Se afișează postările cu eticheta ■ Cuts . Felurite. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ■ Cuts . Felurite. Afișați toate postările

vineri, 12 aprilie 2024

Controlul norilor, o problemă economică, ecologică și militară, de interes mondial

 

29 martie este „Ziua Internațională a Norilor”. Este o inițiativă lansată de fostul avocat Mathieu Simonet care a propus includerea norilor ca sit al patrimoniului mondial UNESCO. Astfel, se recunoaște importanța norilor în domenii precum ecologie, economie și militară.

„France Culture”, citând informații difuzate pe podcastul „Le Biais” de Bernard Weber, confirmă, încă o dată, dacă mai era cazul, existența și practicarea de ani buni a controlului climei de către numeroase state de pe mapamond, prin influențarea precipitațiilor. Dacă la începuturi (aprox. 1946) s-a pornit de la experimente ale producerii ploii prin însămânțarea norilor, în scopuri ecologice, în anii ce au urmat, metodele au evoluat o dată cu scopurile propuse.

America a făcut experimente în anul 1946 prin însămânțarea norilor cu particule de iodură de argint, care, ajunși în vaporii de apă aia cestora, aglomerează particulele de apă și formează particule suficient de grele încât să formeze ploaia. Metoda cu iodura de argint este poluantă și toxică, chiar dacă este invocată dispersia substanței pe arii largi, cantitățile devenind insignifiante pe unittea de suprafață. Substanța era dispersată din avioane și rachete.

Chiar și la noi, în perioada de după 1960 au avut loc experimente, în zona Ploieștiului, cu scopul de a opri grindina asupra zonelor viticole, dar,nstalațiile nu au rămas în funcțiune. 

Ulterior, influențarea norilor a fost utilizată și în scopuri militare precum în: Franța – operațiunea AVERSE (1954), în războiul din Indochina pentru a îngreuna avansarea armatei comuniste, în lupta de la Diên Bien Phu și America – proiectul POPEYE, în războiul din Vietnam (1966), prin care s-a intensificat artificial puterea musonului, pentru a îngreuna transportul trupelor comuniste.

Proiecte mai ample, care influențează și alte state, au fost declanșate în China, spre exemplu, prin înființarea unui centru de control al vremii folosind zeci de mii de oameni pe platoul tibetan, cu funcționalitate din 2025, care ar trebui să controleze precipitațiile sub formă de zăpadă și ploaie în regiune. Dar, având în vedere cele peste zece surse de apă majore, care izvorăsc de aici și alimentează  mai multe state, acest proiect a produs îngrijorare și proteste oficiale în zonă.

Pentru desfășurarea în condiții climatice favorabile, a unor evenimente importante social-politice, anumite țări au recurs, și recurg în continuare, la influențarea norilor, precum China, cu ocazia Jocurilor olimpice (2008) sau înaintea unor evenimente cunoscute și Rusia, înaintea paradelor militare și a evenimentelor politice.


 

Dar, peste 50 de țări investesc, studiază sau utilizează influențarea norilor (controlul „cloud”), dintre care Australia, Maroc, India, Etiopia și Emiratele Arabe Unite, pentru combaterea deșertificării. În unele cazuri, aceste metode de a produce ploaie pe anumite areale statale, au produs nemulțumiri ale țărilor limitrofe, precum cazul Iranului, care a acuzat Emiratele Arabe Unite că „le-au furat ploaia”. 

Astăzi, Franța utilizează programul ANELFA (Asociația Națională pentru Studierea și Lupta împotriva flagelurilor atmosferice) pentru a controla și influența, în beneficiul agriculturii, ploaia și grindina.

Exemplele pot fi mult mai multe, dacă s-ar cunoaște programele și scopurile tuturor țărilor aflate în situații dificile climaterice sau implicate în conflicte armate. Extinzând analiza, se poate avansa ideea că, stăpânirea condițiilor climaterice a devenit un scop nu totdeauna umanitar, ecologic, economic, situație asupra căreia am fost avertizați de nenumărate ori de analiști socio-politici sau meteorologi. Fenomenul produce îngrijorare globală, mai ales pentru că tehnologia a avansat foarte mult, mână în mână cu științele, fiind sponsorizate și de entități statale și de altele private. 

Dealtfel, activarea în unele zone a producerii ploii, spre exemplu, destabilizează câmpurile de nori, producând în alte zone lipsa precipitațiilor sau, în cazurile necontrolate, fenomene meteorologice extreme și chiar cataclisme. Așadar, se impune a se acționa cu discernământ conform unei etici și a unor reguli generale agreeate la nivel mondial.

Un motiv recunoscut de îngrijorare, privind însămânțarea norilor, este metoda toxică cu iodură de argint. Dar și alte metode, mai noi, precum acțiuni asupra compoziției chimice a oceanelor sau influențarea stratosferei pot fi nocive faunei și florei de pe pământ, chiar pe termen lung.

Așadar, pentru protecția vieții pe terra, recunoaștem că inițiativa la nivel UNESCO ar fi necesar să se extindă asupra influenței, produse de oameni, asupra tuturor condițiilor climatice și de stare naturală a pământului, de orice fel ar fi ele (precipitații, vânt, compoziție și densitate atmosferă și apă, unde magnetice sau electrice etc.) și a metodelor utilizate, cu efect asupra tuturor entităților juridice și private.

Irina IOSIP

joi, 21 martie 2024

21 Martie, Ziua Internațională a Poeziei

 

21 Martie, Ziua Internațională a Poeziei


Numai poetul

Lumea toată-i trecătoare.
Oamenii se trec și mor
Ca și miile de unde,
Ce un suflet le pătrunde,
Treierând necontenit
Sânul mării infinit.

Numai poetul,
Ca pasări ce zboară
Deasupra valurilor,
Trece peste nemărginirea timpului:
În ramurile gândului,
În sfintele lunci,
Unde pasări ca el
Se-ntrec în cântări.

             Mihai Eminescu, 1869


.

 

joi, 1 iunie 2023

1 IUNIE - Bună dimineața copile, oriunde te-ai afla!

  

 

Bună dimineața copile, oriunde te-ai afla!

Când ai mai privit atent o floare, când ai mai urmat zborul unui fluture, când ai mai frământat norii cu mâinile înfipte adânc, când te-a mai uimit mărimea și forma umbrelor sau razele soarelui trecând printre degete, când ai mai simțit pe obraz zborul păsărilor, când ai mai râs, dimineața, tocmai pentru că a venit o nouă zi?

Ieși din umbra propriilor gânduri și nevoi, ascultă vântul, ascultă ploaia, ascultă cum crește iarba, cum șoptesc frunzele, cuprinde cu iubirea ta văzduhul cu toate ființele care sălășuiesc în ea, soarele și luna, pământul cu pântecul său roditor, pe toți și pe toate.

Și, precum spunea Creangă: "ieși copile cu părul bălai și râde la soare, doar-doar s-o îndrepta vremea".

Ieși și râde în lumină. îmbrățișează-te puternic cu mâinile și gândul, simte că acolo este toată lumea, în tine și pentru tine. Iubește-o, iart-o și mergi mai departe.

La mulți ani în plină lumină, copile!

Irina IOSIP


duminică, 23 aprilie 2023

ZIUA MONDIALĂ A CĂRȚII, 23 aprilie

 

23 aprilie

 

 ZIUA MONDIALĂ A CĂRȚII 


 

„Cartea care te citește” sau „ Cartea vieții” © Irina IOSIP

 
- carte obiect -

Dă pagină cu pagină și citește care sunt CELE 7 PĂCATE CAPITALE: Mândria, Iubirea de arginți, Desfrânarea, Invidia, Lăcomia, Mânia, Lenea.
Apoi citește ce vezi în oglindă
privește ADEVĂRUL în ochi și citește-te în oglindă.
Acum ai înțeles?
Dacă vrei să fii mai bun și mai drept, citește bilețelele din buzunărel.

