi care conștientizează asupra egalității, a justiției și solidarității și amintește că fiecare dintre noi, prin gândul și faptele sale, poate contribui la o lume mai bună.
Suntem o țară mică comparativ cu altele de pe mapamond și medie la nivel european, dar mică prin modul în care ne apreciem pe noi înșine, românii. Suntem cunoscuți pentru mințile sclipitoare pe care le-am avut, oameni care și-au respectat obârșia, moștenirea culturală și pe cei care i-au precedat. Printre aceștia se numără și genialul Constantin Brâncuși, care a știut să simtă, să vadă și să înțeleagă spiritul profund al locului, pe care nu l-a negat ci l-a purtat cu mândrie și din care a edificat o artă nouă, majoră în istoria artelor, neegalată deja de un secol. A știut să vadă mai departe, tot mai departe, esența vie a frumosului universal. A știut să-i vadă, să-i recunoască și să-i prețuiască pe frații săi români ajunși în marea lume occidentală. Și-a creat propria ogradă țărănească în Paris, orașul luminilor. A fost selectiv în ceea ce privește prietenii apropiați români sau străini, dar celor rămași acasă a vrut le să le dăruiască suflet și spirit viu prin creațiile sale dar, poporul său, prin reprezentanții săi, nu le-a vrut 1;2, așa cum nu a vrut, la un secol distanță după confirmarea internațională a neegalabilul său geniu, nici achiziționarea lucrării „Cumințenia pământului”. Alături de alți creatori români, Brâncuși a fost negat ca frate român și geniu în același timp, de către însuși poporul său, familia sa de suflet, pe care l-a omagiat prin purtarea esenței lui spirituale și culturale în lumea întreagă.
Precum atunci și în cazul său, în societatea actuală românească, frate cu frate nu se apreciază, nu se înțeleg, nu se ajută ba chiar se invidiază și se urăsc. De ce oare, acest popor care a luptat secole împotriva asupririi străine, pentru a-și rezolva problemele interne apărute în societate, a apelat tot la străini: la protecția vecinilor de graniță, a porții otomane sau chiar la un rege străin? De ce românii vor să strălucească în ochii străinilor dar nu în ochii conaționalilor, a fraților lor de sânge?
Împotriva evoluției socioculturale firești, s-a ajuns la un
primitivism de haită evidențiat de beligeranța teritorială și materială,
incultură, de lipsa de empatie și înțelegere față de aproapele nostru.
Se protejează în primul rând
indivizi priviți ca entități independente de societate și nu aceasta din urmă și, în ciuda
globalismului aclamat, se dă o importanță mai mare individului „special”
decât colectivității, contrar unor norme de etică și morală socială
integratoare, spre care aspirăm de secole.
În România de astăzi nu se mai poate da vina pe „greaua moștenire” sau pe forțele opresive totalitare. Este vorba despre ceva adânc înrădăcinat în caracterul și spiritul românesc, care se manifestă mai pregnant și mai distructiv ca niciodată, la numai o generație după decembrie 1989, căci nu mai sunt „îngrădiri” culturale, etice, morale, educaționale și nici măcar cele de bun simț elementar.
Lumina orbitoare „de aiurea” ne-a luat mințile iar acum ne ia și pâinea de la gură, căci ai noștrii nu mai gândesc pentru conaționalii lor ci pentru propria strălucire și bunăstare. Vor strălucire în fața străinilor, care nu pot (?) să vadă adevărul din spatele evenimentelor și nevoile locale.
În cele din urmă, dacă acum, aproape nu mai există proprietatea comună pentru a cărei perpetuare și bunăstare să luptăm cu toții, se aplică metoda „ce-i al meu este numai al meu și ce este al tău tot al meu este”.
Dar lucrurile nu se opresc aici, ci merg mai departe: ura, invidia și dorința de distrugere a fratelui de către frate a devenit scop și mod de viețuire.
În aceste condiții, se evidențiază o întrebare legitimă, înainte de orice analiză socioculturală științifică: ce șanse de supraviețuire are o societate în care fratele este dușmanul fratelui său, frații se urăsc, se sabotează reciproc, își fură unii altora bunurile și pâinea de la gură, sănătatea, speranța de viață și bucurie? Ce șanse are o societate în care delațiunea fratelui de către frate, la porțile străine, a devenit o practică și chiar un scop în sine? Ce șanse are o societate în care se rup legăturile de sânge, legăturile sociale și cele spirituale, în care valorile culturale moștenite sunt eludate dacă nu negate, în care fiecare este numai pentru sine și se asociază, oportunist, pe criterii materiale în grupuri elitiste?
