luni, 25 iulie 2011

„TITANIC”, un spectacol vizual în „regia” lui Florian Doru Crihană, până pe 8 august la Sala „Mantu”, Galaţi, (partea aII-a)


Expoziţia „Titanic”, este una dintre rarisimile bucurii prilejuite de o dramă umană. Ea răspunde imperioasei nevoi omeneşti de optimism, făcând legătura dintre durere şi bucurie în cel mai natural mod, prin râs. Nu se oferă un „respiro” în trăirile provocate de eveniment ci alternativa unei analize din alte perspective, implicit o motivaţie pentru asimilarea trecutului într-un proces pozitiv în evoluţie.
Timpul este aliatul principal în demersul autorului, având în vedere că perioada îndelungată de la producerea evenimentului a permis atenuarea sentimentelor. Tot timpul a demonstrat că dimensiunea dramei o dă şi disproporţia dintre aşteptări şi realizări, nu neapărat numărul de morţi, precum în războaie sau marile pandemii când au fost mult mai multe pierderi de vieţi omeneşti.
„The longest”, 29x42 cm, oil/cardboard
Totuşi, Crihană şi-a asumat un anume risc în alegerea temei, având de înfruntat complexitatea deosebită a subiectului, memoria afectivă a omenirii dar şi preconcepţia legată de umor, care ar implica tratatea subiectului cu o posibilă neseriozitate - în totală contradicţie cu drama.
Toate aceste bariere Crihană le depăşeşte cu succes, printr-un spectacol de manieră felliniană.
Expoziţia are toate elementele necesare unui bestseller cinematografic: o poveste interesantă bazată pe realitate, dramă şi umor, eroi şi o diversitate de evenimente şi personaje ce dau culoare poveştii, inserţii şi suprapuneri temporale, rememorări, salturi în viitor, şi, un plus de calitate oferit de unghiul geometric din care sunt prinse în cadru obiectele sau, zoomul precognitiv asupra unor elemente aparent minore din cadrul scenei.
"The tram", 29x42 cm, oil/cardboard
Personajul principal, Titanicul, născut din năzuinţa de mare, puternic şi fastuos, trăieşte cu puteri de supererou („The longest”, „The tram”, „Departure from Southampton”), dar piere timpuriu, în mod dramatic învins de forţe superioare lui, precum forţele naturii şi hazard („The iceberg”).
Memoria sa rămâne însă vie şi eroul va fi mereu un subiect de comparaţie şi admiraţie („Arriving in New York”).
În toată această derulare de scene, recunoaştem amprenta personalităţii autorului, privind alăturarea de personaje şi obiecte din afara timpului lor („Radar”), manevrarea dimensiunilor şi spaţiului, a timpului (The longest”), punerea în aceeaşi scenă a unor elemente ce par incompatibile („Chimney Sweep”, Big cake”), situaţiile insolite („Commander on waves”, „Full Speed”, „Synchronous dance”, „Pillows”, „Juice”, "Smoke").
"Smoke", 42x29 cm, oil/cardboard
Metafora existenţială, prezentă în toate scenele, uneori îmbracă forme mai explicite precum cele despre fragilitatea vieţii, speranţele şi visurile omenirii şi locul norocului în toate acestea („Sailors Over the Water”) sau despre viaţa de după moarte („Stairs in Heaven”, „Carpathia”), dar este esenţializată într-o imagine ce crează emoţia-suspans a unui final de film („The Chair”).
"Carpathia", 42x29 cm, oil/cardboard
"Stairs to Heaven", 42x29cm, oil/cardboar
 Nu lipseşte nici drama socială („Sailors and Guests”, „Umbrellas”, „Boilers”) sau consideraţiile despre pericolul ce se poate ascunde oriunde, în obişnuit sau frumos („Ice all over”, „Departure from Southampton”˝) şi se poate ivi oricând, în timpul celor mai plăcute sau obişnuite activităţi.
Privind coexistenţa şi contrastul dintre munca brută şi fastul exclusivist, Crihană, tributar unei viziuni oarecum proletare asupra existenţei ( „Boilers”, „Umbrellas”), ilustrează totuşi o realitate, aceea că, ordinea de salvare a pasagerilor a accordat prioritate celor de la clasele superioare. Se ştie că pasagerii de la clasa a III-a, au fost blocaţi de echipaj, pe punţile lor în spatele gratiilor de fier, rămânând să moară înecaţi o dată cu scufundarea vasului. Foarte puţini dintre aceştia din urmă au reuşit, printr-un hazard, alergând prin culuoare întortochiate, să găsească ieşirea la puntea principală, în timp util.
"Umbrellas", 42x29 cm, oil/cardboard
Elemente care prevestesc urgia, focalizate de obiectivul operatorului Crihană sau introduse "insidios" in scenă apar în „Walking”,„Departure from Southampton”, „Mermaid”.
Aproape nici un aspect, real sau posibil, legat de acest eveniment, de la prezentarea vasului Titanic şi plecarea lui din port până la naufragiu şi urmările acestuia, de la situaţii normale pe vas până la cele imaginate de autor..., nimic nu a fost trecut cu vederea, legătura dintre scene fiind foarte puternică, scenele potenţându-se reciproc în realizarea unui film complex şi unitar.
Într-o dozare suportabilă emoţional, drama în simbioză cu umorul polifaţetat - exprimat în manieră surrealistă de multe ori, parcurge o curbă ascendentă, prin cumulul de evenimente mărunte, finalizând cu cele apoteotice.
Culorile patinate îşi găsesc mai mult ca oricând perfecta justificare tehnică, în armonie cu evenimentul şi călătoria în timp la care suntem invitaţi. Atmosfera ceţoasă, nu este un mediu neutru de desfăşurare a evenimentelor, ci crează acea tensiune necesară pentru primirea cu maximum de receptivitate a celor ce se întâmplă.
Deasemenea, manevrarea informaţiei, prin dozări, fragmentări sau omisiuni voite, crează o anume ambiguitate foarte utilă unor reiterări şi reinventări ulterioare, cu un plus de savoare şi interpretare, este o altă calitate de excepţie a expoziţiilor lui Crihană. Evident, autorul s-a documentat temeinic asupra evenimentului, toate scenele având un substrat real şi o justificare solidă.
O surpriză plăcută, dar nu neaşteptată având în vedere cel puţin ultimele două expoziţii personale ale autorului, o reprezintă detaliile tehnice ale navei (cunoştinţele tehnice navale făcând parte şi ele din personalitatea lui Crihană). 
 
