Falsurile în circuitul operelor de artă

 

Stânci calcaroase în Rugen (aprox. 1818)

În februarie 2010, printre lucrările puse în vânzare la una dintre licitaţiile SVV Azur Enchères Cannes, figura şi o miniatură de autor anonim.
Pe baza unei fotografii de pe internet, doi anticari parizieni au făcut remarcabila descoperire că lucrarea oferită la suma de 100 euro este „Chouette sur un arbre”, una dintre capodoperele artistului german Caspar David Friedrich, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai picturii romantice germane, renumit pentru miniaturile sale.

Evenimentele ce au urmat fac dovada unui sistem legislativ care funcţionează dar şi a respectului faţă de legile nescrise ale bunului simţ: comisionarul licitaţiei a alertat proprietara lucrării şi a oprit vânzarea, lucrarea fiind ulterior reevaluată la suma de 350 mii euro.
În respect faţă de meritul anticarilor de a fi descoperi lucrea fără a o vedea şi de a-i da o valoare, proprietara le-a cedat acestora 50% din proprietatea asupra obiectului.

Muzeul Luvru s-a arătat interesat în a achiziţiona lurcrarea, urmând ca în treizeci de luni să găsească fondurile de a o cumpăra cu 6,5 milioane de euro. În acelaşi timp, a fost refuzată oficial emiterea unui certificat de export, astfel încât lucrarea nu a putut părăsi Franţa.

Abaţia din Oakwood (1808 - 1810)

Chiar dacă lucrarea şi-a schimbat proprietarul, în persoana unui colecţionar francez, Muzeul Luvru, ca instituţie de stat, şi-a rezervat dreptul de a o răscumpăra la sfârşitul intervalului menţionat, dacă reuşeşte să strângă fondurile necesare.

Chiar dacă, încă, nu a fost încadrat în categoria „tezaur naţional”, acest ulei de numai 25,5 x 31,5 cm, este posibil ca pe viitor să capete această calitate, deoarece autorul este recunoscut pentru execuţia de formate mici, dens şi concentrat iar lucrarea este una dintre cele mai frumoase ale autorului”, a precizat Éric Turquin, expert în artă.

 

Privind situația dintr-o perspectiva mai actuală, se pune întrebarea, dacă evenimentele ar fi aceleași astăzi, când viața este mai lipsită de valori etice? Probabil că legile occidentale în vigoare apără mai eficient drepturile proprietarilor de valori culturale și chiar respectivele valori de deposedări frauduloase, decât cele românești.

 

Imi amintesc acum, de zvonuri și chiar fapte de pe plaiurile autohtone, privind lucrări fals atribuite lui Victor Brauner, expuse public într-un mare eveniment retrospectiv de la Muzeul Național de Artă, „Victor Brauner. Între oniric și ocult”. Cu acea ocazie în ianuarie 2024, artiști, critici de artă și istorici de artă au protestat public și au solicitat o contraexpertiză a câtorva lucrări. Vestea bună este, ca un exemplu de bune intenții, că lucrările incriminate au fost retrase din circuitul expozițional, de proprietarii înșiși,  până la efectuarea expertizelor. Altfel, probabil că expoziția ar fi trebuit să fie închisă și ar fi urmat îndelungi tărăgănări în deblocarea situației de către administrația statului. În acest caz, și-a dovedit eficiența inițiativa privată  a unor personalități ale culturii românești, prentre care criticul și istoricul de artă Pavel Șușară.

 

Irina IOSIP

 

O expoziție eveniment: "Nicolae Grigorescu - mereu surprinzător", Muzeul Bucovinei, Suceava

 

COMUNICAT

 

Muzeul Național al Bucovinei vă invită duminică, 2 iulie 2023, ora 17, la vernisajul expoziției "Nicolae Grigorescu - mereu surprinzător", care va avea loc la Muzeul de Istorie din Suceava, str. Ștefan cel Mare nr. 33.

Sunt expuse 77 de lucrări provenite de la șapte muzee din țară: Muzeul Municipiului București, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu - Quintus”, Muzeul Național Brukenthal, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea și de la Muzeul Național al Bucovinei.

Expoziția este organizată cu ocazia împlinirii a 111 ani de la aducerea tabloului "Păstorița" în Bucovina, lucrare aflată în Fondul memorial-documentar Leca Morariu deținut de Muzeul Național al Bucovinei.

În anul 1902, Nicolae Grigorescu (1838-1907) pictează lucrarea "Păstorița" și o dăruiește amicului său Alexandru Vlahuță, care, la rândul său, o dăruiește românilor din Bucovina și anume Societății pentru Cultura și Literatura Română din Bucovina.

Profesorului universitar Alexandru Leca Morariu, fost decan al Facultății de Litere și Filosofie din Cernăuți, este cel căruia i se datorează întoarcerea lucrării în patrimoniul public, prin donația pe care soția sa Octavia Lupu Morariu a făcut-o în 1967 Muzeului Județean Suceava, alături de cărți, manuscrise, documente, publicații și alte câteva tablouri semnate de Ștefan Luchian și Epaminonda Bucevschi.

La 41 de ani de la ultima mare expoziție dedicată lui Nicolae Grigorescu la Suceava, "Păstorița" iese din uitare, restaurată și înnobilată cu o ramă de tip Grigorescu cu sprijinul Fundației Umanitare „Assist”.

În cadrul vernisajului se vor lansa: albumul de artă "Grigorescu - mereu surprinzător" și Catalogul de grafică "Mărturii din atmosfera unei epoci. Grafica lui Nicolae Grigorescu la Muzeul de Artă Cluj", semnat Ioana Filipescu, publicații care vor aduce în fața specialiștilor și a publicului larg lucrări mai puțin cunoscute ale pictorului Nicolae Grigorescu.

Expoziția va fi deschisă până pe 3 septembrie 2023.

Muzeul Național al Bucovinei

British Museum: reconsiderearea etică a termenului de mumie

 
British Museum din Londra, National Museums of Scotland și Great North Museum of Newcastle, au decis să schimbe terminologia privind mumiile (umane) din considerente declarat etice și să utilizeze denumiri precum "resturi mumificate..." sau "persoane mumificate", termeni considerați mai puțin nerespectuoși, definind, astfel, mai curând persoane decât obiecte. 