Materiale: carton, acetofan, hârtie de origami, bentiță catifea, hârtie manuală, șnur din piele, pastel, carioca permanentă și alte obiecte: cheie din bronz, oglindă

Tehnică: colaj, desen, obiect


sâmbătă, 8 aprilie 2023

SĂRBĂTORI LUMINATE, ÎN PACE, BUCURIE ȘI ARMONIE! PAȘTE FERICIT!

 

SĂ FIE ADEVĂR CURAT ÎN CASELE ȘI SUFLETELE VOASTRE.

SĂRBĂTORI LUMINATE, ÎN PACE, BUCURIE ȘI ARMONIE!

PAȘTE FERICIT!

Adevărul ca o axiomă: științele și religiile statuează că existăm. Dar oare, datorită căror puteri și legități și pentru cât timp? Din ce, pentru ce și cum suntem?
Adevărul este și în filozofie, matematică, biologie, fizică, literatură, religii și artă, dar el este un întreg și nu făcut din bucățele.
Adevărul este cel din care facem parte fără a ști cât din întregul-întreg și care este rolul și destinul nostru în acest imens ubicuitar. Adevărul este imuabil, pentru totdeauna și peste tot la fel?
Adevărul este al tuturor?
În fiecare clipă descoperim încă ceva în noi și despre noi, dar să fie oare acesta tot adevărul?
Tot adevărul se află în noi, din care numai o parte o putem conștientiza și raționaliza, sub forma adevărului propriu, pe care îl recunoaștem și exteriorizăm prin gândirea și faptele noastre. O altă parte, cea a subconștientului, se revelează prin emoțiile și senzorialitatea noastră, ce ține de alcătuirea interioară fizică și psihică, proprie fiecăruia dintre noi

Dar oare, are culoare adevărul? Să fie alb, să fie negru...
Irina IOSIP

 


duminică, 13 februarie 2022

2022 - SECOND HAND

"2022 - Second hand" by Irina IOSIP

 

sâmbătă, 14 decembrie 2019

IN MEMORIAM 16-22 decembrie 1989




"Scara" / Irina Iosip, pastel și foiță de aur, 10x10cm


miercuri, 11 decembrie 2019

Când ARTA ajunge la esența umană atunci devine PUTERE: Valeriu MLADIN cu "Bestiar Politic III"


Valeriu Mladin
Bestiar Politic III
Curator Simona Vilāu
Vernisajul pe 17 decembrie 2019, orele 18.30
Galeria Új Kriterionm Miercurea Ciuc, (Str. Petőfi nr. 4)


duminică, 7 iulie 2019

Practică și teoretizare în cercetarea artistică (3)


 2. Cercetarea artistică, mod de cunoaștere și de producere a cunoașterii (continuare)


(...) În acord cu faptul că o expoziție trebuie să fie de asemenea recunoscută și evaluată ca un posibil rezultat al cercetării, alături de performance-uri, lucrări de artă, intervenții artistice etc., în contextul unei manifestări pluraliste a cercetării și a rezultatelor ei, se estimează că „academiile de artă sunt potențiali aliați ai cercetătorilor în studii culturale, care preferă formatele academice neconvenționale pentru prezentarea cercetărilor lor”.1

Deci, scopul cercetării artistice, din punctul de vedere al îmbunătățirii calității vieții, este același cu cel al artei, atât că pornește de la premize obiective și respectă adevărul.

Rezultatul cercetării artistice nu impune obligatoriu un public numeros, ci atenția asupra concluziei cercetării, care nu exprimă neapărat un adevăr imuabil și poate sugera, uneori, răspunsuri multiple.

Creația provine din cunoaștere dar și produce cunoaștere. Privind cunoașterea, Janneke Wesseline face diferența între a vedea și a ști să vezi: „a ști înseamnă să vezi...diferit”2. În acest context precizează: „utilizarea formelor vizuale în domenii precum antropologia și sociologia utilizarea formelor vizuale drept indicatori cruciali culturali care necesită analiză și critică”3. Acestora li se adaugă încă multe domenii ale cunoașterii, dintre care psihologia care utilizează forme, culori, luminozitate sau dinamică în domeniul său specific de cercetare și analiză sau practică, sau, mai recent, neurologia și algebra topologică - prin care au fost generate imagini virtuale dinamice foarte complexe, simulând funcționarea creierului, de la excitarea prin diverși stimuli până la luarea deciziei, evidențiind structuri foarte complexe ale legăturilor din cadrul rețelelor de neuroni (rețele descrise prin geometria discretă, cuprinzând poligoane multidimensionale și goluri) care, după luarea deciziei, intră în colaps. Imaginea acestor structuri modelate matematic revelează ceva ce nu poate fi văzut, încă, prin nici o modalitate, având în vedere imposibilitatea practică de a separa straturile de neuroni unele de altele. Nu trebuie uitat nici rolul artei în terapiile prin artă sau în industriile creative.
Reconstituire a legăturilor între neuroni, în actu.epfl.ch, URL: https://actu.epfl.ch/news/scientists-discover-hidden-patterns-of-brain-activ/accesat în 30.01.2019

Procesul creației artistice trebuie să fie un proces dinamic, continuu, cu acumulări experiențiale, care să cuprindă arii largi și schimbările în timp și spațiu - conform celor spuse de Mary Jane Jacob4. Acestea pot fi evidențiate și obținute prin diverse forme de artă sau amestecuri de artă cu non arta. Aceste modalități de cunoaștere este necesar a fi păstrate în forme cât mai multe, variate, provenind din toate culturile posibile. Așadar o unificare a formelor de artă, a temelor sau a atitudinilor, nu numai că nu pare să fie posibilă în societatea contemporană, dar nici nu este utilă umanității, care are nevoie de cantitate și diversitate pentru a selecta și păstra experiențele pozitive, necesare progresului societății. În sensul acesta poate fi văzută și necesitatea cercetării artistice. Marco De Michelis, citând pe Franco Rella, menționează: „adevărul este foarte fragil, pluralitatea de limbaje (ale artei) și motivațiilor lor este cea mai puternică armă pe care o deținem împotriva tancurilor și buldozerelor care doresc să niveleze diferențele, să reducă gândurile la unul singur, să ne aresteze nu numai trupurile, dar și mintea”5.

O cercetare artistică prin artă, open-mind, foarte amplă și complexă, implicând un colectiv important, numeroase cunoștințe științifice din varii domenii (fizică, economie, politică, istorie, jurnalism, arhitectură, sociologie etc.) poate fi considerat și proiectul jurnalistei Hitto Steyerl, „Is the Museum a Battlefield?”6, prezentat la The 13th Istambul Biennial (2013). Pe temeiul morții dramatice, trecute în anonimat, a prietenei sale jurnaliste sud americane, în pustietățile zonei de conflict Gaza, Steyerl revelează legătura ascunsă dintre artă și puterea financiară și politică, concretizând-o, simbolic, print-un simplu glonț. Sponsorizarea a permis o cercetare jurnalistică, științifică și artistică dificilă, riscantă politic și, posibil, îndelungată. Aceste lucruri nu s-ar fi putut întâmpla fără umbrela protectoare a unor instituții, fie ele și culturale, ceea ce demonstrează că, cercetarea de anvergură necesită resurse financiare importante, un colectiv multidisciplinar mare, având toată dotarea necesară. Este un caz tipic în care este necesară, chiar este obligatorie mediatizarea rezultatelor cercetării, tema fiind de interes pentru umanitatea întreagă. Dar, nici în acest caz nu se poate eluda faptul că sponsorizarea sau susținerea financiară sau materială poate implica interese străine de artă sau rolul și scopul acesteia.

