duminică, 31 martie 2024

sâmbătă, 23 martie 2024

Call for: Simpozionul AGORA.ro | 2024

 


 

COMUNICAT DE PRESĂ


Revista culturală independentă ARTE și SOCIETATE, constituită ca manifest și apel la uniune în vremuri atinse de pandemii politice, economice și sociale, manifestă o atitudine echilibrat progresistă privind toate domeniile vieții cetății.

Ca urmare a efortului unui colectiv redacțional restrâns, aplecat spre reflecție și analiză, revista apare semestrial, în format digital și cuprinde cercetări, studii, eseuri, foto-jurnale, opinii critice asupra artelor contemporane românești și internaționale, interviuri, portofolii de artiști, informații despre evenimente socio-culturale, creații literare precum și cercetări, comunicări și opinii vizând alte domenii ale culturii și științei, dintre care: sociologia, filozofia, psihologia, antropologia, muzica, teatrul, filmul și arhitectura.

Revista oferă autorilor și intervievaților posibilitatea de a-și exprima liber opiniile și ideile generatoare și unificatoare de energii creatoare, firele nevăzute din țesătura imaterială necesară într-o societate sănătoasă.

Membrii redacției speră în puterea binelui general și a științelor și artelor ca factori de progres spre reevaluarea și recalibrarea societății la valorile umane și sociale superioare, echilibrate prin etică și moralitate.

Aflată în al cincilea an de la apariție, Revista lansează invitația de participare la Simpozionul AGORA.ro Ed. 2024, cu speranța unei reuniuni lărgite în vederea îndeplinirii dezideratelor sale și promovarea valorilor românești și internaționale.

Revista ARTE și SOCIETATE provoacă, așadar, la un schimb de opinii și idei, având permanent în obiectiv adevărul, realitatea, decența, respectul și atitudinea culturală în tratarea tuturor subiectelor din paginile sale.


Irina IOSIP
redactor-șef
ARTE și SOCIETATE
https://artesisocietate.weebly.com/
adresa redacției: artesisocietate@gmail.com


 

 

I N V I T A Ț I E


Simpozionul AGORA.ro, Ed. 2024

 

Regulament

 

Revista culturală independentă ARTE și SOCIETATE îşi propune să pună la dispoziţia scriitorilor, poeților și specialiştilor, teoreticieni și practicieni, considerați în acest context autori, un spațiu de prezentare și dezbatere a ultimelor lor creații și cercetări științifice, să faciliteze comunicarea acestora în diverse domenii culturale la nivel naţional şi internaţional şi să problematizeze teme de actualitate din domeniul artelor vizuale, separat sau în conexiune cu alte domenii artistice și științifice (muzică, teatru, filmu, sociologie, psihologie, antropologie, filozofie, istorie, arheologie, jurnalism socio-cultural, medicină, literatură etc.).

Tema ediției este „AGORA”. Aceasta vizează concepte, noțiuni, stări și acțiuni precum: moral - imoral, independent - dependent, incluziune - excluziune, evoluție - decădere, continuu - discontinuu, constructiv - distructiv, adevăr - minciună, iubire - ură, stabilitate - instabilitate, viitor - trecut, prezent - trecut, incluziune - excluziune, unitate - dezbinare, spirit - trup, clar - blurat, gând - faptă, direct - indirect, eu - celălalt, alb-negru, direct - evaziv, frumos - urât, artă - kitsch, real - ireal, cultură - incultură, oraș - sat, pace - război, sănătate - boală etc. Subiectele politice sunt excluse.