Cuvântul "mumie", derivă din cuvântul arab care semnifică bitum. Prin această schimbare se face cumva o delimitare de acțiunile din secolele al XVIII-lea  și al XIX-lea, când aceste resturi mumificate erau colectate în număr mare și zdrobite pentru oținerea unor ingrediente necesare în producerea de medicamente sau pentru pictură. De altfel, în secolul trecut, la intrarea lor în muzee, mumiile umane erau considerate "material bituminos" și expuse pe rafturile departamentelor de mineralogie (v. colecțiile Muzeului Toulouse, Franța).  

Muzeul londonez a dedicat mumiilor o întreagă galerie, "Egyptian death and afterlife: mummie" și simultan derulează programe de cercetare asupra resturilor umane deținute, în domenii precum: arheologia, biologia umană, istoria bolilor și geneticii. Laboratoarele utilizează în cercetarea artefactelor tehnologii avansate precum scanarea medicală computerizată (Computer Tomograf).

Mumificarea corpurilor umane presupunea, după îndepărtarea organelor interne și a creierului, uscarea în sare naturală, tratarea cu diverse uleiuri și rășini și înfășurarea în multiple straturi de bandaje, după anumite tehnici și ritualuri specifice. Scopul mumificării, destinată anumitor demnitari sau clase sociale ale timpului, era asigurarea trecerii de la existența pământeană la imortalitate.

În galeria londoneză se regăsec nu numai resturi umane mumificate ci și animale mumificate, considerate a fi sacre pentru zei, precum: tauri, pisici, crocodili sau șoimi, care însoțeau decedatul ușurându-i drumul spre eternitate,  unele dintre ele fiind animalele de casă favorite ale decedatului.

Această abordare terminologică, dacă urmărim preocuparea cercetătorilor și muzeelor privind prezervarea, tratarea și prezentarea expozițională a resturilor corpurilor umane, restabilește importanța acestor artefacte din istoria omenirii - rare de acum, și prețioase din punct de vedere științific, arheologic, biologic, genetic etc. Implicit, și poate cel mai important lucru, decizia muzeelor afirmă și confirmă drepturile persoanei și după moarte, conform unei etici comportamentale între oameni, ce transcede timpul și cutumele civilizaționale.

Dar, denumirea a ceva este un fel de botez care devine substitutul fenomenului, procedeului, artefactului de un anumit tip, așadar denumirea de "mumie" rămâne încă o opțiune viabilă în utilizarea și pentru rămășitele umane și pentru rămășițele de animale, care au fost tratate după procedeul specific (și nu numai, dacă ne amintim că au fost găsite corpuri mumificate în condiții naturale deosebite). 

Obiectele nu pot fi mumificate. Deci, termenul este folosit, în mod implicit, pentru ființe care au trăit cândva, fie oameni, fie animale. Aici, există o incoerență, dacă putem spune astfel, legată și de faptul că animalele, precum oamenii, au sentimente și o anume gândire și conștiință de sine chiar și rudimentar. Să considerăm, noi oamenii, că totul se învârte în jurul nostru, suntem esența și superlativul evoluției? Știința în mod sigur, în logica ei, ar nega acest lucru. Religia pare să nu afirme nici ea acest lucru, oamenii fiind numai niște copii create după chipul și asemănarea Creatorului.

Chiar dacă îndreaptă o eroare inițială, redenumirea de mai sus este, în cele din urmă, încă chestionabilă și este posibil să suscite în viitor controverse din multe puncte de vedere: științific, religios, filozofic și nu numai.

Irina IOSIP

Picasso vs. Degas, într-o expoziție inedită

 

 Picasso versus Degas, într-o expoziție inedită

 

Într-o expunere comparativă dar mai mult explorativă, lucrările a doi maeştri, reprezentanţi a două curente de mare influenţă, s-au confruntat şi completat pe simeze, în anii din urmă, dând o lecţie unică de artă. O lecție de istoria artei exemplară pe pământ american, la The Sterling and Francine Clark Art Institute, din Williamstown, MA. din SUA, acolo unde domnește încă entuziasmul impresionist.

Aceasta expoziție a fost prima din lume, precum știm, care a explorat răspunsul plastic al lui Picasso la lucrările lui Degas şi a inclus lucrări care nu au mai fost expuse vreodată. Expoziţia a reunit peste o sută de lucrări din muzee şi colecţii private internaţionale și a fost apoi itinerată și la Muzeul Picasso din Barcelona.

Pablo Picasso, „ Femeie călcând”

 - 1904

 

 

Edgar Degas, „Spălătoresele”- 1884

 

Curatorii Elizabeth Cowling – expert în arta lui Picasso şi Richard Kendall - cercetător in arta impresionistă, au studiat, timp de 10 ani, sute de lucrări ale lui Picasso şi Degas, au vizitat arhive, muzee, colecţii private din USA şi Europa şi au purtat discuţii cu unii dintre membrii familiei lui Picasso. Munca acestora a aruncat o lumină nouă asupra lui Picasso ca artist şi a adus un aport esenţial în istoria interpretativă a artei.

De-a lungul vieţii sale, Pablo Picasso (1881-1973) a fost fascinat de viaţa şi activitatea lui Edgar Degas (1834-1917). El a colecţionat picturile impresionistului Degas şi a reinterpretat continuu lucrările acestuia, iar la sfârşitul vieţii sale, a creat scene ce au inclus reprezentări ale lui Degas. El l-a privit pe Degas prin propriul ochi de artist, iar modul de răspuns al artistului spaniol a variat, cu timpul, de la emulaţie la confruntare, de la parodie la omagiu.

Picasso şi Degas au avut multe puncte comune în viaţă, fapt ce s-a concretizat apoi şi în arta lor. Au trăit în Paris, în apropiere unul de altul dar, probabil, nu s-au întâlnit niciodată. Au făcut studii academice de artă, au luat parte la viaţa boemă a oraşului luminilor, au avut de-a lungul vieţii aceeaşi obsesie pentru femeie, lucru vizibil în portretele şi imaginile de cântăreţe, balerine, spălătorese etc. Ambii au fost sculptori inovativi, desenatori de excepţie, pictori renumiţi şi gravori.