Legile fizicii au demonstrat că ruperea coeziunii din cadrul unui sistem duce la distrugerea întregului, la fragmentarea și anihilarea valorii acestuia ca întreg.
Când agora este în derivă și lucrează chiar împotriva ei însăși, numai acei oameni frumoși și curajoși, prin coeziune și conlucrare, pot să-l împace pe frate cu fratele său și să aducă cunoaștere, iubire și speranță acolo unde sărăcia de toate felurile mutilează esența umană.
Irina IOSIP
1 Multe surse menționează că, în 1951, Brâncuși ar fi oferit statului român, pe gratis, atelierul din Paris cu toate lucrările ce le conținea, pe care însă acesta ar fi respins-o, în urma unei ședințe a Academiei Române prezidată de scriitorul Mihail Sadoveanu (fapt confirmată prin Procesul Verbal întocmit cu acea ocazie), categorisind arta sa drept decadentă și care nu ar ajuta cu nimic poporului român. Spre deosebire de alți biografi, Doina Lemny, doctor în istoria artei, fostă muzeograf-cercetător la Muzeul Naţional de Artă Modernă, Centrul Pompidou din Paris, specialistă în sculptura din secolul XX și biograf recunoscut al lui Constantin Brâncuși infirmă oferta sculptorului ca atelierul său de la Paris să fie cedat statului român iar acesta l-ar fi refuzat.
2 Brâncuși a trimis gratis României schițele pentru sculptura de utilitate publică „Coloana infinitului”, la care birocrații români ai momentului (n.a. perioada comunistă) au răspuns că lucrarea nu corespunde cerințelor estetice ale statului. Mai târziu, sculptorul a ridicat coloana, la Târgu-Jiu, pe propria cheltuială, în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial.
Galeria Brăteanu din Timișoara găzduiește, în perioada 11–28 februarie 2026, expoziția colectivă de colaj și asamblaj ,,Geometrii afective’’, un proiect expozițional ce reunește pe simeze lucrări a peste 50 de artiști din București, Galați, Bacău, Oradea, Cluj-Napoca, Arad, Suceava, Baia Mare, Vârșeț și Timișoara, care investighează relația dintre structura formală și dimensiunea emoțională a imaginii.
În cadrul expoziției, artistul vizual Costin Brăteanu, membru al U.A.P. din România, filiala Timișoara, având dublă calitate de curator și expozant, propune o suită de nouă lucrări de mici dimensiuni, despre care reputatul filolog Ileana Ciobanu Ioanovici a menționat următoarele:
,,Banalul cui, fie el nou sau ruginit, și-a câștigat de mult timp locul în imaginarul artiștilor vizuali precum Günther Uecker, Jannis Kounellis, Chiharu Shiota. Lucrările lui Costin Brăteanu din ciclul Renaștere - Bucuria de a fi ne propun să medităm împreună la fragilitatea condiției umane dintr-o perspectivă paradoxală, de sorginte biblică. Din fragilitate se naște forța, din sfârșit se conturează începutul.
Artistul timișorean citează și adnotează textul sacru operând o metamorfozare a cuvintelor în imagini. Demersul său artistic reprezintă un act de memorie și continuitate. Simbolul central este cuiul cu sinonimele sale contextuale, pironul și boldul. Artistul transformă materia dură, rugina și cuiele, în delicate forme de viață, în poezie vizuală. În mâinile sale, rigiditatea cuielor este învinsă. Ritmice câmpuri răsar din ruginiul glodului, din sevele morții se ivește o noua viață ce prinde culoare: roșu, albastru, verde.
Intitulate sugestiv, Temelii, Roade de glod, Prind viață, Înmugurire, A treia zi, lucrările semnate de Costin Brăteanu sunt asemenea cuvintelor celor înțelepți «cuie bătute», ele ne stimulează și ne îndeamnă să facem din viață un scurt prilej pentru bucuria de a fi”.
