Muzeul Van Gogh din Amsterdam, în colaborare cu Fujifilm, a dezvoltat o tehnica nouă pentru producerea de reproduceri tridimensionale având în obiectiv cinci capodopere ale lui Van Gogh. Colecția astfel realizată, purtând numele de „Relievos”, cuprinde copii fidele după lucrările: „Floare de migdal” (1890), „Floarea-soarelui” (1889), „Recolta” (1888), „Wheatfield în furtună” (1890) și „Boulevardul Clichy” (1887). Pentru prima oară cele cinci copii vor fi expuse la Galeria de Harbour în HongKong din 16 iulie până în 4 august 2013.
Veniturile realizate prin expunerea sau vânzarea copiilor sunt destinate realizării planurilor de renovare a noii aripi - cu cea de a doua intrare a Muzeului, întreținerea muzeului și menținerea calității colecției acestuia pe termen lung.
Tehnica nou creată ce utilizează tehnologii de vârf în scanarea 3D și printarea de înaltă rezoluție, a primit numele de „Reliefography”. Sunt reproduse atât fața lucrării cât și dosul ei, iar rezultatul este pus în ramă. Experții de la Fujifilm și de la Muzeul Van Gogh au monitorizat îndeaproape procesul de producție, efectuând controale de calitate extrem de riguroase. Dimensiunea, culoarea, luminozitatea și textura lucrărilor au fost reproduse cu mare precizie iar rezultatul final a fost aprobat de către un curator al muzeului.
Asfel, muzeul are în vedere că de acum o nouă generație de replici de excepțională calitate va fi produsă și va circula în lumea largă în beneficiul educației culturale și accesibilității la opera de artă. Se deschid și alte perspective, printre care și utilizarea de reproduceri pentru a fi „văzute” și de orbi sau de cei cu deficiențe de vedere.
Simbioza dintre tehnologia de vârf și creație - în general, este firească și în sensul evoluției și tehnologizării societății actuale, dar se nasc acum cel puțin două întrebări esențiale privind reproducerile - în general: „Însăși producția și nivelul cantitativ al acesteia nu va afecta atitudinea față de original și de măiestria și munca artistului ?” și „Câtă vreme se va păstra calitatea reproducerilor (chiar și de acest tip) având în vedere accesul la tehnologie al prea multor interesați în a le produce?”
Nu trebuie să uităm că reproducerea, sub orice formă ar fi ea, reprezentă o consistentă sursă de venit pentru aparținătorii lucrărilor, fie ei instituții sau persoane. Așadar, cine, de ce și cum intervine în forță pe piața de artă? Ce pare a fi un avantaj se poate întoarce împotriva noastră.
Este în firea lucrurilor să se apeleze la tehnologia timpulrului. Dar, ca orice consum exagerat, acesta creează dependență. Recent, România a fost împânzită de filme și imagini 3D ale lucrărilor unor mari maeștrii. Sigur că la prețul intrării la un muzeu local lumea se paote alfabetiza și familiariza cu marile oepere de artă. Dar însăși această tehnologie induce ideea de inutilitate a obiectului original. Memoria vizitatotorului va reține accesul lesnicios la imagine și nu la opera de artă, în condițiile în care vederea umană înregistrează altfel obiectul în realitate, atunci când este înconjurat de lumina naturală sau aproape naturală.Văzul percepe volume, striații, imperfecțiuni, lumini și umbre varuiabile funcție de direcția, intersitatea și culoarea luminii, chiar de simpla mișcare a respirației. Percepția obiectului real va angrena și alte simțuri, care înlănțuite, creează imaginea reală, completă a corpului lucrării, așa cum este el, un produs imperfect al minții și mâinii umane și perceput de fiecare altfel.
Irina IOSIP
Postări