Pablo Picasso, „ Portretele lui Seastia Juger şi al lui Vidal” - 1903, ulei/pânză

Edgar Gegas, „ Absintul”- 1875-1876, ulei/pânză

Au stat pe simeze, lucru de neconceput într-o accepțiune clasică a unei expoziții, faţă în faţă, impresionistul Degas şi cubistul de mai târziu Picasso.

În artă, sunt adesea controverse referitor reproducerea unor lucrări sau la comanda unora similare. Privind acest exemplu expozițional, înţelegem că arta se creeaza şi recreeaza, se completează şi reinventează.

Revoluţia în artă, ca in orice domeniu de altfel, nu este un proces instantaneu, se stabilesc noile valori după acumulări continue şi confruntări îndelungate soldate cu pierderi şi câştiguri (meritate sau nu), între cei se osândesc în acest domeniu.
Pe de altă parte, sunt necesare exerciţiu artistic continuu ca şi permanenta raportare a fiecărui artist, la adevăratele valori, ca măsură de îmbunătăţire şi acceptare a propriei valori.

Avem aici exemplul unui mare pictor ce reproduce şi reinterpretează lucrări ale altui mare pictor care l-a precedat, istoric vorbind. 

N.A. : Imaginile prezente aici ilustrează tributul dar şi originalitatea lui Picasso versus Degas. Lucrările nu fac neapărat parte din expoziţia prezentată mai sus.

Pablo Picasso, „ Nud stând în picioare” - 1907, ulei/pânză

Edgar Degas, „ Mica dansatoare la vârsta de patrusprezece ani” - 1879-1881, bronz, tutu din pânză, şal din mătase

 Irina IOSIP

 

Expoziția ALEXANDRU ANTIK, "BEYOND EXPERIMENTAL", 04 septembrie - 31 octombrie 2021

 

"BEYOND EXPERIMENTAL"

 

La Centrul Cultural "Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului", Mogoșoaia în spațiile: Cuhnie, Ghețărie, Foișor

Alexandru ANTIK se constituie într-o "instituție arhivistică" în sine ca reprezentant al artei experimemtale și conceptuale metafizice românești din perioada ante-decembristă: arhive personale originale sau reconstituite sunt reconceptualizate într-un context muzeal de excepție. Evenimente vechi precum și unele mai  recente din ultimii 30 de ani, ca reîntrupare a primelor prin tehnologii și materiale contemporane -, puse în față în față, se potențează reciproc relevând adevăruri mereu actuale dar și stimulând la descoperirea altora noi.

Ceea ce a exprimat artistul, vizual și sonor în perioada comunistă - un exemplu fiind evenimentul "Visul n-a pierit" (1986), în spații restrânse, marginale, prin metode tehnice rudimentare, acum se revelează în ipostaze mult îmbunătățite tehnologic și cu materiale speciale, în spații generoase, care permit o vedere mai amplă a punerii în scenă. Un public obișnuit deja cu astfel de evenimente dar mai puțin cu gândirea și exprimarea adânc stratificată specifică perioadei antedecembriste caută similarități și deosebiri între cele două perioade, una puternic contestată și cealaltă într-un proces al contestabilității continue. Ceea ce era ascuns în trecut publicului larg, permis numai în anumite condițiii și numai tinerilor artiști, sub oblăduirea unor curatori curajoși și entuziaști, acum este la vedere, având în centrul evenimentelor în esență aceleași personaje.

Instalații noi, complexe, alcătuite din sculpturi, lumini, imagini și sonor, într-un pronunțat concept modern, își asumă rolul de profesor înțelept care nu dă răspunsuri concrete ci dirijează întrebările spre o înțelegere individual-personalizată a fiecărui vizitator. Evident, expoziția se adresează unui public de o anumită condiție intelectuală, în stare să perceapă sensurile și nuanțele multiple. Așadar, autorul a ales caracterele, evenimentele, exprimarea și contextul dar nu dă indicații precise ci lasă publicul să-și joace rolul de critic într-un spațiu muzeal care el însuși își pune amprenta cultural-istorică asupra expunerilor.

Noul și vechiul întră într-un dialog cultural și identitar, care integrează perfect expoziția în rândul celor mai notabile evenimente ale anului.

 

Text și credit foto Irina IOSIP

Descoperirea unor detalii uimitoare ale picturii lui Giotto

 

 Pictura lui Giotto, din Capela Peruzzi a bisericii Santa Croce din Florenţa, și-a revelat acevărata splendoare și au putut fi văzute detalii originale ascunse ochiului liber de secole, atunci când, utilizând raze ultraviolete, restauratorii au demarat proiectul de restaurare a lucrării.

Mai mult de doisprezece restauratori şi cercetători au demarat un proiect ambiţios de diagnosticare neinvazivă a stării celor 170mp pictaţi aici de Giotto, în jurul anului 1320. Scopul demersului fiind restaurarea pe viitor a capelei. Dar, utilizând lumina violetă, au făcut o descoperire uluitoare:  detalii uimitoare, invizibile cu ochiul liber de secole întregi.

Sub această lumină, scenele redevin tridimensionale și se pot vedea efecte de clar-obscur și se pot observa corpurile de sub veşminte.

Se crede că tocmai această pictură din capela Peruzzi a avut o influenţă decisivă asupra lui Michelangello, care, născut cu 140 de ani mai târziu a pictat Capela Sixtină.

Un șir de evenimente nefericite au distrus parțial pictura originală. Capela a fost restaurată în anii 1700 de familia de nobili Peruzzi, care a comandat acoperirea pereţilor cu alb, peste pictura existentă, cu scopul redecorării. În plus, restaurarea din 1840, prin utilizarea tehnicilor timpului (solvenţi duri şi materiale abrazive), a produs tocirea suprafeţei pictate şi omogenizarea picturilor. În secolul 19, au fost repictate zonele distruse şi a fost adăugată culoare pentru a pune în evidenţă ceea ce nu mai era vizibil din fond. În 1958, restaurarea a înlăturat ceea ce s-a adăugat în secolul precedent, păstrând numai părţile originale ale picturii lui Giotto și este ceea ce vede vizitatorul de azi cu ochiul liber.