Irina IOSIP
 
"Chair", 29x42cm, oil/cardboard
"Last Melody", 29x42cm, oil/cardboard

miercuri, 20 iulie 2011

„TITANIC”, un spectacol vizual în „regia” lui Florian Doru Crihană la Sala „Mantu”, Galaţi

    

Se deschide cortina unui nou spectacol creat de pictorul umoristic Florian-Doru CRIHANĂ.

Cunoscut ca un maestru în alegerea temelor de lucru, dintre cele mai interesante şi inedite, Chihană face, de acestă dată, un salt îndrăzneţ în tratarea umoristică a unui eveniment profund nefericit, perceput ca atare de la consumarea lui până în zilele noastre, timp de aproape un secol.

Vestea scufundării Titanicului şi boomul media ce a urmat au înconjurat lumea şi nu şi-au încetat nici acum influenţa, de numele vasului fiind legate multe filme, scrieri, evenimente artistice sau afaceri comerciale.
Legende s-au născut despre faptele de laşitate sau eroism, de împrejurări şi evenimentul în sine, de obiectele de valoare scufundate, de oamenii implicaţi şi familiile lor.

Spaime şi interdicţii sunt contrazise într-o succesiune de scene plastice, ce reformulează evenimentele şi contextele, într-o regie ce epatează prin umorul construit sau devoalarea celui subzistent (aici, precum în toate aspectele vieţii în general).
Perspectiva timpului şi suprapunerea unor secvenţe temporale diferite imprimă o anume duioşie şi o altă înţelegere în evaluarea evenimentelor.
"Arriving in New York", 29x42cm, oil/cardboard

 Pentru generaţiile mai tinere, obişnuite cu cele mai recente performanţe tehnologice, rememorăm câteva dintre coordonatele reale ale evenimentului.