Condiții de participare
1. Sunt așteptate texte originale care reflectă activitatea și creativitatea scriitorilor, poeților, teoreticienilor și practicienilor specialiști consacraţi sau aflaţi la debutul carierei artistice sau științifice și a studenților în anii terminali din domeniile enunțate mai sus, vizând următoarele secțiuni:
       a. Studii, eseuri, comunicări științifice și articole: abstract max. 50 cuvinte, cuvinte cheie max. 5, text și imagini – max. 5 pag. , format Word sau Libra-office și pdf., text la 1,5 rânduri, font Times New Roman 12, imaginile incluse vor fi de min. 300dpi și max. 400dpi.
       b. Proză și poezie contemporană originală: în total max. 5 pag., format Word sau Libra-office, la 1,5 rânduri, font Times New Roman 12.
2. Nu sunt acceptate opiniile defăimătoare, injurioase sau sub limita bunului simţ etic sau cultural care ar putea aduce prejudicii în vreun fel unor persoane sau unor entități, private sau publice.
3. Lucrările vor fi redactate în limba română.
4. Pentru înscriere vor fi transmise: un Curriculum vitae de max 2 pagini în care vor specifica cel puțin următoarele: numele și prenumele, anul nașterii, domiciliul, e-mailul, numărul de telefon, specializarea, studiile, activitatea dovedită în domeniu, o fotografie portret de min. 300 dpi și lucrarea / lucrările propuse pentru participare.
5. Sunt acceptate numai înscrierile transmise de autorii înșiși.
6. Simpozionul nu verifică drepturile de autor asupra informațiilor și imaginilor. Prin înscriere, autorii își asumă integral și în exclusivitate responsabilitatea asupra tuturor celor transmise, privind conținutul acestora, inclusiv din punct de vedere al paternității, corectitudinii informațiilor și originalității ideilor, informațiilor și textelor literare, precum și asupra acceptului de publicare a textelor și imaginilor.

Modalitatea de înscriere și participare
1. Înscrierea pentru simpozion constă în trimiterea tuturor documentelor conform celor de mai sus, printr-un singur email cu subiectul: AGORA.ro 2024 și numele participantului.
2. Se va face o selecție a lucrărilor. Selecția nu va putea fi contestată. Participanți sunt aceea care vor avea una sau mai multe lucrări selectate.
3. Participarea constă în publicarea lucrărilor selectate în Revista ARTE și SOCIETATE.

Adresa de trimitere a documentelor: artesisocietate@gmail.com

Termen de transmitere a documentelor: 30 septembrie, 2024

Precizări suplimentare
Participanții sunt de acord ca rezultatele obținute să fie făcute publice.
Lucrările, parțial sau total, vor putea fi publicate și în alte spații media, cu scopul promovării Simpozionului.
Înscrierea și participarea, respectiv publicarea, sunt gratuite și nici nu implică vreo recompensă, în favoarea autorilor, materială sau de orice altă natură.

Protecția datelor
Participarea la Simpozion presupune că autorii își exprimă în mod automat acordul cu GDPR (Regulamentul 2016/679/UE privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestora, aplicat de toate statele Uniunii Europene), acordul explicit ca datele personale transmise să fie stocate, procesate și folosite de către organizatorii Simpozionului în scopuri legate de acesta și aceste date să fie trimise entităților/organizațiilor partenere sau care au acordat recunoaștere oficială, patronaj, susținere sau acreditare evenimentului.
Informațiile personale transmise de autori: domiciliu, vârstă/data de naștere, număr de telefon și adrese de corespondență, vor fi făcute publice numai cu acordul autorului, precizat ca atare în cadrul Curriculum Vitae. Poza portret și Curriculum Vitae profesional (parțial sau total) vor putea fi publicate, dacă nu a fost specificat altfel de către autor.

Prin înscriere și participare, autorii își asumă în totalitate condițiile stipulate în prezentul document.

Simpozionul va fi însoțit de alte evenimente social - artistice care vor fi anunțate ulterior.

Simpozionul este organizat și susținut de Revista ARTE și SOCIETATE, în colaborare cu entități publice și private.



joi, 21 martie 2024

21 Martie, Ziua Internațională a Poeziei

 

21 Martie, Ziua Internațională a Poeziei


Numai poetul

Lumea toată-i trecătoare.
Oamenii se trec și mor
Ca și miile de unde,
Ce un suflet le pătrunde,
Treierând necontenit
Sânul mării infinit.

Numai poetul,
Ca pasări ce zboară
Deasupra valurilor,
Trece peste nemărginirea timpului:
În ramurile gândului,
În sfintele lunci,
Unde pasări ca el
Se-ntrec în cântări.

             Mihai Eminescu, 1869


.

