Liviu STĂNILĂ, România

 

Liviu STĂNILĂ, Premiul I, Festivalul de Epigramă, Caricatură și Poezie umoristică "Cik Damadian"-Botoșani, 2025,

Organizator Uniunea Armenilor din România

 

CALL FOR: ,,Geometrii afective’’, Galeria Brăteanu, Timișoara

 

,,Geometrii afective’’

INVITAȚIE

Dragi iubitori ai artelor, Galeria Brăteanu din Timișoara găzduiește în perioada 11–28 februarie 2026, expoziția colectivă de colaj și asamblaj ,,Geometrii afective’’, un proiect expozițional care reunește pe simeze lucrări ce investighează relația dintre structura formală și dimensiunea emoțională a imaginii.

În cadrul expoziției, colajul și asamblajul sunt înțelese ca practici de construcție și reconstrucție a sensului, bazate pe juxtapunere, fragmentare și reconfigurare materială. Elemente disparate, imagini, obiecte, suprafețe și volume sunt aduse împreună pentru a genera structuri vizuale în care geometria devine un cadru al afectului, iar compoziția funcționează ca un spațiu de negociere între ordine și intuiție. Expoziția propune o explorare a geometriei ca limbaj sensibil, în care fragmentele, materialele și formele construite devin purtătoare de memorie, tensiune și afecțiune. Practicile de colaj și asamblaj sunt abordate ca procese de articulare a unor realități subiective, în care rigoarea formală coexistă cu gestul intim.

Vernisajul va avea loc miercuri, 11 februarie 2026, la ora 18:00, iar cuvântul de deschidere va fi rostit de Prof. Univ. Dr. Carol David.

Artiștii participanți la eveniment sunt: Sorin Nicodim, Ioan Burlacu, Lidia Ștef Vârșăndan, Daiana Mihaela Stăncioiu, Doru Brăteanu , Angelica Alexa, Liana Tripșa, Diana Harja, Daniela Orãvițanu, Ali Zarioiu, Delia Danciu, Carol David, Dana Catona, Kara Molnar, Tar Béla, Roxana Netea, Patricia Iusztin Stanga, Radu Cristuinea, Andrei Teodorescu, Ileana Ciobanu Ioanovici, Roxana Donaldson, Greti Adriene Papiu, Nora Novak, Anca-Luiza Zaharia, Alina Magdalena Andreica, Sarah Raluca Miulescu, Elena Felicia Selejan, Geta Adam, Sorina Simona Marandiuc, Dorothea Hîrjoi, Suzana Fântânariu, Cezara-Ana Smuczer, Lia Popescu, Nevena Mirea, Camelia Rusu-Sadovei, Hedy M-Kiss, Moritz Emil, Claudia Marta Junc, Mariana Țepeș, Erika Gaudagnin, Mirela Popescu, Daliana Elena Pavel, Adriana Ilin Tomici, Dominika Morariu, Traian Abruda, Daniel Suici, Patricia Bucko, Benedek Zoltan Örs și Lucia Preda.

Galeria Brăteanu, Str. Lucian Blaga, Nr. 8, Timișoara. 

Costin Brăteanu, artist vizual

 - Comunicat -

Ana-Irina IORGA: "Sensuri, liniști și zăpezi"

 

Sensuri, liniști și zăpezi

La Galeriile de artă „Octav Băncilă” din Iași, în perioada 1-15 februarie poate fi vizitată expoziția de pictură „Stări ale permanenței”, semnată Petrică Sincu. Lucrările expuse evocă și reconstruiesc totodată universul specific al artistului ce se revendică din clasicismul cel mai ingenuu al plasticii ieșene. Exponent al valorilor tradiționale, acest univers rural adâncit tot mai mult de privirea constant iubitoare a autorului, își dezvăluie noi sensuri, noi frumuseți, noi rosturi.

Trecând prin toate anotimpurile lumii și ale satului, expoziția oferă reprezentări artistice convertite în simboluri ale unui arhaism niciodată perimat: ștergarele dimineților de vară, gutuile toamnei, pâinea fiecărei zile, liniștea omătului, apele niciodată grăbite ale Prutului.

Dintre toate, se remarcă peisajele hibernale prin care privirea, cu tot cu conștiința ce i se alătură, se întoarce obsesiv asupră-și, într-o reflecție mereu mai profundă. Casele, sfioase și albastre, ascunse vara de copacii înfrunziți, se lasă văzute, printre crengi goale, într-o așternere albă a zăpezii, ce le scoate din curgerea timpului. Plutind parcă printre liniști adânci, ele nu sunt, de fapt, niciodată singure.

Compozițiile atrag atenția prin perspective cromatice interesante, prin volume echilibrate, diagonale neagresive ce accentuează pitorescul unui drum sau a unui pârâiaș înghețat, uneori tușe groase ce dau relief și vitalitate obiectelor și, totodată, sporesc și diferențiază senzațiile de frig.
Fiecare lucrare transmite o altă nuanță de frig, de la rece până la ger, o altă nuanță de alb, de la argintiu stins la alb luminos și plin de strălucire.

