24 IUNIE, ZIUA UNIVERSALĂ A IEI

 

IA, un cuvânt dintr-o silabă, ca o boare de vânt, ca o petală de floare, ca o pasăre în zbor, ca o binecuvântare

Cuvintele scurte par a fi cele mai obișnuite și mai utilizate din limba unui popor, care nu mai au nevoie de completare pentru definirea obiectului, ființei sau conceptului respectiv.

IA este cămașa care face parte din portul popular românesc, comună tuturor regiunilor țării (alături de fotă, bundiță, ilic, cojoc, pieptar, năframă, basma, batistă etc.), purtată de femei, existând și varianta mai puțin ornamentată sub forma cămășii bărbătești, împodobită cu motive asemănătoare.

Dovezi scrise legate de existența iei românești există de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, deși ea apare în picturi sau icoane mai vechi. Unii cercetători remarcă apariția iei femeii dace, croită simplu, încrețită la gât și cu mâneci scurte, pe metopele edificiului roman de la Adamclisi, Tropaeum Traiani (anul 109 e.n.), dar se pare că ea a fost utilizată încă din preistorie, ca produs specific al satului.

Ia era cămașa folosită în toate zilele și momentele anului dar era diferită pentru zilele de lucru, sărbătorile creștine, evenimente de viață, funcție de vârste sau statut social, prin varietatea de culori sau bogăția ornamentelor, culoarea dominantă, materialele pânzei (in, borangic, bumbac) și a broderiei (cu fire din lână, bumbac, mătase, metal – uneori din aur mărgele sau paiete). Motivele utilizate, majoritatea cu semnificații străvechi al căror înțeles s-a pierdut în timp, funcție de zona tării de unde provin, cuprind simboluri florale și vegetale, zoomorfe, cosmice, antropomorfe, legate de activități, geometrice și stilizate sau abstracte. Aceste simboluri se regăsesc adesea și pe obiectele de uz casnic, pe porți și ușile caselor sau în structura de lemn a clădirilor, biserici sau case de locuit sau a crucilor și obiectelor de cult. Aceste motive reprezintă legătura cu ancestralul, cu sacrul, cu legendele, poveștile și cumulul experiențial al oamenilor satului trăitori pe aceste meleaguri.

Tradițional, cusute de mame ca zestre, materială și spirituală, fiicelor lor, fiecare având destinația și timpul ei de purtare (în zi de lucru, în zi de sărbătoare, la evenimente de viață sau ale comunității sau funcție de vârstă), iile reprezentau zestrea și moștenirea pentru o viață de om a unei femei. Punct cu punct, semn cu semn adăugat în cusătură, seara, după truda zilei, la lumina lămpii sau a lumânării sau la șezătorile cu cântece și voie bună, semnele tradiționale se împleteau cu iubirea, gândurile, urările, speranțele și visele unei mame pentru copila sa, ca adolescentă, tânără, mamă și femeia matură de mai târziu. 

Printre cusături, la vedere sau ascuns, se introducea uneori și straja, semnul sau crâmpeiul de cusătură diferită față de restul ornamentației, al cărui înțeles și scop îl cunoștea, de obicei, numai cea care a cusut ia, având ca scop protecția purtătoareai împotriva deochiului și a vrăjilor. 

Culorile erau armonizate estetic și corespundeau și ele vârstelor purtătoarelor sau evenimentelor la care erau purtate. Fetele nemăritate purtau culori vii, iar femeile mature culori mai sobre dar corespunzător zonei geografice respective și cu modul obișnuit de manifestare al oamenilor locului. Uzual, culorile se asociază astfel: albastrul și argintiul cu apele, auriul și verdele cu câmpia, iar roșu și maro cu munții. Conform unor cercetări, au fost identificate peste 200 de culori în portul popular tradițional, diferențiate de originea culorilor de natură vegetală, obișnuite din: foi de ceapă, din sfeclă de zahăr, gutui, liliac, coajă de răchită, coajă de nucă sau frunze de nuc, flori de rapiță etc. 

În prezent, o dată cu apariția vopselurilor artificiale, culorile sunt mai contrastante și într-o gamă mult mai variată. Nici materialul de bază sau firul broderiei iei nu mai este același, existând o varietate mare în combinațiile de fibre naturale și sintetice, dar conceptul și stilul tradițional al iei românești a rămas intact, o dată cu care s-a transmis, din generație în generație, zestrea spirituală a neamului românesc de dincoace și de dincolo de Prut.

Un semn al frumuseții iei și al continuității peste veacuri a importanței și originalității acestui obiect vestimentar simbol îl reprezintă și transpunerea în artele plastice a imaginii ei (Nicolae Grigorescu - „Țărancă cu fuior”, Franciszek Ejsmond -„Tânără româncă”, Constantin Daniel Rosenthal - „România Revoluționară” etc.), a obiectului în sine (Mircea Cantor - „Anthroposynaptic Dior/Bihor”) sau a conceptului și a simbolurilor conținute de aceasta în ținutele haute cuture (Casa de modă Cristian Dior, care se face vinovată de copierea, conform lui Cantor, a cojocului tradițional din Bihor, transformat într-o vestă pentru colecția vară-iarnă 2017).

