Concurs literar, lansat de Revista YESEURI și Editura HERTZOG

 

 

DRAGOȘ PĂTRAȘCU, "ANATOMIA MEMORIEI", Biblioteca Academiei Române, Filiala Iași

 

ANATOMIA MEMORIEI

 

 D R A G O Ș  P Ă T R A Ș C U

 

20 noiembrie - 20 decembrie 2023

 

Artistul vizual Prof. Univ. Dr. Dragoș Pătrașcu, profesor la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, expune instalația intitulată „ANATOMIA MEMORIEI”, la Biblioteca Academiei Române, Filiala Iași, Bd. Carol, nr.8, timp de o lună.

 

COMUNICAT

„Este o instalație „work in progress”, în care se regăsesc alături de ready made, obiecte prelucrate,  asociate, asamblate, colate. Este un omagiu adus radioului, acelor aparate cu lămpi care ne-au însoțit copilăria si care au reprezentat singura noastră legătură cu o lume normală și civilizată către care tindeam cu toții.
 

Un elogiu adus postului de radio EUROPA LIBERĂ și vocilor lui inconfundabile : Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Noel Bernard, Cornel Chiriac ( autorul celebrei emisiuni METRONOM la care ascultam rockul genial al acelor ani), Virgil Tănase, Neculai Constantin Munteanu... Voci care ne dădeau sentimentul că, undeva, lumea este normală, dându-ne în același timp speranța si imboldul către un viitor pe care l-am putea totuși avea.
 

Radioul devine personaj, iar cartea, obiect al cenzurii, devine „loc” al stocării memoriei si al recuperarii ei în vremuri favorabile.
 

Biblioteca a fost și ea un loc în care am crescut și în care mă simt, mereu, ocrotit, dar și provocat.
O parte din instalație s-a construit chiar din întâlnirea cu locul și cu oamenii pe care i-am cunoscut aici.”

comunicat - Dragoș Pătrașcu

Imagine afiș : Dragoș Pătrașcu, „De la fereastra mea” (1990)

Graphic designer: Andrei Pantea

Cristina TALPAN: "În chip de lumină - Coca MARCU"

 

ÎN CHIP DE LUMINĂ - Coca MARCU

Un artist sensibil și deopotrivă discret, Coca Marcu ne propune vederii un periplu ,,Printre lumini”, o călătorie în care descoperim, cercetând cu privirea, cele patru elemente esențiale ale Universului - apă, aer, foc și pământ - pe care filosofii presocratici din Grecia antică le considerau primordiale, iar mai apoi civilizația din Evul Mediu european le-a pus la îndemâna alchimiștilor ce credeau că prin combinarea lor pot obține piatra filosofală înzestrată cu puterea de a transforma metalele în aur și de a conferi omului nemurirea.

Contemplând tablourile artistei identificăm apa prin valul de mare, aerul prin raza de lumină a cerului, focul prin explozia vulcanică a soarelui, iar pământul îmbrăcat în forma câmpului ori a înălțimii. De aici s-a născut întrebarea: este această expoziție o simplă întâmplare izvorâtă din pasiunea artistei pentru frumos, ori vom asista la mai multe astfel de ,,experimente alchimice” prin care Coca Marcu va încerca să ne dezvăluie infinitul creației, demonstrând astfel că omul este nemuritor. Răspunsul pe care l-am găsit concordă cu afirmația lui Pablo Picasso: ,, Artistul este un recipient de emoții care vin de pretutindeni: din cer, de pe pământ, dintr-o bucată de hârtie, dintr-o formă trecătoare, dintr-o pânză de păianjen...”.

Și într-adevăr, protagonista evenimentului din această toamnă târzie dovedește posibilitatea conectării noastre cu lumea din jur prin exprimarea cromatică a Sinelui, prin simplitatea și sinceritatea unei comunicări familiare, fără nici o pretenție, dar care aduce în prim plan emoțiile intense pe care le trăiește pictând, sensibilitatea produsă de vizualizarea frumosului, de plăcerea pe care acesta o creează. Tablourile au înfățișarea unor ,,note de culoare” care înregimentează, parcă, impresii spontane dar esențiale create prin îmbinarea unor efecte perspectivale ce ilustrează armonios fragmente de natură.