Tematica zăpezilor de altădată, edificată în cromatici reci ce se asociază cu impresii de violet sau orange, se află, uneori, într-o complementaritate cu obiceiurile sărbătorilor de iarnă.

Deși mai timidă, prezența caprei în noaptea anului nou sugerează și o altă dimensiune a spiritualității locului. Personajele, plasate într-un grup central, sunt puternic alungite, sugerând o mișcare a lor mai curând verticală, de înălțare în aerul rarefiat, decât una orizontală, de înaintare pe drumul larg al satului.
 

Atemporală dar plină de vitalitate, imobilă dar într-o paradoxală dinamică, tăcută dar covârșitoare prin sensuri, albă dar cu expansiuni cromatice, arta peisajului de iarnă este convertită, de Petrică Sincu, într-o mărturie a esenței nevăzute a satului românesc. 

 

Prof. dr. Ana-Irina Iorga, critic de artă

 

CALL FOR: Festivalul "Salt & Pepper" ed. a II-a, "ADEVĂR versus MINCIUNĂ

 

 

Festivalul „Salt & Pepper”, ediția a II-a

ADEVĂR versus MINCIUNĂ

martie – mai 2026



INVITAȚIE


Adevărul este o realitate obiectivă sau sau o creație umană? Este universal, imuabil? Putem controla adevărul? Este același pentru toți? Există adevăr absolut, ce este dincolo de acesta? Adevărul și minciuna se exclud reciproc? După ce reguli putem stabili ce este adevăr și ce minciună și cine definește acest lucru? Aduce beneficii cunoașterea adevărului sau a minciunii? Frumosul exprimat prin arte este parte a adevărului sau a minciunii? Căror sentimente și culori li se pot asocia adevărul respectiv minciuna?
Iată câteva dintre întrebările la care organizatorul festivalului, Revista „Salt & Pepper”, așteaptă răspunsurile dvs., care să reveleze adevăruri sau minciuni, realități obiective sau create, științifice sau artistice, colective sau personale, istorice, sociale, psihologice, filozofice, etice sau morale, cauze și efecte.
Dar sunt mult mai multe aspecte care se cer a fi dezbătute, precum: adevăruri și minciuni ascunse, spuse sau nespuse, uitate, reale sau contrafăcute, importante sau insignifiante, comode sau incomode, care dor sau care vindecă etc.

Tema ediției

ADEVĂR versus MINCIUNĂ

Participanți

Sunt acceptați autori din România sau din străinătate, peste vârsta majoratului, profesioniști și studenți sau care pot să dovedească o activitate semnificativă în domeniul în care participă.

Lucrări participante

Sunt așteptate lucrări de artă plastică (pictură, grafică, sculptură, colaj, etc.), de grafică/pictură satirică, literare (poezie, proză) și jurnalistice (eseu, comentariu critic etc.), care abordează tema sub oricare dintre aspectele ei, trimise individual, de către autorii înșiși.
Autorii pot trimite până la 3 lucrări semnificative care vor fi însoțite de următoarele: un scurt C.V. profesional, prenumele, numele, țara, profesia și titlurile profesionale. O poză a participantului (300dpi și max.1000kb) este necesară dar nu obligatorie.
Sunt acceptate imagini de bună calitate, în format jpg sau jpeg, de min. 300 dpi și intre 1000 kB și 1500 kB. Acestea vor purta denumirea: prenume și nume autor, țara, denumirea lucrării, tehnica, dimensiunea.
Dacă lucrările imagistice vor avea atașat și un statement (sau comentariu asupra temei de minim 20 rânduri) vor beneficia de o postare individuală, altfel este posibil să fie grupate pe domenii de activitate în postări comune.
Lucrările literare sau jurnalistice vor fi publicare individual. Se acceptă texte între 1și 5 pagini în Word sau LibreOffice, font Times New Roman, 12 dpi, la un rând și vor purta denumirea: prenume, nume, țara, titlul lucrării, tipul participării: literatură sau jurnalism.
Nu sunt acceptate lucrări generate cu A.I.
Nu sunt acceptate lucrări care lezează în vreun fel persoane, entități publice sau private.

Termen

Lucrările se primesc în intervalul 10 februarie - 30 martie 2025

Adresa de trimitere

Lucrările se transmit pe adresa: salt.pepper.m@gmail.com, printr-un singur e-mail, cu titlul Festival „Salt & Pepper” și numele participantului.