 

joi, 14 martie 2024

Daniele Zordan, Italy: "Salt & Pepper"

 

 

"Amabilitatea vecinilor", digital, 42x29,7cm, IS&PSAS Ed. 4


luni, 11 martie 2024

Call for: Festivalul Naţional de Umor ,,LIVIU OROS” Ediția a XXIII-a, DEVA, 20-21 APRILIE, 2024

 

Festivalul Naţional de Umor ,,LIVIU OROS” Ediția a XXIII-a, DEVA, 20-21 APRILIE, 2024

 

REGULAMENT - Concursul național de grafică umoristică

Salonul-concurs de grafică umoristică este deschis tuturor caricaturiştilor debutanți sau consacrați din România.
I.1.Umor grafic cu tema: URNEște-te române
-număr lucrări: maximum 2 (două), format A4 (21,0x29,7 cm) sau A3 (29,7x42,0 cm).
II. Tehnica de realizare a lucrărilor este liberă. Lucrările vor fi trimise în format electronic, JPG, rezoluție 300 dpi, CMYK. Fiecare lucrare trimisă va conține numele autorului şi titlul lucrării / numerotate în denumirea fişierului. Lucrările vor fi originale și vor fi însoţite de o scurtă biografie, fotografie, adresă și număr de telefon.
Adresa de expediere a lucrărilor: centrulculturaldeva@gmail.com
Participanții trebuie să fie proprietarii tuturor drepturilor de autor asupra caricaturilor înscrise în concurs. Autorul dă organizatorului dreptul de folosință asupra lucrării participante, conform legislaţiei române în vigoare, în scopul de a promova evenimentul, instituția și imaginea orașului, pe termen nelimitat, prin orice mijloace.
Organizatorul nu îşi asumă nici o responsabilitate privind eventualele încălcări ale dreptului de autor, responsabilitatea revine în mod exclusiv celui care a trimis lucrarea.
III. Data limită: Lucrările vor fi trimise până la data de 5 aprilie 2024.
Jurizarea va avea loc în data de 10 aprilie 2024, la sediul instituției.
Câștigătorii concursului și invitații stabiliți vor fi anunțați telefonic sau prin e-mail, în timp util, urmând să-și confirme prezența.

IV. Premii acordate:
Vor fi atribuite următoarele premii:
Premiul I – 1000 lei
Premiul II - 800 lei
Premiul III – 600 lei
Premiul special „Gavco”- 400 lei
Premiul special „Mircea BÂTCĂ”- 400 lei
Premiile vor fi impozitate conform legislației române în vigoare.

ATENŢIE! Pentru a intra în posesia premiului, autorul trebuie să expedieze originalul respectivei lucrări (cu semnătura autorului pe spatele lucrării), în termen de maxim 10 zile de la anunțarea câştigătorilor, împreună cu datele personale de identificare. De asemenea, în scopul popularizării „Salonului de Caricatură Liviu Oros”, se cedează drepturile de autor în vederea expunerii lucrărilor în galerii, instituții, publicarea lor în mass-media și pe propriile platforme de internet, etc.
Lucrările câștigătoare (originale) vor fi expediate prin poștă la următoarea adresă:
Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, Piata Victoriei nr.7, cod poștal 330085, Deva, județul Hunedoara.
Organizatorul nu va fi responsabil pentru imposibilitatea unui câştigător de a intra în posesia premiului, în cazul în care concurentul nu respectă obligaţiile impuse de prezentul regulament. Organizatorul este exonerat de orice răspundere.
Vernisajul Salonului şi decernarea premiilor va avea loc în 20 aprilie 2024, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva. Premianţii vor primi câte un catalog şi diplomă în format fizic (dacă vor fi prezenţi la vernisaj) sau în format digital. Catalogul va cuprinde o selecţie a celor mai valoroase lucrări din expoziție și va putea fi descărcat de pe site-ul instituţiei: www.centrulculturaldeva.ro
Înscrierea și expedierea lucrărilor este dovada consimțămâtului dat de către concurent, luarea la cunoştinţă şi respectarea regulamentului de desfăşurare al „Salonului de Caricatură Liviu Oros”.
Relații suplimentare se pot obține la telefon: 0354.408.907 (Secretariat).