Remarcăm în creațiile artistei ,,un văl” al picturii în sine care amintește de impresioniști în exercițiul reprezentării în vreme ce lumina și culoarea se îngemănează, parcă, pentru a obține imaginea contemplării Sinelui. Coca Marcu reprezintă ceea ce ,,vede cu ochii minții” folosind tușe de culoare păstoase dar luminoase ori suprapunând pete de albastru și verde intercalate de fâșii albe șerpuitoare prin care ne permite să ne detașăm de realitate și de formele clare. Ea trece cu ușurință de la lumina albastră, limpede și diafană la o lumină albă, mai intensă, cu un contrast ridicat și umbre vineții, pentru ca mai apoi să descoperim lumina apusului, portocalie sau roșie, cu o strălucire mai redusă și umbre intense albăstrui. Spații tridimensionale sunt cuprinse de artistă în suportul bidimensional al tablourilor care prin contrast, relief, textură, volum sau gradienți transmit mesaje, exprimă stări afective ori sentimente nemărturisite.

 

În tablourile realizate de Coca Marcu identificăm și elemente plastice specifice expresionismului astfel că imaginile pe care artista ni le oferă privirii sunt o artă senină strălucind de culoare, prezentată simplu și ușor de înțeles. Scenele cuprinse în rame, în care lumina are parcă un areal nelimitat, în care culorile roșu, albastru ori galben se înmulțesc prin reflexe și transparențe cromatice diverse, fac imaginea să vibreze, să strălucească asemeni unui spectacol al succesiunii continue a luminilor surprinse pe pânză. Armonizarea culorilor complementare dar și gamele cromatice întrerupte produc efecte luminoase intense și o vibrație cromatică subtilă susținută prin culori saturate ce ies în evidență și dau viață imaginilor.

Coca Marcu pictează cu emoții folosind lumina ca pensulă. Asemeni unui alchimist sau, poate, unui magician priceput, artista a reușit să transforme elementele esențiale ale lumii în experiențe marcate de lumină și imortalizate pe pânză. Reprezentând sau replicând ceea ce ochii privitorului pot doar imagina sau conturând o scenă pe care o creează mental, chiar o idee abstractă, ea ne invită la meditație, ne oferă ,,chip” de cer albastru, liniștea peisajului marin ori căldura câmpului însorit, vibrații prin tușe de culoare ce pot schimba atmosfera datorită energiei transmise și care amintesc faptul că ne putem cufunda într-o realitate creată prin reprezentări ce poartă o funcție cathartică.

Pentru Coca Marcu, lumina este o exprimare a energiei lăuntrice, creșterea și scânteia divină din toate lucrurile, simbolul speranței și al cunoașterii care conduc la dezvăluirea adevărului. Astfel, trăirile artistei capătă sens în imagini care promit ,,frumosul “ din Univers, iar publicul spectator nu poate decât să-l cuprindă, privind.

Prof. dr. Cristina Talpan 

Ana-Irina Iorga: Ștefania Roxana Stoica cu expoziția "Confesiuni"

CONFESIUNILE UNEI FETE CUMINȚI

Expoziția Ștefanei Roxana Stoica de la Galeria ieșeană ABSIDA, din 10 noiembrie, se numește ”Confesiuni”. Acest lucru ne evocă literatura memorialistică în variatele ei înfățișări, de la cele mai îndrăznețe, ca la Jean-Jaques Rousseau, până la cele mai subtile, ca la Nicolae Steinhardt.

Autoarea are un background artistic în design ambiental și grafic, pe care l-a parcurs treptat, aprofundat și cu plăcere. Putem spune că este un artist al formelor și al structurilor. Acest lucru se reflectă în tablourile aflate în expoziție, în care sunt prezente cele două dimensiuni: cea estetică și cea funcțională.

Se remarcă lucrări care creează o lume a structurilor, se remarcă, de asemenea, lucrări care dau naștere unei lumi a decorului. În privința structurilor prezente în galerie, artista le-a ales pe cele delicate și sensibile. Ne putem imagina că reprezintă structura unui moment din procesul de creație, sau structura unui mecanism oniric sau structura unui dispozitiv de stimulare a reveriei, dacă nu chiar a reveriei înseși!