Parte datorită timpului dar şi restaurărilor succesive, pictura a fost compromisă şi nu-şi mai poate arăta frumuseţea originală și detaliile luxuriante. Imaginea a rămas fără viaţă, palidă şi plată, pentru todeauana.

Lumina ultravioletă poate pune în evidenţă detaliile uimitoare, dar, din păcate, pictura se poate distruge şi mai mult la o expunere îndelungată.

Singura soluţie pentru publicul larg, ar fi maparea sub lumină ultravioletă a întregii capele şi, cu ajutorul softurilor, asamblarea într-o imagine virtuală accesibilă publicului.

 

Irina IOSIP

 

Adevăratele culori ale artei lui Pierre-Auguste Renoir

 

Adevăratele culori ale artei lui Pierre-Auguste Renoir au fost relevate de către Institutul de Ară Chicago, prin Expoziția "Gallery 226" ce a avut loc în 2014.

Tabloul reprezentând-o pe Madame Léon Clapisson, Valentina, soția unuia dintre contractorii bogați ai lui Pierre-Auguste Renoir, fiind supus restaurării, a dezvăluit un fapt surprinzător, care a suscitat în mod deosebit interesul restauratorilor și oamenilor de știință.
 

 La începutul lucrărilor, după îndepărtarea ramei, pe latura stângă și în partea de sus a lucrării, zone acoperite până atunci de încadrament, au fost descoperite nuanțe de violet-roșu, mult mai vibrante decât în zonele adiacente ale fundalului, care au fost expuse la lumină de-a lungul timpului. Acest lucru a relevat culoarea inițială a fondului de bază al lucrării, așa cum a fost realizat de către de autor, în 1883, la momentul execuției lucrării.

Descoperirea a adus o importantă modificare în percepția operei lui Renoir și a pus sub semnul întrebării restaurările de până atunci, care, probabil, nu au fost conforme cu pictura, așa cum a fost gândită și realizată de autor.

Zonele respective, neexpuse la lumină, și-au păstrat prospețimea culorilor în timp. Renoir a lucrat fondul portretului utilizând culorile roșu-scarlet și roșu-purpuriu în general obținute din carmin, un pigment roșu strălucitor, care, deși luminos și frumos în timpul lucrului, este foarte sensibil la lumină, culoarea pălind cu trecerea timpului. Deși pictorii cunosc acest lucru, până acum nu s-a luat în considerare această posibilitate la restaurarea și conservarea lucrărilor.

Departamentul de conservare al institutului, înarmat cu unelte avansate precum nanotehnologia, laserul și programe specializate de procesare a imaginii, a putut reda, în toată splendoarea lor, culorile inițiale, într-o reconstituire digitală la dimensiunile originalului.

Astfel, originalul și reproducerea, au stat împreună pe simeze, oferind posibilitatea vizitatorului să aprecieze deosebirile care, deși dramatice în ceea ce privește luminozitatea și culorile, nu micșorează în nici un fel frumusețea și valoarea lucrărilor așa cum sunt ele astăzi.

Lucrarea originală a fost prezentată într-o cutie transparentă, astfel încât a putut fi văzută complet, de jur împrejur, și apreciate pe viu daunele provocate în timp de lumină.

Acest mod de expunere a oermis aprecierea muncii de restaurare care, de obicei se desfășoară în laborator, departe de ochiul publicului dar care, de acestă dată, a adus informații de o importanță covârșitoare în analiza și aprecierea lucrărilor lui Renoir și poate chiar a impresionismului în general, care a utilizat, cu cea mai mare măiestrie și frecvență aceste culori.

N.B.

Inițial, Renoir a realizat o primă variantă cu Valentina bându-și ceaiul pe fundalul roz al gradinii casei, dar nici autorul și nici Léon Clapisson nu au fost mulțumiți de rezultat. În cel de-al doilea portret, Valentine pozează în haine de dimineață, stând pe un scaun în interior. De această dată, în fundalul de concepție abstractă își au corespondent roșul părului ei, albastrul rochiei și galbenul mănușilor.

După expoziția de la Chicago din 1893, „ World's Columbian Exposition” pictura impresionistă a intrat în atenția colectorilor locali, iar Martin A.Ryerson a început să cumpere și să caute lucrări semnate de impresioniști, dar mai ales de Claude Monet.
Colecția Mr. and Mrs. Martin A. Ryerson a Institutului de Artă din Chicago, din care face parte și această lucrare, a fost constituită prin donații succesive între anii 1933-1938.

 

Irina IOSIP

Tehnici inovative la Muzeul Van Gogh din Amsterdam: „Relievos” și „Reliefography”,

 

Muzeul Van Gogh din Amsterdam, în colaborare cu Fujifilm, a dezvoltat o tehnica nouă pentru producerea de reproduceri tridimensionale având în obiectiv cinci capodopere ale lui Van Gogh. Colecția astfel realizată, purtând numele de „Relievos”, cuprinde copii fidele după lucrările: „Floare de migdal” (1890), „Floarea-soarelui” (1889), „Recolta” (1888), „Wheatfield în furtună” (1890) și „Boulevardul Clichy” (1887). Pentru prima oară cele cinci copii vor fi expuse la Galeria de Harbour în HongKong din 16 iulie până în 4 august 2013. 

  Veniturile realizate prin expunerea sau vânzarea copiilor sunt destinate realizării planurilor de renovare a noii aripi - cu cea de a doua intrare a Muzeului, întreținerea muzeului și menținerea calității colecției acestuia pe termen lung.

Tehnica nou creată ce utilizează tehnologii de vârf în scanarea 3D și printarea de înaltă rezoluție, a primit numele de „Reliefography”. Sunt reproduse atât fața lucrării cât și dosul ei, iar rezultatul este pus în ramă. Experții de la Fujifilm și de la Muzeul Van Gogh au monitorizat îndeaproape procesul de producție, efectuând controale de calitate extrem de riguroase. Dimensiunea, culoarea, luminozitatea și textura lucrărilor au fost reproduse cu mare precizie iar rezultatul final a fost aprobat de către un curator al muzeului.