duminică, 10 martie 2024

CALL FOR: 2nd EDITION of "CARPE VINUM" INTERNATIONAL CARTOON CONTEST - 2024, ROMANIA


2nd EDITION "CARPE VINUM" INTERNATIONAL CARTOON CONTEST - 2024, ROMANIA

RULES OF THE CONTEST

Participation is free of charge. The competition is open to any cartoonist.
Cartoons theme: CARPE Vinum
Deadline: 14.05.2024
Entries: Max 5 submission per person, format JPEG, size A3, 300 dpi, max 3 MB per cartoon. The satirical cartoons can be drawn manually or digitally with any technique, black and white or colour. The manually works are to be signed in a non invasive way with Name and Surname of the author.
The participants should create an account on the https://carpevinum.art, setting up the user name and password, and upload the works on the web site.
These is the only way to participate in competition.

Awards:
Grand prize - 1000 EUR
Second prize - 700 EUR
Third prize - 500 EUR
Other Special Prizes offered by the sponsors may be awarded.
The jury’s decisions are final.

The sender remains responsible for the originality of his work. Discussions and possible claims concerning all forms of plagiarism are the responsibility of the contributor. All cartoons, whether they have won a prize or not, may be used for cultural purposes and may published. The winning original cartoon works will be sent by post at an address indicated by the organizer within 30 days.
The cartoon’s author consents that the cartoon or cartoons sent will become the property of the Organizer. The Organizer is entitled for all reproduction right for any cartoon registered in competition.
The organizer shall not be responsible for the impossibility of a winner to take possession of the prize for reasons not related to it. If the competitor does not comply with the obligations imposed by this regulation, the organizer is exonerated from any liability.
In the absence of interbank relations between Romania and the country of origin of the winner, the organizer is exonerated from any liability.
Participants assumes acceptance of these conditions.
By submitting the works to International Cartoons Contest 2024 CarpeVinum, the artist accepts the decisions of the jury and the rules printed above.

Calendar of the Contest:
Deadline to submit the cartoons: 14th May 2024
Preselection: Phase one: vote of the jury 18th -21th May 2024 (based on this vote, will be preselected 50 cartoons for the final vote of the Jury).
FINAL VOTE: 24th May 2024, 16:00 GMT, online streaming on https://www.facebook.com/profile.php?id=100089447310028

Organizer:
Transilvania CLOUD
Munteanu Mircea - President

 

CALL FOR: 6th Edition International Cartoon Contest Rhubarb 2024, Romania

 

6th Edition International Cartoon Contest Rhubarb - 2024, Romania

RULES OF THE CONTEST

The contest is open to all cartoonists.

Cartoons theme: RHUBARB – Eternal youth!

Deadline: 17th April, 2024 

Entries: max 5

The cartoons will be uploaded (in electronic format), after creating an account with a username and password to: https://cartoons.rabarbura.ro
Will be accepted only original works (created for this contest). The techniques used while making the cartoons are up participants.

Awards:
First prize - 500 EUR
Second prize - 300 EUR
Third prize - 200 EUR

Other Special Prizes offered by the sponsors may be awarded.
The jury’s decisions are final.
The cartoon’s author consents that the cartoon or cartoons sent will become the property of the Organizer. The Organizer is entitled for all reproduction right for any cartoon registered in competition.
The Organizer does not assume any responsibility for any breaches of copyright, exclusive responsibility for copyright lies with the one who sent the cartoon.
The cartoons that will win the first, second and third prize will be sent mandatorily in original version to the Organizer.
In the absence of interbank relations between Romania and the country of origin of the winner, the Organizer is relieved of any liability.
By submitting the works to International Rhubarb Cartoons Contest 2024, the artist accepts the decisions of the jury and the rules printed above.

Calendar of the Contest:
Deadline to submit the cartoons: 17th April 2024
Preselection: Phase one: vote of the jury 20th -24th April 2024 (based on this vote, will be preselected 50 cartoons for the final vote of the Jury).
FINAL VOTE: 30th April 2024, 13:00 GMT (16:00 EET Bucharest time), online streaming on https://www.facebook.com/rabarbura/ and https://www.facebook.com/rabarburaERP/
The description of the RHUBARB can be found here: https://en.wikipedia.org/wiki/Rhubarb.

