STRIGĂTUL DE AJUTOR AL SAREI
SARA
PLEȘA-POPESCU, născută în 1995, a absolvit Liceul de Muzică și Arte
Plastice "Sigismund Toduță" din Deva, secția Arte Plastice, este
licențiată la Istoria și Teoria Artei din cadrul Universității de Arte
și Design Cluj-Napoca și deține un master în Literatură Comparată la
Universitatea "Babeș-Bolyai" Cluj-Napoca.
Încă
din timpul studiilor, colegii i-au remarcat inteligența, talentul și
posibilitățile multidisciplinare de afirmare. Studiile, practica
artistică și jurnalistică o recomandă pe Sara ca artist plastic,
fotograf, jurnalist, critic de artă, poet și scriitor.
Primul
său volum de poezii, scris direct în limba lui Shakespeare, "Paper Cut.
Poems", ilustrat cu lucrări proprii, a apărut în 2021 la editura
ePublishers (îl mai găsiți încă pe emag.ro, librariadelfin.ro, magazinul-de-carte.ro și amazon.com), ca reacție la un posibil diagnostic de SM (Scleroză
Multiplă) pus atunci. Urmează ca, în lunile următoare, să mai apară un
volum, la Junimea, tot de poezii, dar în limba română.
A
avut prima expoziție personală în liceu, urmată de participări la
numeroase expoziții colective de pictură, desen și fotografie în țară și
străinătate, dintre care, în 2017 și 2015, la "Viziuni plastice", Alba
Iulia, în organizarea Ianza-Art-Inter-Cultura.
Începând cu anul
2017, a redactat articole culturale, cronici și crtică de artă, eseuri,
recenzii literare, lucrări pentru reviste culturale și literare precum
"Tribuna", "Arta", "Steaua" și "Egophobia", dar, din păcate, activitatea în
acest domeniu, ca și în oricare altul, s-a diminuat din ce în ce mai
mult din cauza problemelor de sănătate.
În
13 aprilie 2023, Sara posta pe Facebook: "...Deja încep să uit tot mai des
cuvinte uzuale, cuvintele fiind întotdeauna arma mea cea mai de preț,
uit numere, date și uneori chiar nume ale cunoscuților. O convorbire
telefonică a devenit pentru mine un calvar, nu doar din cauza oboselii
cronice cu care deja mă obișnuisem, ci din cauza lipsei totale de
concentrare, de atenție și de capacitate de memorare a ceea ce mi se
transmite pe cale orală. Totodată, capacitatea mea de exprimare verbală a
scăzut considerabil, motiv pentru care optez cel mai adesea pentru
transmiterea mesajelor în scris. Slăbiciunea musculară este tot acolo,
deși încerc prin anumite exerciții ușoare (încercând să nu traumatizez
nici oasele afectate profund de osteoporoză) să nu las atrofierea să își
spună cuvântul, iar tremorul a recidivat în cele din urmă, în pofida
tratamentului cu levodopamină care părea să își facă efectul. Mă simt
singură și îmi e teamă. Îmi e teamă că într-o zi, nu foarte departe de
acum, mă voi pierde pe mine. Îmi e teamă că într-o zi, cândva în viitor,
îmi va fi dor să îmi mai pot auzi proprii pași.
Sper ca luna ce
vine și internarea în afara țării să îmi fie de folos. Sper din suflet
ca ceva să se schimbe pentru mine și în bine. Ne aflăm în săptămâna
patimilor, dar eu mă aflu de multă vreme în această săptămână, într-o
buclă temporală fără de sfârșit. Acum, poate mai mult ca oricând, am
nevoie de ajutorul vostru. Vă voi ruga să distribuiți masiv, căci orice
donație este absolut vitală și necesară pentru luna ce urmează. Va fi
nevoie de sume importante de bani pe care singură, fără ajutorul vostru,
nu am cum să le strâng. Va fi nevoie, totodată, să încercați să faceți
cât mai cunoscută această postare, acest strigăt de ajutor și poate
chiar întreaga mea poveste. Am nevoie de susținerea voastră. Sper și îmi
doresc din suflet ca într-o bună zi să mă pot revanșa față de voi, iar
tot ajutorul și toată bunătatea voastră să vi se întoarcă înzecit. Vă
mulțumesc și vă doresc Sărbători Fericite!