Alte precizări

Informațiile și textele se vor transmite în limba română sau în engleză.
Prin participare, autorii își asumă, în mod exclusiv, fără drept de apel, responsabilitatea asupra tuturor informațiilor și ideilor transmise (text și imagine) și toate consecințele publicării participărilor, faptul că textele și imaginile sunt originale și sunt proprietatea lor exclusivă.
Nerespectarea oricăreia dintre cerințele prezentului document duce la nepublicarea participării, fără ca autorul să fie anunțat asupra cestui lucru.
Revistele „Salt & Pepper” și „ARTE și SOCIETATE” și persoanele care le reprezintă nu pot fi făcute responsabile pentru conținutul participărilor sau pentru încălcarea drepturilor de publicare.
Selecția lucrărilor și modul de prezentare nu vor putea fi contestate.
Nu se percepe taxă pentru participare.
Participările vor beneficia de publicarea în spațiul online al revistei„Salt & Pepper” și/sau în paginile revistei „ARTE și SOCIETATE”, fără niciun fel de compensație către autori.
Evenimentul va fi semnalat și mediatizat prin social-media și pe pagina de Facebook.
Prin aplicare la festival, autorii acceptă publicarea participărilor lor în revistele de mai sus și în social-media și, implicit, își asumă toate regulile stipulate în prezentul document.



Irina IOSIP
redactor șef

Revista „Salt & Pepper”
https://saltandpepperm.blogspot.com/




Revista „ARTE și SOCIETATE”
https://artesisocietate.weebly.com/

 

CALL FOR: Bienala de Scenografie București 2026

Bienala de Scenografie București 2026 lansează open call-ul internațional

Centrul Român OISTAT anunță lansarea open call-ului pentru Bienala de Scenografie București 2026 (BSB 2026), invitând artiști, scenografi, designeri, studenți și creatori din domeniul artelor spectacolului să participe la ediția care va avea loc anul acesta în București.
 

Detalii și formularul de înscriere sunt disponibile pe site-ul https://www.scenographybiennale.ro/
 

În cadrul conferinței din decembrie, Irina Moscu – directorul artistic, a prezentat direcția curatorială a BSB 2026 și tema W.O.R.K. ca nucleu conceptual. Adrian Damian (OISTAT România) a vorbit despre miza internațională a bienalei, Dragoș Buhagiar (UNITER) despre rolul acesteia în peisajul teatral, Mihaela Păun (ARCUB) a subliniat importanța parteneriatelor culturale care o susțin, iar Ministrul Culturii, András Demeter, a evidențiat sprijinul instituțional și rolul bienalei în promovarea teatrului românesc pe scena internațională.

Bienala din acest an se va desfășura într-o rețea de spații emblematice, care pun în dialog patrimoniul industrial, tehnic și cultural al orașului. Spațiul principal al evenimentului va fi Uzina Electrică Filaret, un loc cu o încărcătură istorică și simbolică, ce oferă un cadru spectaculos pentru arta contemporană. Acestuia i se alătură Muzeul Tehnic „Dimitrie Leonida”, ca spațiu complementar, iar Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București se alătură bienalei în calitate de partener strategic, consolidând dimensiunea culturală și interdisciplinară a ediției din acest an.
 

Tema BSB 2026: W.O.R.K. – Women. Oppression. Resistance. Knowledge.
Tema ediției din acest an deschide un spațiu de reflecție asupra modului în care artele spectacolului și scenografia sunt explorate ca forme de cunoaștere, rezistență și construcție a memoriei, în raport cu egalitatea, vizibilitatea și realitățile sociale contemporane.
W.O.R.K. propune o explorare critică a muncii artistice și a rolului scenografiei ca formă de cunoaștere, rezistență și construcție a memoriei, punând în dialog practica artistică, cercetarea vizuală și realitățile sociale actuale.
Direcția curatorială va fi prezentată prin reperele conceptuale ale temei, motivațiile curatoriale și relevanța acesteia în contextul designului de scenă și al societății contemporane.

Open call: calendar și secțiuni
Open call-ul pentru Bienala de Scenografie București 2026 este deschis în perioada 19 ianuarie – 1 martie 2026 și vizează participarea în cadrul următoarelor expoziții internaționale:
● Shifting Grounds – expoziție internațională dedicată profesioniștilor
● Rising Voices – expoziție internațională dedicată artiștilor emergenți
● Young Design – expoziție internațională dedicată studenților și universităților

Selecția artiștilor va fi anunțată pe 27 martie 2026.

Cei patru piloni ai Bienalei – o hartă a ediției 2026
Ediția 2026 a Bienalei de Scenografie București este construită pe patru piloni principali, care structurează conținutul artistic, educațional și de dialog al evenimentului.
Pilonul Expozițional reunește expoziția centrală W.O.R.K., curatoriată de Irina Moscu, alături de secțiunile dedicate profesioniștilor, artiștilor emergenți, studenților, teatrului pentru copii și ariilor tehnice ale scenografiei, precum arhitectura și tehnologia teatrală.
Pilonul Educațional transformă bienala într-un spațiu de învățare și dezvoltare, prin workshopuri și masterclass-uri susținute de artiști și tehnicieni, sesiuni de portfolio review, ceremonii Doctor Honoris Causa și programe dedicate copiilor și familiilor, reunite sub BSB Kids.
Pilonul Colaborativ activează comunitatea prin proiecte participative, programe pentru tineret și inițiative de voluntariat, alături de evenimente de networking și întâlniri informale reunite sub BSB Events.
Pilonul Reflexiv propune contexte de dialog și arhivare prin BSB Talks – conferințe, paneluri și mese rotunde, și prin BSB Hub, platformă dedicată publicațiilor, arhivelor digitale și resurselor de documentare.

