miercuri, 30 decembrie 2020

Jovcho Savov, Bulgaria: "Sleep"

 

"Timpul 3", tehnică mixtă, IS&PSAS Ed. 2

 

sâmbătă, 26 decembrie 2020

sâmbătă, 14 noiembrie 2020

miercuri, 11 noiembrie 2020

Estetica banalului - Sec. XVII-XlX

 


Estetica banalului - Sec. XVII - XIX

Moartea artei și a artistului, atât de reclamate începând cu secolul trecut, se prezintă, astăzi, nu ca o posibilitate imediată ci ca o transformate din ceva cunoscut în ceva mai puțin cunoscut.

Astfel, în evoluția transformărilor care s-au accelerat și manifestat mai pregnant în perioada postmodernă și continuă a marca lumea artei, se poate înscrie și estetica banalului.

Traversând secole, arta a căutat să se adapteze condițiilor sociale, economice, politice și tehnologice ale timpului, adoptând teme, medii, tehnici, stiluri diverse.

Roland Freart de Cambray semnala încă din 1662 o „decădere” a picturii, iar Tzvetan Todorov remarcă invazia cotidianului în pictura olandeză în jurului anului 1650, situație care aduce în atenție diversele ocupații meșteșugărești și activități casnice. În pictura olandeză sunt abordate subiecte privind îndeletnicirile profane ale personajelor biblice, aluzii la dogme creștine și mitologice și, mai târziu, apar personaje obișnuite îndeletnicindu-se cu ocupațiile casnice sau obișnuite din viața de zi cu zi, scene de depravare colectivă etc. (Rembrandt van Rijn - „Femeie bătrână citind”, Frans van Mieris - „Scenă de han”, Jan Steen - „Păcatele luxului” etc.). Se caută frumusețea în tot ceea ce este finit și particular, scopul artistului nemai fiind educația (religioasă, etică, istorică, prin scene și personaje biblice, mitologice, istorice care promovau sensurile profunde și extraordinarul, excelența) ci „o glorificare a lumii vizibile și a realului pe care îl percepem în mod nemijlocit”1.

Se operează selecții și decupaje din realitate, se fac combinații și restructurări ale compoziției, prelucrate în atelier, după criterii estetice, urmărind armoniile cromatice. În cele din urmă, se poate spune că pictura a suferit o transfigurare a banalului prin atribuirea detaliului o importanță echivalentă cu cea a ansamblului, până la eliminarea distincției dintre cele două și importanța ce se dă vieții cotidiene și frumuseții personajelor – proprie maeștrilor Renașterii (estetice și etice), într-o interpretare „între real și ideal, frapant primul, discret al doilea, dar cu rol decisiv în transfigurarea obținută de olandezi în condițiile aparentei supremații a cotidianului ți domesticului în tablourile lor”2.

Rembrandt van Rijn
Jean-Francois Millet

Simbolistica proprie renașterii, cu semnificație precisă, obligatorie pentru înțelegerea mesajului, accesibilă ca înțeles unor categorii privilegiate este înlocuită, în pictura olandeză, cu alegorii ce fac trimitere la banalul cotidian.

Senzația de mister menționată de Tzvetnan Todorov3, ca fiind specifică lucrărilor olandezilor până la sfârșitul secolului al XVII-lea -dată printre altele de ecleraj, care scoate în evidență numai o parte a scenei, restul rămânând în umbră, zone de sugerare a unui alt tărâm plin de mister- dispare către sfârșitul secolului, artiștii menținându-și, însă, atenția spre cotidian și tehnica artistică.

În secolele al XVIII-lea și al al XIX-lea, în plină perioadă de transformări sociale, istorice, politice și tehnologice, artiștii vremii și în special barbizonienii au pus în lumină un realism transfigurat, ce glorifică omul obișnuit și munca lui, alăturând uneori și un sens social lucrărilor lor, precum Jean-François Millet -„Culegătoarele” (1848). 

Irina IOSIP





1     D. N. Zaharia, Estetica Postmodernă, ed. a II-a, Iași, 2008, p. 239
2     Idem
3     D. N. Zaharia, op. cit.,  apud Tzvetnan Todorov, Éloge du quotidien, Essei sur peinture du XVII-e siėcle, Adam Biro, Paris, 1998

marți, 20 octombrie 2020

Descoperirea unor detalii uimitoare ale picturii lui Giotto

 

 Pictura lui Giotto, din Capela Peruzzi a bisericii Santa Croce din Florenţa, și-a revelat acevărata splendoare și au putut fi văzute detalii originale ascunse ochiului liber de secole, atunci când, utilizând raze ultraviolete, restauratorii au demarat proiectul de restaurare a lucrării.

Mai mult de doisprezece restauratori şi cercetători au demarat un proiect ambiţios de diagnosticare neinvazivă a stării celor 170mp pictaţi aici de Giotto, în jurul anului 1320. Scopul demersului fiind restaurarea pe viitor a capelei. Dar, utilizând lumina violetă, au făcut o descoperire uluitoare:  detalii uimitoare, invizibile cu ochiul liber de secole întregi.

Sub această lumină, scenele redevin tridimensionale și se pot vedea efecte de clar-obscur și se pot observa corpurile de sub veşminte.

Se crede că tocmai această pictură din capela Peruzzi a avut o influenţă decisivă asupra lui Michelangello, care, născut cu 140 de ani mai târziu a pictat Capela Sixtină.

Un șir de evenimente nefericite au distrus parțial pictura originală. Capela a fost restaurată în anii 1700 de familia de nobili Peruzzi, care a comandat acoperirea pereţilor cu alb, peste pictura existentă, cu scopul redecorării. În plus, restaurarea din 1840, prin utilizarea tehnicilor timpului (solvenţi duri şi materiale abrazive), a produs tocirea suprafeţei pictate şi omogenizarea picturilor. În secolul 19, au fost repictate zonele distruse şi a fost adăugată culoare pentru a pune în evidenţă ceea ce nu mai era vizibil din fond. În 1958, restaurarea a înlăturat ceea ce s-a adăugat în secolul precedent, păstrând numai părţile originale ale picturii lui Giotto și este ceea ce vede vizitatorul de azi cu ochiul liber.

Parte datorită timpului dar şi restaurărilor succesive, pictura a fost compromisă şi nu-şi mai poate arăta frumuseţea originală și detaliile luxuriante. Imaginea a rămas fără viaţă, palidă şi plată, pentru todeauana.

Lumina ultravioletă poate pune în evidenţă detaliile uimitoare, dar, din păcate, pictura se poate distruge şi mai mult la o expunere îndelungată.

Singura soluţie pentru publicul larg, ar fi maparea sub lumină ultravioletă a întregii capele şi, cu ajutorul softurilor, asamblarea într-o imagine virtuală accesibilă publicului.