Organizer:
Transilvania CLOUD
Munteanu Mircea - President

 

sâmbătă, 9 martie 2024

ARCA lui ADRIAN ȘERBĂNESCU

 

ARCA lui ADRIAN ȘERBĂNESCU

 

Instalația monumentală și piesa centrală a expoziției „Versus” este o arcă spectrală, a nimănui și a oricui în același timp, propulsată, cu puterea unui vapor, de o stăpânire ocultă, în călătoria sa dinspre nicăieri către niciunde: o închisoare - matrice supraaglomerată de o mulțime agitată, în care nimeni nu poate fi el însuși cel adevărat și din care, artistul, el însuși captiv, nu poate evada spre a-și trăi identitatea în plinătatea ei, în liniște și calm și a se reuni cu sinele său interior.

Arca, o metaforă impersonală dar atât de personal impregnată de trăirile transmise de artist, pare să ne cuprindă, pe toți cei neliniștiți, în călătoria către „neverland”, mărturie stau palmele împungând carcasa acesteia. Construită într-un precariat al mijloacelor și materialelor, ea materializează implicit precaritatea și fragilitatea condiției artistului de astăzi, reprezentând, considerăm, un avertisment către societate, ca ansamblu al oamenilor și al relațiilor de putere ce lucrează în interiorul ei.

Lucrarea impresionează prin dimensiunea sa uriașă dar și prin efectele dramatice create de contrastul dintre negru și alb, umbră și lumină, care sporesc neliniștea și teama privitorului, lăsat fără putința de a „respira” dincolo de impactul emoțional.

Spectre negre, fără o conformație detaliată, se contorsionează nefiresc, se zbat sau bântuie, numai aparent într-o secundară relevanță față de piesa instalaționistă centrală, tot spațiul pereților sălii expoziționale, ce înconjoară Arca, plutind haotic într-un eter și el prea puțin luminos, amintind de prezențele diforme din lumea lui Goya și de spaimele lui Munch. Tușele pline în lipsa diluției de negru, zvâcnind sincretic în tehnici mixate cu uleiuri, tușuri, acril, tempera și cărbune, alcătuiesc un tablou specific spontaneității și fluxului ideatic copleșitor.

Nici solitudinea nu pare să fie eliberatoare de neliniști și teamă, fiind bântuită și agasată brutal de incomode și inoportune prezențe, cu puteri copleșitoare.

Titlurile lucrărilor imersează privitorul și mai mult în angoasa văzută de artistul marcat de sentimentul instabilității și a provizoratului, ca o permanență, a aglomerării inoportune și a neputinței de a decide singur asupra propriei ființe și vieți : „Toată lumea îmi spune ce să fac”, „Exercițiu în căutarea eliberării”, „În neliniștea gândurilor”, „În solitudine” și „Damnații”.

Metafora expozițională, inițiată ludic prin titlul său dar deloc relaxantă, intrigă și atrage privitorul într-o confruntare cu sinele profund, cu destinul său, problematizează eternele întrebări ale omenirii: de unde venim, către ce mergem, cine, cum și de ce suntem? Dar, la fel de important, exprimă o realitate prezentă, care solicită imperios o decizie: ieșirea din haos și marasm, spre lumină.

Imagine preluată din spațiul expozițional

 

vineri, 8 martie 2024

Ana-Irina Iorga: Cercetarea artistică între paradigme epistemologice și experiențe personale

 

Cercetarea artistică între paradigme epistemologice și experiențe personale


1. Contextul puterii ca premisă

După ce a câștigat lupta împotriva academismului în urmă cu peste 150 de ani, arta este angajată într-o nouă luptă, de data aceasta împotriva tuturor contondențelor politico-economice și financiare ale unei umanități globalizate. Voința de putere, la nivel antreprenorial, instituțional, guvernamental sau de piață, se întinde și în domeniul artistic, vrând să se exercite autoritar. Arta se vede atacată în libertatea ei intrinsecă. Puterea politică vrea s-o subordoneze transformând-o în propagandă, puterea financiară vrea s-o subordoneze transformând-o în anexă parazită, iar puterea economică vrea același lucru, făcând-o instrument publicitar și de marketing „Hic et ubique”.