Prin acest apel, OISTAT România deschide procesul public de pregătire a Bienalei de Scenografie București 2026 și conturează cadrul unei ediții care își propune să aducă scenografia în centrul dialogului artistic și social din România.

Gabriel RUSU, România: "Perpessicius"

 

Gabriel RUSU, "Perpessicius", tehnică mixtă,  29,7 x 42 cm. Face parte din Patrimoniul Casei Umorului Desenat - Muzeul Carol I al Brailei. A apărut în  albumul ”Personalitati ale Brăilei”, editura Istros

 

Irina IOSIP: "CONDIȚIA ARTISTULUI ȘI PRACTICILE ARTISTICE ÎN ROMÂNIA, ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989"

CONDIȚIA ARTISTULUI ȘI PRACTICILE ARTISTICE ÎN ROMÂNIA, ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 

 

- note comparative -

În comunism originalitatea era subminată de cenzura și ideologizarea politică care se manifestau global, asupra întregii societăți, principalele forme de manifestare ale acestora în arte fiind: supravegherea și controlul spațiilor și a corpurilor umane, ideologizarea forțată, controlul și restricționarea temelor artistice, restricționarea liberului acces la informare și circulație, impunerea anumitor forme de reprezentare artistică și privilegierea altora. În postcomunism, însă, originalitatea artistică este inhibată mai insidios, printr-un ansamblu de factori specifici ai neoliberalismului, ai globalizării, ai neocolonialismului și a celor care decurg din condițiile socioculturale și politice românești specifice.

În postcomunismul românesc, globalizarea prin uniformizarea culturală și socială, multiculturalismul și precaritatea economică conduc la distrugerea pe termen lung a originalității și a interesului artistului pentru aceasta: se caută o vizibilitate augmentată și realizarea lesnicioasă și cu rapiditate a produselor artistice, se practică entertainmentul și o artă excesiv conceptuală și sincretismul artei cu non-arta, se impun influențele și trendurile occidentale precum și practicile consumeriste, este redusă și chiar negată influența pozitivă a surselor de inspirație și spiritualitate națională. Pierderea auctorială și influența, de multe ori decisivă, a lumii artei determină și ele o reducere a interesului pentru artă și originalitate. În contemporaneitate, arta devine o marfă și nu-și mai îndeplinește rolul de creare prin frumos a bunăstării spirituale și morale a societății iar artistul nu își mai găsește menirea în comunitate.

Globalizarea impune uniformizarea și multiculturalismul care îndepărtează artistul de sursa națională de inspirație, de spiritualitate și de informare, devin frâne în libertatea de a alege și a se exprima a artistului, astfel că acesta nu mai este stimulat și nici doritor de a crea ceva nou, original, determinând o subminare și erodare a spațiului privat al artistului.

În actualitate, se observă alocarea unei importanțe mult prea mari societății față de individualitate, în condițiile în care fiecare individ poate face parte din acele vârfuri care să permită evoluția societății și umanității: mărturie fiind multele descoperiri, invenții și inovații individuale care au adus lumea în pragul unui salt important în domeniul științelor sau al culturii. Așadar, este important ca individul să aibă libertatea de a gândi, de a crea și a alege conform propriilor convingeri, în laboratorul spațiului său intim și libertatea deplină, determinarea și puterea de a acționa în consecință în spațiul public.

Trebuie menționat încă un efect negativ al globalizării: acela de a imprima anumite gusturi publicului și tendințe artei, situație care poate deveni o frână în libertatea de a alege și de a crea ceva nou și original, subminând și erodând spațiul privat al individualităților.

Dorința și posibilitățile artistului de a crea ceva original sunt limitate și de precaritatea economică specifică societății în tranziție, care diminuează accesul la informațiile și cultura de calitate precum și la lumea artei cu rezonanță, restricționarea implicită a temelor, accesul la un public extins mondial și determină, adesea, acceptul pierderii paternității produselor artistice.

Artistul postmodern adesea include în arta sa imagini/obiecte pe care nu le-a creat el și asupra cărora nu are control (sau are control minim), dar pe care și le însușește și le prezintă integral parțial sau modificat pentru a susține un concept sau o teorie. Această abordare specifică conceptualismului, în exces, devine o obișnuință în artele românești în cei peste 35 de ani de postcomunism, situație care periclitează dezvoltarea personalității artistice și interesul pentru originalitatea artistică și unicitate.