Cercetarea artistică poate fi efectuată de un singur cercetător sau de un grup, mai mare sau mai mic, compus din cercetători de diferite profesii, printre care și artiști, componența staff-ului depinzând de temă și rezultatele scontate. De profesionalismul și deschiderea acestora, bineînțeles că depind și rezultatele.

Cel mai des se deschide o cercetare atunci când se ivește o necesitate de moment sau de perspectivă, se dorește dobândirea de noi cunoștințe și / sau aprofundarea unora, se caută confirmări sau infirmări teoretice sau practice sau se dorește obținerea unui produs performant prin mijloacele cercetării sau relevant pentru societate. Așadar tema poate fi impusă de către un mandatar sau sponsor sau poate fi la alegere - în activități de mai mică amploare, impuse sau auto-impuse. Impunerea temei cercetării implică aproape automat niște interese din partea celui care o impune. Aceste interese sunt cele care direcționează cercetarea, impun anume reguli și decid dacă rezultatele acesteia se fac publice sau nu, dacă se sistează sau se continuă cercetarea, ce se întâmplă cu rezultatele cercetării și căror scopuri vor servi acestea. Aici intervin, din nou, responsabilitatea și problemele de etică și morală, deoarece rezultatele unei cercetări ar trebui să devină bunuri publice prin aducerea lor la cunoștința publicului, dacă nu se încalcă diverse reglementări sau interese de stat, sociale și umanitare, sau chiar individuale, cum am mai precizat mai înainte.

Sigur că o cercetare artistică demarată de artiștii înșiși sau de asociații ori ONG-uri au o mai mică șansă de a aborda și promova teme cruciale ale umanității, societății sau culturii, având în vedere interesele lor și posibilitățile financiare sau științifice de a le susține. De aceea, importanța și interesul cercetării artistice se orientează spre cercetarea la nivelul macro-entităților financiare, politice, sociale private sau ale statului.

În acest sens, este de cel mai mare interes promovarea și producerea de proiecte de cercetare artistică la nivelul instituțiilor de învățământ academic, care au și instrumentele și cunoștințele și, eventual, mijloacele pentru a face acest lucru. Dacă cercetarea artistică a devenit o prioritate în vest prin anii '90, la noi este numai la începuturile sale. Încă se caută o racordare la experiența vestică și a se crea baza teoretică și organizatorică sau instrumentală necesară cercetării artistice. Factorul uman există atât din punctul de vedere al studenților dispuși în a face cercetarea cât și al cadrelor didactice pregătite pentru îndrumarea lor teoretică și practică în acest domeniu.

Voința politică de a implementa cercetarea artistică în învățământului academic românesc a fost exprimată deja, creându-se cursuri specifice privind cercetarea artistică și compartimente specifice organizării, coordonării și monitorizării la nivel de universități.

Lumea generală a artei s-a sesizat și ea asupra necesității cercetării artistice, astfel încât, se organizează întruniri pluridisciplinare, mese rotunde, workshop-uri, conferințe și alte evenimente, promovate de / și în mediul academic sau de către diverse organizații specializate pe arta emergentă sau pe cercetarea artistică. Pentru medierea acestor acțiuni și a cercetării propriu-zise, s-au formulat și platforme on-line și site-uri specializate.

Ca forme de promovare a cercetării și a rezultatelor acesteia, s-au publicat și se publică articole în jurnalele culturale, dar mai important, în reviste și pe platforme specializate în lumea întreagă, ceea ce face să se adune laolaltă informația și cercetătorii, într-un spațiu specializat, de încredere și de actualitate. Una dintre problemele care se pun în acest moment este aceea a evaluării rezultatelor cercetării și acordarea unei credibilități crescute a unora față de altele. Crearea unor indexuri precum în cercetarea științifică s-ar putea să nu aibă o relevanță deosebită, deoarece arta lucrează într-o zonă mai fluidă, a sensibilității umane și a spiritualului, care nu se supun canoanelor contabilicești. Părerile fiind, însă, împărțite privind relevanța academică a revistelor internaționale de cercetare artistică tip 'peer-revieved' precum 'Art & Research', se poate spune că, publicarea de cărți sau articole, eseuri sau critică în ziare și jurnale cu caracter mai general este considerată a avea un caracter aproape academic.

În cele din urmă, căutând a vedea dacă vreuna dintre laturile cercetării artistice, teoria sau practica, în procesul cercetării sau ca rezultat al ei și chiar în procesul de învățământ, are vreo relevanță mai mare una față de cealaltă, se poate spune că echilibrul produce efectele maxime în contextul cultural actual. Una fără cealaltă nu poate exista în contextul diversității și multitudinii de manifestări socioculturale actuale, dezvoltări științifice și tehnologizări, necesităților de adaptare rapidă la schimbările în curs. 

Irina IOSIP

1Dieder Lesage, op. cit. p.7
2Janneke Wesseling (ed.), op. cit. p. 85
3Janneke Wesseling (ed.), op. cit. p. 86
4Ambrožič Mara și Angela Vettese (ed.), Art as a Thinking Process, Ed. Università Iuav di Venezia & Ed. Sternberg Press, Veneția, Italia, 2013, p. 102-103
5Ambrožič Mara și Angela Vettese (ed.), op. cit. p. 68
6Hitto Steyerl lecturer, Is the Museum a Battlefield, film, 2012, vmeo.org, URL: https://vimeo.com/76011774, accesat în 30.01.2019

duminică, 2 iunie 2019

Practică și teoretizare în cercetarea artistică (2)



2. Cercetarea artistică, mod de cunoaștere și de producere a cunoașterii



Teoretizarea practicii artelor vizuale cuprinde o diversitate de poziții și perspective, dar, pentru a propune o teoretizare a practicii artistice ca cercetare, este necesară construirea unor structuri solide între teorie și practică, care să reveleze modul în care arta își poate asuma potențialul său ca formă creativă și formă critică sau de producție.

Lesage oferă o definiție lapidară dar destul de cuprinzătoare a cercetării: „Noțiunea de cercetare artistică presupune că practica artistică poate fi descrisă într-un mod mai mult sau mai puțin asemănător cercetării științifice. Prin urmare, un proiect artistic începe cu formularea, într-un anumit context, a unei probleme artistice, care necesită o investigație, atât artistică cât și actuală, într-o anumită problemă, care poate sau nu să ducă la o operă de artă, la o intervenție, performance sau o teorie, cu care artistul se poziționează pe sine privind problema artistică inițială și contextul acesteia”.1

Cercetarea artistică „permite o meta-reflecție mai generală pe teme care fac obiectul cercetării fundamentale în alte domenii. Impactul său se realizează printr-o combinație complexă de cuvinte și imagini care creează un efect indirect reflexiv radical diferit de orice reflecție văzută într-o anumită disciplină.”2

„La intersecțiile teoriei și practicii, în continuă dezvoltare a proceselor sale de cercetare, a metodelor și a formelor de cercetare de artă, cercetarea artistică este o nouă disciplină promițătoare, cu un potențial impact substanțial asupra altor discipline”3. În cest sens, se citează: „Câteva tendințe în metodologia și analiză critică care utilizează forme vizuale ca fiind motive centrale ale cercetării au apărut în ultimii ani în diferite discipline.”4 Dintre acestea, antropologia și sociologia utilizează forme vizuale ca indicatori necesari în analiză și critic, dar mijloace vizuale de expresie și comunicare pot fi, de asemenea, utilizate în cercetarea condiției omului în cadrul socio-cultural.