Irina IOSIP

cojocul tradiţional din Bihor, transformându-l într-o vestă din colecţia toamnă-iarnă 2017
Citeşte întreaga ştire: VIDEO/Pace între cojocul de Bihor și vesta de Dior! Celebra casă de modă era acuzată că a copiat modelul românesc

a copiat, în detaliu, cojocul tradiţional din Bihor, transformându-l într-o vestă din colecţia toamnă-iarnă 2017
Citeşte întreaga ştire: VIDEO/Pace între cojocul de Bihor și vesta de Dior! Celebra casă de modă era acuzată că a copiat modelul românesc

Christian Dior a copiat, în detaliu, cojocul tradiţional din Bihor, transformându-l într-o vestă din colecţia toamnă-iarnă 2017
Citeşte întreaga ştire: VIDEO/Pace între cojocul de Bihor și vesta de Dior! Celebra casă de modă era acuzată că a copiat modelul românesc

Imagine: „Tânără româncă”, în portul popular muscelean (Franciszek Ejsmond, 1885)

 

 

Târgul de Florii de la MTR, 30 martie - 1 aprilie

 

 

Meşteri din toate zonele ţării vin, ca în fiecare an, să sărbătorească Floriile la Muzeul Național al Ţăranului Român. De peste 25 de ani, Muzeul ţine această sărbătoare şi îşi aşteaptă vizitatorii să vină la primul târg de meşteri de peste an.

Olari, fierari, cioplitori, cojocari, cofetari, pielari, rudari, iconari, dar şi ţesătoare, împletitoare sau încondeietoare aduc la Târgul de Florii de la MTR produsele muncii lor: obiecte din ceramică, ţesături, haine, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat din diverse zone ale ţării, ouă încondeiate, icoane și obiecte din lemn ș.a.m.d.

Se pot târgui și de-ale gurii: suc de mere, cofeturi din Teleorman, turtă dulce de Harghita, kürtös kalács, halviţă, miere de albine, ierburi de leac, pălinca şi vin, mâncăruri de post, de la Clubul Ţăranului.

De prin Târg: demonstraţii de încondeiat ouă, muzică pe tot parcursul târgului cu meşteri instrumentişti și alte bucurii vizuale și olfactive.

Târgul de Florii este deschis între orele 10:00 şi 18:00.

 

Irina IOSIP

Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași și bucuria detaliului arhitectural

Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi este situată în centrul istoric al Iaşului, pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, foarte aproape de Palatul Culturii.

Hramul său este sărbătorit de Sfinţii Trei Ierarhi (Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur) la 30 ianuarie.

Monumentul ridicat ca necropolă domnească de către Voievodul Vasile Lupu (1637 – 1639) ce adăpostește și rămășițele domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a primit în 1641 moaștele Sf. Cuvioase Parascheva. Au ființat aici, de-a lungul timpului, o tipografie și un colegiu care a devenit mai târziu Academia Domnească.

Renumele monumentului este legat de broderia de piatră a zidurilor exterioare, în mare parte păstrată în forma originală, până azi. Structurată pe treizeci de borduri ce se succed de la temelie până la turle, ornamentația îmbină simboluri remodelate și prelucrate după crestături în lemn și broderii naționale, cu elemente occidentale și chiar orientale.

Câteva detalii grăitoare și unele dintre elemente florale ale primului brâu pot fi admirate în imaginile următoare.

 

Irina IOSIP

O carte-album de referință: "Stilul National în Artele Vizuale. Artele decorative", autor Maria Camelia Ene

Evenimentul, de la Palatul Șuțu, ocazionat de lansarea pe piață a volumului, a reunit specialiști în domeniu, precum: Prof dr. Adina Nanu, Dr. Cezara Mucenic, Prof. dr. Ioan Opris, Virgil Nitulescu - Director al Muzeului Taranului Roman și Arh. Madalin Ghigeanu, care au remarcat nu numai caracterul deosebit al volumului, din punct de vedere documentar și editorialistic, dar au apreciat și oportunitatea apariției acestuia, în contextul globalizării generale și a pericolului pierderii identității și valorilor naționale.

Cartea-album, bogat documentată tehnic și imagistic reprezintă sinteza primei părți „Artele decorative" din teza de doctorat intitulată „Stilul National în Artele Vizuale” a istoricului Maria Camelia Ene ce aduce în spațiul public, într-o organizare și viziune personală o temă care ar trebui să ne preocupe pe toți, cei de astăzi și de mâine: cristalizarea, coerența și continuitatea stilului național în artele vizuale precum și particularitățile și originalitatea acestuia în contextul internațional.

Din filonul național, se știe, s-au inspirat dea lungul timpului numeroși plasticieni și arhitecți români, iar însuși Constantin Brâncuși l-a esențializat ca spirit românesc pur în opere magistrale.