În contemporaneitate, mass-media rar este independentă, fiind subordonată ideologic (și mai ales economic) unor entități cu anume interese în societate, ceea ce determină o limitare, diluție sau chiar dispariție a libertății de exprimare, practicându-se marginalizarea, discreditarea sau chiar eliminarea unor artiști din circuitul artistic sau din spațiul expus publicului larg, situație întâlnită, de altfel, și în spațiul occidental. Consecința acestui fapt este limitarea posibilității artiștilor, ca prin arta lor critică, să participe la păstrarea unei diversități de opinii și a unui echilibru de forțe în societate, în vederea eliminării disfuncționalităților și neechităților în societate.

Timpul a demonstrat că societățile de tip opresiv nu oferă alternative, suficiente sau deloc, indivizilor, respectiv artiștilor de a-și exprima opinia liberă și a contribui prin arta lor la reglarea problemelor în societate. În aceste situații, artiștii s-au retras în spațiile private, continuând să creeze, în general, în condiții de precaritate economică și restrângere a libertății fizice, intelectuale, morale și spirituale. Astfel, au apărut, în comunism, lucrările de sertar, arhivele personale abordând teme aflate sub interdicție sau control și o artă emergentă de influență occidentală (situații ce pot fi exemplificate prin opera lui Ion Grigorescu - n. 1945). Fapt important, s-a practicat o critică sociopolitică, într-adevăr fără finalitate în spațiul public (social) în perioada respectivă dar cu scopul de a prezerva spațiul personal spiritual, moral și etic, chiar și cel al unei libertăți îngrădite. A fost un exercițiu de demnitate personală, care a fost ulterior apreciat, după căderea comunismului, reprezentând un reper moral demn de urmat. Așadar, faptele și opera create în zona umbrită a spațiului intim, în perioada de opresiune, și-au găsit o justificare și împlinire morală personală, la vremea respectivă și o confirmare morală și finalitate documentară și artistică în postcomunism, prin prezentarea acestora în fața publicului.

Din analiza celor două sisteme sociale din istoria recentă a României, între ideologia și practicile comuniste care privesc negarea intelectualismului, a individualismului și a pluralismului și cele neoliberale incluzând globalizarea și multiculturalismul, au rezultat unele similarități privind efectul negativ asupra societății. Acestora, le corespund în postcomunism, având alte cauze și dimensiuni dar efecte asemănătoare precum cele din comunism: uniformizarea socioculturală, nivelarea valorilor și a individualităților, cultura de masă, controlul și manipularea maselor, înlăturarea vocilor indezirabile, cenzura ideologică și autocenzura etc. Se manifestă și acum, în perioada postdecembristă, o economie precară, la care se adaugă un precariat cultural mai pronunțat în raport cu așteptările. Toate acestea, aflate, eventual, sub alte denumiri și comportând nuanțări specifice timpului și societății actuale, aflate într-o relaționare dinamică continuă, considerăm că reprezintă piedici în libertatea de exprimare și dezvoltare a individualităților și în dezvoltarea unei societăți sănătoase și în progres.

Practici precum auto-gestiunea, auto-organizarea și auto-arhivarea, ascunse în spațiul privat comunist, rămân ca variante de lucru, din cauza precarității economice și în postcomunism. Dar critica socioculturală și de sistem aflate în spațiul privat coboară în stradă după 1989, operele de sertar nemaifiind o opțiune pentru artiști, nici tematic nici conceptual. Iar libertatea de exprimare dobândită după 1989 sau numai promisă, a permis abordarea mai multor forme posibile de abordare a artei, precum curatoriatul, critica de artă și jurnalismul cultural, workshop-ul, arta angajată, artele media și noile media și practici precum: colaborarea și participarea la actul artistic.

În lipsa unei susțineri financiare, greu de obținut chiar și în regim de condiționare, în postcomunism se practică adesea auto-finanțarea și auto-promovarea, respectiv auto-instituirea. Cele din urmă, pot perturba circuitul pe criterii valorice al artei în societate, fapt posibil mai ales în perioada postcomunistă de tip liberal și a libertății de exprimare proprii mediului on-line. Dealtfel, criteriile valorice estetice, morale și etice au fost eludate adesea în comunism prin selecția lucrărilor după criterii ideologice.

Tematica în artă acoperă acum și zonele restricționate în comunism, exprimările devenind din ce în ce mai dezinhibate iar sfera publică s-a diversificat, existând numeroase publicuri și subpublicuri, în intersecție și relaționare, având, în general, un caracter consumerist.
Dintre efectele pozitive impuse în societate și artă după 1989, se menționează: libertatea de circulație a artei și artiștilor, liberul acces la informație, cultură și la tehnologii de vârf, contactul cu alte culturi și societăți și cu noile forme de artă emergentă, libertatea de exprimare, dar toate în anume condiții restrictive impuse de condițiile specifice românești dar și cele existente peste tot în lume, dintre care unele au fost menționate mai sus.

[...]

