COMUNICAT DE PRESĂ
Ca urmare a efortului unui colectiv redacțional restrâns, aplecat spre reflecție și analiză, revista apare semestrial, în format digital și cuprinde cercetări, studii, eseuri, foto-jurnale, opinii critice asupra artelor contemporane românești și internaționale, interviuri, portofolii de artiști, informații despre evenimente socio-culturale, creații literare precum și cercetări, comunicări și opinii vizând alte domenii ale culturii și științei, dintre care: sociologia, filozofia, psihologia, antropologia, muzica, teatrul, filmul și arhitectura.
Revista oferă autorilor și intervievaților posibilitatea de a-și exprima liber opiniile și ideile generatoare și unificatoare de energii creatoare, firele nevăzute din țesătura imaterială necesară într-o societate sănătoasă.
Membrii redacției speră în puterea binelui general și a științelor și artelor ca factori de progres spre reevaluarea și recalibrarea societății la valorile umane și sociale superioare, echilibrate prin etică și moralitate.
Aflată în al cincilea an de la apariție, Revista lansează invitația de participare la Simpozionul AGORA.ro Ed. 2024, cu speranța unei reuniuni lărgite în vederea îndeplinirii dezideratelor sale și promovarea valorilor românești și internaționale.
Revista ARTE și SOCIETATE provoacă, așadar, la un schimb de opinii și idei, având permanent în obiectiv adevărul, realitatea, decența, respectul și atitudinea culturală în tratarea tuturor subiectelor din paginile sale.
redactor-șef
ARTE și SOCIETATE
https://artesisocietate.weebly.com/
adresa redacției: artesisocietate@gmail.com
I N V I T A Ț I E
Simpozionul AGORA.ro, Ed. 2024
Regulament
Revista culturală independentă ARTE și SOCIETATE îşi propune să pună la dispoziţia scriitorilor, poeților și specialiştilor, teoreticieni și practicieni, considerați în acest context autori, un spațiu de prezentare și dezbatere a ultimelor lor creații și cercetări științifice, să faciliteze comunicarea acestora în diverse domenii culturale la nivel naţional şi internaţional şi să problematizeze teme de actualitate din domeniul artelor vizuale, separat sau în conexiune cu alte domenii artistice și științifice (muzică, teatru, filmu, sociologie, psihologie, antropologie, filozofie, istorie, arheologie, jurnalism socio-cultural, medicină, literatură etc.).
Tema ediției este „AGORA”. Aceasta vizează concepte, noțiuni, stări și acțiuni precum: moral - imoral, independent - dependent, incluziune - excluziune, evoluție - decădere, continuu - discontinuu, constructiv - distructiv, adevăr - minciună, iubire - ură, stabilitate - instabilitate, viitor - trecut, prezent - trecut, incluziune - excluziune, unitate - dezbinare, spirit - trup, clar - blurat, gând - faptă, direct - indirect, eu - celălalt, alb-negru, direct - evaziv, frumos - urât, artă - kitsch, real - ireal, cultură - incultură, oraș - sat, pace - război, sănătate - boală etc. Subiectele politice sunt excluse.
Condiții de participare
1. Sunt așteptate texte originale care reflectă activitatea și creativitatea scriitorilor, poeților, teoreticienilor și practicienilor specialiști consacraţi sau aflaţi la debutul carierei artistice sau științifice și a studenților în anii terminali din domeniile enunțate mai sus, vizând următoarele secțiuni:
a. Studii, eseuri, comunicări științifice și articole, max. 3 materiale, fiecare respectând: abstract max. 50 cuvinte, cuvinte cheie max. 5, text și imagini – max. 5 pag. , format Word sau Libra-office și pdf., text la 1,5 rânduri, font Times New Roman 12, imaginile incluse vor fi de min. 300dpi și max. 400dpi.
b. Proză și poezie contemporană originală: în total max. 5 pag., format Word sau Libra-office, la 1,5 rânduri, font Times New Roman 12.
2. Nu sunt acceptate opiniile defăimătoare, injurioase sau sub limita bunului simţ etic sau cultural care ar putea aduce prejudicii în vreun fel unor persoane sau unor entități, private sau publice.
3. Lucrările vor fi redactate în limba română.
4. Pentru înscriere vor fi transmise: un Curriculum vitae de max 2 pagini în care vor specifica cel puțin următoarele: numele și prenumele, anul nașterii, domiciliul, e-mailul, numărul de telefon, specializarea, studiile, activitatea dovedită în domeniu, o fotografie portret de min. 300 dpi și lucrarea / lucrările propuse pentru participare.
5. Sunt acceptate numai înscrierile transmise de autorii înșiși.
6. Simpozionul nu verifică drepturile de autor asupra informațiilor și imaginilor. Prin înscriere, autorii își asumă integral și în exclusivitate responsabilitatea asupra tuturor celor transmise, privind conținutul acestora, inclusiv din punct de vedere al paternității, corectitudinii informațiilor și originalității ideilor, informațiilor și textelor literare, precum și asupra acceptului de publicare a textelor și imaginilor.
Modalitatea de înscriere și participare
1. Înscrierea pentru simpozion constă în trimiterea tuturor documentelor conform celor de mai sus, printr-un singur email cu subiectul: AGORA.ro 2024 și numele participantului.
2. Se va face o selecție a lucrărilor. Selecția nu va putea fi contestată. Participanți sunt aceea care vor avea una sau mai multe lucrări selectate.
3. Participarea constă în publicarea lucrărilor selectate în Revista ARTE și SOCIETATE.
Adresa de trimitere a documentelor: artesisocietate@gmail.com
Termen de transmitere a documentelor: 30 septembrie, 2024
Precizări suplimentare
Participanții sunt de acord ca rezultatele obținute să fie făcute publice.
Lucrările, parțial sau total, vor putea fi publicate și în alte spații media, cu scopul promovării Simpozionului.
Înscrierea și participarea, respectiv publicarea, sunt gratuite și nici nu implică vreo recompensă, în favoarea autorilor, materială sau de orice altă natură.
Protecția datelor
Participarea la Simpozion presupune că autorii își exprimă în mod automat acordul cu GDPR (Regulamentul 2016/679/UE privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestora, aplicat de toate statele Uniunii Europene), acordul explicit ca datele personale transmise să fie stocate, procesate și folosite de către organizatorii Simpozionului în scopuri legate de acesta și aceste date să fie trimise entităților/organizațiilor partenere sau care au acordat recunoaștere oficială, patronaj, susținere sau acreditare evenimentului.
Informațiile personale transmise de autori: domiciliu, vârstă/data de naștere, număr de telefon și adrese de corespondență, vor fi făcute publice numai cu acordul autorului, precizat ca atare în cadrul Curriculum Vitae. Poza portret și Curriculum Vitae profesional (parțial sau total) vor putea fi publicate, dacă nu a fost specificat altfel de către autor.
Prin înscriere și participare, autorii își asumă în totalitate condițiile stipulate în prezentul document.
Simpozionul va fi însoțit de alte evenimente social - artistice care vor fi anunțate ulterior.
Simpozionul este organizat și susținut de Revista ARTE și SOCIETATE, în colaborare cu entități publice și private.