„TITANIC”, un spectacol vizual în „regia” lui Florian Doru Crihană la Sala „Mantu”, Galaţi

    

Se deschide cortina unui nou spectacol creat de pictorul umoristic Florian-Doru CRIHANĂ.

Cunoscut ca un maestru în alegerea temelor de lucru, dintre cele mai interesante şi inedite, Chihană face, de acestă dată, un salt îndrăzneţ în tratarea umoristică a unui eveniment profund nefericit, perceput ca atare de la consumarea lui până în zilele noastre, timp de aproape un secol.

Vestea scufundării Titanicului şi boomul media ce a urmat au înconjurat lumea şi nu şi-au încetat nici acum influenţa, de numele vasului fiind legate multe filme, scrieri, evenimente artistice sau afaceri comerciale.

Legende s-au născut despre faptele de laşitate sau eroism, de împrejurări şi evenimentul în sine, de obiectele de valoare scufundate, de oamenii implicaţi şi familiile lor.

Spaime şi interdicţii sunt contrazise într-o succesiune de scene plastice, ce reformulează evenimentele şi contextele, într-o regie ce epatează prin umorul construit sau devoalarea celui subzistent (aici, precum în toate aspectele vieţii în general).
Perspectiva timpului şi suprapunerea unor secvenţe temporale diferite imprimă o anume duioşie şi o altă înţelegere în evaluarea evenimentelor.

"Arriving in New York", 29x42cm, oil/cardboard

 Pentru generaţiile mai tinere, obişnuite cu cele mai recente performanţe tehnologice, rememorăm câteva dintre coordonatele reale ale evenimentului.

Titanicul, un colos metalic de 269,1m lungime, 28m lăţime, echivalentul a 25 etaje pe înălţime şi cântărind 48.328 t, construit să transporte maxim 3547 persoane şi proiectat să se deplaseze cu maxim 43 km/h (valoare record la vremea respectivă) şi puterea maximă de 59.000CP, trebuia să fie cel mai mare, performant tehnologic şi luxos din toate timpurile şi părea să fie indestructibil.

Dotările pachebotului depăşeau în lux şi opulenţă toate vasele vremii. Pasagerii de la clasa întâi aveau la dispoziţie un bazin de înot, o sală de sport, băi turceşti, baie electrică şi o cafenea cu verandă. Camerele de zi de la clasa întâi erau placate cu lemn scump, mobilă şi alte decoraţiuni costisitoare. Existau biblioteci şi frizerii atât la clasa întâi cât şi la clasa a doua. Camerele de la clasa a treia erau placate cu lambriuri din lemn de pin şi mobilă solidă din lemn de tec. Nava mai era prevazută cu un subsistem electric cu generatoare propulsate cu abur şi două radiouri Marconi, folosite pentru a transmite mesajele pasagerilor precum şi cu trei lifturi electrice la clasa întâi şi două la clasa a doua.

Orgoliul invincibilităţii dar şi cheltuielile excesive cu dotările luxoase au permis subminarea siguranţei pasagerilor, bărcile de salvare din dotare fiind suficiente pentru numai 1178 persoane.

Tot grandomania i-a făcut pe constructori să adauge încă un coş la cele 3 coşuri de fum necesare, înalte de 19 m, ce era utilizat numai pentru aerisire dar dădea o aliură mai impozantă ansamblului.

Lansat în călătoria inaugurală pe 10 aprilie 1912, Titanicul urma să facă călătoria de la Sauthampton, Anglia la New York, America, având la bord 2227 (2223 după alte surse) persoane inclusiv echipajul.

În ziua de 14 februarie 1912, pe o mare perfect calmă, Titanicul s-a scufundat la 2 ore de la ciocnirea cu un aisberg. În timp ce orchestra încă cânta „Nearer My God To Thee”, 1517 oameni au murit înecaţi sau îngheţaţi în apa oceanului, majoritatea fiind de la clasa a II-a şi a III-a, deoarece cei de la clasa I aveau prioritate la bărcile de salvare.

La câteva ore de la naufragiu, nava „Carpathia” şi-a făcut apariţia şi a salvat supravieţuitorii aflaţi în bărcile de salvare.

 

Irina IOSIP

"Big cake", 29x42cm, oil/cardboard

(urmează partea a II-a)