Așadar, în postcomunism, critica socioculturală iese din obscuritatea spațiului privat și își reia rolul progresist în societate. În actualele condiții sociale, politice și economice considerăm defavorabile păstrării echilibrului în societate, artiștii care produc o artă critică sociopolitic încearcă să restabilească normele morale și etice, să delimiteze și să reducă conduitele nocive în societate. Ei se află într-un raport de putere față de public, transformând spațiul sociocultural în spațiu de dezbatere și luptă a ideilor, asigurând, astfel, polifonia necesară în democrație. Prin această atitudine, care necesită determinare și perseverență, autorii își asumă rolul, în spațiul public, de agenți de distribuire a informației, de formare și mediere socială pentru corectarea deviațiilor din societate, necesar și util dezvoltării acesteia, sănătoase și în progres, având ca scop final asigurarea bunăstării și evoluției omenirii. Rolul artei implică o relaționare biunivocă continuă între spațiul privat și cel public, de cauzalitate prin influențarea și adaptarea la actualitate. Artiștii care practică o astfel de artă sunt supuși sau este posibil să fie supuși unor presiuni politice și sociale și, ca urmare, expuși pericolelor fizice, nu numai a celor morale, etice sau pecuniare, de aceea, considerăm că, artele și cu deosebire arta angajată, trebuie protejate, susținute și promovate prin politicile de stat, și prin sponsorizările unor entități progresiste locale. Dar mai ales statul, prin politicile sale culturale și sociale și instituțiile sale, ar trebui să susțină individualitățile, diversitatea și polifonia în societate și cultură.
Din punct de vedere artistic, s-a constatat că aderența la un public mai mare este favorizată de aspectul ludic și satiric al lucrărilor, iar percutanța în rândul unui public cultivat și cu reale posibilități de a porta și utiliza informația transmisă de autori este intermediată de calitățile estetice ale lucrărilor.
Precum s-a văzut, postcomunismul nu a adus o revoluție în ceea ce privește condiția artei și a artistului în România, sferele privat și public sunt în continuare într-o instabilitate practică și conceptuală, condiționată de instabilitatea politică și economică, coexistența ideologiei și a practicilor noi cu cele vechi, condiția de nou venit în lumea democratică și de lipsa de maturitate politică și civică existente în spațiul autohton. 

În comunism, artiștii erau promovați în mod excesiv pe criterii ideologice. Și astăzi se mai întâmplă acest lucru, dar, în același timp, există mai multe căi posibile pentru a accede la publicul larg. Artele au un rol important în societate, ca mediu stimulator și unificator al conștiințelor și spiritualității, pentru realizarea unui echilibru necesar între spațiile private și publice și activarea unui spațiu public practicat în mod democratic. Spațiile private ale artiștilor, fiind generatoare și purtătoare ale unor tezaure de sensibilitate, unicitate și originalitate, pot contrabalansa explozia actuală a spațiului public, corespunzător depersonalizării, uniformizării indivizilor, a modelor și modelelor lipsite de valoare ‒ distru­gătoare de scopuri și idealuri rea­le și eliminării valorilor în cadrul societății. De aceea, protejarea acestora devine o necesitate, ele reprezentând un bun al societății și al umanității. Așadar, considerăm că spațiile corespunzătoare artelor atât cele private ale artiștilor cât și cele publice, trebuie să fie protejate și susținute financiar de către stat prin politici culturale și sociale, precum și de către entități publice sau private cu vederi vizionare. (text republicat, actualizat)

Irina IOSIP

critic de artă, artist vizual

Liviu STĂNILĂ, România: "Circus"

 

Liviu STĂNILĂ, România: "Circus", tuș și culori de apă

 

Expoziții și vernisaje ianuarie - februarie 2026

  

 

 

 

 

 

 

Ana-Irina IORGA: "Adâncurile sensibilității artistice"

 

Adâncurile sensibilității artistice

 

La sfârșitul anului 2025 a apărut, la editura ieșeană Vasiliana '98, albumul „Euritmii albastre” semnat de Cella Negoiescu, o maestră a uleiului pe pânză, descendentă a clasicismului românesc. Am îngrijit cu plăcere și bucurie această primă ediție care își propune să reliefeze continuitatea unui stil artistic național ce își găsește noi ritmuri de exprimare plastică. Albumul are un dublu rol: pe de o parte de a determina familia artistică din care face parte pictorița Cella Negoiescu, iar pe de altă parte de a (re)deschide discuțiile privind capacitatea artei plastice autohtone de a se regenera, în contextul multiplelor provocări culturale contemporane, prin noi moduri de a gândi și de a simți ce aleg să se exprime în aceleași forme, niciodate perimate, să le numim cu un termen kantian „forme apriori”, ale sensibilității românești.

