CONDIȚIA ARTISTULUI ȘI PRACTICILE ARTISTICE ÎN ROMÂNIA, ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989
- note comparative -
În comunism originalitatea era subminată de cenzura și ideologizarea politică care se manifestau global, asupra întregii societăți, principalele forme de manifestare ale acestora în arte fiind: supravegherea și controlul spațiilor și a corpurilor umane, ideologizarea forțată, controlul și restricționarea temelor artistice, restricționarea liberului acces la informare și circulație, impunerea anumitor forme de reprezentare artistică și privilegierea altora. În postcomunism, însă, originalitatea artistică este inhibată mai insidios, printr-un ansamblu de factori specifici ai neoliberalismului, ai globalizării, ai neocolonialismului și a celor care decurg din condițiile socioculturale și politice românești specifice.
În postcomunismul românesc, globalizarea prin uniformizarea culturală și socială, multiculturalismul și precaritatea economică conduc la distrugerea pe termen lung a originalității și a interesului artistului pentru aceasta: se caută o vizibilitate augmentată și realizarea lesnicioasă și cu rapiditate a produselor artistice, se practică entertainmentul și o artă excesiv conceptuală și sincretismul artei cu non-arta, se impun influențele și trendurile occidentale precum și practicile consumeriste, este redusă și chiar negată influența pozitivă a surselor de inspirație și spiritualitate națională. Pierderea auctorială și influența, de multe ori decisivă, a lumii artei determină și ele o reducere a interesului pentru artă și originalitate. În contemporaneitate, arta devine o marfă și nu-și mai îndeplinește rolul de creare prin frumos a bunăstării spirituale și morale a societății iar artistul nu își mai găsește menirea în comunitate.
Globalizarea impune uniformizarea și multiculturalismul care îndepărtează artistul de sursa națională de inspirație, de spiritualitate și de informare, devin frâne în libertatea de a alege și a se exprima a artistului, astfel că acesta nu mai este stimulat și nici doritor de a crea ceva nou, original, determinând o subminare și erodare a spațiului privat al artistului.
În actualitate, se observă alocarea unei importanțe mult prea mari societății față de individualitate, în condițiile în care fiecare individ poate face parte din acele vârfuri care să permită evoluția societății și umanității: mărturie fiind multele descoperiri, invenții și inovații individuale care au adus lumea în pragul unui salt important în domeniul științelor sau al culturii. Așadar, este important ca individul să aibă libertatea de a gândi, de a crea și a alege conform propriilor convingeri, în laboratorul spațiului său intim și libertatea deplină, determinarea și puterea de a acționa în consecință în spațiul public.
Trebuie menționat încă un efect negativ al globalizării: acela de a imprima anumite gusturi publicului și tendințe artei, situație care poate deveni o frână în libertatea de a alege și de a crea ceva nou și original, subminând și erodând spațiul privat al individualităților.
Dorința și posibilitățile artistului de a crea ceva original sunt limitate și de precaritatea economică specifică societății în tranziție, care diminuează accesul la informațiile și cultura de calitate precum și la lumea artei cu rezonanță, restricționarea implicită a temelor, accesul la un public extins mondial și determină, adesea, acceptul pierderii paternității produselor artistice.
Artistul postmodern adesea include în arta sa imagini/obiecte pe care nu le-a creat el și asupra cărora nu are control (sau are control minim), dar pe care și le însușește și le prezintă integral parțial sau modificat pentru a susține un concept sau o teorie. Această abordare specifică conceptualismului, în exces, devine o obișnuință în artele românești în cei peste 35 de ani de postcomunism, situație care periclitează dezvoltarea personalității artistice și interesul pentru originalitatea artistică și unicitate.
În contemporaneitate, mass-media rar este independentă, fiind subordonată ideologic (și mai ales economic) unor entități cu anume interese în societate, ceea ce determină o limitare, diluție sau chiar dispariție a libertății de exprimare, practicându-se marginalizarea, discreditarea sau chiar eliminarea unor artiști din circuitul artistic sau din spațiul expus publicului larg, situație întâlnită, de altfel, și în spațiul occidental. Consecința acestui fapt este limitarea posibilității artiștilor, ca prin arta lor critică, să participe la păstrarea unei diversități de opinii și a unui echilibru de forțe în societate, în vederea eliminării disfuncționalităților și neechităților în societate.