 
Irina IOSIP
 

vineri, 16 octombrie 2020

CLIPa DE POEZIE

 

Comunicat de presă, 16 octombrie 2020

Asociația culturală Energizart a demarat Campania CLIPa DE POEZIE la începutul lunii octombrie 2020. CLIPa DE POEZIE este un proiect cultural de promovare a poeziei românești contemporane ce-și propune explorarea sufletului uman printr-un limbaj cinematografic ușor accesibil publicului, cu scopul declarat de a provoca EMOȚIE! Momentele poetice au la bază poezii atent alese și sunt realizate de o echipă de artiști profesioniști din domeniul artelor vizuale, cinematografice și multimedia.

Campania CLIPa DE POEZIE își propune să aducă o CLIPĂ DE LINIȘTE, un strop de EMOȚIE și de CONTEMPLARE a vieții, a sufletului și a spiritului uman. Vremurile complicate pe care le traversăm la nivel mondial ne-au forțat să ne întrebăm din ce în ce mai profund: Cine suntem? Ce ne definește cu adevărat și cum ne raportăm la cei dragi? O reîntoarcere la noi înșine atât de necesară!

Cea mai mare provocare a campaniei este popularizarea în rândul publicului iubitor de frumos creații ale unor poeți contemporani deja consacrați în lumea literară, dar și texte scrise de tineri aflați la început de drum și care astfel își vor face debutul pe scena poeziei românești.

Primul clip al campaniei lansat pe pagina de facebook Clipa de Poezie este Poem de iubire” de Liliana Kaltakis în interpretarea actriței Teodora Daiana Păcurar. La începutul lunii noiembrie, va fi lansat al doilea clip al campaniei: „Poem” de Doina Ioanid în interpretarea actriței Gabriela Hamzescu.

Echipa artistică și de producție este formată din: Daniel Iordan (concept și regie), Eugenia Cârciova (make-up artist; graphic designer), Andrei Budău si Teona Irina Giugariu (imagine), Mihai Marin (montaj și sunet). Cu mulțumiri Teatrului de Magie – Andrei Teașcă pentru sprijinul acordat în organizarea filmărilor. Manager de proiect: Gabriela Hamzescu

CLIPa DE POEZIE este un proiect independent care nu a beneficiat de nicio finanțare publică sau privată. Întreaga echipă și-a pus în slujba artei întregul talent și s-a implicat cu maxim profesionalism în realizarea clipurilor. Ne dorim să aducem în lumina reflectoarelor creații deosebite ale poeților români contemporani și să-i provocăm pe tinerii adolescenți să se apropie cât mai mult de această zonă specială a artei, să simtă și să înțeleagă mai bine emoția din spatele versului și chiar să le inspire propriile creații.

Vă invităm să ne urmariți pe pagina noastră de facebook https://www.facebook.com/clipapoezie și pe canalul de youtube. unde vom posta ulterior si variantele cu subtitrare in engleza: https://www.youtube.com/channel/UChyCiXwFIQtrLOJLFB6nSKg/


joi, 1 octombrie 2020

ARTE si SOCIETATE, o nouă revistă culturală independentă

 

COMUNICAT DE PRESĂ



    ARTE și SOCIETATE, o nouă revistă culturală independentă, apare ca manifest cultural în vremuri atinse de pandemii politice, economice, sociale și psihologice ce provoacă rupturi profunde în cadrul societății, spargerea unității identitare, sociale și a nucleului familiei.
 
    Ca urmare a efortului îndelungat aplecat spre reflecție și analiză al unui colectiv redacțional restrâns la care se adaugă un număr în creștere de colaboratori entuziaști, revista apare semestrial, în format digital și cuprinde studii, eseuri, foto-jurnale, opinii critice asupra artelor contemporane românești și internaționale, interviuri, portofolii de artiști, note despre evenimente culturale cu impact în societate precum și opinii vizând domeniul de interes sau creații artistice individuale.

    Revista se dorește a fi echilibrată, oferind posibilitatea autorilor și intervievaților să-și exprime liber opiniile și ideile dar și generatoare și unificatoare de energii creatoare, firele nevăzute din țesătura imaterială necesară într-o societate sănătoasă.

    Redacția crede în puterea legăturilor tradiționale culturale și spirituale în cadrul societății și în unitatea de cuget și simțire a membrilor acesteia, în contradicție cu spațiul uniform "igienizat" la nivel global, în care se modifică inclusiv istoria, cultura și arta, constituite în timp de popoare sau comunități.

    Considerând că lumea nu se îndreaptă, astăzi, neapărat spre bine, etic sau moral, membrii redacției speră în puterea binelui general și a artelor ca factor de progres care nu implică neapărat confort ci eliberarea energiilor creatoare spre reevaluare, confruntare, și, în fine, spre recalibrarea societății la valorile umane și sociale superioare echilibrate prin etică și moralitate.

    ARTE și SOCIETATE provoacă, așadar, la un schimb de opinii și idei, având permanent în obiectiv decența, respectul și atitudinea culturală în tratarea tuturor subiectelor din paginile sale.


Irina IOSIP
redactor-șef
ARTE și SOCIETATE
adresa redacției: artesisocietate@gmail.com
https://artesisocietate.weebly.com/


duminică, 20 septembrie 2020

CALL FOR: SpallArt Prize Salzburg 2021


The Salzburger Kunstverein now announces the call for the 2021 SpallArt Prize Salzburg. This is an international award for excellence in contemporary photography. The inaugural winner in 2019 was Pierre Descamps (France/Germany), the winner in 2020 is Luise Schröder (Germany) .

Sponsored by SpallArt, the SpallArt Prize Salzburg consists of a EUR 4,000 prize, a residency and solo exhibition at the Salzburger Kunstverein.

Applicants must be practising artists who work with photography and who have a significant professional practise (ie. exhibitions in contemporary art institutions). Applications must be accompanied by a recommendation from a recognized art professional (professors, artists, art critics or curators / directors of museums, galleries, Kunstvereine, or other public art institutions). A one page recommendation form may be found here.

Applications without recommendations will not be reviewed. 

Deadline for submissions: November 15th 2020, midnight Central European Time, 2020. Late applications will not be reviewed. Only the successful candidate will be contacted. The decision of the jury is final.

Applications (in German or English) should take the form of a single word or pdf document (please do not send multiple documents nor exceed the below criteria) by email to info@salzburger-kunstverein.at (subject line: SpallArt Prize Salzburg 2021) in the following format:

1. One page cover letter with contact details and any short description of artwork
2. Two page CV listing exhibitions
3. Portfolio: Up to five pages of images of recent work. 1 or 2 photos per page recommended. Titles, medium, dates included. Choose your best work. A sample page is available here.
4. Completed recommendation form (may be sent separately by either party, and does not need to be combined into a single document as above material)  

Application deadline: November 15, 2020

Hours: Tuesday–Sunday 12–7pm

T +43 662 8422940
F +43 662 84229422

office@salzburger-kunstverein.at
 

By Post:
SpallArt Prize Salzburg 2021
Salzburger Kunstverein
Hellbrunnerstrasse 3
5020 Salzburg
Austria

Queries may be directed to the addresses above. Please note that materials will not be returned. Please do not send original materials, DVDs, CDs or .mov files. Only word or pdf documents or printed materials will be reviewed. Please use the available Recommendation Form.

