Memoria care nu te lasă să dormi, într-un dublu debut literar

Memoria oşteanului vieţaş, recaptată şi reconfigurată, capătă acum aspect fashion-literar într-o reconstituire interesantă a perioadei situată între 1939 şi 1996 (şi chiar mai mult). Sentimentele de filiaţie înnoadă simbolic experienţele complexe şi din varii domenii ale fiului Octavian Covaci - cunoscut grafician satiric, ce fac obiectul volumului „Rânduri drepte din vremuri strâmbe” cu cele trăite de tatăl său, Nicolae Cvaci, cuprinse în volumul „Zile de sudoare şi de sânge”. 

„Fire complexă, irascibil şi generos, totodată ironic şi drept cu semenii săi şi, mai ales cu subordonaţii, nu prea dus la biserică şi deloc aplecat spre concesii, într-o oarecare măsură genul răzbunător”, aşa il descrie pe scurt Dan Gîju pe ofiţerul de infanterie Nicolae Cvaci, devenit profesor la Academia Militară Generală şi, continuă: „Radiografiile lui Nicolae Cvaci au o forţă evocatoare pură, se vede clar că totul este trăit personal şi ars până la incadescenţă, mesajul fiind unul cât se poate de moral, de instructiv-educativ... ” 

(„Soldatul tuturor fronturilor - În loc de prefaţă”, Dan Gîju)

 „Artist grafic şi cineast, dar în primul rând ofiţer de carieră, Octavian Covaci atacă, iată, şi citadela literaturii militarilor, subiectul nefiind deloc unul dintre cele mai comode, din nicio perspectivă, fie şi dacă avem în vedre latura confesivă a naraţiunii sale unde oricine – dintre cunoscuţii săi, evident – poate intra în pânza de foc a mitralierei critice mânuită cu destulă dezinvoltură pentru un specialist al penelului, mai degrabă, decât al condeiului. Şi totuşi, abordate gradual, de la simplu la complex, cu intarsii ironic-umoristice, chiar vag politice – deşi acesta nu este tocmai terenul forte al autorului -, în mod cert însă cu finalitate în plan socio-moral, nu în ultimul rând al istoriei militare şi chiar a celei ce ţine de domeniul umorului grafic, povestirile lui Octavian Covaci se parcurg da capo al fine ca şi când ar fi vorba despre o carte de vacanţă, mai degrabă, agreabilă şi reconfortantă...”

(„În căutarea... posibilului imposibil - Un fel de prefaţă”, Bogdan Didescu).