Titanicul, un colos metalic de 269,1m lungime, 28m lăţime, echivalentul a 25 etaje pe înălţime şi cântărind 48.328 t, construit să transporte maxim 3547 persoane şi proiectat să se deplaseze cu maxim 43 km/h (valoare record la vremea respectivă) şi puterea maximă de 59.000CP, trebuia să fie cel mai mare, performant tehnologic şi luxos din toate timpurile şi părea să fie indestructibil.
Dotările pachebotului depăşeau în lux şi opulenţă toate vasele vremii. Pasagerii de la clasa întâi aveau la dispoziţie un bazin de înot, o sală de sport, băi turceşti, baie electrică şi o cafenea cu verandă. Camerele de zi de la clasa întâi erau placate cu lemn scump, mobilă şi alte decoraţiuni costisitoare. Existau biblioteci şi frizerii atât la clasa întâi cât şi la clasa a doua. Camerele de la clasa a treia erau placate cu lambriuri din lemn de pin şi mobilă solidă din lemn de tec. Nava mai era prevazută cu un subsistem electric cu generatoare propulsate cu abur şi două radiouri Marconi, folosite pentru a transmite mesajele pasagerilor precum şi cu trei lifturi electrice la clasa întâi şi două la clasa a doua.
Orgoliul invincibilităţii dar şi cheltuielile excesive cu dotările luxoase au permis subminarea siguranţei pasagerilor, bărcile de salvare din dotare fiind suficiente pentru numai 1178 persoane.
Tot grandomania i-a făcut pe constructori să adauge încă un coş la cele 3 coşuri de fum necesare, înalte de 19 m, ce era utilizat numai pentru aerisire dar dădea o aliură mai impozantă ansamblului.
Lansat în călătoria inaugurală pe 10 aprilie 1912, Titanicul urma să facă călătoria de la Sauthampton, Anglia la New York, America, având la bord 2227 (2223 după alte surse) persoane inclusiv echipajul.
În ziua de 14 februarie 1912, pe o mare perfect calmă, Titanicul s-a scufundat la 2 ore de la ciocnirea cu un aisberg. În timp ce orchestra încă cânta „Nearer My God To Thee”, 1517 oameni au murit înecaţi sau îngheţaţi în apa oceanului, majoritatea fiind de la clasa a II-a şi a III-a, deoarece cei de la clasa I aveau prioritate la bărcile de salvare.
La câteva ore de la naufragiu, nava „Carpathia” şi-a făcut apariţia şi a salvat supravieţuitorii aflaţi în bărcile de salvare.
 
Irina IOSIP

"Big cake", 29x42cm, oil/cardboard

(urmează partea a II-a)

vineri, 15 iulie 2011

The 5th International Cartoon Contest Urziceni & The 16th National Festival Of Humor “Revelionul Caricaturiştilor”, Romania

 
  
CONTEST RULES
OPEN TO ALL CARTOONISTS

Theme 1: LOVE FOR SALE

Entries: max. 5
The works must be accompanied by the author's biography.
Size: A4 (210 x 297 mm) - A3 (297 x 420 mm)
Technique: free
Deadline: November 21, 2011
 
Prizes:
First Prize – 1000$
Second Prize – 700 $
Third Prize – 400 $

Theme 2: PORTRETS OF FAMOUS LADIES FROM ROMANIAN POLITICS

Three Special Prizes – 300$ each

Exhibition: DECEMBER 17, 2011
Catalogue: each selected artist will receive a copy.
Remark: the works will not be returned, they will remain the property of
The Culture House of Urziceni Municipality.
 