Asfel, muzeul are în vedere că de acum o nouă generație de replici de excepțională calitate va fi produsă și va circula în lumea largă în beneficiul educației culturale și accesibilității la opera de artă. Se deschid și alte perspective, printre care și utilizarea de reproduceri pentru a fi „văzute” și de orbi sau de cei cu deficiențe de vedere.

Simbioza dintre tehnologia de vârf și creație - în general, este firească și în sensul evoluției și tehnologizării societății actuale, dar se nasc acum cel puțin două întrebări esențiale privind reproducerile - în general: „Însăși producția și nivelul cantitativ al acesteia nu va afecta atitudinea față de original și de măiestria și munca artistului ?” și „Câtă vreme se va păstra calitatea reproducerilor (chiar și de acest tip) având în vedere accesul la tehnologie al prea multor interesați în a le produce?”

Nu trebuie să uităm că reproducerea, sub orice formă ar fi ea, reprezentă o consistentă sursă de venit pentru aparținătorii lucrărilor, fie ei instituții sau persoane. Așadar, cine, de ce și cum intervine în forță pe piața de artă? Ce pare a fi un avantaj se poate întoarce împotriva noastră.

Este în firea lucrurilor să se apeleze la tehnologia timpulrului. Dar, ca orice consum exagerat, acesta creează dependență. Recent, România a fost împânzită de filme și imagini 3D ale lucrărilor unor mari maeștrii. Sigur că la prețul intrării la un muzeu local lumea se paote alfabetiza și familiariza cu marile oepere de artă. Dar însăși această tehnologie induce ideea de inutilitate a obiectului original. Memoria vizitatotorului va reține accesul lesnicios la imagine și nu la opera de artă, în condițiile în care vederea umană înregistrează altfel obiectul în realitate, atunci când este înconjurat de lumina naturală sau aproape naturală.Văzul percepe volume, striații, imperfecțiuni, lumini și umbre varuiabile funcție de direcția, intersitatea și culoarea luminii, chiar de simpla mișcare a respirației. Percepția obiectului real va angrena și alte simțuri, care înlănțuite, creează imaginea reală, completă a corpului lucrării, așa cum este el, un produs imperfect al minții și mâinii umane și perceput de fiecare altfel.

Irina IOSIP

Onda Shizuko la Muzeul Colecțiilor de Artă

 

    

 

Muzeul Colecțiilor de Artă din București adăpostește o expoziție permanentă, exotică în contextul colecțiilor sale, de proveniență românească - certificate ca fiind de mare valoare și reprezentare națională și internațională.

Onda Shizuko (n. 1936, Tokio): Colecția, relativ nouă comparativ cu celelalte, apare ca o insulă de prospețime și culoare pură, având un grad inalt de modernitate. Tehnica, materialele utilizate și viziunea artistei stau mărturie.

"Compoziție cu portret și ou" (detaliu)

Donatoarea și autoarea lucrărilor, este sculptorița japoneză Onda Shizuko, deținătoare a unor premii importante precum: 1974 - Monaco Empire Contemporary Art International Award, 30th Anniversary Award and Showa Association Award 1976 Niki Exhibition, 1985 - 39th Niki Exhibition Minister of Education Award, 1998 - Romania 80th anniversary Achievement Award, France Lyon Museum of Art Award.

Colecții ale artistei mai sunt expuse la Sao Paulo Museum of Modern Art (National) Mexico și National Museum of Modern Art Monaco.

Sculpturile executate în plexiglas multicolor au uneori aliura unor instalații, căci obiecte și imagini stau suspendate în materia transparentă, oferind, la privirea de jur împrejur detalii și indicii noi.

Irina IOSIP

1. "Compoziție cu nud de femeie și motocicletă" (detaliu); 2. "Hiroșima" (detaliu); 3. "Compoziție cu portret și ou" (detaliu)

 

Notă (info.): Muzeul Colecțiilor de Artă
Muzeul readuce la viaţă perioada interbelică, o perioadă în care se conturează şi se impun renumite colecţii precum cele ale lui Iosif N. Dona, Garabet Avachian, Alexandra şi Barbu Slătineanu, Marcu Beza, Béatrice şi Hrandt Avakian ş.a. Selecţia pieselor stă mărturie nu doar pentru gustul diferiţilor colecţionari, ci şi pentru mijloacele materiale de care dispuneau.
Atenţia multora dintre ei se orientează, în mod explicabil, spre valorile locale confirmate, clasicizate, precum Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu dar şi spre artiştii ajunşi acum la maturitate artistică: Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Lucian Grigorescu, Iosif Iser, Camil Ressu, Francisc Şirato, Alexandru Ciucurencu, Dimitrie Ghiaţă. Colecţionarii îşi îndreaptă atenţia şi spre lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă de provenienţă occidentală sau orientală. Anumite colecţii se remarcă prin tematica foarte clar definită (colecţia Simu – artă românească şi franceză, colecţia Slătineanu – artă populară, colecţia Béatrice şi Hrandt Avakian – artă decorativă şi orientală, colecţia Marcu Beza – arta Orientului Apropiat), în timp ce altele au un caracter monografic (colecţia Iosif Iser, colecţia Corneliu Baba, colecţia Lucia Demetriade Bălăcescu).
Inedit, între lucrările colecției Radu Ionescu se distinge și reprezentarea unor crini imperiali superbi realizată de Regina Maria a României.

21 aprilie, Târgul de Florii la Muzeul Țăranului Român

  

Lume, lume multă, vorbă românească, ungurească, moldovenească, explicaţii în engleză, aparate de fotografiat sau de filmat.

Fiecare, are nu are nevoie de ceva, întreabă, dar pe măsură ce vin răspunsurile, curiozitatea îl dovedeşte pe cel plictisit şi iar mai pune o întrebare, şi iacă aşa se face că pleacă acasă cu cel puţin un mic obiect de dăruit.

Negustori ce se fălesc cu marfa lor dar şi tineri timizi, cu studii de arte oferind spre vânzare obiecte cu influenţe tradiţionale, dar mai ales, icoane şi obiecte de cult.

Pe muzică lăutărească de Gorj, ochii licăresc şi gura se umezeşte de pofte în Postul Paştilor, la vederea bucăţilor de ceafă de porc sau chişcă, cârnaţilor sau caşcavalului afumat, ce merg numai bine cu puţintică ţuică sau pălincă.