A limited edition of an agreed photograph will be provided to the Salzburger Kunstverein by the successful artist (costs borne by the SKV).

More info: www.salzburger-kunstverein.a

joi, 10 septembrie 2020

Adevăratele culori ale artei lui Pierre-Auguste Renoir

 

Adevăratele culori ale artei lui Pierre-Auguste Renoir au fost relevate de către Institutul de Ară Chicago, prin Expoziția "Gallery 226" ce a avut loc în 2014.

Tabloul reprezentând-o pe Madame Léon Clapisson, Valentina, soția unuia dintre contractorii bogați ai lui Pierre-Auguste Renoir, fiind supus restaurării, a dezvăluit un fapt surprinzător, care a suscitat în mod deosebit interesul restauratorilor și oamenilor de știință.
 
 La începutul lucrărilor, după îndepărtarea ramei, pe latura stângă și în partea de sus a lucrării, zone acoperite până atunci de încadrament, au fost descoperite nuanțe de violet-roșu, mult mai vibrante decât în zonele adiacente ale fundalului, care au fost expuse la lumină de-a lungul timpului. Acest lucru a relevat culoarea inițială a fondului de bază al lucrării, așa cum a fost realizat de către de autor, în 1883, la momentul execuției lucrării.

Descoperirea a adus o importantă modificare în percepția operei lui Renoir și a pus sub semnul întrebării restaurările de până atunci, care, probabil, nu au fost conforme cu pictura, așa cum a fost gândită și realizată de autor.

Zonele respective, neexpuse la lumină, și-au păstrat prospețimea culorilor în timp. Renoir a lucrat fondul portretului utilizând culorile roșu-scarlet și roșu-purpuriu în general obținute din carmin, un pigment roșu strălucitor, care, deși luminos și frumos în timpul lucrului, este foarte sensibil la lumină, culoarea pălind cu trecerea timpului. Deși pictorii cunosc acest lucru, până acum nu s-a luat în considerare această posibilitate la restaurarea și conservarea lucrărilor.

Departamentul de conservare al institutului, înarmat cu unelte avansate precum nanotehnologia, laserul și programe specializate de procesare a imaginii, a putut reda, în toată splendoarea lor, culorile inițiale, într-o reconstituire digitală la dimensiunile originalului.

Astfel, originalul și reproducerea, au stat împreună pe simeze, oferind posibilitatea vizitatorului să aprecieze deosebirile care, deși dramatice în ceea ce privește luminozitatea și culorile, nu micșorează în nici un fel frumusețea și valoarea lucrărilor așa cum sunt ele astăzi.

Lucrarea originală a fost prezentată într-o cutie transparentă, astfel încât a putut fi văzută complet, de jur împrejur, și apreciate pe viu daunele provocate în timp de lumină.

Acest mod de expunere a oermis aprecierea muncii de restaurare care, de obicei se desfășoară în laborator, departe de ochiul publicului dar care, de acestă dată, a adus informații de o importanță covârșitoare în analiza și aprecierea lucrărilor lui Renoir și poate chiar a impresionismului în general, care a utilizat, cu cea mai mare măiestrie și frecvență aceste culori.

N.B.

Inițial, Renoir a realizat o primă variantă cu Valentina bându-și ceaiul pe fundalul roz al gradinii casei, dar nici autorul și nici Léon Clapisson nu au fost mulțumiți de rezultat. În cel de-al doilea portret, Valentine pozează în haine de dimineață, stând pe un scaun în interior. De această dată, în fundalul de concepție abstractă își au corespondent roșul părului ei, albastrul rochiei și galbenul mănușilor.

După expoziția de la Chicago din 1893, „ World's Columbian Exposition” pictura impresionistă a intrat în atenția colectorilor locali, iar Martin A.Ryerson a început să cumpere și să caute lucrări semnate de impresioniști, dar mai ales de Claude Monet.
Colecția Mr. and Mrs. Martin A. Ryerson a Institutului de Artă din Chicago, din care face parte și această lucrare, a fost constituită prin donații succesive între anii 1933-1938.
 
Irina IOSIP



vineri, 28 august 2020

CALL FOR

 


 



TRIENALA INTERNAȚIONALĂ DE ARTĂ TEXTILĂ – “TEXPOART –DECEMBER 2020” - EDIȚIA A V-A

ÎNSCRIEREA LA EXPOZIȚIE SE VA FACE ONLINE ÎN PERIOADA 1 IULIE – 10 OCTOMBRIE 2020 PE ADRESA PERSOANEI DE CONTACT MIRUNA HAȘEGAN, MAIL: miruha57@gmail.com

UNIUNEA ARTIŞTILOR PLASTICI DIN ROMÂNIA – FILIALA IAŞI ȘI UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE „GEORGE ENESCU” IAȘI AU PLĂCEREA DE A VĂ INVITA SĂ PARTICIPAȚI LA TRIENALA INTERNAȚIONALĂ DE ARTĂ TEXTILĂ – “TEXPOART – DECEMBER 2020” - EDIȚIA A V-A

ÎNSCRIEREA LA EXPOZIȚIE SE VA FACE ONLINE ÎN PERIOADA 1 IULIE – 10 OCTOMBRIE 2020 PE ADRESA PERSOANEI DE CONTACT MIRUNA HAȘEGAN, MAIL: miruha57@gmail.com

DESFĂȘURAREA EXPOZIȚIEI ÎN PERIOADA 01 – 20 DECEMBRIE 2020 LA GALERIILE DE ARTĂ „VICTORIA” ȘI „THEODOR PALLADY”.


Alte INFO: Trienala de Artă Textilă PENTRU TOATE INFORMAȚIILE SUPLIMENTARE.
https://www.arteiasi.ro/texpoart/
https://www.facebook.com/Texpoart/posts/730359757454782

 

Expoziții și vernisaje septembrie - octombrie 2020





marți, 28 iulie 2020

CALL FOR: OKANAGAN PRINT TRIENNIAL - 2021, Canada






    Launched in 2009 at the Vernon Public Art Gallery, the Okanagan Print Triennial will once again take place in the spring of 2021 at the Vernon Public Art Gallery. The brainchild of Kelowna-based printmaker Briar Craig, and supported by the Kelowna Art Gallery, the University of British Columbia, and Vernon Public Art Gallery, this exhibition is an open, juried show dedicated to showcasing the creative forays made with printmaking in Canada and beyond. The winner of each Triennial is given a solo show at the gallery not hosting the show the third year following. The curators look forward to installing and unveiling the works of printmakers of all stripes, and then to engaging with our local public’s in discussion and exchange about this fascinating aspect of contemporary art practice.

Closing date for submissions for OPT 2021, will be October 2, 2020.