 

Liniile subțiri, caligrafice parcă, se intersectează aleatoriu reușind să deformeze spațiul și să genereze curbe și bucle din care privirea aproape că nu poate evada. Dar acest ”prizonierat” nu este privativ de liberate, ci dimpotrivă, generator de libertate interioară. Rezultatul pare un adevărat palimpsest în care se suprapun urmele unor tresăriri, emoții, sentimente, amintiri. Un palimpsest al confesiunilor.

Lumea decorului are propriile sale structuri ascunse. Ceea ce se oferă aici privirii este forma frumoasă. Se detașează un freamăt de estetism naturalist, prezent în flori și în copaci, dar și unul de estetism intimist aș zice, prezent în aspectele unei feminități abia schițate, incomplete. Atmosfera creată de acest decor este caldă și plăcută. Un ambient zen.

Pictura Ștefanei Roxana Stoica este de factură lirică, cu accente subiective majore reflectate în ritmicități și cromatici poetice, iar lumea ei este o lume a bucuriei sincere și discrete. Atenția acordată propriului univers interior ne-o evocă pe Simone de Beauvoire cu remarcabila lucrare memorialistică „Amintirile unei fete cuminți”. În siajul acestei impresii putem spune că expoziția Ștefanei Roxana Stoica este o invitație la a lectura Confesiunile unei fete cuminți.

Prof. dr. Ana-Irina Iorga 

Cu toamna în suflet...

 

DESPRE ARTĂ ȘI LUMINĂ,

LUMINA COLORATĂ A TOAMNEI DE AFARĂ și DIN SUFLETELE OAMENILOR

Arta este o modalitate de trăi sau de a supraviețui vremii sau vremurilor, pentru unii înseamnă luptă, pentru alții o formă de a ieși din calea stării continue de beligeranță, unii visează și creează povești iar alții descriu sau interpretează ceea ce văd. 

Ea nu este la fel pentru toți, nici cum este simțită, gândită sau redată, nici cum este interpretată, dar pentru toți artiștii, indiferent de tehnicile de exprimare, arta, poate deveni sublima formă de trezire emoțională, spirituală și culturală.

Dacă ai lumină în suflet, sub toate aspectele ei, emoționale, spirituale, intelectuale și culturale (nu neapărat în această ordine), atunci poți vedea și înțelege și lumina de afară, fie ea din natură fie din ceilalți.

Toamna, toamna ne putem bucura de un ultim spectacol oferit de metamorfozele coloristice ale naturii, de lumina și culorile ei calde, vibrante și atât de variate, de la verde, galben, roșu până la brun închis, în contrast cu albastrul profund al cerului.

Noi, oamenii, suntem conectați la natură și mai mult, facem parte din ea, și acestor frumoase culori, le asociem, în mod emoțional, viața în plinătatea ei, bucuria și iubirea împărtășită - statornicul liant între oameni, oameni și natură. Trăirile noastre sunt cu atât mai puternice cu cât memoria ne amintește de toamnele plumbuite ale lui Bacovia și de acoperământul alb și rece ce urmează să se aștearnă peste natura adormită.

... Cu toamna în suflet

Ana-Irina Iorga: Radu Doru Luca cu expoziția "Dincolo de zid"

 

 

O FABULĂ SEMIOTICĂ

 

Dacă expozițiile ar fi însoțite de muzică și dacă eu ar trebui să fac alegerea, aș opta imediat pentru Pink Floyd, albumul ”Zidul”. Nu doar titlurile sunt cele care rezonează între ele – ”Dincolo de zid” și ”Zidul”, ci și luciditățile cu accente uneori ironice, alteori sentimentale, uneori dramatice, alteori opace rezonează; și acestea sunt cele care direcționeză ambele creații: una muzicală, cealaltă vizuală. 

Radu Doru Luca este un artist consacrat atât ca sculptor cât și ca pictor, iar această expoziție este o dovadă indubitabilă. Estetica lucrărilor îmbină forța sculpturală și versatilitatea picturală, gravitând în jurul conceptului de înstrăinare, de alienare și a corelatului său care este problematica celuilalt.