Domeniul cercetării artistice este larg și neomogen, variind de la o simplă integrare a unei idei filozofice, teorii sau informații științifice până la a reprezenta o metodă de cunoaștere și practică artistică bazată pe date științifice.
Dacă în celelalte domenii ale științelor exacte este greu a se practica cercetarea individuală, fiind necesare fonduri, condiții și spații speciale, investirea cu încredere în cazurile sponsorizate sau sub mecenat, varii cunoștințe din domenii conexe etc., în cercetarea artistică acest lucru este posibil și este practicat destul de des. Dealtfel, expozițiile personale și saloanele tematice de artă vizuală, pornesc de la cunoașterea asumată a fiecărui artist asupra temei și ajung să demonstreze viabilitatea acesteia, să ilustreze anumite aspecte ale acesteia sau să dea rezolvări asupra unor chestiuni impuse de temă, chiar dacă premizele și concluziile pot fi diferite și chiar contrare de la un artist, moment sau context la altul. Un astfel de „experiment” nu impune, în afară de cazurile în care a existat o cerință specială inițială, o metodă comună de cercetare. De altfel, expozițiile personale și saloanele tematice pot fi asociate cu cercetarea artistică prin artă.

Conform Sřren Kjřrup5, cercetarea artistică se poate produce asupra artei (precum istoria artei), pentru artă (dezvoltând tehnici ale artei) sau prin intermediul artei (prin procesul de creație artistică). Dacă primele două activități pot fi prestate și de non-artiști, ultima este o activitate specifică artiștilor. Funcție de tipurile cercetare artistică menționate variază și metodele de cercetare.

Cercetarea artistică o poate face și artistul însuși asupra propriei creații artistice, dar este greu ca acesta să fie un bun artist și un bun analist în același timp și în plus, să fie și un observator obiectiv al propriei creații. Monografiile de autor, însă, ar putea să se încadreze, cu destule reticențe, într-o cercetare asupra artei proprii, artistul cunoscând lucrurile ascunse în spatele lucrărilor sale. În general, astfel de lucrări apar sub medierea unui editor, co-autor sau narator, tocmai pentru a reduce subiectivismul sau a induce impresia de obiectivitate. Un specialist psiholog sau antropolog social, ar putea indica situațiile comune (șabloanele) sau speciale din cadrul creației artistului, ceea ce l-ar califica mai bine pentru cercetarea artistică, din acest punct de vedere.

Tot mai des în ultima vreme, mai ales după instalarea dominației artei conceptuale, artiștii fac curatoriat, critică de artă, abordează teoria artei și istoria artei sau jurnalismul cultural, într-un cuvânt cercetarea artistică asupra artei din perspectivă interpretativă.
Portretul lui Edmond Belamy, creat prin inteligență artificială
Adesea, munca sa obișnuită, curiozitatea sau dorința de a aduce ceva nou, îl determină pe artist să caute noi tehnici și materiale, să le adapteze pe cele vechi și să mixeze creativ tehnologii din cele mai noi cuceriri științifice, situație care l-ar încadra în cea de a doua categorie, a cercetării pentru artă. Cercetarea instrumentalistă (pentru artă) este, poate, cea mai la îndemâna artiștilor și cercetătorilor, mai ales acum, când rezultatele cercetării din multele domenii științifice și tehnologice sunt atât de diverse și numeroase și mai ușor de accesat, prin medierea internetului. Atelierul artistului este mediul în care se caută noi căi, metode, materiale pentru a produce artă, materiale neconvenționale, mergând uneori până la inovație. Cercetarea pentru artă intră în atribuțiile și competențele logice ale instituțiilor de artă, care dispun de instrumentarul educațional necesar și trebuie să dispună și de mijloacele necesare cercetării artistice, respectiv de asigurarea interesului industriilor implicate în producerea și valorificarea tehnicilor și materialelor din posibila utilizare artistică.

În practica și cercetarea artistică se pun adesea sub semnul chestionării practici și teorii artistice. Tehnicile artei digitale, nu mai sunt atât de noi, dar au devenit atât de ofertante ca performanțe vizuale, ușor de manipulat și distribuit încât au acaparat atenția cercetătorilor din varii domenii. Astfel că, cercetători din grupul francez Obvious au reușit să creeze o inteligență artificială (încă rudimentară), care să genereze un desen6 cu un anume aspect artistic. Sigur, realizarea tehnică este remarcabilă, dar desenul nu captează atenția inițiatului prin ceea ce poate face un artist uman, să creeze și să transmită prin arta sa, inefabil și spirit. Programul nu a reușit să creeze un concept, ci a realizat un desen prin copieri și verificări repetitive, în raport cu originalele (15.000 de portrete din secolul al XX-lea), păstrând în structura vizibilă a desenului rețeaua de puncte specifică. Toate cele specificate, confirmă, că acesta ar putea fi considerat un eșec din punctul de vedere al unei cercetări artistice.

Ca produse ale cercetării performative se pot enumera: expozițiile, performance-urile, artefactele artistice, albumele, iar dintre cele ale cercetării pentru artă, studiile și publicațiile științifice, publicațiile în diverse medii de factură generală sau specializate etc.

Cercetarea creativ / performativă (prin artă), însă, este în România la început de drum. Și ca orice domeniu nou al artei, suscită interesul la toate nivelurile: individual, asociații, grupuri sau instituționalizat. În acest sens, se remarcă intensificarea și determinarea de a implementa cercetarea artistică în instituțiile universitare de arte, mai ales la nivelul studiilor masterale și doctorale, în același timp cu teoretizarea - prin identificarea unui aparat tematic, a unui limbaj specific, a cadrului organizatoric și a unor produse ale acestui tip de cercetare,

Prin specificul activității și menirea lor, artiștii, în general, dar și artiștii cercetători lucrează pentru public și își prezintă rezultatele cercetării în spațiul public.

În ziua de azi mulți artiști consideră că arta lor este un fel de cercetare, ceea ce nici nu este departe de adevăr, având în vedere genul artei conceptuale, atât de accesată astăzi, bazată pe concept și pe procesul producției și nu pe obiectul artistic.

Sigur, conceptul unei lucrări contemporane include o analiză a unei situații sau idei și contextul în care se produc acestea, pe baza cărora se produce obiectul sau evenimentul artistic . Acestea din urmă trebuie să aparțină temei, să apară ca urmare a unui proces de producere, să justifice demersul, să aducă ceva nou ideatic, estetic, spiritual etc. Dar cercetarea artistică, înseamnă mai mult, a produce efecte pozitive stabile în societate, de ameliorare sau evoluție a condițiilor de trai, inclusiv a condiției spirituale, cognitive, etice sau morale, a indivizilor și comunităților. Arta are un caracter de modelare a societății, cercetarea având în acest scop o atitudine proiectivă.

Creația artistică prin artă implică o anume personalizare a cercetării, care ține de un ansamblu compus din cultura, personalitatea, stăpânirea tehnicilor, mediile și genul de artă implicată.

Față de cercetarea epistemologică, cercetarea artistică poate implica o abordare științifică dar și una artistică specifică, adică un exercițiu mai liber al imaginației, atitudine afectiv-cognitivă, mijloace de analiză mai imprecise și o comunicare publică specifică, implicând limbajul propriu al artelor (formă, culoare, lumină, sunet, dinamicitate, spațialitate etc.), plus interpretativitatea sub diversele ei forme.

Cercetarea presupune și o metodă care variază funcție de domeniul de cercetare, dar în toate cazurile, trebuie să respecte aceleași principii de investigare legate de formularea întrebărilor și răspunsurilor, care trebuie să dovedească răspunsurile la întrebări. Față de cercetarea descrisă la începutul acestui demers, încadrabilă într-o metodă științifică, se poate defini cercetarea obținută pe cale artistică, care presupune, personalizarea de care vorbeam mai înainte și uneori, utilizarea unor mijloace imprecise de cercetare.