Informații și credit foto,
Costin BRĂTEANU, artist vizual
![]() |
| Liviu STĂNILĂ, Premiul I, Festivalul de Epigramă, Caricatură și Poezie umoristică "Cik Damadian"-Botoșani, 2025, Organizator Uniunea Armenilor din România |
Dragi iubitori ai artelor, Galeria Brăteanu din Timișoara găzduiește în perioada 11–28 februarie 2026, expoziția colectivă de colaj și asamblaj ,,Geometrii afective’’, un proiect expozițional care reunește pe simeze lucrări ce investighează relația dintre structura formală și dimensiunea emoțională a imaginii.
În
cadrul expoziției, colajul și asamblajul sunt înțelese ca practici de
construcție și reconstrucție a sensului, bazate pe juxtapunere,
fragmentare și reconfigurare materială. Elemente disparate, imagini,
obiecte, suprafețe și volume sunt aduse împreună pentru a genera
structuri vizuale în care geometria devine un cadru al afectului, iar
compoziția funcționează ca un spațiu de negociere între ordine și
intuiție. Expoziția propune o explorare a geometriei ca limbaj sensibil,
în care fragmentele, materialele și formele construite devin purtătoare
de memorie, tensiune și afecțiune. Practicile de colaj și asamblaj sunt
abordate ca procese de articulare a unor realități subiective, în care
rigoarea formală coexistă cu gestul intim.
Vernisajul va avea
loc miercuri, 11 februarie 2026, la ora 18:00, iar cuvântul de
deschidere va fi rostit de Prof. Univ. Dr. Carol David.
Artiștii
participanți la eveniment sunt: Sorin Nicodim, Ioan Burlacu, Lidia Ștef
Vârșăndan, Daiana Mihaela Stăncioiu, Doru Brăteanu , Angelica Alexa,
Liana Tripșa, Diana Harja, Daniela Orãvițanu, Ali Zarioiu, Delia Danciu,
Carol David, Dana Catona, Kara Molnar, Tar Béla, Roxana Netea, Patricia
Iusztin Stanga, Radu Cristuinea, Andrei Teodorescu, Ileana Ciobanu
Ioanovici, Roxana Donaldson, Greti Adriene Papiu, Nora Novak, Anca-Luiza
Zaharia, Alina Magdalena Andreica, Sarah Raluca Miulescu, Elena Felicia
Selejan, Geta Adam, Sorina Simona Marandiuc, Dorothea Hîrjoi, Suzana
Fântânariu, Cezara-Ana Smuczer, Lia Popescu, Nevena Mirea, Camelia
Rusu-Sadovei, Hedy M-Kiss, Moritz Emil, Claudia Marta Junc, Mariana
Țepeș, Erika Gaudagnin, Mirela Popescu, Daliana Elena Pavel, Adriana
Ilin Tomici, Dominika Morariu, Traian Abruda, Daniel Suici, Patricia
Bucko, Benedek Zoltan Örs și Lucia Preda.
Galeria Brăteanu, Str. Lucian Blaga, Nr. 8, Timișoara.
Costin Brăteanu, artist vizual
- Comunicat -
al artistului ce se revendică din clasicismul cel mai ingenuu al plasticii ieșene. Exponent al valorilor tradiționale, acest univers rural adâncit tot mai mult de privirea constant iubitoare a autorului, își dezvăluie noi sensuri, noi frumuseți, noi rosturi.Trecând prin toate anotimpurile lumii și ale satului, expoziția oferă reprezentări artistice convertite în simboluri ale unui arhaism niciodată perimat: ștergarele dimineților de vară, gutuile toamnei, pâinea fiecărei zile, liniștea omătului, apele niciodată grăbite ale Prutului.
Dintre toate, se remarcă peisajele hibernale prin care
privirea, cu tot cu conștiința ce i se alătură, se întoarce obsesiv asupră-și, într-o reflecție mereu mai profundă. Casele, sfioase și albastre, ascunse vara de copacii înfrunziți, se lasă văzute, printre crengi goale, într-o așternere albă a zăpezii, ce le scoate din curgerea timpului. Plutind parcă printre liniști adânci, ele nu sunt, de fapt, niciodată singure.
Compozițiile atrag atenția prin perspective cromatice interesante, prin volume echilibrate, diagonale neagresive ce accentuează pitorescul unui drum sau a unui pârâiaș înghețat, uneori tușe groase ce dau relief și vitalitate obiectelor și, totodată, sporesc și diferențiază senzațiile de frig.