Cu drag, a voastră Sara."
Ultimul
strigăt de ajutor al Sarei, postat pe Facebook în 01 iulie 2023, ne atrage
atenția asupra unor tragedii văzute și mai ales nevăzute, pe care în
graba și trufia vremurilor noastre nu le conștientizăm ca făcând parte
din viața posibilă a fiecăruia dintre noi.
"Îmi
e greu să încep acest paragraf și recunosc că am stat mult timp să mă
gândesc dacă să vorbesc despre asta sau nu. Probabil mulți ați înțeles
deja că pe lângă bolile grave fizice cu care trebuie să mă confrunt zi
de zi (Lyme cronic, sindrom extrapiramidal, degenerare neuronală,
neutropenie ciclică, fibromialgie, oboseală cronică, probleme cardiace,
colagenoză și sindrom ehlers danlos, osteoporoză avansată, boală
demielinizantă a SNC șa.), mă confrunt și cu depresie. Cu o depresie
extrem de adâncă. Timp de mai bine de două decenii, corpul și creierul
meu au fost într-o continuă stare de fight or flight, în modul de
supraviețuire, cu un cortizol mereu extrem de ridicat și perioade în
care reușeam să rezist doar prin derealizări.
Există
o vorbă care spune că nu te poți vindeca în același loc în care te-ai
îmbolnăvit, iar eu m-am îmbolnăvit acasă. În data de 23 decembrie 2022,
Sara Pleșa Popescu a murit. Ce a rămas acum este doar o epavă, o umbră. A
trebuit să îndur lucruri care multor oameni le sunt străine, iar la un
moment dat, corpul meu a clacat. Noaptea de ajun de Crăciun mi-am
petrecut-o, după cum unii știți deja, la urgențe, alături de un prieten,
același prieten care a stat lângă mine de fiecare dată când am mai
sfârșit acolo. Am ajuns în spital din cauza unor lucruri grave petrecute
acasă. Un episod atât de sumbru care m-a marcat pe vecie. De atunci,
pentru prima dată în 27 de ani, am devenit conștient și premeditat
suicidală. Am căutat un notar unde să îmi fac testamentul și tot atunci
am ales că voi deveni donator de organe. Apoi, am căutat o cazare cu
gândul să îmi iau viața. Știam data și știam cum o voi face. Până
atunci, am petrecut zile întregi, ore întregi plângând în camera mea.
Singurul ajutor primit a fost din partea puținilor prieteni care mi-au
mai rămas alături. Fiecare terapeut și doctor din ultimii ani, neurolog,
psihiatru, reumatolog, mi-a spus același lucru: să plec cât mai repede
de acasă. De cum intram pe ușă, mă întrebau dacă am traume. Ultimul
neurolog s-a uitat peste RMN-ul meu și a întrebat asta fără ca măcar să
mă fi văzut sau cunoscut încă în persoană. Aparent, unele răni sunt atât
de adânci încât devin vizibile și imagistic.
Am amânat acest lucru
în speranța că lucrurile vor fi mai bine. Păreau să meargă în bine. M-am
înșelat. De la începutul anului am devenit nomadă, locuind pe la oameni
pe unde pot, când pot și atât cât pot. Tot atunci am primit un alt
tratament care pe moment a părut să mă ajute. Gândurile suicidale
dispăruseră, iar faptul că schimbasem total mediul și că eram sprijinită
mă ajuta, chiar dacă traumele și șocurile nu încetau să apară. Apoi am
plecat în străinătate, în speranța unui tratament mai bun. De-a lungul
ultimilor ani am schimbat zeci de medicamente, unele dintre ele fiind
postate și pe această pagină. Degeaba. Bolile au avansat. Șocurile
emoționale și stresul aproape continuu au activat tot ce era latent sau
asimptomatic până atunci în mine; mi-au rescris întreg ADN-ul.