Cercetarea artistică trebuie să respecte legi și norme (generale sau pe domenii de cercetare, legiferate sau normate, internaționale sau naționale, norme interne sau impuse de societate), inclusiv cele de etică și morală, atât în cadrul procesului cercetării cât și privind finalitatea acestuia. Conceptele precum etica și morala, însă, variază funcție de mulți factori, printre care: context geo-politic, sociocultural, cutume, legislația în vigoare, moment istoric etc., de aceea este necesară adecvarea la acestea. Unele dintre cerințele ce țin de etică sau/și morală aplicabile și în cercetarea artistică sunt: nu trebuie să fie lezate interesele participanților la cercetare, ale beneficiarilor sau ale indivizilor sau ale comunității, nu trebuie să fie atinse subiecte sensibile în societatea respectivă, trebuie să respecte proprietatea intelectuală, să se protejeze și să nu divulge date personale, să respecte secretul informațiilor, datelor și a rezultatelor parțiale sau finale ale cercetării, să respecte drepturile omului, să nu facă discriminări de gen, religie, vârstă, etnie etc. 
 
Irina IOSIP

1Dieder Lesage, Who's Afraid of Artistic Research On measuring research output, în Art&amp, Research, a Journal of Ideas, Contexts and Methods, vol. 2, Nr. 2, Spring 2009, p.5
2Janneke Wesseling (Ed), op. cit., p.13
3Ibidem
4Ibidem, p.86
5 Michael Biggs and Henrik Karlsson Editors, The Routledge Companion to Research in the Art's, Routledge Taylor & Francis Group, Londra și New York, 2011, p.25
6George-Andrei Cristescu, O pictură creată de Inteligenţa Artificială s-a vândut cu 432.500 de dolari. Este însă artă?, în adevărul.ro, URL: https://adevarul.ro/cultura/arte/un-portret-creat-inteligenta-artificiala-s-a-vandut-cu432000-dolari-insa-arta—1_5bd390d6df52022f75e644e7/index.html, accesat în 30.01.2019



vineri, 31 mai 2019

Practică și teoretizare în cercetarea artistică (1)



1. Teoria și praxisul, o unitate


Cercetarea, în orice domeniu, vizează două componente importante, teoria și practica, văzute ca o unitate. Astăzi, cele două concepte, în noile accepțiuni filozofice vizând lumea și societatea, pot fi definite astfel: „teoria” este o categorie filozofică desemnând reflectarea abstractă, conceptuală, a realității obiective, un „răspuns sau soluție la o chestiune filosofică sau științifică, bazată pe dovezi și coordonată sistematic cu alte răspunsuri într-un întreg doctrinar; interpretare bine întemeiată a dovezilor”1, ca o „formă superioară a cunoașterii științifice care mijlocește reflectarea realității” și ca un „ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi și concepte care descriu și explică fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene”2, respectiv, „practica” este o „activitate a oamenilor îndreptată spre crearea condițiilor necesare existenței societății, în primul rând spre producerea și crearea bunurilor materiale și a valorilor culturale; metodă, procedeu aplicat și verificat efectiv”3. Cu precizarea că, „practica” subsumează trei forme de manifestare: „interacțiunea socială (interacțiunea dintre oameni), transformarea obiectuală (acțiunea asupra obiectelor din jur) și reflecția (ceea ce ține de stările minții)4, incluzând și obiectele, în cazul în care rezultatul cercetării include acest lucru.

Andrei Marga, în articolul său „Teorie și praxis. Actualizarea unei vechi relații”, propune un model structurat pe cinci nivele al legăturii dintre teorie și practică5, văzute ca un întreg: elaborarea teoriei, desfășurarea reflecției culturale, formarea voinței politice, răspândirea cunoștințelor teoretice și organizarea acțiunii și acțiunea însăși. Oricare ar fi denumirea etapelor, acestea sunt indispensabile în parcurgerea unei cercetări, fie teoretice, fie îndreptate spre practică, pentru accederea la un rezultat performant.

Istoric privind lucrurile, cel mai des s-a dat prioritate teoriei, înaintea practicii sau răspândirea cunoștințelor teoretice. Evident că practica a fost cea care a generat experiența necesară teoretizării. Generalizările teoretice s-au dovedit corecte sau nu, în diverse etape de evoluție istorică și socială, așadar, cercetarea privește și o reevaluare a acestora în raport cu actualitatea.

Dar, pentru a accede la o cunoaștere mai aprofundată a fenomenului cercetării, este necesar a se detalia aceste etape ce unifică binomul teorie-practică, evidențiind aspectele generale, care sunt implicate în parcurgerea lor.

Elaborarea teoriei se face pe baze științifice (și nu numai în domeniul artistic), atrăgând acele cunoștințe generale, specifice domeniului de cercetare sau din domenii conexe, necesare, suficiente și de calitate, pe baza unor ipoteze, plecând de la o realitate obiectivă sau pe baza unor axiome. Accesând imaginarul și gândirea proiectivă, se emit concepte și teorii noi, care trebuie probate prin programul de cercetare.

Privind caracterul de noutate al acestor teorii sau concepte, care ar trebui să fie unul dintre criteriile definitorii ale cercetării, el trebuie să se manifeste la nivelul întregii umanități, lucru greu de stabilit în realitatea și actualitatea unui anume moment istoric. Aceasta reprezintă marea incertitudine și este unul dintre marile riscuri cu care se confruntă activitatea de cercetare. Așadar, se poate pune problema dacă să se continue cercetarea sau nu, în cazul în care cercetarea a fost devansată de altcineva. Sigur această decizie depinde de fiecare caz în parte: se oprește cercetarea sau se continuă în speranța găsirii unor elemente nerevelate, încă, de alții, pe tema propusă.

De soliditatea cunoștințelor și atitudinea vizionară a cercetătorului depind și rezultatele cercetării. Elaborarea teoriei implică chestionarea multiplă, din diverse puncte de vedere, căutând noi căi de abordare, analizând fapte și contexte, legitimitatea formulărilor, respectând realitatea și adevărul.

Adesea, o cercetare de amploare și importanță deosebită, necesită formule complexe de grupuri de cercetare, formate din cercetători performanți în diverse domenii, care trebuie să lucreze, organizat, sub o coordonare vizionară. De coeziunea grupului și circulația informației în interiorul acestuia depinde atât acuratețea și actualitatea informațiilor cât și performanța definirii unitare a formulărilor teoretice. De la ipoteză la formularea teoriilor, analiza logică lipsită de prejudecăți, care abordează pluridisciplinar, neliniar, evenimentele și fenomenele, este motorul căutărilor. Ipotezele și teoriile trebuie să aibă o formulare clară, cât mai succintă, cuprinzătoare, fără echivoc. Teoriile emise trebuie să poată fi probate, deci se utilizează diverse metode și căi de a le proba.

Desfășurarea reflecției culturale, prin reflecție înțelegând „gândirea suficient informată de teorii și practici în vederea nu numai a cunoașterii lor, ci și a înțelegerii – adică a sesizării contextului de geneză și a contextului de aplicare legitimă a teoriilor însăși”6, presupune abordarea realității din perspectiva schimbării condiționate de adecvare. În cadrul cercetării, organizată și structurată pe nivele de competență și răspundere, este utilă și se practică, organizarea de ședințe de tip „brainstorming”, cu scop emulativ, al colaborării și informării în cadrul grupului.