Expresia ”dincolo de zid” poate însemna, în funcție de punctul de referință al subiectului epistemic, și înafara zidului, unde este sau ar trebui să fie libertatea, și înăuntru, în centrul creat de circumferința zidului, acolo unde este însingurarea, și chiar în mijlocul zidului, acolo unde este Ana lui Manole, acolo unde este jertfa și moartea sacrificială. În cazul expoziției ”Dincolo de zid”sunt idenficabile doar primele două semnificații.

În exterior, libertatea se izbește de indiferența Celuilalt, de nepăsarea și chiar de ostilitatea lui. Pentru a nu-l pierde pe Celălalt, libertatea se va lăsa afectată de compromis. Recuperarea Celuilat, însă, este un eșec. Aceasta este prima formă de înstrăinare.

În interior, însingurarea este tristețe, suferință, neputință, ranchiună, revoltă. Dar nimeni nu le aude, nimeni nu le vede, nimeni nu le înțelege. Aceasta este a doua formă de înstrăinare.

Individul liber dinafară poate fi curios cu privire la ce se întâmplă după zid, dar nu este dispus nici să-l sară, nici să-l demoleze, nici măcar să scoată o cărămidă. Este ca și când nu ar vrea să-l întâlnească pe cel singur, ca și când ar fuge de singurătate.

Individul singur dinăuntru poate fi și el curios cu privire la ce se întâmplă după zidul care îl înconjoară, dar nici el nu este dispus să-l dărâme, să-l deschidă sau să scoată o singură cărămidă din el. Este ca și când nu ar vrea să-l întâlnească pe cel liber, ca și când ar fugi de libertate.

În această fabulă semiotică, cei doi pot fi doi oameni diferiți, fiecare celuilaltul fiecăruia, dar pot fi și două componente ale aceluiași sine, fiecare cealalta fiecăreia. Oricum am înțelege, morala este aceeași: indisponibilitatea de a ajunge la celălalt, imposibilitatea comunicării cu el și refuzul cunoașterii lui.

În acest fel concepe și desenează Radu Doru Luca înstrăinarea ființei umane, temă filosofică majoră a ultimelor secole: un zid. Un zid poate fi material, văzut, cum ar fi zidul Berlinului, despărțitor, divizator al întregului, dar poate fi și nematerial, nevăzut, cum sunt zidurile din noi – din mintea noastră, din inima noastră, din privirea noastră.

Ambivalența zidului este apoi extinsă în notă argheziană. Pe zid se târăsc dezgustătoare reptile, animale vertebrate și totodată animale sufletești. Pe același zid cresc, însă, și flori, podoabe vegetale și în același timp podoabe sufletești. Pe cât de poetic, pe atât de dramatic.

Totuși, pentru Radu Doru Luca scopul demersului său artistic nu pare a fi dărâmarea zidului, ci transfigurarea lui în opusul său: din obstacol în punte, din înstrăinare în comunicare și comuniune, din piatră în inimă.

Zidul este, fără îndoială, un element sculptural. Spațiul de dincolo de zid poate fi orice. Sau: deși poate fi orice, poate fi transfigurat în opusul său.

Sub acest simbol iconic expoziția ne vorbește, în plus, și despre o sculpturalitate
transfigurată în picturalitate.

 

Prof. dr. Ana-Irina Iorga

 

Darko Drljevic, Muntenegru: "Light & Shadow"

 

Fără titlu, tehnică mixtă, IS&PSAS Ed. 4

 

Irina Anghel: "Vrem"

Vrem

Vrem tot și toate pentru noi,
Dar, mai ales ăilalți să vadă
Că, deși-n suflet suntem goi,
Avem cu ce face paradă.

Ne fudulim în superficialitate
C-o haină, c-un pantof,
Și totul pentru popularitate,
Iar sufletul rămâne limitrof.

În fond...acolo e izvor-amarul,
Din el țâșnesc adevăratele nevoi:
Vrem multă iubire — cu carul
La care nu ne-am înjugat și noi.