Fiecare lucrare transmite o altă nuanță de frig, de la rece până la ger, o altă nuanță de alb, de la argintiu stins la alb luminos și plin de strălucire.
Tematica zăpezilor de altădată, edificată în cromatici reci ce se asociază cu impresii de violet sau orange, se află, uneori, într-o complementaritate cu obiceiurile sărbătorilor de iarnă.
Deși mai timidă, prezența caprei în noaptea anului nou sugerează și o altă dimensiune a spiritualității locului. Personajele, plasate într-un grup central, sunt puternic alungite, sugerând o mișcare a lor mai curând verticală, de înălțare în aerul rarefiat, decât una orizontală, de înaintare pe drumul larg al satului.
Atemporală dar plină de vitalitate, imobilă dar într-o paradoxală dinamică, tăcută dar covârșitoare prin sensuri, albă dar cu expansiuni cromatice, arta peisajului de iarnă este convertită, de Petrică Sincu, într-o mărturie a esenței nevăzute a satului românesc.
Prof. dr. Ana-Irina Iorga, critic de artă
Bienala din acest an se va desfășura într-o rețea de spații emblematice, care pun în dialog patrimoniul industrial, tehnic și cultural al orașului. Spațiul principal al evenimentului va fi Uzina Electrică Filaret, un loc cu o încărcătură istorică și simbolică, ce oferă un cadru spectaculos pentru arta contemporană. Acestuia i se alătură Muzeul Tehnic „Dimitrie Leonida”, ca spațiu complementar, iar Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București se alătură bienalei în calitate de partener strategic, consolidând dimensiunea culturală și interdisciplinară a ediției din acest an.
Tema BSB 2026: W.O.R.K. – Women. Oppression. Resistance. Knowledge.
Tema ediției din acest an deschide un spațiu de reflecție asupra modului în care artele spectacolului și scenografia sunt explorate ca forme de cunoaștere, rezistență și construcție a memoriei, în raport cu egalitatea, vizibilitatea și realitățile sociale contemporane.
W.O.R.K. propune o explorare critică a muncii artistice și a rolului scenografiei ca formă de cunoaștere, rezistență și construcție a memoriei, punând în dialog practica artistică, cercetarea vizuală și realitățile sociale actuale.
Direcția curatorială va fi prezentată prin reperele conceptuale ale temei, motivațiile curatoriale și relevanța acesteia în contextul designului de scenă și al societății contemporane.
Open call: calendar și secțiuni
Open call-ul pentru Bienala de Scenografie București 2026 este deschis în perioada 19 ianuarie – 1 martie 2026 și vizează participarea în cadrul următoarelor expoziții internaționale:
● Shifting Grounds – expoziție internațională dedicată profesioniștilor
● Rising Voices – expoziție internațională dedicată artiștilor emergenți
● Young Design – expoziție internațională dedicată studenților și universităților
Selecția artiștilor va fi anunțată pe 27 martie 2026.
Cei patru piloni ai Bienalei – o hartă a ediției 2026
Ediția 2026 a Bienalei de Scenografie București este construită pe patru piloni principali, care structurează conținutul artistic, educațional și de dialog al evenimentului.
Pilonul Expozițional reunește expoziția centrală W.O.R.K., curatoriată de Irina Moscu, alături de secțiunile dedicate profesioniștilor, artiștilor emergenți, studenților, teatrului pentru copii și ariilor tehnice ale scenografiei, precum arhitectura și tehnologia teatrală.
Pilonul Educațional transformă bienala într-un spațiu de învățare și dezvoltare, prin workshopuri și masterclass-uri susținute de artiști și tehnicieni, sesiuni de portfolio review, ceremonii Doctor Honoris Causa și programe dedicate copiilor și familiilor, reunite sub BSB Kids.
Pilonul Colaborativ activează comunitatea prin proiecte participative, programe pentru tineret și inițiative de voluntariat, alături de evenimente de networking și întâlniri informale reunite sub BSB Events.
Pilonul Reflexiv propune contexte de dialog și arhivare prin BSB Talks – conferințe, paneluri și mese rotunde, și prin BSB Hub, platformă dedicată publicațiilor, arhivelor digitale și resurselor de documentare.
Prin acest apel, OISTAT România deschide procesul public de pregătire a Bienalei de Scenografie București 2026 și conturează cadrul unei ediții care își propune să aducă scenografia în centrul dialogului artistic și social din România.