Formarea voinței politice se traduce, la nivelul cercetării, prin elaborarea scopului propus a fi atins și decizia de a acționa în vederea atingerii lui. Luarea deciziilor este rezultatul conlucrării și comunicării în cadrul echipei și presupune asumarea răspunderii deciziilor individuale, respectiv a coordonatorului.

Răspândirea cunoștințelor teoretice, constă în popularizarea cunoștințelor respective. Acest lucru însă este obligatoriu numai în cazul cercetării în domeniul public și numai în cazul în care este etic a se face public rezultatul cercetării. Cunoștințele obținute prin cercetare, este etic și moral să devină bunuri publice, pentru îmbunătățirea condițiilor de trai în societate și îmbogățirea patrimoniului de cunoștințe al umanității. Sigur, există și cercetări susținute de entități private, ale căror rezultate rămân, uneori, ascunse publicului, servind numai intereselor private. Chiar și în aceste condiții există norme privitoare la etică care reglementează cercetarea și produsele ei.

Pe tot parcursul cercetării, diseminarea informațiilor trebuie să se desfășoare conform realității, fără mistificări, în timp util și cât mai complet, în cadrul echipei și al programului, pe orizontală și pe verticală, în ambele sensuri.

Ultimul nivel, îl reprezintă organizarea acțiunii și acțiunea însăși.

Produsul cercetării poate fi un set de teorii, instrumente, obiecte artistice, evenimente etc., care, în final. trebuie să corespundă scopului propus, orice abatere trebuind să fie consemnată și comunicată în rezultatele cercetării, în mod responsabil, cu sinceritate și complet.

Totuși trebuie să admitem că multe experimente pot să nu aducă rezultatele scontate, precum menționează și Stephan Dillemuth (cel puțin pentru mediul universitar): „Probabil 90% dintre experimente eșuează – nu vă îngrijorați! - acest lucru este inevitabil, altfel nu s-ar numi experimente.”7 Din motive lesne de înțeles, chiar și rezultatele cercetării care infirmă ipotezele și teoriile inițiale este necesar și etic a fi făcute cunoscute, pentru mediile de cercetare sau pentru public.

Înainte de a se concluziona asupra produsului cercetării, fie teorie, procedeu, tehnologie, obiect etc. și înainte de a fi declarat bun de a fi livrat, el trebuie să fie verificat, testat în toate condițiile și contextele necesare, atâta timp și de atâtea ori cât este nevoie pentru a se dovedi că, el corespunde criteriilor de siguranță, adecvare, eficiență, legalitate, etică, moralitate etc., în conformitate cu proceduri elaborate special.

Pe întreg procesul cercetării trebuie să se țină cont de reglementări juridice, de etică, siguranța individuală și colectivă, de condițiile socio-culturale existente, de condițiile de sănătate etc. Există norme cu caracter general sau specific fiecărui domeniu de cercetare, obligatorii sau consultative, de tip legislativ, naționale și internaționale, norme interne, norme de etică etc.

Pentru evitarea erorilor de judecată, decizie sau încălcarea normelor în vigoare, sunt emise sau este necesar a se emite proceduri și este necesar a se completa formulare (normate) care impun disciplină, rigurozitate și responsabilitate, la toate nivelurile de decizie și execuție.
 
Irina IOSIP


1***, Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009, în dexonline, URL: https://dexonline.ro/definitie/teorie, accesat în 30.01.2019
2***, Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998, op. cit.
3***, Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009, în dexonline, URL: https://dexonline.ro/definitie/teorie, accesat în 30.01.2019
4Andrei Marga, "Teorie și praxis.Actualizarea unei vechi relații", în Tribuna Nr. 318, 1-15aug 2017, URL: https://www.revistatribuna.ro/wp-content/uploads/2017/08/358_denet.pdf, accesat în 30.01.2019
5Andrei Marga, op. cit.
6Andrei Marga, op. cit.
7Janneke Wesseling (ed.), See it Again, Say it Again, The Artist as Resercer, Ed. Antennae, Amsterdam, Olanda, 2011, p. 227

vineri, 15 februarie 2019

Semne de civilizație. Pe când și la noi?

  

Semne de civilizație. Pe când și la noi?

O informație interesantă circula în media, la un moment dat, despre greva de câteva ore a lucrătorilor de la Turnul Effel, monument ce este vizitat anual de cca. 7 milioane de turiști din toată lumea, multe dintre vizite fiind rezervate din timp. Pe data de 22 mai 2015, timp de câteva ore, nu s-a putut vizita Turnul Effel, din cauza grevei lucrătorilor din celebrul monument. Motivul acestei greve fiind protestul față de mărirea numărului de hoți de buzunare care-și fac veacul în jurul monumentului și care, organizați în bande de câte 4 până la 30 de persoane, amenință și atacă turiștii, uneori chiar cu violență. Luptele dintre bande fiind o realitate.
A fost semnalat faptul că unii greviști au fost chiar amenințați de către hoți, pentru a relua lucrul.
Muncitorii au solicitat, la momentul respectiv, garanții oficiale din partea conducerii privind luarea unor măsuri eficiente și pe termen lung, respectiv alocarea pentru pază și prevenție a unui număr suficient de mare de personal, astfel încât să fie stârpit acest flagel.

Un protest asemănător a avut loc în 2013, la Muzeul Luvru, când au fost semnalate atacuri chiar în sălile muzeului. Atunci personalul s-a plâns și de faptul că a fost insultat, scuipat și chiar lovit de către hoții de buzunare. Ca urmare, forțe suplimentare de poliție au fost trimise să patruleze în muzeul care atrage peste 10 milioane de vizitatori anual. Alte forțe suplimentare de polițiști și agenți municipali au patrulat pe străzile Parisului, rezultatul acestui efort fiind o reducere cu 10% a furturilor cu violență.

Pentru acest an se preconizează ca un efectiv de aproximativ 26.000 polițiști și agenți municipali să patruleze pe străzile orașului.

Și, cum fiecare poveste (a se citi în această situație, de tristă realitate) are învățătura ei, este cazul să vedem și noi ceea ce este sub nasul nostru: numeroșii ghizi din parcările fără plată - insistenți și răzbunători, numeroșii cerșetori de pe lângă bisericile și mănăstirile monumente istorice cu renume în spiritualitatea românească, care te trag de poalele hainei, iar dacă nu le dai ceva poți pleca încărcat cu afurisenii să-ți ajungă generații întregi - în concordanță cu importanța instituției pe care o păzesc cu atâta strășnicie. Să vedem numeroșii cerșetori care, după un an de muncă grea, chefuiesc pe Valea Prahovei în haine de gală sau numeroșii oameni ai străzii ce parchează pe scaunele mijloacelor de transport preț de câteva tururi complete de traseu, inseminând zona cu mici făpturi săltărețe etc.
Dar să ne înțelegem, nu este vina acestora că fac aceste lucruri, că sunt ceea ce sunt - unii chiar nu au sau nu știu altă cale să-ți rezolve problemele, ci a comunității care nu găsește soluții viabile pentru binele acestora și al societății și, iată, este chiar vina salariaților obiectivelor, instituțiilor vizate care nu iau atitudine.

Așadar, pe când o grevă a salariaților de la metrou împotriva cerșetorilor sau a salariaților companiilor de salubritate împotriva posesorilor de animale de companie care nu strâng în urma acestora sau a celor care confundă noaptea străzi precum Lipscaniul sau alte străzi din centrul istoric cu latrine publice sau chiar a preoților împotriva cerșetorilor abuzivi.

Irina IOSIP

marți, 15 ianuarie 2019

The 11 th AMATERAS International Annual Paper Art Exhibition



The event is the  part of Sofia Paper Art Fest 2019 - Twice Awarded with European Label 2015-2016  and 2017 - 2018 for Innovations from Brussels Commission.