Timpul a demonstrat că societățile de tip opresiv nu oferă alternative, suficiente sau deloc, indivizilor, respectiv artiștilor de a-și exprima opinia liberă și a contribui prin arta lor la reglarea problemelor în societate. În aceste situații, artiștii s-au retras în spațiile private, continuând să creeze, în general, în condiții de precaritate economică și restrângere a libertății fizice, intelectuale, morale și spirituale. Astfel, au apărut, în comunism, lucrările de sertar, arhivele personale abordând teme aflate sub interdicție sau control și o artă emergentă de influență occidentală (situații ce pot fi exemplificate prin opera lui Ion Grigorescu - n. 1945). Fapt important, s-a practicat o critică sociopolitică, într-adevăr fără finalitate în spațiul public (social) în perioada respectivă dar cu scopul de a prezerva spațiul personal spiritual, moral și etic, chiar și cel al unei libertăți îngrădite. A fost un exercițiu de demnitate personală, care a fost ulterior apreciat, după căderea comunismului, reprezentând un reper moral demn de urmat. Așadar, faptele și opera create în zona umbrită a spațiului intim, în perioada de opresiune, și-au găsit o justificare și împlinire morală personală, la vremea respectivă și o confirmare morală și finalitate documentară și artistică în postcomunism, prin prezentarea acestora în fața publicului.
Din analiza celor două sisteme sociale din istoria recentă a României, între ideologia și practicile comuniste care privesc negarea intelectualismului, a individualismului și a pluralismului și cele neoliberale incluzând globalizarea și multiculturalismul, au rezultat unele similarități privind efectul negativ asupra societății. Acestora, le corespund în postcomunism, având alte cauze și dimensiuni dar efecte asemănătoare precum cele din comunism: uniformizarea socioculturală, nivelarea valorilor și a individualităților, cultura de masă, controlul și manipularea maselor, înlăturarea vocilor indezirabile, cenzura ideologică și autocenzura etc. Se manifestă și acum, în perioada postdecembristă, o economie precară, la care se adaugă un precariat cultural mai pronunțat în raport cu așteptările. Toate acestea, aflate, eventual, sub alte denumiri și comportând nuanțări specifice timpului și societății actuale, aflate într-o relaționare dinamică continuă, considerăm că reprezintă piedici în libertatea de exprimare și dezvoltare a individualităților și în dezvoltarea unei societăți sănătoase și în progres.
Practici precum auto-gestiunea, auto-organizarea și auto-arhivarea, ascunse în spațiul privat comunist, rămân ca variante de lucru, din cauza precarității economice și în postcomunism. Dar critica socioculturală și de sistem aflate în spațiul privat coboară în stradă după 1989, operele de sertar nemaifiind o opțiune pentru artiști, nici tematic nici conceptual. Iar libertatea de exprimare dobândită după 1989 sau numai promisă, a permis abordarea mai multor forme posibile de abordare a artei, precum curatoriatul, critica de artă și jurnalismul cultural, workshop-ul, arta angajată, artele media și noile media și practici precum: colaborarea și participarea la actul artistic.
În lipsa unei susțineri financiare, greu de obținut chiar și în regim de condiționare, în postcomunism se practică adesea auto-finanțarea și auto-promovarea, respectiv auto-instituirea. Cele din urmă, pot perturba circuitul pe criterii valorice al artei în societate, fapt posibil mai ales în perioada postcomunistă de tip liberal și a libertății de exprimare proprii mediului on-line. Dealtfel, criteriile valorice estetice, morale și etice au fost eludate adesea în comunism prin selecția lucrărilor după criterii ideologice.
Tematica în artă acoperă acum și zonele restricționate în comunism, exprimările devenind din ce în ce mai dezinhibate iar sfera publică s-a diversificat, existând numeroase publicuri și subpublicuri, în intersecție și relaționare, având, în general, un caracter consumerist.