Nu
mai am putere să vorbesc, să umblu, să zâmbesc. Astăzi am clacat din
nou. Mâinile îmi tremurau atât de tare încât nu mai puteam ține paharul
cu apă și bea din el, miocloniile îmi zdruncinau tot corpul. Nu mai
vorbeam și inima îmi bătea cu putere. Mă simt distrusă, spartă în mii de
bucăți. Mă simt moartă. În fiecare zi îmi spun că nu poate fi mai rău,
iar a doua zi e mai rău. În fiecare zi îmi spun că viața mea începe de
mâine. Dar ea se apropie de sfârșit tot mai fulgerător."
În
acest ultim mesaj, Sara are încă puterea de a mulțumi pentru orice
ajutor primit sau pe care îl poate primi, material sau imaterial, azi,
mâine sau oricând, dar mai ales acum, deoarece urmează să plece în
Austria pentru stabilirea clară a diagnosticelor și indentificarea unor
tratamente cu efect mai sigur și mai îndelungat.
"Nu aveți idee
cât de recunoscătoare vă sunt pentru tot ce ați făcut și faceți pentru
mine. Când aproape toți cei dragi m-au distrus sau abandonat, voi m-ați
făcut să cred în bunătatea străinilor. Voi m-ați făcut să cred din nou
în bunătatea oamenilor. Iar pentru asta vă mulțumesc."
Precum scrie Sara pe profilul său de Facebook https://www.facebook.com/sara.kuki,
diagnosticul de degenerare neuronală bilaterală i-a fost confirmat deja
și este încă sub semnul întrebării diagnosticul de SLA (Scleroză
Laterală Amiotrofică).
Are boala Lymé cronică, osteoporoză, artrită, boala autoimună
colagenoză și sindrom ehlers danlos, sindrom extrapiramidal, neutropenie
ciclică, boală demielinizantă a SNC (Sistemului Nervos Central),
probleme cardiace, Epstein Barr cronic, probleme tiroidiene,
fibromialgie, chist tarlov.
Printre simptomele enumerate de Sara, se află:
oboseala cronică, extenuarea fizică și psihică, pierderi masive în
greutate, pierderi de memorie - recentă mai ales, dureri articulare,
dureri și arsuri puternice de oase, care nu mai cedează la nimic,
mioclonii, tremor postural și esențial care s-a agravat în ultimele
luni, depresie, slăbiciune în picioare și dezechilibru, parestezii,
dureri neuropate, deficit motor, dezechilibru, sensibilitate crescută la
lumină și erupții cutanate.
Faptul că scrie și ne scrie, însemnă că Sara vrea să lupte în continuare știind că mai are multe de demonstrat sieși și societății, în ciuda tuturor vicisitudinilor care îi îngreunează viața și a bolilor invalidante.
Sara are nevoie de empatie și ajutor moral și material, pentru ca drumul său în viață să nu se întrerupă brusc, să-și poată continua munca cu rezultate cel puțin la fel de frumoase ca până acum și să se poată împlini ca om și profesionist.
Să-i împlinim un viitor frumos Sarei!
IBAN ASOCIAȚIA SARA PLEȘA-POPESCU PENTRU BOALA LYME Banca Transilvania:
RON: RO31BTRLRONCRT0665706801
EUR: RO78BTRLEURCRT0665706801
IBAN cont personal în lei Banca Transilvania: RO67BTRLRONCRT0298191001
Aparținător cont: SARA PLEȘA POPESCU
IBAN Revolut: RO86 BREL 0005 5170 1493 0100
Beneficiar: Sara Pleșa Popescu
revolut.me/sara6vva2
Postări
