duminică, 2 iunie 2019

Practică și teoretizare în cercetarea artistică (2)



2. Cercetarea artistică, mod de cunoaștere și de producere a cunoașterii



Teoretizarea practicii artelor vizuale cuprinde o diversitate de poziții și perspective, dar, pentru a propune o teoretizare a practicii artistice ca cercetare, este necesară construirea unor structuri solide între teorie și practică, care să reveleze modul în care arta își poate asuma potențialul său ca formă creativă și formă critică sau de producție.

Lesage oferă o definiție lapidară dar destul de cuprinzătoare a cercetării: „Noțiunea de cercetare artistică presupune că practica artistică poate fi descrisă într-un mod mai mult sau mai puțin asemănător cercetării științifice. Prin urmare, un proiect artistic începe cu formularea, într-un anumit context, a unei probleme artistice, care necesită o investigație, atât artistică cât și actuală, într-o anumită problemă, care poate sau nu să ducă la o operă de artă, la o intervenție, performance sau o teorie, cu care artistul se poziționează pe sine privind problema artistică inițială și contextul acesteia”.1

Cercetarea artistică „permite o meta-reflecție mai generală pe teme care fac obiectul cercetării fundamentale în alte domenii. Impactul său se realizează printr-o combinație complexă de cuvinte și imagini care creează un efect indirect reflexiv radical diferit de orice reflecție văzută într-o anumită disciplină.”2

„La intersecțiile teoriei și practicii, în continuă dezvoltare a proceselor sale de cercetare, a metodelor și a formelor de cercetare de artă, cercetarea artistică este o nouă disciplină promițătoare, cu un potențial impact substanțial asupra altor discipline”3. În cest sens, se citează: „Câteva tendințe în metodologia și analiză critică care utilizează forme vizuale ca fiind motive centrale ale cercetării au apărut în ultimii ani în diferite discipline.”4 Dintre acestea, antropologia și sociologia utilizează forme vizuale ca indicatori necesari în analiză și critic, dar mijloace vizuale de expresie și comunicare pot fi, de asemenea, utilizate în cercetarea condiției omului în cadrul socio-cultural.

Domeniul cercetării artistice este larg și neomogen, variind de la o simplă integrare a unei idei filozofice, teorii sau informații științifice până la a reprezenta o metodă de cunoaștere și practică artistică bazată pe date științifice.
Dacă în celelalte domenii ale științelor exacte este greu a se practica cercetarea individuală, fiind necesare fonduri, condiții și spații speciale, investirea cu încredere în cazurile sponsorizate sau sub mecenat, varii cunoștințe din domenii conexe etc., în cercetarea artistică acest lucru este posibil și este practicat destul de des. Dealtfel, expozițiile personale și saloanele tematice de artă vizuală, pornesc de la cunoașterea asumată a fiecărui artist asupra temei și ajung să demonstreze viabilitatea acesteia, să ilustreze anumite aspecte ale acesteia sau să dea rezolvări asupra unor chestiuni impuse de temă, chiar dacă premizele și concluziile pot fi diferite și chiar contrare de la un artist, moment sau context la altul. Un astfel de „experiment” nu impune, în afară de cazurile în care a existat o cerință specială inițială, o metodă comună de cercetare. De altfel, expozițiile personale și saloanele tematice pot fi asociate cu cercetarea artistică prin artă.

Conform Sřren Kjřrup5, cercetarea artistică se poate produce asupra artei (precum istoria artei), pentru artă (dezvoltând tehnici ale artei) sau prin intermediul artei (prin procesul de creație artistică). Dacă primele două activități pot fi prestate și de non-artiști, ultima este o activitate specifică artiștilor. Funcție de tipurile cercetare artistică menționate variază și metodele de cercetare.

Cercetarea artistică o poate face și artistul însuși asupra propriei creații artistice, dar este greu ca acesta să fie un bun artist și un bun analist în același timp și în plus, să fie și un observator obiectiv al propriei creații. Monografiile de autor, însă, ar putea să se încadreze, cu destule reticențe, într-o cercetare asupra artei proprii, artistul cunoscând lucrurile ascunse în spatele lucrărilor sale. În general, astfel de lucrări apar sub medierea unui editor, co-autor sau narator, tocmai pentru a reduce subiectivismul sau a induce impresia de obiectivitate. Un specialist psiholog sau antropolog social, ar putea indica situațiile comune (șabloanele) sau speciale din cadrul creației artistului, ceea ce l-ar califica mai bine pentru cercetarea artistică, din acest punct de vedere.