2. Epistemologia artistică

Arta, așadar, trebuie să-și salveze libertatea și autonomia. Una dintre căile de a obține acest lucru este, după cum s-a dovedit deja, calea cercetării artistice. În noul context, instabil și exacerbat pragmatic, cercetarea artistică vizează atât obiectul cât și procesul prin intermediul căruia acesta este creat, utilizat și re-procesat. Artistul își elaborează o meta-analiză în care prezintă laboratorul său de creație, care conține etape de documentare, și totodată travaliul artistic prin care ajunge la obiectul final. Cercetarea artistică este, în cele din urmă, o nouă epistemologie artistică. Elementele epistemice componente, care se combină în diferite configurații generând structuri epistemice, pot fi următoarele:
1. cercetarea unui domeniu de cunoaștere utilizând metode și tehnici specifice; de exemplu cercetarea sociologică, cercetarea logică, cercetarea artistică („artistic research”);
2. cercetarea sau investigarea unui domeniu de cunoaștere folosind obiecte și procese artistice („art-based research”); aceste obiecte și procese artistice create de altcineva, de-a lungul timpului, și utilizate în noile procese artistice au consistența și rolul bunurilor de capital din activitatea economică; cel puțin din perspectivă marxistă.
3. crearea, inventarea, inovarea etc. de către cel care cercetează, a unor elemente/obiecte necesare derulării cercetării respective („practice-based research”).

3. Structuri epistemice

Demersul de epistemologie artistică poate îmbrăca mai multe forme, în care fiecare element este, rând pe rând, premisă și concluzie a celorlalte, considerate separat sau împreună.
a. Structura epistemică 1-3-1: cercetare artistică - crearea de obiecte artistice - cercetare artistică
b. Structura epistemică 3-1-3: crearea de obiecte artistice - cercetare artistică - creare de obiecte
c. Structura epistemică 1-2-1: cercetare artistică - utilizarea obiectelor artistice - cercetare artistică
d. Structura epistemică 2-1-2: utilizarea obiectelor - cercetare artistică - utilizarea obiectelor
e. Structura epistemică 2-3-1: utilizarea obiectelor artistice în cercetare - crearea de obiecte artistice - cercetare artistică

Structura cea mai complexă este cea care conține toate elementele epistemice [1-2-3-2-1], într-o configurație formal estetică. Această structură poate fi aplicată în orice formă de cercetare, nu doar în cea artistică. Este o paradigmă epistemologică.

Crearea unui obiect artistic vizual – o pictură, o sculptură, o instalație etc. – este precedată de un efort de gândire a artistului, de documentare, cu alte cuvinte, de cercetare. Totodată, ea este și urmată de o altă secvență de cercetare, întrucât obiectul artistic creat este obiect al experienței, gândirii și cercetării altor oameni sau chiar a creatorului însuși. Și circularitatea epistemică va continua, intermediată și de utilizarea altor obiecte artistice, create de alți artiști, propagând astfel unda artistică, din aproape în aproape, pretutindeni. Un posibil model explicativ găsim în teoria ondulațiunii universale a lui Vasile Conta.

4. O nouă poziționare estetică față de lume

Depășirea dihotomiei dintre procesul artistic sau, mai explicit, procesul de gândire și de creare artistică, și obiectul artistic, sau creația artistică obiectualizată - pare a fi un natural pas înainte pe calea integrării experienței cotidiene a artistului în „cercetarea” sa, în investigația pe care el o face atât în sine însuși cât și în afara sa. În același timp, se impune relevarea prezenței și folosirii obiectelor create de alți artiști în orice cercetare artistică personală.