All the info: http://www.okanaganprinttriennial.com/?fbclid=IwAR30PfSfrgOdqYLU09KBLwn5aBdi17rzrhb1px5I9PH4gBMr153v67EJShk

marți, 21 iulie 2020

Tehnici inovative la Muzeul Van Gogh din Amsterdam: „Relievos” și „Reliefography”,

 

Muzeul Van Gogh din Amsterdam, în colaborare cu Fujifilm, a dezvoltat o tehnica nouă pentru producerea de reproduceri tridimensionale având în obiectiv cinci capodopere ale lui Van Gogh. Colecția astfel realizată, purtând numele de „Relievos”, cuprinde copii fidele după lucrările: „Floare de migdal” (1890), „Floarea-soarelui” (1889), „Recolta” (1888), „Wheatfield în furtună” (1890) și „Boulevardul Clichy” (1887). Pentru prima oară cele cinci copii vor fi expuse la Galeria de Harbour în HongKong din 16 iulie până în 4 august 2013. 

  Veniturile realizate prin expunerea sau vânzarea copiilor sunt destinate realizării planurilor de renovare a noii aripi - cu cea de a doua intrare a Muzeului, întreținerea muzeului și menținerea calității colecției acestuia pe termen lung.

Tehnica nou creată ce utilizează tehnologii de vârf în scanarea 3D și printarea de înaltă rezoluție, a primit numele de „Reliefography”. Sunt reproduse atât fața lucrării cât și dosul ei, iar rezultatul este pus în ramă. Experții de la Fujifilm și de la Muzeul Van Gogh au monitorizat îndeaproape procesul de producție, efectuând controale de calitate extrem de riguroase. Dimensiunea, culoarea, luminozitatea și textura lucrărilor au fost reproduse cu mare precizie iar rezultatul final a fost aprobat de către un curator al muzeului.

Asfel, muzeul are în vedere că de acum o nouă generație de replici de excepțională calitate va fi produsă și va circula în lumea largă în beneficiul educației culturale și accesibilității la opera de artă. Se deschid și alte perspective, printre care și utilizarea de reproduceri pentru a fi „văzute” și de orbi sau de cei cu deficiențe de vedere.

Simbioza dintre tehnologia de vârf și creație - în general, este firească și în sensul evoluției și tehnologizării societății actuale, dar se nasc acum cel puțin două întrebări esențiale privind reproducerile - în general: „Însăși producția și nivelul cantitativ al acesteia nu va afecta atitudinea față de original și de măiestria și munca artistului ?” și „Câtă vreme se va păstra calitatea reproducerilor (chiar și de acest tip) având în vedere accesul la tehnologie al prea multor interesați în a le produce?”

Nu trebuie să uităm că reproducerea, sub orice formă ar fi ea, reprezentă o consistentă sursă de venit pentru aparținătorii lucrărilor, fie ei instituții sau persoane. Așadar, cine, de ce și cum intervine în forță pe piața de artă? Ce pare a fi un avantaj se poate întoarce împotriva noastră.

Este în firea lucrurilor să se apeleze la tehnologia timpulrului. Dar, ca orice consum exagerat, acesta creează dependență. Recent, România a fost împânzită de filme și imagini 3D ale lucrărilor unor mari maeștrii. Sigur că la prețul intrării la un muzeu local lumea se paote alfabetiza și familiariza cu marile oepere de artă. Dar însăși această tehnologie induce ideea de inutilitate a obiectului original. Memoria vizitatotorului va reține accesul lesnicios la imagine și nu la opera de artă, în condițiile în care vederea umană înregistrează altfel obiectul în realitate, atunci când este înconjurat de lumina naturală sau aproape naturală.Văzul percepe volume, striații, imperfecțiuni, lumini și umbre varuiabile funcție de direcția, intersitatea și culoarea luminii, chiar de simpla mișcare a respirației. Percepția obiectului real va angrena și alte simțuri, care înlănțuite, creează imaginea reală, completă a corpului lucrării, așa cum este el, un produs imperfect al minții și mâinii umane și perceput de fiecare altfel.

Irina IOSIP


marți, 14 iulie 2020

Oniricul în suprarealism


„Un Chien Andalou” (1929) - secvență din film
   

„ ...Filmul nostru a năruit într-o singură zi zece ani de avangardism postbelic pseudo-intelectual. Acest lucru respingător numit artă abstractă ne-a căzut la picioare, rănit de moarte, fără să se mai poată ridica vreodată după ce a văzut ochiul unei fete tăiat de lamă (...) Nu mai era loc în Europa pentru micuțele romburi maniacale ale lui Monsieur Mondrian”1

Salvador Dali


Cu rădăcini în mișcarea Dada (1916 - 1924), născută în anii de început ai primului război mondial, într-o perioadă a contrastelor și contestărilor sociale, politice și culturale, Suprarealismul (1924-) preia unele dintre cele mai exacerbate idei: automatismele psihice implicând hazardul și neprevăzutul și manifestări precum: destructurarea și distrugerea, scandalul, violența, deriziunea, subversiunea, ilogica, ludicul, condamnarea constrângerilor morale și materiale și proclamarea independenței artistului și exprimarea spontană. Precaritatea socială și individuală creată de ororile războiului oferă un impuls suplimentar mișcării artistice pentru retragerea în oniric și sondarea profunzimilor minții umane, a inconștientului2 - forma cea mai neconștientizată și profundă a minții umane, în care sălășuiesc reprezentările refulate conform teoriei lui Sigmund Freud (în vogă în lumea intelectualilor timpului) și „dorințele, ideile, imaginile asociate lor și inaccesibile direct conștiinței”3 - de care omul nu-și dă seama și pe care le accesează involuntar, automat, instinctiv. Din literatura de specialitate, se reține că inconștientul este structurat ca un limbaj, sub o formă discontinuă, intermitentă temporal, în care subiectul enunțării se întrevede în spațiul unei clipe4. În contextul definirii termenului se reține și faptul că dorințele inconștiente sunt independente și subzistă una lângă alta, fără o legătură sintactică: gândurile visului nu pot figura articulațiile logice și visul excelează în a reuni contrariile și în a le reprezenta printr-un singur obiect”5, astfel că nu se poate ști dacă este negativ sau pozitiv conținutul unui gând al visului.6 Visul, ca reprezentare a inconștientului, fiind o remodelare aleatoare a amintirilor destructurate narativ și temporal și situat în profunzimile interioare ale minții umane este investit cu un mister care a incitat și a menținut interesul multor generații de artiști din varii perioade ale istoriei artelor. Suprarealismul are și în contemporaneitate reprezentanți și evenimente organizate regulat pe mapamond.

După ce a fost fondat de scriitorul și poetul André Breton (1896 - 1966) prin „Manifeste du surréalisme” (1924), Suprarealismul a avut statut oficial, sediul la Paris și membrii de marcă precum: Marcel Duchamp, Marx Ernst, Man Ray, René Magritte, Salvador Dali, André Masson și Joan Miró. Fructificând moștenirea Dada, Suprarealismul speculează automatismele psihice, revelația necondiționată a refulatului și libertatea suverană conducând cumva anarhic spre o cunoaștere a ceea ce nu poate fi cunoscut ci întrezărit și nicidecum analizat pe baze logice, structurate și programate (sau poate fi cunoscut prea puțin) și o revelare a dorințelor impulsionare, a obscurului, a impudicului, a șocantului și a imoralului. Sunt vizate și atacate convențiile sociale, politica și religia și, în general, ordinea și logica lucrurilor. Scandalul este și manifestare și scop pentru captarea atenției și șocarea publicului. Prin artă se exprimă ceea ce zace ascuns în inconștient, forma cea mai ascunsă a conștientului asimilat așa-numitului „pur automatism psihic”7. Ideile și imaginile se asociază firesc, fără logică, preconcepții, structură și plan gândit. Absurdul, iraționalul și ludicul sunt cu precădere revendicate în toate formele de artă suprarealistă.