Works will be sent to:
CASA MUNICIPALA DE CULTURA URZICENI
CALEA BUCURESTI NR 27
925300 – URZICENI
JUD. IALOMITA
ROMANIA

Contact details:
+40243254020
culturaurziceni@gmail.com
petras23n@yahoo.com

duminică, 10 iulie 2011

Gabrovo – Planeta umorului, corespondenţă de la Gabrovo cu Aurel Ştefan Alexandrescu



Gabrovo, oraşul bulgăresc de pe planeta Pământ, pe care l-am vizitat în această primăvară, are şi un teritoriu pe bolta cerească, o stea descoperită la 1 aprilie 1976, primind numele său în cinstea celui mai vechi festival de umor din Balcani şi totodată unul dintre cele mai importante din lume.
Risipit la poalele munţilor Stara Planina, de o parte şi alta a râului Iantra, Gabrovo, inima geografică a Bulgariei, nu este un oraş spectaculos, ieşit din comun, nu are parfumul de epocă respirat la Veliko Târnovo şi nici balcanismul afişat ostentativ al Kazanlâkului. Pur şi simplu, Gabrovo este un oraş obişnuit, tânăr (atestat ca atare la 17 mai 1820) şi, surprinzător, un oraş liniştit. Totuşi, din 1972, la o anumită dată, se întâmplă ceva care schimbă viaţa oraşului şi a gabrovenilor. Atunci se deschide Bienala Internaţională de Satiră şi Umor în Artă, un festival unic care reuneşte, pe lângă Bienala de Umor (cu secţiunile de desen humoristic, gravură, pictură, sculptură, afiş şi fotografie), Carnavalul Măştilor şi Festivalul de Folclor „Balcanii veseli“, toate aceste evenimente artistice făcând din Gabrovo, pentru un anotimp, capitala umorului în Balcani.
Don Quijote şi Sancho Panza stau de strajă la Casa Umorului

La Gabrovo, pe malurile Iantrei, „lumea rezistă fiindcă râde“, cum spune deviza Casei Umorului, iar umorul gabrovenilor, a rezistat prin timp imprimându-le un fel aparte de a privi lumea şi a trece peste necazurile vieţii. Iar pisica neagră, întâlnită în istoriile şi anecdotele gabrovene şi simbolul de azi ale Casei Umorului şi Satirei, este prezentă la tot pasul în oraş, prin afişe, banere, tricouri, umbrele, pe farfurii, căni şi scrumiere. Este o pisică neagră, balcanică, vârându-şi coada peste tot, iar bulgarii care, ca şi românii, fac haz de necaz, pun toate lucrurile rele care se întâmplă pe seama ei.
Criza economică mondială a ajuns şi în Bulgaria, şi bineînţeles la Gabrovo, dar, se pare, a ocolit Casa Umorului şi Satirei, muzeu aflat chiar pe malul Iantrei, pe strada Bryanska, într-o veche fabrică de ţesături şi inaugurat la 1 aprilie 1972.
Colecţiile muzeului, dispuse în zece săli de expoziţii pe patru etaje, numără nu mai puţin de 37.500 de opere de artă, semnate de 9.050 de artişti din 173 de ţări (!), la care se adaugă biblioteca având peste 25.000 de volume, ziare şi reviste umoristice în 35 de limbi (!).
Ediţia din acest an, a XX-a, a adus pe simezele muzeului 956 de lucrări (caricaturi, gravuri, picturi, afişe şi fotografii) şi tot ediţia din acest an a adus, ca invitaţi speciali, la vernisaj, câţiva dintre cei mai cunoscuţi caricaturişti în viaţă (!) din Balcani, de la Tan Oral (Turcia) la… Ion Barbu (România).
Tan Oral, ALEX şi Eray Ozbek

ALEX şi una dintre participările sale
Carnavalul măştilor şi parada ce au loc în luna mai, în ziua deschiderii Bienalei de Umor, este o sărbătoare a întregului oraş, ce participă cu un entuziasm molipsitor, la o zi specială, plină de veselie, umor şi soare. În acea zi, gabrovenii uită de şomaj şi de criză şi se dăruiesc, din tot sufletul, acestui carnaval, care schimbă pur şi simplu faţa oraşului.

În Gabrovo, la acest sfârşit de mai, au înflorit castanii din faţa Casei Umorului şi Satirei, iar parfumul lor dulce ne ameţeşte ca o vrajă şi ne poartă până în sălile muzeului, unde nu mai avem ce face decât să trecem de la un desen la altul, de la o pânză la alta, râzând până la lacrimi sau măcar încercând un zâmbet subţire în colţul gurii, zâmbet care (nu-i aşa?), intră în preţul biletului.