Dintre efectele pozitive impuse în societate și artă după 1989, se menționează: libertatea de circulație a artei și artiștilor, liberul acces la informație, cultură și la tehnologii de vârf, contactul cu alte culturi și societăți și cu noile forme de artă emergentă, libertatea de exprimare, dar toate în anume condiții restrictive impuse de condițiile specifice românești dar și cele existente peste tot în lume, dintre care unele au fost menționate mai sus.
[...]
Așadar, în postcomunism, critica socioculturală iese din obscuritatea spațiului privat și își reia rolul progresist în societate. În actualele condiții sociale, politice și economice considerăm defavorabile păstrării echilibrului în societate, artiștii care produc o artă critică sociopolitic încearcă să restabilească normele morale și etice, să delimiteze și să reducă conduitele nocive în societate. Ei se află într-un raport de putere față de public, transformând spațiul sociocultural în spațiu de dezbatere și luptă a ideilor, asigurând, astfel, polifonia necesară în democrație. Prin această atitudine, care necesită determinare și perseverență, autorii își asumă rolul, în spațiul public, de agenți de distribuire a informației, de formare și mediere socială pentru corectarea deviațiilor din societate, necesar și util dezvoltării acesteia, sănătoase și în progres, având ca scop final asigurarea bunăstării și evoluției omenirii. Rolul artei implică o relaționare biunivocă continuă între spațiul privat și cel public, de cauzalitate prin influențarea și adaptarea la actualitate. Artiștii care practică o astfel de artă sunt supuși sau este posibil să fie supuși unor presiuni politice și sociale și, ca urmare, expuși pericolelor fizice, nu numai a celor morale, etice sau pecuniare, de aceea, considerăm că, artele și cu deosebire arta angajată, trebuie protejate, susținute și promovate prin politicile de stat, și prin sponsorizările unor entități progresiste locale. Dar mai ales statul, prin politicile sale culturale și sociale și instituțiile sale, ar trebui să susțină individualitățile, diversitatea și polifonia în societate și cultură.
Din punct de vedere artistic, s-a constatat că aderența la un public mai mare este favorizată de aspectul ludic și satiric al lucrărilor, iar percutanța în rândul unui public cultivat și cu reale posibilități de a porta și utiliza informația transmisă de autori este intermediată de calitățile estetice ale lucrărilor.
Precum s-a văzut, postcomunismul nu a adus o revoluție în ceea ce privește condiția artei și a artistului în România, sferele privat și public sunt în continuare într-o instabilitate practică și conceptuală, condiționată de instabilitatea politică și economică, coexistența ideologiei și a practicilor noi cu cele vechi, condiția de nou venit în lumea democratică și de lipsa de maturitate politică și civică existente în spațiul autohton.
În comunism, artiștii erau promovați în mod excesiv pe criterii ideologice. Și astăzi se mai întâmplă acest lucru, dar, în același timp, există mai multe căi posibile pentru a accede la publicul larg. Artele au un rol important în societate, ca mediu stimulator și unificator al conștiințelor și spiritualității, pentru realizarea unui echilibru necesar între spațiile private și publice și activarea unui spațiu public practicat în mod democratic. Spațiile private ale artiștilor, fiind generatoare și purtătoare ale unor tezaure de sensibilitate, unicitate și originalitate, pot contrabalansa explozia actuală a spațiului public, corespunzător depersonalizării, uniformizării indivizilor, a modelor și modelelor lipsite de valoare ‒ distrugătoare de scopuri și idealuri reale și eliminării valorilor în cadrul societății. De aceea, protejarea acestora devine o necesitate, ele reprezentând un bun al societății și al umanității. Așadar, considerăm că spațiile corespunzătoare artelor atât cele private ale artiștilor cât și cele publice, trebuie să fie protejate și susținute financiar de către stat prin politici culturale și sociale, precum și de către entități publice sau private cu vederi vizionare. (text republicat, actualizat)
Irina
IOSIP
critic
de artă, artist vizual
Postări