Contrar manifestărilor ce provin dintr-o libertate declarat nelimitată a artistului (morală, materială și formală), se remarcă o anume rigiditate în organizarea mișcării, care are o orientare partinică de stânga și o intoleranță la nerespectarea regulilor și a direcției definite prin cele două manifeste, din 1924 și 1928 (Salvador Dali a fost exclus în 1934 pe motiv de altă afiliere politică și refuzul condamnării regimului lui Franco).

Cinematografia avangardistă a anilor '20 a inclus multe curente și școli de inspirație dadaistă și suprarealistă, dificil de clasificat și diferențiat, care au căutat o exprimare cât mai diferită una de cealaltă, constituindu-se într-o clasificare globală denumită filmul experimental sau underground sau experimental sau subversiv. Ca subspecii ale acestei clasificări se pot distinge filmele suprarealiste (Salvador Dali și Luis Buñuel, „Un Chien Andalou” - 1929; Ferdinand Léger, Man Ray și Dudley Murphy, „Ballet Mécanique” -1924), cele abstracte (Man Ray, „Return to Reason” - 1923; Ralph Steiner, „H2O - 1928), simfonia orașului (Boris Jkaufman, „Man with a Movie Camera” - 1929), filmele structurale (Ernie Gehr, „Serene Velocity” - 1970; Michael Snow, „Wavelength” - 1967) și filmele de compilație (Bruce Conner, „A Movie” - 1958).8 Toate acestea au în comun câteva caracteristici: stabilesc asocieri vizuale, asociază sunete și imagini în scop ironic, explorează calitățile estetice ale mediului, abordează în scop provocator teme sociale, politice, religioase și culturale, au legătură cu anumite aspecte ale realității, utilizează metafora și tehnici precum supraimprimarea, editarea rapidă, zgârierea și pictarea peliculei, sunetul nesincronizat, viteza diferită de filmare (încet, repede) și procedee precum înainte, înapoi și invers.9

Filmul suprarealist urmează două tendințe, conform lui Michael S. Bell citat de Ligia Smarandache: care reunește adepții automatismului (dicté-ul de inspirație jungiană) ce sunt mai puțin analitici, urmează sentimentul și nu consideră imaginile inconștientului ca având semnificație și suprarealiștii veristici, care consideră automatismul un mod de a aduce la suprafață imagini inconștiente ce pot fi analizate, încadrabile într-o anume spiritualitate „abstractă”. Veristicii adoptă o „artă academică reprezentațională”, care explorează lumea interioară subiectivă în defavoarea celei exterioare obiective.10 Printre reprezentanții acestei din urmă grupări se află Dali, Chirico și Magritte. 

Irina IOSIP



1 Laura Thomson, Suprarealiștii, Simina Lazăr (trad.), Ed. Vellant, București, 2008, p.30; N.A.: se referă la „Un Chien Andalou” (1929)
2 ***, Marele dicționar al PSIHOLOGIEI, Ed. Trei, 2006, traducere , Aliza Ardeleanu & all, după Larouse – Grand Dictionaire de la Psychologie, Ed. Larousse, Paris, 1999; teoria (postulatul) inconștientului constituie ipoteza fundamentală a psihanalizei; Freud diferențiază în „Interpretarea viselor” inconștientul de preconștient și de conștient, referitor la conceptul de conștiință; „funcția psihică a atenției permite constituirea uni sistem de repere care este depozitat în memorie, al cărei sediu este preconștientul, deoarece memoria și conștiința se exclud”; inconștientul se suprapune parțial Eului și Supraeului; conform lui Lacan (teoriile mai recente), elementele inconștientului sunt „reprezentanți pulsionali care se supun mecanismelor proceselor primare, p. 253 – 256
3 ***, Dicționarul explicativ al limbii române, publicat de Academia Română, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2016, p. 546
***, Marele..., op. cit. , p. 581-583
Idem
Idem
***, Arta suprarealistă, Ed. NOI, trad. Luciana Moise, Colecția Enciclopedia Vizuală a artei, București, 2009
Maria Pramaggiore & Tom Wallis, Film, A critical introduction, Ed. Laurence King Publishing, London, 2008, p. 303-304
Idem
10  Ligia Smarandache, Experimentul în film, video și televiziune, o privire istorică, Ed. Presa Universitară Clujană, Cluj, 2018, p. 49

 

luni, 15 iunie 2020

Onda Shizuko la Muzeul Colecțiilor de Artă

 

    
 
Muzeul Colecțiilor de Artă din București adăpostește o expoziție permanentă, exotică în contextul colecțiilor sale, de proveniență românească - certificate ca fiind de mare valoare și reprezentare națională și internațională.

Onda Shizuko (n. 1936, Tokio): Colecția, relativ nouă comparativ cu celelalte, apare ca o insulă de prospețime și culoare pură, având un grad inalt de modernitate. Tehnica, materialele utilizate și viziunea artistei stau mărturie.

"Compoziție cu portret și ou" (detaliu)

Donatoarea și autoarea lucrărilor, este sculptorița japoneză Onda Shizuko, deținătoare a unor premii importante precum: 1974 - Monaco Empire Contemporary Art International Award, 30th Anniversary Award and Showa Association Award 1976 Niki Exhibition, 1985 - 39th Niki Exhibition Minister of Education Award, 1998 - Romania 80th anniversary Achievement Award, France Lyon Museum of Art Award.

Colecții ale artistei mai sunt expuse la Sao Paulo Museum of Modern Art (National) Mexico și National Museum of Modern Art Monaco.

Sculpturile executate în plexiglas multicolor au uneori aliura unor instalații, căci obiecte și imagini stau suspendate în materia transparentă, oferind, la privirea de jur împrejur detalii și indicii noi.
Irina IOSIP



1. "Compoziție cu nud de femeie și motocicletă" (detaliu); 2. "Hiroșima" (detaliu); 3. "Compoziție cu portret și ou" (detaliu)
 