Așa cum precizam în prefață, ansamblul pictural propus de Cella Negoiescu în album are două rădăcini complementare: una cromatică și cealaltă afectivă. Rădăcina cromatică se află în vibrația albastră a compozițiilor complexe, dramatice și puternic elaborate. Atenția la detalii modifică amprentarea luminii în obiecte: amplifică uneori culoarea până la nuanțele persane din „Evantai” sau cele de cobalt din „Ceramică”, alteori o diminuează până la limita cenușiului lichid din „Lagună” și „Dezgheț”, sau a celui aerian din „Fum de havană”. Variațiunile pe tema culorii albastre sunt generate de obiectul plasticizat, de materialitatea receptivă sau nu la lumină sau de clipa ce tocmai surprinde vag un simțământ. Cea de-a doua rădăcină se află în ansamblul trăirilor afective ce se traduc prin reprezentările obiectuale a căror cromatică se subîntinde albastrului.

Un spațiu notabil revine portretelor. Personajele sunt femei și bărbați deopotrivă, cu chipuri distincte, clare, aproape carteziene. Cu toate acestea, empatia artistului se simte discret. Arta potretului, care conține nu doar reprezentarea fidelă a realității personale a modelului, ci și iubirea față de oameni a pictorului, reflectată în înțelegerea și redarea frumosului din ei ca o caracteristică esențială, profundă, nu doar de suprafață materială, trupească, este unul dintre semnele distinctive ale artei românești pe care îl găsim la Cella Negoiescu în acest album.

Alături de structurile arhitecturale și cele ceramice, de structurile acvatice și aeriene, de păsări și de fluturi, un loc special îl are corporalitatea. Corpul uman deschide orizonturi nebănuite, celeste („Zburătorul”) sau acvatice („Cascada”), muzicale („Păpădia”, „Iberică”) sau teatrale („Pescărușul”), dar le și închide, rând pe rând, într-o tonalitate introspectivă de factură intimistă („Muzica mării”, „Fluturi”). Seria nudurilor se caracterizează prin linii anatomice îndulcite de culorile calde, de vară toridă, în timp ce seria balerinelor se distinge printr-o fluiditate bine temperată de nuanțele mai reci furișate printre transparențele costumelor.

În aceeași categorie a corporalității, dar într-un registru distinct, se plasează reprezentările calului, simbol uranian și acvatic, în egală măsură, având conotații atât de vitalitate regenerantă cât și de ocultare funerară. Calul apare uneori ca un produs al imaginației, tratat în nuanțe filigranate de lumină albăstruie („Nori”, „Talaz”), alteori ca un element al realului, abordat în coloristica minunat-naturală a Deltei Dunării („Plimbare pe țărm”).

Toate aceste manifestări cromatico-afective descriu spațiul puternic personalizat al artistei, provenind din experiență directă și din amintire, din vis și reverie, ce încântă ochiul și inima. Un album în care adâncul unei sensibilității cheamă adâncul altei sensibilități.

 Prof. dr. Ana-Irina Iorga,

critic de artă

Ana-Irina IORGA: "Trei trepte ale unei deveniri expresioniste"

Trei trepte ale unei deveniri expresioniste

Ca și în cazul altor forme culturale, expresionismul este, desigur, un curent artistic, dar mai ales este o stare de spirit, și anume una radicală ce se cere exprimată într-o formă artistică radicală. Așa se explică revitalizarea sa atât sub formă agregată de curent neo-expresionist, de pildă, cât și sub forme individuale ce marchează, însă, semnificativ peisajul artistic general.

Arta Danielei Isache face parte din a doua categorie, cea în care subiectivitatea, ca emoție, intelect și atitudine, stăpânește, domină, tiranizează. Opțiunea ei este, în principal, un recurs la figurativitate. Chipul uman este privilegiat din acest punct de vedere, fără să fie vorba despre portretistică. Pictorița utilizează capul ca loc și ca timp, ca sistem de coordonate al exprimării unor experiențe personale ce nu pot fi narativizate, ci doar simbolizate. În acest scop operează preponderent cu aglutinarea, un instrument fundamental al imaginației, prin care, în urma descompunerii obiectelor, sunt prelevate părți sau proprietăți ale acestora din care este construit, ulterior, un alt obiect. Este prezentă o succesiune clară analiză-sinteză. Daniela Isache accentuează procesul de descompunere, de analiză a obiectului, nu în detrimentul construcției sau al sintezei, pentru că aceasta nu este suspendată, ci în detrimentul simetriei lor. Centrul de greutate este pe analiză, generând asimetrii univoce care produc efectul de dizarmonie imediată sau de suprafață. De aceea aș fi înclinată să numesc stilul ei un expresionism analitic în care succesiunea operațională este în trei timpi: analiză-sinteză-analiză. Această secvență nu exclude o continuitate într-o nouă sinteză, dar ea, de regulă, pare cel puțin amânată dacă nu pusă între niște paranteze de sârmă ghimpată.