Halviţă, turtă dulce, cozonaci, kurtos kalaks, miere, mere trecute prin zahăr, sunt de toate pentru toate vârstele dar mai ales pentru copiii ce-şi cer dulciul preferat.

Obiecte de trebuinţă sau de netrebuinţă, de utilitate sau de podoabă pentru casă sau om: măsuţe şi scăunele din lemn, oale, ulcele şi străchini, linguri şi linguroaie, covoare şi blăni de oaie, trăistuţe din lână vopsită în casă, articole de pielărie, mobilier pictat, păpuşele din lână, pănuşi sau cu cap de porţelan, icoane pe lemn, sticlă sau piatră, prăznicare, cruci şi cruciuliţe, ouă încondeiate, ocarine, oboaie, fluiere şi mandoline, ii şi alte haine din pânză de casă, cazane de făcut ţuică alături de care se înfoaie fuste colorate şi se apleacă pălării cu boruri largi.

Obiectele de artă tradiţională românească dar şi unele după meşteşug învăţat pe alte meleaguri, precum săpunurile lânoase (săpunuri de casă, parfumate, învelite în lână ţesută), toate au frumuseţea şi o utilitate a lor.

Chiar şi o scurtă vizită aici, este un câştig pentru inima şi spiritul românesc, în dauna obiectelor "sclipicioase" de pe la târgurile centrale din oraş.

Irina IOSIP

 

Apariții rare pe simeze: „IOSIF ISER gravor", Sala „Theodor Pallady”, Academia Română

"Prima mea gravură", 1924

În perioada 10 – 20 octombrie a.c., în Sala „Theodor Pallady” a Academiei Române se derulează o expoziție interesantă organizată de Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei, care deține aproape complet, ciclul de gravuri ale lucrărilor lui Iosif Iser, mai ales în tehnica pointe séche.

Aceasta este una dintre rarele ocazii de a vedea și a aprecia activitatea de gravor a artistului, considerată a fi reprezentativă pentru gravura românească din perioada respectivă, precum a subliniat în deschiderea expoziției doamna Cătălina Macovei, șefa Cabinetul de Stampe.

Iser a practicat gravura, cu aproximație între anii 1921 și 1932 /1934, după ce s-a stabilit cu familia la Paris și a început să lucreze în atelierul prietenului său Jules Pascin.

Spre deosebire de alți gravori, artistul a tras puține exemplare, maxim 5, 6 din fiecare lucrare, dintre acestea, primele exemplare sau chiar exemplarul de artist, fac parte din tezaurul Bibliotecii, fapt ce sporește calitatea și valoarea colecției aflate în patrimoniul Academiei Române.

"Tătăroaica cu turban asezată pe scaun, privind spre stânga cu mâna la obraz", 1928

Fapt inedit, printre cele aproximativ 60 de lucrări expuse ale artistului, se regăsește „Peisaj din Wasserburg” datată în 1922 – considerată în genere prima gravură a autorului, alături de o altă lucrare, „Familie de tătari – o tătăroaică bust, un tătar văzut din față, în interior” (acvaforte), pe suportul de carton al acesteia, în partea dreaptă jos, Iser a consemnat ”Prima mea gravură/ISER” iar în stânga jos a scris anul 1924. Printre alte posibilități ar fi și aceea că autorul a regăsit placa și a reprintat respectiva lucrare în anul 1924, știind că este prima sa lucrare în această tehnică.

Temele abordate în gravură sunt cele predilecte ale autorului, tătăroaice, odalisce, țărănci din Argeș, nuduri, balerine și arlechini, femei în interior și mai puțin peisaje și portrete. Sunt două tehnici de gravură în care mucenicește Iser, cel cam tumultuos, acvaforte și pointe séche, pe alocuri întărite de ruletă. După o perioadă scurtă, de aproximativ 10 ani, artistul părăsește acest gen, prea laborios și riguros, însă gravurile sale sunt impregnate de orientalismul său specific, în care femeia orientală, impune prin formele sale masive și poziția sa sculpturală, încremenită într-o așteptare misterioasă.

Tipologia acestei femei, se repetă aproape până la identificare în portrete orientale, fără trăsături personalizate. Dealtfel, puține sunt portretele reprezentând persoane recognoscibile precum este cazul Suzannei Caudal.

În afară de performanțele lui Iser în arta gravurii, expoziția urmărește și situațiile de influență pe care alți artiști, dintre care unii fiindu-i prieteni, o exercită asupra sa. Astfel, alături de gravurile lui Iser, sunt expuse câteva lucrări ale altor artiști precum: Jules Pescin, Demetrios Galanis, Andre Derain, Raoul Dufy și André Albert Marie Dunoyer de Segonzac.

Un catalog de colecție a însoțit lansarea expoziției, realizat de Cătălina Macovei și colectivul de redacție format din: Anca-Gabriela Vitan, Dragoș Nicolae Adriana, Eugen-Mădălin Costache, cu sprijinul financiar al lui Tudor Berza, membru corespondent al Academiei Române.

 

Irina IOSIP

  

Târgul de Florii de la MTR, 30 martie - 1 aprilie

 

 

Meşteri din toate zonele ţării vin, ca în fiecare an, să sărbătorească Floriile la Muzeul Național al Ţăranului Român. De peste 25 de ani, Muzeul ţine această sărbătoare şi îşi aşteaptă vizitatorii să vină la primul târg de meşteri de peste an.

Olari, fierari, cioplitori, cojocari, cofetari, pielari, rudari, iconari, dar şi ţesătoare, împletitoare sau încondeietoare aduc la Târgul de Florii de la MTR produsele muncii lor: obiecte din ceramică, ţesături, haine, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat din diverse zone ale ţării, ouă încondeiate, icoane și obiecte din lemn ș.a.m.d.

Se pot târgui și de-ale gurii: suc de mere, cofeturi din Teleorman, turtă dulce de Harghita, kürtös kalács, halviţă, miere de albine, ierburi de leac, pălinca şi vin, mâncăruri de post, de la Clubul Ţăranului.

De prin Târg: demonstraţii de încondeiat ouă, muzică pe tot parcursul târgului cu meşteri instrumentişti și alte bucurii vizuale și olfactive.

Târgul de Florii este deschis între orele 10:00 şi 18:00.