Notă (info.): Muzeul Colecțiilor de Artă
Muzeul readuce la viaţă perioada interbelică, o perioadă în care se conturează şi se impun renumite colecţii precum cele ale lui Iosif N. Dona, Garabet Avachian, Alexandra şi Barbu Slătineanu, Marcu Beza, Béatrice şi Hrandt Avakian ş.a. Selecţia pieselor stă mărturie nu doar pentru gustul diferiţilor colecţionari, ci şi pentru mijloacele materiale de care dispuneau.
Atenţia multora dintre ei se orientează, în mod explicabil, spre valorile locale confirmate, clasicizate, precum Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu dar şi spre artiştii ajunşi acum la maturitate artistică: Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Lucian Grigorescu, Iosif Iser, Camil Ressu, Francisc Şirato, Alexandru Ciucurencu, Dimitrie Ghiaţă. Colecţionarii îşi îndreaptă atenţia şi spre lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă de provenienţă occidentală sau orientală. Anumite colecţii se remarcă prin tematica foarte clar definită (colecţia Simu – artă românească şi franceză, colecţia Slătineanu – artă populară, colecţia Béatrice şi Hrandt Avakian – artă decorativă şi orientală, colecţia Marcu Beza – arta Orientului Apropiat), în timp ce altele au un caracter monografic (colecţia Iosif Iser, colecţia Corneliu Baba, colecţia Lucia Demetriade Bălăcescu).
Inedit, între lucrările colecției Radu Ionescu se distinge și reprezentarea unor crini imperiali superbi realizată de Regina Maria a României.

luni, 1 iunie 2020

Bobo Pernecky, Slovacia: "Human being"

 

Fără titlu, culori de apă, 21x29,7, IS&PSAS Ed. 2

 

luni, 25 mai 2020

Condiția artei și a artiștilor contemporani

 

Condiția artei și a artiștilor contemporani



Arta postmodernă creează numeroase controverse în rândul creatorilor și consumatorilor de artă. Inovațiile artistice au ajuns să se dezvolte în așa o măsură, încât, la ora actuală, orice standarde au fost spulberate. Frumos-urât, estetic-inestetic, etic-neetic, toți acești termeni devin lipsiți de substanță cu cât formele de exprimare se află într-o permanentă goană după nou. Întrebarea „ce este arta?” persistă în polemicile create pe aceasta temă, cu atât mai mult cu cât arta se adaptează în permanență la contextele culturale ale vremurilor respective.

Și în spațiul românesc se observă o pluralitate stilistică, în care formule ce aparțin trecutului sunt readaptate în formule moderne. Artele tradiționale, pictura, sculptura, grafica, arhitectura, nu mai sunt încadrate în granițele lor firești și interferează cu mijloace de exprimare diferite, creând un sincretism artistic, al artelor cu non-arta, al mediilor și materialelor, o îmbinare care demonstrează o înnoire, dacă nu neapărat o evoluție a artelor vizuale.

În contemporaneitate, România este un spațiu al contrastelor: coexistă o artă anacronică care se impune încă pe piața de artă, de tipul artei interbelice sau a „Modernismului Academic” cu o artă consumeristă, uneori exhibiționistă, care copiază forme de artă occidentală, adesea nestructurate, instabile, oportuniste, promovând uneori o inestetică culturală sau chiar estetica urâtului. Dar, trendul predominant îl constituie arta înclinată în mod deosebit spre satisfacerea intelectului privitorului în defavoarea spiritului, arta conceptuală. Sunt urmărite concretul, specificul și particularul, privitorul trebuind să fie cultivat pentru a înțelege și aprecia opera artistului, fiind condiționat să părăsească atitudinea de simplu privitor și să intre într-o stare de reflecție asupra mesajului transmis. Pe de altă parte, în spațiile culturale instituționale sau private, nici obiectul artistic și nici autorul nu mai sunt în centrul atenției, ci fenomenul și actul creației, a cărui importanță este augmentată de multe ori în mod artificial. Ca atare, nu mai există nici interesul artistului și nici al instituției expoziționale de a pune în valoare calitatea operei artistice, aceasta tinzând să scadă.

În condițiile actuale, artistul român poate spera la o bună și largă reprezentare, numai în cazul susținerii de către instituțiile statului sau sponsori. Dar accederea la pozițiile de vârf ale artei privite ca atare de contemporaneitate este posibilă numai în condițiile deținerii sau accesului la resursele financiare necesare. Cum situația economică a statului și dezinteresul pentru cultură sunt mult diminuate, sponsorii rămân sunt o soluție, și aceea greu accesibilă.

În organizarea evenimentelor occidentale de anvergură, sunt implicate interese politice și financiare ale sponsorilor și sume uriașe, care, în final, sunt determinate de factorii și interesele economice transnaționale, care decid ceea ce se realizează, precum și direcția de urmat, inclusiv cea politică. Sponsorii artei de anvergură, în societatea actuală mondială neo-colonială, sunt sau pot fi aceeași cu cei care lucrează în domeniul armelor, al industriei farmaceutice sau băncilor etc., care eludează interesele omenirii fiind preocupați de promovarea propriilor interese.

Sponsorii instituie o nouă formă de cenzură, finanțând numai anumite evenimente culturale care le pot media interesele, așadar la aceste sponsorizări nu toată lumea artistică are acces.

Apetitul pentru curiozități, atât al deținătorilor spațiilor expoziționale cât și al publicului, impune, oarecum, artiștilor abordarea din această perspectivă a operelor lor și nu a originalității și esteticii. Perioada comunistă, împreună cu tot de a însemnat aceasta, este situată în categoria acestor curiozități, mai ales pentru generațiile tinere și vizitatorii occidentali. Această situație tinde să se generalizeze în spațiul cultural românesc, dovadă fiind apariția, în 2017, a Muzeului Kitsch-ului, un muzeu particular în care se regăsesc obiecte kitsch din vremea comunismului precum: carpete cu „Răpirea din serai” sau obișnuitul pește din sticlă care, așezat pe macrameul - mândria gospodinei casei, trona pe televizorul din apartamentele muncitorești.

Artistul postmodern livrează imagini/obiecte pe care nu le-a creat el și asupra cărora nu are control (sau are control minim), dar pe care și le însușește și prezintă sub o formă sau alta pentru a susține un concept sau o teorie. Această abordare este deja o obișnuință în artele românești.

În cadrul expunerilor nu mai are importanță artefactul artistic ci procesualitatea și conceptul. Adesea, în cadrul expunerilor de autor sau a mai multor autori, dar mai mult, în saloanele, expozițiile de mare anvergură, importanța curatorilor care girează și coordonează evenimentele crește până la a deveni metaautori ai evenimentelor. Aceștia pot genera înțelesuri și perspective noi ale lucrărilor pe care le girează prin experiența și specializarea lor, jucând un rol important în medierea artei contemporane.

Putem afirma faptul că arta postmodernă își datorează forma actuală evoluției tehnicii și tehnologiei. Impactul puternic pe care l-a avut informatica și arta video, a modificat modul de gândire și concepțiile creative în domeniul artei. Sensurile și spațiile în care și artiștii contemporani români se pot exprima, conectați acum la tehnologiile cele mai avansate, pot fi, astfel, practic nelimitate.

Artistul contemporan urmărește promovarea propriei personalități și opere artistice în spațiul expozițional de artă, prin prezentarea unor forme de artă nemai-utilizate până atunci, urmărind acapararea unui public cât mai numeros, iar dimensiunea mare a lucrărilor pare să fie cea care conferă părerea, falsă, de artă de valoare, în sensul că, investiția mare financiară, de energie și timp conferă valoare artistului și artei sale.