Și efortul de a face „artă” și/sau munca artistului și/sau activitatea artistică reprezintă tot atâtea segmente sociale care se cer regândite, mai ales în condițiile economice, sociale, politice și tehnologice actuale. Dinamica condițiilor, foarte accelerată de altfel, apariția inteligenței artificiale mai cu seamă, impune de fapt întrebarea: ce este arta? Sau ce va deveni ea? Sau ce ar putea ea să fie? Cine este artistul? Poate și o altă entitate decât cea umană să creeze artă?

Întrebările sunt legitime. Arta este sub asediul diferitelor tipuri de putere și totodată sub presiunea transformărilor atât a acestor forme de putere cât și a societății în general.

Dacă istoria gândirii atestă faptul că până acum paradigma științifică este cea care a făcut posibilă dezvoltarea, arta este acum în poziția de a oferi ea însăși o asemenea paradigmă. Exprimând, sintetizând, înțelegând cele mai variate experiențe umane, la diferite nivele de subiectivitate, arta creionează în primul rând o nouă estetică și apoi o nouă „Weltanschauung”, adică o nouă viziune care face posibilă „poziționarea esteticăʺ față de lume. Știința rămâne importantă, dar arta îi face concurență. Religia rămâne importantă, dar arta este cea care îi reliefează armonia. Filosofia rămâne importantă, dar arta îi dă culoare. În fond, arta are capacitatea și oportunitatea de a infuza toate domeniile vieții. De aici și puterea ei. De aici și tendința de a fi instrumentalizată în diferitele structuri de putere ale lumii.

5. Concluzii

Prin intermediul cercetării artistice nu doar se pune problema locului pe care îl are arta în mintea noastră și în societatea noastră, dar se generează, dacă nu chiar răspunsuri articulate, cel puțin orizonturi de răspuns.

Arta contemporană produce valori estetice care generează plăcere individuală și socială, face posibilă detașarea de o lume prea agitată, este o sursă de inspirație pentru orice încercare a gândului, creează cadrele exprimării fără limite a sinelui, produce experiența atemporalului, deschide posibilitatea artistului de a avea idei, păreri și puncte de vedere cu privire la mediul cultural, politic sau tehnologic, naște provocări în orice domeniu. Nu în ultimul rând, arta contemporană și artiștii contemporani, prin efortul lor complex de cercetare, de investigare și de interogare, ne oferă paradigme de experiență umană și contribuie, într-un fel unic, la modelarea societății în care trăim.


Prof. dr. Ana-Irina Iorga

Bibliografie

1. Baden, Maggi Savin, Katherine Wimpenny, ʺA practical guide to arts-related researchʺ, Springer, 2014.
2. Cotter, Lucy, ʺReclaiming Artistic Research – First Thoughtsʺ, în https://mahkuscript.com/articles/10.5334/mjfar.30#n4
3. Denzin, Norman K., Yvonna S. Lincoln, ʺStrategies of qualitative inquiryʺ, Vol. 2. Sage, 2008.
4. Gheorghe, Cătălin, ʺNoi estetici aplicate în practica politicii cercetării artistice: estetica recesională și estetica acceleraționistăʺ, în
https://www.academia.edu/43109299/Catalin_Gheorghe_NOI_ESTETICI_APLICATE_%C3%8EN_PRACTICA_POLITICII_CERCET%C4%82RII_ARTISTICE_ESTETICA_RECESIONAL%C4%82_%C5%9EI_ESTETICA_ACCELERA%C5%A2IONIST%C4%82_capitolul_7_pp_158_180_din_Dan_Eugen_Ra%C8%9Biu_ed_Arta_%C8%99i_via%C8%9Ba_cotidian%C4%83_Explor%C4%83ri_actuale_%C3%AEn_estetic%C4%83_Editura_Casa_C%C4%83r%C8%9Bii_de_%C8%98tiin%C8%9B%C4%83_Cluj_Napoca_2016
5. McNiff, Shaun, ʺArt-based researchʺ, Jessica Kingsley Publishers, 1998.
6. ʺVienna Declaration on Artistic Researchʺ, în
https://cultureactioneurope.org/news/vienna-declaration-on-artistic-research/
7. https://aartizaveri.com/timeless-moments/
8. https://davidgauntlett.com/research-practice/what-is-practice-based-research/