 

Irina IOSIP

UN CEAS PENTRU ARTĂ în expoziţia Brâncuși. Forme în alb și negru, Muzeul Național Al României

Anul 2016 a fost declarat ANUL BRÂNCUȘI

"UN CEAS PENTRU ARTĂ

în expoziţia Brâncuși. Forme în alb și negru

Muzeul Naţional de Artă al României vă invită să participaţi sâmbătă, 28 mai 2016, ora 17.30, la Un ceas pentru…artă, o vizită cu ghidaj gratuit în expoziţia Brâncuși. Forme în alb și negru deschisă în Sălile Kretzulescu. Prezentarea durează o oră şi este susţinută de Elena Ciocoiu, specialist în istoria artei.

Se plăteşte doar biletul de intrare în expoziţie (4 lei), fără taxa de ghidaj obişnuită. Participarea se face pe bază de programare prin e-mail la programari@art.museum.ro sau la telefon 021.314.81.19, de luni până vineri în intervalul orar 10.00 – 16.00.

***

Expoziția Brâncuși. Forme în alb și negru face parte din Programul naţional 140 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brancuşi inițiat de Ministerul Culturii și propune o selecţie de 40 de tiraje moderne după clișeele realizate de artist la Paris: aspecte din atelier şi sculpturi aflate în diferite stadii de lucru.

Pe lângă fotografii, în expoziţie se regăsesc şi două module interactive din atelierul Pasărea ascunsă-n piatră, găzduit în corpul Ştirbei al muzeului. Atelierul a fost conceput de specialiştii de la Centrul Georges Pompidou din Paris pentru a-i familiariza pe copii cu lucrările lui Brâncuşi. Cele două module aduse în expoziţie oferă acum unui public mai larg posibilitatea de a descoperi în mod ludic universul sculptorului.

Atât fotografiile, cât şi modulele interactive au fost donate Muzeului Naţional de Artă al României de Muzeul Naţional de Artă Modernă – Centrul Georges Pompidou din Paris în 2006, respectiv 2007."

- Comunicat -

Eveniment: desenul "Culegătoarea de morcovi" de Vincent Van Gogh, reexpus la Muzeul Colecţiilor de Artă

Muzeul Naţional de Artă al României vă invită să admiraţi din nou lucrarea Culegătoarea de morcovi de Vincent Van Gogh, care va fi expusă la Muzeul Colecţiilor de Artă începând cu data de 13 iunie 2015.

Desenul a fost retras temporar în depozitele muzeului în anul 2014, conform normelor internaţionale de conservare, fiind extrem de sensibil la efectele luminii. Lucrarea face parte din Colecţia de artă comparată Alexandra şi Barbu Slătineanu.

Desenul în cărbune Culegătoarea de morcovi a fost realizat în anul 1885 de Vincent Van Gogh (1853 - 1890) și achiziţionat, din câte se pare, de Alexandru Slătineanu din magazinul celebrului negustor de artă Ambroise Vollard. Incontestabil cea mai valoroasă piesă de artă occidentală din colecţie şi singura lucrare de Vincent Van Gogh dintr-un muzeu din România, lucrarea se va regăsi în expunerea muzeului timp de 6 luni.

***

În Colecţia de artă comparată Alexandra şi Barbu Slătineanu se află peste 400 de obiecte create în spaţiul românesc, occidental şi oriental. Intenţia donatorilor de a sublinia specificitatea creaţiei artistice româneşti în context universal se traduce prin sintagma „colecţie de artă comparată”, care precede numele colecţiei.

Doctorul Alexandru Slătineanu (1873-1939) a pus bazele acestei colecţii, alături de soţia sa, Irina, pictoriţă amatoare, şi de doctorul Ioan Cantacuzino. Fiul său, Barbu Slătineanu (1895-1959), a fost un cunoscător avizat al ceramicii populare româneşti şi a publicat mai multe studii în reviste de specialitate.

Interesul acestuia pentru artă a fost întreţinut de soţia sa, Alexandra Slătineanu (1895-1979), fiica diplomatului Alexandru Lahovari.

Unic în peisajul cultural românesc, Muzeul Colecţiilor de Artă reuneşte în spaţiile unei clădiri de patrimoniu (Palatul Romanit) o serie de colecţii valoroase de obiecte de artă dintre cele mai diferite, donate de-a lungul timpului de diverşi colecţionari, personalităţi ale vieţii culturale româneşti. Specificul muzeului constă în expunerea acestor colecţii ca entităţi de sine stătătoare, în încercarea de a recompune atmosfera originară a fiecăreia şi de a reda personalitatea şi preocupările colecţionarilor

- comunicat -

Noaptea Muzeelor - Muzeul National de Arta al Romaniei 16/17 mai a.c.

Priveste arta! Arta te priveste!

"In acest an, cu ocazia Noptii Muzeelor, MNAR se alatura Retelei Nationale a Muzeelor din Romania pentru a protesta fata de saracirea ireversibila a patrimoniului muzeal national din cauza restituirilor de bunuri culturale si cladiri care au adapostit muzee. Sub titlul Priveste arta! Arta te priveste!, MNAR propune publicului, pe langa vizita in Galeria Nationala si in expozitiile temporare deschise in nocturna, un periplu mai putin obisnuit intr-o Galerie de (ne)uitat. Aceasta va cuprinde ramele si soclurile catorva dintre lucrarile ce nu mai fac parte din patrimoniul muzeal in urma unor hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.

In intervalul orar 19.00 – 04.00 vor putea fi vizitate in regim de gratuitate la sediul central (Calea Victoriei 49-53): Galeria Nationala, Galeria de ne(uitat), in avanpremiera expozitia eveniment Constantin Popovici si seducia modernitatii si la Muzeul Colectiilor de Arta (Calea Victoriei nr. 111) expozitia Comori de arta din Colectia Ion Chiricuta.

Tototata luni, 18 mai, este Ziua Internationala a Muzeelor si se poate vizita gratuit Muzeul Colectiilor de Arta, in intervalul orar 11.00 – 19.00.