Pe platoul din faţa muzeului, statuile lui Hitar Petar (Petru cel Hâtru), un fel de Păcală de-al nostru, Don Quijote şi Charlie Chaplin, ne reamintesc că suntem la Gabrovo, un loc de pe planeta Pământ unde „lumea rezistă fiindcă râde“.

Cel puţin aşa se vede din cer, de pe steaua Gabrovo!


 
Consemnează, Aurel Ştefan Alexandrescu (ALEX)
  

News from Asian Youth Animation & Comics Contest (AYACC) 2011, China Rp.

  

Asian Youth Animation & Comics Contest (AYACC) 2011
Competition is open to all professional and amateur cartoonists from all over the world.

Additional Theme:  

      Car and Traffic


and 
 
     New Entry Deadline:  August 1, 2011

Secretary in general
The Committee of Asian Youth Animation & Comics Contest (AYACC) 2011


Liuyi Wang
 
Email:

miercuri, 6 iulie 2011

„După 35 de ani” - grafică umoristică retrospectivă Aurel Ştefan Alexandrescu (ALEX), Clubul Caricaturiştilor „Sorin Postolache”, Bucureşti

     
Într-o selecţie reprezentativă străbătând toate perioadele istorico-sociale din 1975 încoace, expoziţia redă pe scurt, şi în consecinţă limitativ, cei 35 de ani de carieră în desenul umoristic ai graficianului Aurel Ştefan ALEXANDRESCU, semnat ALEX. 
 
 

 Ca profesionist ce recunoaşte constrângerile meseriei dar şi uzează, din plin, de libertăţile acesteia, ALEX şi-a menţinut valoarea şi savoarea umorului timp pe 35 de ani, publicat fiind de revistele de factură umoristică sau recreativă precum „Rebus”, „Urzica”, „Moftul Român”, „Flacăra” sau de cotidiene ca „Adevărul”, „Ziua”, „România Liberă”, fapt ce atestă consistenţa ideilor sale grafico-umoristice.

Creator de bandă desenată, ilustraţie de presă şi cărţi pentru copii („La circ”, „În zbor”), grafică publicitară, desen satiric, totalizează peste 15.000 de desene publicate, dintre care numai 8.000 au apărut în revista „Rebus”.
Prezent în mod constant în saloane de umor de talie internaţională precum Bree, Zagreb, Cuneo, Teheran, Saint-Just-le-Martel, Porto, Sintra, Istambul, Seul etc, sau în expoziţii personale în ţară şi străinătate, l-am regăsit de curând şi pe simezele Salonului de Grafică Publicitară al UAP.

Desenele se aştern cuminţi pe simezele Clubului, ca pe un portativ, alcătuind un fond muzical din care saltă, jucăuşe, idei ce confirmă judecăţi de valoare. Adevărurile se devoalează prin cumularea paşilor mărunţi, păstrând un tonus vioi în derularea ideilor, în care toate sunt cu măsură: fie sentiment, fie atitudine, în umor cât şi în reprezentarea grafică.

Adept al desenului clasic de presă, ALEX induce prin elemente grafice simple armonizate de o paleta coloristică luminoasă, liniştitoare, înţelesuri polifaţetate, multe recognoscibile ca situaţii general valabile, cu valoare universală.



Umorul fin, delicat dozat în imagini ce incită la reflexie, fără stridenţe exhibiţioniste de ocazie, poate fi „citit” cu plăcere şi azi ca şi ieri, regăsind mereu înţelesuri potrivite momentului actual. Umorul său a putut fi apreciat şi publicat 25 de ani în perioada comunistă, iar acum îşi păstrează prospeţimea ca şi atunci. Să fie, oare, de vină, istoria ce se repetă ?

Cert este că prin inteligenţa sa, autorului a ştiut să extragă esenţialul şi să-l redea fără a provoca sentimente negative definitive. La fiecare înţeles se poate găsi un altul care să-l atenueze pe primul, echilibrând, astfel, balanţa resentimentelor. Aici stă echilibrul barometric în arta lui ALEX, care i-a asigurat, şi el, longevitatea profesională precum şi aprecierea constantă a publiciştilor.
 
Irina IOSIP (text și credit foto)