The AMATERAS Foundation in Sofia, Bulgaria has the pleasure to launch series of international paper art events.

After its successful tenth  editions, showing many paper artists from more than 32 countries, AMATERAS Foundation has pleasure to announce this year’s
exhibition/competition for paper art in 2D and 3D, created by artists from all over the world without restrictions of techniques, styles or materials. 
This exhibition is for middle and big paper works and will be held from 2 of May – 14 May, 2019 at The National Palace of Culture, Sofia, Bulgaria. 
An international jury of selection will award prizes for

Prizes and Awards:

·        Grand Prix AMATERAS              500 Euro and Certificate

·        Award for INNOVATION             Exhibition and Certificate

·        Award for Bulgarian artist            Exhibition and Certificate

·        One Special Certificates for versatility of all 3 entries winner

·        Three Certificates for Honorable Mention     (good/high performance)


Please find the Regulations and Entry Forms as an attachment to this email, or for more information and to download Regulations

Entry Form  directly in Doc format or Pdf written not by hand! This information is for the catalog and returning the works.

dead-line for applications 1 of March 2019

please visit our website: www.amateras.eu

Or contact Daniela Todorova, M.A. at:  paperart@amateras.eu

 
Daniela Todorova MA
www.amateras.eu
www.danyo.amateras.eu
www.stainedglass.amateras.eu
 

luni, 31 decembrie 2018

Arta cu destin neîmplinit...



LOGO - oraș Alba Iulia

Arta cu destin neîmplinit... sau Epopeea contemporană a unor lucrări rămase la sertar

 

  Oare ce ar fi mai onorant pentru Alba Iulia - inima Marii Uniri decât a avea, spre exemplu, o hartă turistică cu însemne emblematice ale istoriei orașului, semnate de renumitul pictor, grafician și artist media Devis Grebu, deopotrivă român și occidental. Biografia artistică a acestuia cuprinde ilustrație de carte și publicații în cele mai renumite ziare și reviste din lume: The New York Times, Washington Post, International Herlald Tribune, Le Monde, Frankfurter Allgemeine Zeitung, Ha’aretz, Wall Street Journal, Time Magazine, Life, Newsweek, US. News & World Report, Boston Globe, L’express, Le Point, V.S.D., La Tribune, Le Figaro, Forbes, Business Week, Playboy, Harper’s, Atlantic Monthly, Think-I.B.M., Sports Illustrated, P.C. Magazine, GEO, Psyhology Today, New York Magazine, Seventeen, Telerama, Jardin des Modes, L’Expansion, Liberation, Le Monde Diplomatique, Cațavencii, Idei în Dialog, Cotidianul și multe, multe altele...

Aici nu mai are nici o relevanță originea evreiască a autorului, botezat și crescut catolic în București, obligat să părăsească țara în anul 1964 al stalinismului comunist, după lipsirea libertății de exprimare,
LOGO - oraș Alba Iulia
excluderea din U.A.P. sub acuzarea de cosmopolitism după ce părintele i-a fost întemnițat pe motive politice inventate, deposedarea familiei de bunuri și, în cele din urmă, de perspective de supraviețuire
fizică și spirituală. Probabil că Devis Grebu a rămas pentru totdeauna un călător în alte lumi occidentale, iubitor al țării natale dar desrădăcinat de o copilărie bogată în experiențe culturale și de o tinerețe promițătoare ca student la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” - București, căruia i-a fost refuzat și după fragila democratizare a României postdecembriste, dreptul de a participa la îmbogățirea culturală a țării, de a se dovedi a fi un fiu recunoscător al patriei, participant la transformarea acesteia dintr-un neant totalitar într-o grădină înfloritoare multiculturală.

Se discută astăzi despre multiculturalism, care însă practicat discreționar și neadecvat realităților
Carte poștală - Una dintre porțile orașului
autohtone, destramă identități, apartenențe și legături de neam și loc, înlocuindu-le cu un preaplin de elemente străine de spiritul și cultura românească. Se rupe o coeziune de secole în sânul națiunii, născută din aceleași simțiri, practici și idealuri. Se înstrăinează vecinătăți care au funcționat în liberă consimțire, implementând idealuri mercantile, străine de nevoile și armonia acestei țări.
Și de ce, oare, îi neglijăm pe marii oameni de știință și de cultură de talie internațională născuți în sânul poporului român, care au părăsit aceste locuri, lipsiți fiind de recunoașterea sau compasiunea conaționalilor lor, nevoiți să-și lase creația altor țări care le-au oferit un cămin primitor și recunoașterea meritată: Constantin Brâncuși, Henry Coandă, Eugen Ionescu ....

Carte poștală - Una dintre porțile orașului
Probabil, că arta, științele, precum și orice alt domeniu al societății se află sub un control politic ce nu înțelege sau nu vrea a înțelege valoarea și puterea creatoare a unui popor, că dezvoltarea unei societăți stă în membrii și elitele acesteia, și nu în conducătorii lor.

Iată, că munca și celebritatea unui artist, dar și efortul financiar public al unei urbe, nu au fost suficiente și nici, cel puțin până acum, considerate a fi suficient de importante și utile pentru promovarea și dezvoltarea unuia dintre orașele cele încărcate de istorie semnificativă și de frumos ale României, Alba Iulia. 
Dar revenind, povestea începe cu un contract semnat pentru un an (octombrie 2014 – octombrie 2015) între Devis Grebu și Primăria Municipiului Alba Iulia, privind elaborarea și predarea, respectiv primirea unui set de 12 opere tematice complexe, necesare promovării turistice a urbei. Colaborarea, prevăzută pentru un timp îndelungat, s-a arătat a fi perfectă, deoarece ambele părți și-au onorat obligațiile și au schimbat mesaje de apreciere, primăria prin reprezentanții săi vis à vis de lucrări, iar autorul vis à vis de aprecierea primită și onorariul achitat, dealtfel destul de consistent. Astfel încât, au fost demarate procedurile de întocmire a celui de al doilea contract privind următorul an de zile, pentru care autorul a trimis în avans primăriei, poate cea mai complexă lucrare – planul cetății, dar care contract nu s-a concretizat în cele din urmă, fără a i se oferi autorului o explicație.  

În cele din urmă, colaborarea, ce părea fructuoasă, a încetat în mod inexplicabil, în urma unor mesaje evazive și din ce în ce mai lapidare, din partea Primăriei.
 Materiale promoționale - Cărți de joc
Nici până în acest moment, Devis Grebu nu a primit un răspuns privind situația creată. Faptul că lucrările nu au fost utilizate prin publicare, a generat o nemulțumire în inima artistului care se simte trădat și consideră că lucrările nu i-au fost îndeajuns de bine apreciate. Totuși, autorul avansează și presupunerea că, probabil, lucrările au constituit baza unei cereri de fonduri europene. Este de menționat că, în acest caz, materializarea scopului propus și plățile sunt sever controlate atât intern cât și din partea CE.

O explicație posibilă, dar mai puțin probabilă, este aceea că nu au mai existat fonduri pentru materializarea proiectului. Spunem mai puțin probabilă, căci dacă ar fost așa, nu era nici o problemă ca autorul să fie informat asupra acestui fapt iar acesta să și înțeleagă situația.

Prin bunăvoința autorului alăturăm imaginile câtorva dintre lucrările întocmite pentru acest contract, care demonstrează că la mijloc nu ar fi posibilă o slabă apreciere a lucrărilor sau interpretări politice dezavantajoase.