În arta contemporană receptarea lucrărilor poate fi diferită de la o societate culturală la alta, acordându-se interes și valoare diferită lucrărilor, în diferite contexte culturale. Acest lucru pune problema existenței pluralității de criterii estetice după care este judecată valoarea unui obiect de artă conform unui eșafodaj de motivații psiho-sociale și politice specifice, precum și a scării de valori variabile de la o cultură la alta, de la un context socio-politic la altul și chiar a calității de operă de artă a unei lucrări în culturi diferite. Astfel se justifică și existența unor publicuri foarte diverse. Pluralitatea tinde în actualitate să se alinieze unor tendințe, tematici, politici și estetici comune generate de globalizare în spațiul occidental, situație în care se află și România. Judecata estetică a operelor de artă este, însă, supusă unei medieri, în sensul predeterminării de către dispozitivele de mediere artistică (filme, reclame, televiziune etc.), publicul nemaifiind în relație directă cu artistul și cu instituțiile de artă principale (marile muzee, bienale etc.).

Precum s-a văzut în toată istoria omenirii, și astăzi, problemele societății sunt dirijate de puterea politică, dar, în contemporaneitate, s-a instaurat neo-colonialismul. Astfel, se poate vorbi de contemporaneități diferite, de la perioadă la alta, de la o la țară la țară, de la o cultură la alta. Instituțiile culturale și artiștii se aliază, vor nu vor, puterii. Ceea ce este bun, frumos, etic într-o cultură poate să nu fie la fel într-o alta contemporană cu prima. Acest lucru sugerează ideea că valoarea unei opere de artă - văzută prin prisma a două culturi și momente diferite, poate diferi și, uneori, chiar să se opună.

La ora actuală, pentru a aprecia arta unui artist este necesar a avea în vedere întreaga sa activitate, mai ales pentru că artiștii contemporani abordează mai multe genuri, medii și tehnici ale artei în aceeași lucrare sau în lucrări diferite și perioade diferite ale creației, respectiv apelează la științe și practici din diverse domenii ale cunoașterii și creației sau la înglobarea muncii altora. Apartenența la un stil sau gen a devenit aproape anacronică, pentru satisfacerea publicului fiind necesară varietatea, schimbarea și complexitatea, entertainmentul și dimensiunea evenimentului. Așadar artiștii sunt și pictori, graficieni, instalaționiști, oratori, scriitori, curatori, critici, IT-iști, uneori oameni de știință etc.

În societatea românească nou creată, se identifică o inechitate socială condiționată de trecerea la piața liberă, condițiile de precaritate economică, care impun selecții pe bază de acces la informație, resurse și spații, și parțial condiții de interconectare. Munca intelectualilor și a artiștilor a devenit o marfă a cărei vânzare sau valorificare nu poate fi predictibilă, depinzând de gustul publicului și orinetarea direcționată în mod artificial spre anumite surse, de potența financiară a colectorilor și cumpărătorilor ocazionali. Artistul este un truditor ce lucrează în speranța posibilității de valorificare a muncii sale și un căutător a altor variante de asigurare a traiului. Printre aceste posibilități se pot enumera sponsorizările, bursele de studiu, rezidențele artistice, proiectele culturale lansate de diverse organizații sau de către stat, sau antreprenoriatul propriilor lucrări orientându-se adesea spre o artă accesibilă publicului larg, a muncii prestate în contul dreptului de autor sau angajării în diverse instituții culturale, în mass-media și alte variante derivate.

Chiar și în condițiile în care caracterul estetic al unei opere de artă nu mai este primordial și nici necesar, se poate considera, încă, eficiența mai mare a artei angajate politic și social în defavoarea unei valențe estetice. Privind esteticul ca purtător de frumos și sensibil, nu putem să nu remarcăm că omul, asemeni naturii, este clădit pe armonie și echilibru și este mai atras de lucrările care poartă aceste însușiri. Dar singure aceste însușiri, fără un concept și angajare spirituală nu aduc beneficii nici unei opere de artă.

Spațiul public este astăzi foarte ofertant artelor media și noilor media, care proliferează datorită cuceririlor științifice și tehnice, iar ciberspațiul multiplică aceste posibilități. O artă mixată cu non-arta a ajuns să domine spațiul public.

Pentru realizarea artei contemporane și acceptarea ei de către publicul aliat valorilor occidentale, artistul trebuie să fie obișnuit și cu limbajele de programare și practicarea spațiului online, limbile străine de circulație (cu predilecție limba engleză), grupurile de socializare, să aibă noțiuni de economie, de public relations, informatică ș.a.m.d.

Pentru o stabilitate în lumea artei, fiind activ și acceptat în lumea locală a artei, astăzi artistul trebuie să acceadă la lumea mai largă occidentală, de mentalitate cosmopolită, care îi poate consolida poziția și renumele și asigura o portanță mai mare a artei sale. Artistul autohton se afiliază la orizontul tematic și urmează tendințele la modă occidentale, utilizează materiale și tehnologii noi, adoptă a mobilitate sporită care să asigure răspândirea artei sale în spații culturale largi. Așadar, artistul român a devenit mai maleabil și mai adaptabil diverselor culturi cu care interacționează, cosmopolit spiritual și cultural.

***

Domeniul artei, polifațetat și în interacțiune crescândă cu multele domenii sociale și ale cunoașterii, de orientare preponderent occidentală, antrenează tendințe contradictorii și convergențe mai mult sau mai puțin aleatoare și persistente, rămânând, asemenea societății românești contemporane, într-o stare tranzitorie. Sensul artei contemporane românești rămâne unul instabil dar, în mod definitoriu, credem, legat de occidentalism. În încheiere, este necesar a se menționa că prezenta expunere nu este exhaustivă, amintind numai o pare dintre situațiile și caracteristicile condiției artistului și a artei în spațiul românesc postcomunist.
 
Irina IOSIP
 

sâmbătă, 16 mai 2020

Prezent și viitor în contextul COVID 19


"FREE" ... la ieșirea din carantină și alte consemnări

 

© Irina IOSIP

La plăcinte înainte, la război înapoi!.

Am citit și nu pot să nu recunosc că Andreea Murețan [1] are dreptate. Cei mulți, care din pensii și salarii mici își drămuiesc fiecare bănuț pentru sănătatea fragilă și tainul zilnic, tot ei trebuie să sponsorizeze protecția personalului medical care are salarii și beneficii imense în comparație cu aceștia? De ce medicii nu investesc și ei, în propria protecție?

Acei medici care acum fug de pericolul COVID 19, își dau demisiile, își iau concediu medical sau ies repede la pensie (!), cu nici 2 luni înainte de declararea pandemiei țipau pentru mărirea vârstei de pensionare.

Unii dintre cei mulți și săraci, numai unii, pot cumpăra o mască din bumbac, de la farmacie, cu 9,5lei bucata. Le tremură mâna de teamă și emoție: nu mai mănâncă azi dar au găsit salvarea, o mască, care de fapt nu protejează cu nimic, nici spălată nici călcată, nici sterilizată.

Să sperăm că la numărătoare, cel puțin o parte din personalul medical, va dovedi că face parte din trupul sănătos al pădurii! ... 