"

- Comunicat Muzeul National de Arta al Romaniei -

Conferință "Tema iubirii în pictura matrimonială italiană a secolului al XV-lea" și expoziția ARS AMANDI, MNAR

 

Conferinţa

 Tema iubirii în pictura matrimonială italiană a secolului al XV-lea, prilejuită de expoziţia ARS AMANDI 

Muzeul Naţional de Artă al României

Tema iubirii în arta europeană a secolelor XVI – XIX. Conferinţa este susţinută de Ioana Măgureanu, istoric de artă şi asistent universitar în cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, Facultatea de Istoria şi Teoria Artei

Ioana Măgureanu propune o discuţie despre pictura matrimonială florentină, un subiect tot mai studiat în ultimele decenii, care a pus în lumină conexiunea strânsă între contextul socio-cultural şi semnificaţia obiectelor artistice produse în această epocă. Lăzile de zestre (cassoni) pictate şi panourile (spaliere) destinate decoraţiei încăperilor cu ocazia nunţilor sunt mărturii ale unei societăţi pentru care căsătoria şi naşterea pruncilor, dincolo de semnificaţia personală, erau evenimente cu implicaţii economice, politice, comerciale.
Subiectele reprezentate pe aceste piese, deseori alese din mitologia clasică sau din istoria romană, reflectă ambiţiile unei societăţi pentru care arta funcţiona ca mediatoare între sine şi societate, ca instrument de creare a unei imagini de sine în care valenţele matrimoniale se împletesc cu cele civice.
Expoziţia ARS AMANDI. Tema iubirii în arta europeană a secolelor XVI – XIX cuprinde o selecţie de şaptezeci şi trei de lucrări (pictură, desen şi gravură) din patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României, al Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu şi al Bibliotecii Academiei Române - Cabinetul de Stampe. Cu acest prilej sunt prezentate opere de artă puţin sau deloc cunoscute - multe în premieră absolută, după ce au fost recent restaurate.
Expoziţia ilustrează o temă recurentă în arta europeană, abordată într-o manieră diversă de pictori italieni, neerlandezi, francezi şi germani. Printre lucrările vedetă se numără tablouri pictate de Giovan Francesco Maineri (Alegorie I şi Alegorie II), Abraham van der Schoor (Concertul) sau Marco Liberi (Diana şi Endymion), versiuni de atelier sau copii după Jan Gossaert (Tarquiniu şi Lucreţia), Jacopo Palma cel Bătrân (Venus şi Amor) sau Bartolomeo Schedoni (Caritatea), dar şi lucrări de grafică precum cele realizate de Marcantonio Raimondi (Judecata lui Paris), Hendrik Goltzius (Venus şi Amor cu un faun), Aegidius Sadeler (Portretul lui Bartholomeus Spranger şi al soţiei sale Christina Müller) sau Albrecht Dürer (Hercule la răscruce).
Structurată în patru secţiuni: Mitologia iubirii, Amorul în lumea literelor, Iubirea (de)sacralizată şi Alegorii şi simboluri, expoziţia ARS AMANDI. 

Tema iubirii în arta europeană a secolelor XVI – XIX poate fi vizitată până la data de 29 martie 2015 la parterul Galeriei Naţionale.

Întâlnirea are loc în sala de proiecţii din corpul central al muzeului (intrarea A2). 

Accesul se face pe baza unei rezervări prealabile prin e-mail la programari@art.museum.ro sau la telefon 021 314 81 19.

Sâmbătă, 17 ianuarie 2015, ora 11.00
Tarif: 10 lei (nu include vizitarea expoziţiei)
Înscrieri la: programari@art.museum.ro sau 021.314.81.19

- comunicat -

Expozitie eveniment: CORNELIU BABA - „Desemnurile unui pictor”, Muzeul Colectiilor de Arta, 25.11.2014 - 11.03.2015

„Asta seara am facut doua desemnuri dupa model. Mai multe, multe de tot trebuiesc, mana sa nu se odihneasca niciodata.” - Corneliu Baba 

Expoziția aduce în fața publicului 130 de lucrări din colecția artistului (soției), dintre care majoritatea sunt inedite pe simeze, temele fiind dintre cele recurente în opera sa: regele nebun, spaima, arlechinii, autoportrete și portretele. Printre expuneri se află însă și desene din copilăria artistului.

Agenda zilnică de lucru a maestrului este marcată de efortul său continuu de definire la modul sublim a imaginii ca reprezentare a unui cumul de emoții și idei și mai ales, de ispășire în plan personal, artistic, a celor mai profunde și extreme sentimente și stări umane precum: spaima, nebunia, suferință... etc. Pagini cu schițe și adnotări, extrase literare utile imaginii din planul foii sau poate pentru mai târziu, stau mărturie a strădaniei și necesității de acumulare, din vreme, informațională și emoțională, utilă următoarelor lucrări.

  

Culorile și tușa specifice, impunând efectul dramatic binecunoscut se regăsesc în toate schițele din tinerețe și de mai târziu, fie ele în pastel, creion, tuș ori baiț, dar mai ales în uleiurile aflate în număr mic în prezenta expoziție.

Vernisajul expoziției, care a marcat și deschiderea unei secțiuni noi a Muzeului Colecțiilor dedicate expozițiilor temporare, a dat ocazia întâlnirii oamenilor de cultură, contemporani nouă, și motivul unor interesante discuții despre plastica românească.

Mai mult ca oricând în ultimii ani, o prezență atât de numeroasă și specializată amintește de anii boemei culturale a Bucureștiului de altă dată. Calitatea omului și artistului probabil este cea care a reunit într-o concordie unanimă artiști plastici și oameni de cultură. S-au auzit și șoapta didactică și aprecierea profesională, și nostalgia altor timpuri și oameni, a unor vechi obiceiuri...

Invitat să ia cuvântul, ca fiind unul dintre studenții maestrului, renumitul pictor Ștefan Câlția, și-a omagiat profesorul prin câteva cuvinte: „Profesorul Corneliu Baba a fost pentru noi un aristocrat al culturii, un om care în jurul lui lăsa un parfum, o liniște și o dorință de a fi rafinat, a fi frumos, de a călători prin această lume vertical.
... Mi-amintesc de mâna lui, cu degetele lui, care la un moment dat șterge de pe paletă un roșu și-l pune exact acolo unde trebuie”.

 

Irina IOSIP