Una dintre variantele de imprimare a umbrelelor, cu semnătura autorului
A rămas un mister, de ce o zestre atât de valoroasă pentru urbe, lucrări care au costat zeci de mii de euro, zac în sertarele primăriei - dacă mai sunt încă acolo, de câțiva ani. Nici acum nu este prea târziu a fi utilizate lucrările, deoarece nu conțin informații sau date perisabile într-un fel sau altul.

Studiind o parte dintre lucrările transmise sub contract primăriei, pe deplin acceptate și aprobate de reprezentanții locali, nu am putut găsi elemente care să ofere un motiv politic de refuz al utilizării acestora, nici unul economic, atâta vreme cât desenele au fost predate gata prelucrate pentru tipărire și publicare. Și nici nu au fost invocate astfel de motive.

Un efort important financiar a fost deja făcut și un minim de lucrări ar fi putut fi utilizate, totuși, din anul 2014 până astăzi.

Nu au existat nici motive privind temele și calitatea actului artistic atâta vreme cât este vorba de arta unui artist de talie internațională și nu au fost ridicate niciodată aceste probleme. Autorul poate proba acest lucru prin numeroasele e-mailuri pe care le deține prin care autoritățile confirmă că munca sa era cu adevărat apreciată, în totalitate.

Suntem încă în anul centenar al Marii Uniri și credem că nu va fi, prea curând, un altul mai potrivit, cu șansa ca oficialitățile să ofere un răspuns și o rezolvare privind această situație blurată de lipsa informațiilor și, în curând, uitată de timp.

În cele din urmă, ne întrebăm dacă nici notorietatea autorului, nici calitatea și cantitatea lucrărilor, nici bunăvoința și receptivitatea elogioasă a contractorului – manifestate timp de un an nu sunt suficiente pentru a face un bine urbei, atunci ce mai poate fi?

Dar poate sunt la mijloc și alte motive ale căror chei nu le deținem, dar credem că artistul ar fi fost mândru ca numele său să rămână legat, în memoria publică, de cetatea reunificării, Alba Iulia.

Încheiem cu speranța că autoritățile locale de acum, aceleași cu cele de atunci, vor recunoaște public valoarea și utilitatea lucrărilor, prin publicarea lor, împlinind destinul unor lucrări de artă. 
Irina IOSIP

N.B. 
Toate imaginile au primit amabilul accept al autorului pentru publicare
Selectați cu click imaginile pentru a le vedea la dimensiune mărită

Coperta față - Planul Cetății
Coperta spate - Planul Cetății
Planul desfășurat al Cetății

vineri, 7 decembrie 2018

O expoziție și mai multe talente



O expoziție de pictură care a reunit în spațiul expozițional mai multe talente: Otilia Iliescu - pictor, Cristina Irimia și Tudor Ostafie - actori,  eveniment aflat sub bagheta magică a moderatoarei doamna Ofelia Huțul și a prezentatoarei doamna Cristina Talpan și nu mai puțin sub rigoarea curatorială a doamnelor Anca Dimitriu și Daniela Munteanu.


"Otilia Iliescu... o mare pasionată de cromatică, de pictură... S-a dovedit a fi neîncetat dispusă să experimenteze tehnici preluate din mai multe domenii ale artelor plastice, dintre care pictura în ulei este alegerea ei preferată, utilizând cu predilecție combinația, juxtapunerea sau modularea culorilor.
Fină observatoare a lucrurilor și fenomenelor din natură, dar și a oamenilor de care-i place să se înconjoare, artista imortalizează pe pânză tot ceea ce-i reține atenția, o încânta și-i oferă surse de energie pozitivă.

Lucrările sale de artă, atent puse în valoare prin încadrări originale și expuse încă de pe acum în galerii, o fac vizibilă și foarte apreciată de public.

Particularitățile artei sale îi conferă originalitate iar spontaneitatea tușelor îi impresionează și pe cunoscătorii pretențioși. Compozițiile sale au un farmec aparte, momentele surprinse sunt unice iar efectele scontate - notabile, drept pentru care unele dintre piesele ei "de rezistență" fac parte deja din colecții particulare.

Sensibilitatea deosebită i se dezvăluie în mesajele absconse din picturile care trebuiesc decodificate "cu inimă". O felicităm și îi urăm noi succese!"                                       
prof. dr. Ofelia Huțul, artist plastic
 

marți, 23 octombrie 2018

Amintiri pentru viitor, "Salonul de desen - 2018"



"Salonul de desen - 2018" curatoriat de Prof. univ. dr. Dragoș Pătrașcu, aflat la a V-a ediție, dedicat celebrării Centenarului României moderne, și-a început călătoria internațională la Art Yourself Gallery, din București, printr-o expoziție redusă la un număr minim de lucrări care să-i reprezinte pe toți participanții la expoziție. Spațiul, amplasat în inima Bucureștiului, deși mic, reprezintă un ambient plăcut pentru expuneri de mici dimensiuni, amintind de căminele familiilor interbelice de intelectuali, de grija acestora pentru estetic și confortabil.

Urmează ca expoziția, cu întreagul său tezaur artistic și informațional, să se desfășoare la Accademia di Romania - Roma, sub înaltul patronaj al Institutului Cultural Român.

Dragoș Pătrașcu "Jurnal"
Alături de nume mari ale graficii și picturii românești, precum Felix Aftene, Nicolae Alexi, Anca Boeriu, Ion Atanasiu Delamare, Raluca Ilaria Demetrescu, Dan Erceanu, Dragoș Pătrașcu, Emilia Persu, Florin Pînzariu, mulți având grade universitare, expun tineri studenți sau absolvenți ale instituțiilor de arte, selectați pe criterii de inventivitate și performanță. Precum mărturisește domnul Pătrașcu, unii dintre tinerii admiși în astfel de expoziții, nu pot aprecia la adevărata valoare, extraordinara oportunitate de a fi selectat și a sta pe simeze alături de profesorii lor, aici sau chiar în galerii internaționale. Odată gestul făcut, profesorul nu poate decât să aștepte concretizarea speranțelor de acum în cariera profesională de mai târziu a elevilor săi, care se pierd adesea pe drumuri mai lesnicioase.
Mai mult, încrederea dascălului merge până acolo încât, nu departajează elevii de profesorii lor printr-un curriculum vitae. Un gest nobil în numele unei profesii vocaționale, căreia ar trebui să i se recunoască, precum merită, rolul progresist în slujba culturii și societății românești contemporane. În acest sens, putem atribui aceastei expoziții rolul de album al gândurilor, deciziilor și faptelor din prezent ce pot capacita înțelegerea corectă a fenomenului România de către Occident și prin libera lor circulație și influență pot genera un sens pozitiv viitorului României.

Se regăsesc pe simeze, esențe, sinteze sau studiii tematice în tehnici diverse, de la cele  reproductibile la cele specifice desenului, care țin de "exprimarea unei stări de spirit, a unui sentiment, de expresia unei relații, a unei legăruri, a sondării interiorității, de punerea unei întrebări "Ce înseamnă pentru mine România? Cum este privită România centenară, modernă, contemporană de către diverse generații de artiști...fiind , în același timp, o celebrare a libertății de expresie câștigate cu greu spre sfârșitul acestui istoric centenar" / din prefața catalogului expoziției "Salonul de desen 2018" - Prof. univ. dr. Dragoș Pătrașcu

Radu Carnariu "Ce-mi dorești tu mie, dulce Românie"

Anca Boeriu "Memorie reciclată II"
Adriana Lucaciu "Between Alfa și Omega II"
Andreea Constantin "Ordine și Haos"
Felix Aftene "Meditație"
Ion Atanasiu Delamare "Noi"
Emilia Persu "Eu"
Florin Pînzariu "Frigem tot"

Laura Baiu "Spiritus Vitae"
Nicole Alexi "Spălare"


Irina IOSIP (text și credit foto)