Treapta senzorialității ascuțite. Caracterul emoțional al lucrărilor realizate în ulei poartă semnul romantic-negativ al viziunii lui Jean-Jacques Rousseau: „Omul s-a născut liber, dar pretutindeni el este în lanțuri”. Bucuria libertății se frânge sub fatalitatea lanțurilor, resimțită nu atât practiv-activ, cât mai ales contemplativ-pasiv, așa cum vedem în tabloul „Fereastră închisă”. Ochiul stâng al bărbatului este înlocuit de o fereastă verticală de catedrală; ochiul drept, deschis, având aceeași culoare cu cerul ce se întrevede prin fereastră, trăiește contradicția dintre a lăcrima și a privi în gol. În pofida închiderii ferestrei, cerul pare a fi în proces de lichefiere și de invadare a chipului, pentru că îl vedem strecurându-se pe sub pervaz, pe lângă canaturi, ajungând sub buze. Te gândești că omul acesta ar putea, peste puțin timp, să guste cerul! Dar nu. Buzele lui rămân strânse, privirea rămâne statuară, fără a desluși nimic din ceea-ce-este.

Aceeași negare a libertății este prezentă în lucrarea „Frunza”. Femeia este reprezentată, de această dată, cu ambii ochi obturați, unul de o biblică frunză de smochin, iar celălalt de o floare-păianjen, ceea ce indică o complexă stază a prizonierului în care este prezentă frica, indolența, încremenirea, puteri ascunse și neputințe ostentative – ca un dat implacabil; un prizonier care nu știe decât să-i facă și pe ceilalți prizonieri. Destinul bărbatului este de a deplânge departele libertății, destinul femeii este de a se teme de libertate. Cele două ființe, bărbatul și femeia, sunt reprezentate ca având aceleași trăsături fizionomice esențiale. În ceea ce o privește pe femeie, sau pe această ființă cu caracteristici feminine, ea nu doar are frunza sau păianjenul în loc de privire, ea se și ascunde în spatele frunzei și al păianjenului ca în spatele unor măști. Ascunderea a ceea ce este, a ființei, a sinelui, dar și ascunderea ascunderii avansează înspre contradicții majore ce macină spiritul. Registrul rousseau-ist alimentează toate aceste contradicții emoționale exprimate prin aglutinări vegetale, de tip feminin, și arhitecturale, de tip masculin, neputând să le rezolve. În acest fel, gradele de ascundere a propriei ființe, de fapt, cresc, se intensifică și se sufocă reciproc.

 

Treapta intelectului imanent. Există o ieșire din această prăbușire emoțională, prin intermediul intelectului. Experiențele senzoriale, de la cele mai suave la cele mai dure, sunt preluate și prelucrate de intelect. În acest fel, în accepțiunea lui Kant, putem avea judecăți. Experiențele senzoriale ale Danielei Isache sunt dure, ascuțite, dificil de suportat, cu conotații tactile copleșitoare. Pe baza lor apar judecățile particulare prin care exprimăm ceva ce se sustrage generalului și pozitivului. „Femeia cu părul de piatră” ilustrează caracterul intelectual-particular al inserției în existență. „Cel puțin o femeie are părul de piatră” este o asemenea judecată. Ea traduce o experiență închisă, așa cum este, de pildă, experiența lui Sisif, exclusiv imanentă. Compoziția puternică, desenul categoric, liniile curbate și cromatica imperativă pot evoca fatalitatea individuală și tragismul unei Ane zidite. Și aici este prezentă o sufocare fără ieșire care se așează peste un perete, peste o existență, ascunzându-le.

Este această femeie cu părul de piatră o mască? Poate fi. Oricum, problematica ascunderii, a măștii, inclusiv ca recuzită teatrală, este prezentă ca element de expresie, dar și ca element de angajare, incertă - este adevărat, pe o nouă direcție. Masca ascunde, dar conține virtual și dezvăluirea, arătarea, revelarea. „Actorul” este un exemplu de renunțare temporară la mască. În spatele măștii, așezată pe masă, este chipul actorului are ne privește în ochi, iar în capul actorului este masca însăși în culori complementare celei reale. Acest joc al asocierii și disocierii este demascat, dar în urma demascării rămâne aceeași contradicție a ființei cu sine însăși.

Treapta rațiunii timide. Există, însă, o ieșire și din acest univers-capcană. Drumul spre sine nu poate fi decât unul al eliberării de prizonieratul senzorialității și de particularitatea negativă a intelectului. El se numește la Daniela Isache „Moartea măștii”. Este vorba despre dispariția măștii interioare. Actorul își ține masca de scenă în mână, descoperindu-și fața limpede și zâmbitoare, fața unui început de libertate asumată. Chipul puternic umanizat este reprezentat în linii la fel de imperative și curbate, urmând îndeaproape șerpuirea gândurilor, dar eliberat de închipuirile majore ale unei angoase de nedepășit. Tăietura din partea superioară a capului, ca o secționare a unei sfere, poate simboliza o deschidere a drumului spre transcendență. Dacă acest chip nu este el însuși o mască „superioară”, atunci se poate vorbi, în arta Danielei Isache, despre o variantă a itinerariului hegelian al spiritului în căutarea sinelui, etapizat în treptele unei deveniri cu valoare universală.

Prof. dr. Ana-Irina Iorga,
critic de artă