Expoziţia „Titanic”, este una dintre rarisimile bucurii prilejuite de o dramă umană. Ea răspunde imperioasei nevoi omeneşti de optimism, făcând legătura dintre durere şi bucurie în cel mai natural mod, prin râs. Nu se oferă un „respiro” în trăirile provocate de eveniment ci alternativa unei analize din alte perspective, implicit o motivaţie pentru asimilarea trecutului într-un proces pozitiv în evoluţie.
Timpul este aliatul principal în demersul autorului, având în vedere că perioada îndelungată de la producerea evenimentului a permis atenuarea sentimentelor. Tot timpul a demonstrat că dimensiunea dramei o dă şi disproporţia dintre aşteptări şi realizări, nu neapărat numărul de morţi, precum în războaie sau marile pandemii când au fost mult mai multe pierderi de vieţi omeneşti.
„The longest”, 29x42 cm, oil/cardboard |
Toate aceste bariere Crihană le depăşeşte cu succes, printr-un spectacol de manieră felliniană.
Expoziţia are toate elementele necesare unui bestseller cinematografic: o poveste interesantă bazată pe realitate, dramă şi umor, eroi şi o diversitate de evenimente şi personaje ce dau culoare poveştii, inserţii şi suprapuneri temporale, rememorări, salturi în viitor, şi, un plus de calitate oferit de unghiul geometric din care sunt prinse în cadru obiectele sau, zoomul precognitiv asupra unor elemente aparent minore din cadrul scenei.
"The tram", 29x42 cm, oil/cardboard |
Memoria sa rămâne însă vie şi eroul va fi mereu un subiect de comparaţie şi admiraţie („Arriving in New York”).
În toată această derulare de scene, recunoaştem amprenta personalităţii autorului, privind alăturarea de personaje şi obiecte din afara timpului lor („Radar”), manevrarea dimensiunilor şi spaţiului, a timpului (The longest”), punerea în aceeaşi scenă a unor elemente ce par incompatibile („Chimney Sweep”, Big cake”), situaţiile insolite („Commander on waves”, „Full Speed”, „Synchronous dance”, „Pillows”, „Juice”, "Smoke").
Metafora existenţială, prezentă în toate scenele, uneori îmbracă forme mai explicite precum cele despre fragilitatea vieţii, speranţele şi visurile omenirii şi locul norocului în toate acestea („Sailors Over the Water”) sau despre viaţa de după moarte („Stairs in Heaven”, „Carpathia”), dar este esenţializată într-o imagine ce crează emoţia-suspans a unui final de film („The Chair”).
"Carpathia", 42x29 cm, oil/cardboard |
"Stairs to Heaven", 42x29cm, oil/cardboar |
Privind coexistenţa şi contrastul dintre munca brută şi fastul exclusivist, Crihană, tributar unei viziuni oarecum proletare asupra existenţei ( „Boilers”, „Umbrellas”), ilustrează totuşi o realitate, aceea că, ordinea de salvare a pasagerilor a accordat prioritate celor de la clasele superioare. Se ştie că pasagerii de la clasa a III-a, au fost blocaţi de echipaj, pe punţile lor în spatele gratiilor de fier, rămânând să moară înecaţi o dată cu scufundarea vasului. Foarte puţini dintre aceştia din urmă au reuşit, printr-un hazard, alergând prin culuoare întortochiate, să găsească ieşirea la puntea principală, în timp util.
Elemente care prevestesc urgia, focalizate de obiectivul operatorului Crihană sau introduse "insidios" in scenă apar în „Walking”,„Departure from Southampton”, „Mermaid”.
Aproape nici un aspect, real sau posibil, legat de acest eveniment, de la prezentarea vasului Titanic şi plecarea lui din port până la naufragiu şi urmările acestuia, de la situaţii normale pe vas până la cele imaginate de autor..., nimic nu a fost trecut cu vederea, legătura dintre scene fiind foarte puternică, scenele potenţându-se reciproc în realizarea unui film complex şi unitar.
Într-o dozare suportabilă emoţional, drama în simbioză cu umorul polifaţetat - exprimat în manieră surrealistă de multe ori, parcurge o curbă ascendentă, prin cumulul de evenimente mărunte, finalizând cu cele apoteotice.
Culorile patinate îşi găsesc mai mult ca oricând perfecta justificare tehnică, în armonie cu evenimentul şi călătoria în timp la care suntem invitaţi. Atmosfera ceţoasă, nu este un mediu neutru de desfăşurare a evenimentelor, ci crează acea tensiune necesară pentru primirea cu maximum de receptivitate a celor ce se întâmplă.
Deasemenea, manevrarea informaţiei, prin dozări, fragmentări sau omisiuni voite, crează o anume ambiguitate foarte utilă unor reiterări şi reinventări ulterioare, cu un plus de savoare şi interpretare, este o altă calitate de excepţie a expoziţiilor lui Crihană. Evident, autorul s-a documentat temeinic asupra evenimentului, toate scenele având un substrat real şi o justificare solidă.
O surpriză plăcută, dar nu neaşteptată având în vedere cel puţin ultimele două expoziţii personale ale autorului, o reprezintă detaliile tehnice ale navei (cunoştinţele tehnice navale făcând parte şi ele din personalitatea lui Crihană).
Irina IOSIP