Prezentările și discuțiile pe marginea subiectului, abordat din perspective diferite: al istoricului, al arhitectului, al oficialului administrativ, al profesorului, respectiv și nu în cele din urmă al autorului însuși, au adus un supliment informativ deosebit, o analiză aproape detaliată a lucrării, respectiv a perioadelor istorice acoperite de lucrare.

Lucrarea oferă o imagine complexă asupra activităților legate de artele vizuale, arhitectură sau meșteșug popular, pe o perioadă de peste 100 de ani, de la sfârșit de secol XIX, la perioada interbelică a secolului XX, inclusiv: pictura bisericească, ceramica artistică, costum, construcțiile ca spații de locuit, organizații, comerțul cu arte decorative în București, influențe, artiști, expoziții ș.a.m.d.

Publicația, sobră și elegantă, marcă a editurii NOI Media Print, se recomandă a fi de referință pentru demersuri ulterioare, fiind utilă deopotrivă specialiștilor în domeniu cât și colecționarilor, și este, în același timp, o lectură plăcută, lesnicioasă, pentru marele public.

 

Irina IOSIP

  

Târgul Mărțișorului - 27 februarie - 3 martie 2013, Muzeul Țăranului Român

  

Primăvara vine prin inimă.

Dacă o vezi - o trăiești și o iubești pentru ceea ce este:  nou, proaspăt, culorat, parfumat, iar dacă nu o vezi, încă, o poți crea cu sufletul și mintea sau mai simplu, agățând un șnuruleț alb-roșu de o creangă de copac.

Așa spune tradiția, șnurulețul împletit din fir de lână sau borangic, alb cu roșu, aduce în gospodărie un an cu belșug de roade, spor de sănătate și noroc.

Obiceiurile și tradițiile sătești de 1 Martie, o dată cu dezvolarea urbană, au fost asimilate, modificate sau completate de altele, care să reprezinte noile comunități.

O mare diversitate de obiecte și mărțișoare, sunt atent selectate, după criteriile de valoare artistică și unicitate -  bine știute și susținute de muzeu, an de an: indiferent de sursa de inspirație, (lumea sătească, mediul urban), de stilul artistic, de materia din care este manufacturat sau de categoria de utilizare, acestea trebuie să emoționeze, să inspire, să stimuleze buna dispoziție și să poarte o amprentă estetică distinctă.

 

Irina IOSIP 

"The spoon man", "Omul cu linguroaie" sau "Omul care face poveşti" (click)

Aşa se poate numi tânărul Mark Tudose, meşter popular (nici nu-şi doreşte să i se spună altfel), ce aduce la „Târgul de Marţişor” de la Sala Dalles, Bucureşti, obiecte frumoase, lucrate manual în lemn. Obiecte ornamentale, mai mici sau mai mari, linguri, icoane, mărţişoare, toate sunt creeate în spiritul tradiţiei româneşti, lucrate cu migală şi har, unele chiar sub ochii noştri.

Fără inhibiţii, sighişoreanul strămutat la Bucureşti, povesteşte, sub ochiul camerelor de fimat, cum s-au născut toate linguroaiele sale, cum fiecare spune o poveste, despre iubire, înţelepciune, putere, maternitate, speranţă, noroc, bine şi rău şi toate au un câte nume: Lingura puterii, „Lingura înţelepciunii”, „Lingura speranţei”, „Lingura norocului”, „Lingura îndrăgostiţilor”, „Lingura binelui şi a răului” s.a.m.d.

Despre ultima, el spune că se numeste aşa deoarece „pasărea măiastră se bucură de venirea primaverii, iar când natura renaşte, ea îşi caută jumătatea expunându-şi penajul în toata spleandoarea lui. În toată aceasta bucurie şi euforie, inocentă fiind, uită să fie atentă la răul ce pândeste, reprezentat de şarpe” (vezi imaginea).

Tănărul creează poveşti din poveştile ştiute de la părinţi, bunici, cărţi, şcoală, sculptând pe coada lingurilor sale berze, cocoşei, bufniţe, şerpi, soarele şi luna sau simboluri preluate din folclorul maramureşean.

Dar povestea noastră de astăzi, are tâlcul ei: un popor este puternic când este conştient de sine, îşi păstrează şi apreciază propriile tradiţii şi valori.

 

Irina IOSIP

 

Arta populară transilvăneană oferă o identitate culturală unui spaţiu pur comercial

Undeva în cartierul Vitan din Bucureşti, am descoperit o mică comoară de tradiţie şi frumos: spaţiul pur comercial al unui mic magazin de produse alimentare a fost împodobit cu mobilier utilitar pictat  şi sculptat manual, în stil tradiţional transilvănean.

Motivele florale în culori calde şi vesele, pe fondul lemnului natur oferă odihnă ochiului obosit şi sufletului înstrăinat de trairile autentice.

M-am oprit din graba celor zilnice, numai pentru a admira lucrul făcut cu migală şi măiestrie şi a-mi exprima aprecierea pentru curajul acestei iniţietive.