 

 

Irina Anghel

 

Call for: Salonul de Fotografie Iași 2023, expoziție 11-19 decembrie 2023

 

SALONUL DE FOTOGRAFIE IAȘI 2023

Primăria Municipiului Iași, Uniunea Artiștilor Plastici din România - Filiala Iași, Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, Clubul Fotografilor Iași și Centrul Municipal de Memorie Vizuală din Iași, organizează prima ediție a Salonului de Fotografie Iași 2023.
- Pot participa doar fotografi ieșeni (din municipiu sau județ).
- Expoziția cu lucrările participanților va avea loc în perioada 11-19 decembrie 2023, la Galeriile de Artă „Victoria” din Iași.
- Vernisajul va avea loc luni, 11 decembrie, la ora 18,30.
- Fiecare participant va trimite pentru expoziție un număr maxim de 3 fotografii alb-negru sau/și color, făcute (obligatoriu) pe parcursul anului 2023.
- Tema este liberă.
- Imaginile, (având minim 3000 pixeli pe latura mare și rezoluția de 300 Pixeli/Inch vor fi salvate Jpeg la rezoluție maximă și vor fi denumite cu numărul imaginii_titlul imaginii_numele autorului) vor fi trimise până pe 23 noiembrie (ora 20) pe adresa de email fotodusa@gmail.com împreună cu un număr de telefon mobil pentru contact.
- Nu se pot trimite imagini manipulate digital sau făcute cu ajutorul softurilor AI, singurele intervenții acceptate fiind cele legate de strălucire, contrast, culoare, claritate, conversie din color în alb-negru.
- Pentru expoziție vor fi alese un număr de 50 imagini, selectorul lor fiind artistul fotograf Florin Andreescu (https://www.adlibri.ro/).
- Nu se vor acorda premii, Salonul dorindu-se a fi o imagine din anul 2023 a activității fotografilor ieșeni.
- Imaginile care vor alcătui expoziția vor fi printate pe hârtie fotografică, urmând ca, după închiderea expoziției, imaginile să fie date participanților.
- Pentru publicitatea evenimentului (expoziție, vernisaj) cât și pentru alcătuirea catalogului, imaginile vor putea fi folosite de organizatori (în presă și/sau media) fără plata drepturilor de autor, trimiterea imaginilor considerându-se acceptarea de către participanți a acestui punct.
- Nu se percepe nici un fel de taxă de participare.
- Fiecare participant, va primi, după terminarea expoziției, catalogul în format digital al Salonului.

 

Ana-Irina IORGA: expoziția "Acorduri cromatice" a Mihaelei Surugiu

Revărsări de culoare și delicatețe

 

”Acorduri cromatice” este expoziția pe care ne-o propune Mihaela Surugiu în această toamnă la Galeriile Victoria din Iași. Odată cu primii pași în sală devine incontestabil faptul că personajul principal este culoarea în toate ipostazele sale. Fără să se desprindă complet de substanțialitatea obiectelor, culoarea dobândește o anumită autonomie, generând văluri succesive care sfârșesc prin a estompa realitatea. Confruntarea cu volumele corpurilor este prezentă, uneori mai ascuțită, dar de regulă subtilă, cât să transmită dinamica obiectului perceput.

 

Întâlnirea față în față cu obiectul pare dificilă. Artista nu o evită, nici pe departe, dar o îndulcește prin schimbarea proporției linie-culoare în favoarea culorii. Obiectul nu dispare, nu este izgonit din materialitatea sa, este doar trimis într-o dimensiune subiectivă unde volumul său persistă numai prin jocul cromatic.

Infuzia de subiectivitate, nu doar perceptivă ci și creatoare, conferă peisajelor Mihaelei Surugiu o prospețime și o candoare de început de lume. Mestecenii, apele, malurile par schițe din mintea Creatorului dinainte de a le zidi prin cuvânt. Pe de altă parte, zidirile omenești, cum ar fi arhitecturile venețiene, ni se prezintă într-o ipostază diafană, obținută parcă printr-un proces îndelungat de reducție la esență. Le privim ca și când ar fi schițe ale constructorului necunoscut, strânse într-un imaginar caiet cu marginea din stânga obturată. Obturată de culoare. Sufocată.  Reflexiile în apă sporesc transparența, tulbură volumetriile lăsând culoarea să inunde totul.

 

Iremediabil îndrăgostită de culoare, pictorița Mihaela Surugiu ne oferă un adevărat potop cromatic de mare delicatețe artistică și de profundă sensibilitate feminină, prin care Noe ar fi plutit bucuros.

Prof. dr. Ana-Irina Iorga

 

Vernisaje și expoziții noiembrie - decembrie 2023