Irina IOSIP



1. Andreea Mureșan, Știți de ce dau medicii acum bir cu fugiții care pe unde pot?, în https://www.catchy.ro/stiti-de-ce-dau-medicii-acum-bir-cu-fugitii-care-pe-unde-pot/160134?fbclid=IwAR0Iikgv4_oOIsG43rKfkEtWmPyNdpFV_aG-EwlAUU2XIWuN1NyajyiZJ0o



vineri, 1 mai 2020

Christian Garduño Ortiz (RocKo) - Mexic: "Life"

 

Fără titlu, tuș și culori de apă, IS&PSAS Ed. 1

 

luni, 20 aprilie 2020

Avem, dar cum păstrăm și valorificăm?

 

În peştera Coliboaia din Munţii Bihor, acum câțiva ani, au fost descoperite cele mai vechi picturi rupestre din zona central europeană, având o vechime între 23.000 ani şi 35.000 ani, fapt certificat de Federaţia Română de Speologie prin studiul ştiinţific al peşterilor şi de Jean Clottes - expert în artă preistorică, care lucrează cu UNESCO. 

Peștera se află pe Valea Sighiștelului la 5 km amonte de localitatea cu același nume din Crișana, Bihor, la 560 m altitudine, aproape de Peștera Măgura. Acolo se poate ajunge urmând drumul județean din municipiul Beiuș la Sighiștel, de unde, se urcă pe valea Sighiștelului încă 5 km. Peștera nu se află în în circuitul turistic, interiorul fiind foarte accidentat și spălat de viituri. În plus, pentru a se ajunge la desene, trebuie străbătută o zonă acoperită de apă. Așadar, chiar și aflată în circuitul turistic semnalizat, călătoria turistului se încheie în fața întrării închise.

De culoare neagră, desenele schițează în cărbune, oameni, păsări și animale, inclusiv un bivol, un cal, capete de urs și chiar bizoni din perioadele preistorice şi rinoceri păroși, animale dispărute astăzi. Pe solul peșterii s-au găsit oase de urși de peșteră (și ei dispăruți la ora actuală), care au zgâriat pereții, deteriorând desenele.
 
Specialistul Clottes a precizat că aceasta este o descoperire "majoră" iar "autenticitatea acesteia este sigură". Deci avem de-a face cu un eveniment de importanţă naţională şi internaţională.

De la descoperite, autoritățile au făcut un prim pas: peștera, dovedită ca fiind de importanță științifică, a devenit patrimoniu UNESCO. Dar, depinde de autorităţile româneşti cum gestioanează şi valorifica această descoperire pe termen lung, din punct de vedere istoric, artistic, turistic, științific ș.a.m.d. Aceste descoperiri, sunt mai întâi patrimoniul României, care trebuie valorificat și făcut cunoscut nouă tuturor. În acest sens, nu este suficient ca peștera să fie semnalată în presă sau pe anumite website-uriar ci ar fi necesar cel puțin un spațiu adiacent, în care ar putea fi vizionate expuneri video, care, fiind în secolul tehnologiei IT avansate, să simuleze chiar spațiul virtual al peșterii.

Spre comparaţie şi ca exemplu de recunoaştere a unor valori similare şi mod de gestionare și punere în valoare a lor, cu bune şi cu rele, privim spre Spania.

Peştera Altamira din nordul Cantabriei este renumită pentru cei 21 de bizoni pictaţi în roşu şi negru. Supranumită şi „Capela Sixtină a Artei Paleolitice” a fost declarată patrimoniu mondial UNESCO, încă din anul 1985. Chiar și supradenumirea peșterii arată interesul și importanța ce i se dă în plan științific și turistic. O denumire bine gândită atrage ineresul și crește importanța obiectivului în sine. 

Pictirile sunt estimate a fi vechi de numai 14.000 – 20.000 ani și mult mai noi decât cele de la Coliboaia, chiar dacă sunt mai complexe și colorate.

Descoperit în 1868, complexul peşterii a devenit un magnet turistic, iar din 1970 a fost vizitat zilnic de 3.000 persoane. Însă picturile s-au deteriorat în timp datorită schimbărilor de temperatură, umezeală şi lumină cauzate de vizitatori, astfel încât, între 1982 şi 2002, peştera a fost închisă publicului. Ca urmare, o replică a peşterii a fost construită într-un muzeu, în anul 2001.

În ciuda recomandărilor specialiştilor, peștera s-a redeschis, având în vedere valoarea sa turistică, conform spuselor preşedintelui regiunii Cantabria, Miguel Angel Revilla. Acesta a precizat că, la un moment dat, s-a aflat în situaţia delicată de a refuza permisiunea de vizitare a peşterii preşedintelui francez Jacques Chirac şi preşedintelui Mexicului, Felipe Calderon.

Organizarea administrativă și necesitățile turistice și economice ale zonei, au determinat ca o comisie să stabilească reguli privind numărul de oameni ce o pot vizita zilnic. Așadar, chiar dacă vizitele trebuie să fie programate, peștera rămâne deschisă publicului.

Irina IOSIP

 

 

duminică, 19 aprilie 2020

Lumina este în noi. Hristos a Înviat!


Joyeuses Pâques! . Paște fericit! . Happy Easter!





vineri, 28 februarie 2020

CALL FOR: The Venice Glass Week, Italy



Applications are open until March 13, 2020 for the fourth edition of The Venice Glass Week, the international festival dedicated to the art of glass, taking place from September 5 to 13, 2020 around Venice, Murano and Mestre. To apply, applicants should visit the website and fill in an online application form with details of their proposed project or event. The festival’s Organising Committee welcomes applications from any Italian or international organisation or individual wishing to propose an event or project relating to artistic glass: not only exhibitions and installations, but also conferences, performances, workshops, themed dinners, guided tours, activities for children and more. There is no application fee and participation is free. All applications will be evaluated and selected by a Curatorial Committee, consisting of experts in the glass sector at an international level.

Young artists and designers aged between 18 to 35 are invited to propose a glass installation or project to be exhibited in the new HUB – Piazza San Marco, that will be situated in the Gallery of the Fondazione Bevilacqua La Masa. All of them will have the chance of winning the new Autonoma Residency Prize, promoted by LagunaB through the Autonoma project funded by the Associazione Culturale per la Salvaguardia delle Tecniche Vetrarie Muranesi E.T.S, in association with Pilchuck Glass School. The prize will enable the winner to participate in a two-month residency at the Pilchuck Glass School in Seattle, USA in 2021.

The Bonhams Prize for The Venice Glass Week will instead be awarded to the best project of the fourth edition: all participants will automatically be considered for the prize, which is offered by the Modern Decorative Art and Design Department (New York) of Bonhams, one of the main sponsors of the festival. The winner will receive a cash prize of EUR 1,000 during an official Prize-giving Ceremony on Wednesday, September 9, 2020 at Palazzo Franchetti. The Jury may also decide to give a special mention to a maximum of two other original projects, at their discretion.

More info for Condition of Participation & Application Form:

www.theveniceglassweek.com
https://www.theveniceglassweek.com/en/applications/