Tot mai des în ultima vreme, mai ales după instalarea dominației artei conceptuale, artiștii fac curatoriat, critică de artă, abordează teoria artei și istoria artei sau jurnalismul cultural, într-un cuvânt cercetarea artistică asupra artei din perspectivă interpretativă.
Portretul lui Edmond Belamy, creat prin inteligență artificială
Adesea, munca sa obișnuită, curiozitatea sau dorința de a aduce ceva nou, îl determină pe artist să caute noi tehnici și materiale, să le adapteze pe cele vechi și să mixeze creativ tehnologii din cele mai noi cuceriri științifice, situație care l-ar încadra în cea de a doua categorie, a cercetării pentru artă. Cercetarea instrumentalistă (pentru artă) este, poate, cea mai la îndemâna artiștilor și cercetătorilor, mai ales acum, când rezultatele cercetării din multele domenii științifice și tehnologice sunt atât de diverse și numeroase și mai ușor de accesat, prin medierea internetului. Atelierul artistului este mediul în care se caută noi căi, metode, materiale pentru a produce artă, materiale neconvenționale, mergând uneori până la inovație. Cercetarea pentru artă intră în atribuțiile și competențele logice ale instituțiilor de artă, care dispun de instrumentarul educațional necesar și trebuie să dispună și de mijloacele necesare cercetării artistice, respectiv de asigurarea interesului industriilor implicate în producerea și valorificarea tehnicilor și materialelor din posibila utilizare artistică.

În practica și cercetarea artistică se pun adesea sub semnul chestionării practici și teorii artistice. Tehnicile artei digitale, nu mai sunt atât de noi, dar au devenit atât de ofertante ca performanțe vizuale, ușor de manipulat și distribuit încât au acaparat atenția cercetătorilor din varii domenii. Astfel că, cercetători din grupul francez Obvious au reușit să creeze o inteligență artificială (încă rudimentară), care să genereze un desen6 cu un anume aspect artistic. Sigur, realizarea tehnică este remarcabilă, dar desenul nu captează atenția inițiatului prin ceea ce poate face un artist uman, să creeze și să transmită prin arta sa, inefabil și spirit. Programul nu a reușit să creeze un concept, ci a realizat un desen prin copieri și verificări repetitive, în raport cu originalele (15.000 de portrete din secolul al XX-lea), păstrând în structura vizibilă a desenului rețeaua de puncte specifică. Toate cele specificate, confirmă, că acesta ar putea fi considerat un eșec din punctul de vedere al unei cercetări artistice.

Ca produse ale cercetării performative se pot enumera: expozițiile, performance-urile, artefactele artistice, albumele, iar dintre cele ale cercetării pentru artă, studiile și publicațiile științifice, publicațiile în diverse medii de factură generală sau specializate etc.

Cercetarea creativ / performativă (prin artă), însă, este în România la început de drum. Și ca orice domeniu nou al artei, suscită interesul la toate nivelurile: individual, asociații, grupuri sau instituționalizat. În acest sens, se remarcă intensificarea și determinarea de a implementa cercetarea artistică în instituțiile universitare de arte, mai ales la nivelul studiilor masterale și doctorale, în același timp cu teoretizarea - prin identificarea unui aparat tematic, a unui limbaj specific, a cadrului organizatoric și a unor produse ale acestui tip de cercetare,

Prin specificul activității și menirea lor, artiștii, în general, dar și artiștii cercetători lucrează pentru public și își prezintă rezultatele cercetării în spațiul public.

În ziua de azi mulți artiști consideră că arta lor este un fel de cercetare, ceea ce nici nu este departe de adevăr, având în vedere genul artei conceptuale, atât de accesată astăzi, bazată pe concept și pe procesul producției și nu pe obiectul artistic.

Sigur, conceptul unei lucrări contemporane include o analiză a unei situații sau idei și contextul în care se produc acestea, pe baza cărora se produce obiectul sau evenimentul artistic . Acestea din urmă trebuie să aparțină temei, să apară ca urmare a unui proces de producere, să justifice demersul, să aducă ceva nou ideatic, estetic, spiritual etc. Dar cercetarea artistică, înseamnă mai mult, a produce efecte pozitive stabile în societate, de ameliorare sau evoluție a condițiilor de trai, inclusiv a condiției spirituale, cognitive, etice sau morale, a indivizilor și comunităților. Arta are un caracter de modelare a societății, cercetarea având în acest scop o atitudine proiectivă.

Creația artistică prin artă implică o anume personalizare a cercetării, care ține de un ansamblu compus din cultura, personalitatea, stăpânirea tehnicilor, mediile și genul de artă implicată.

Față de cercetarea epistemologică, cercetarea artistică poate implica o abordare științifică dar și una artistică specifică, adică un exercițiu mai liber al imaginației, atitudine afectiv-cognitivă, mijloace de analiză mai imprecise și o comunicare publică specifică, implicând limbajul propriu al artelor (formă, culoare, lumină, sunet, dinamicitate, spațialitate etc.), plus interpretativitatea sub diversele ei forme.

Cercetarea presupune și o metodă care variază funcție de domeniul de cercetare, dar în toate cazurile, trebuie să respecte aceleași principii de investigare legate de formularea întrebărilor și răspunsurilor, care trebuie să dovedească răspunsurile la întrebări. Față de cercetarea descrisă la începutul acestui demers, încadrabilă într-o metodă științifică, se poate defini cercetarea obținută pe cale artistică, care presupune, personalizarea de care vorbeam mai înainte și uneori, utilizarea unor mijloace imprecise de cercetare.

Cercetarea artistică trebuie să respecte legi și norme (generale sau pe domenii de cercetare, legiferate sau normate, internaționale sau naționale, norme interne sau impuse de societate), inclusiv cele de etică și morală, atât în cadrul procesului cercetării cât și privind finalitatea acestuia. Conceptele precum etica și morala, însă, variază funcție de mulți factori, printre care: context geo-politic, sociocultural, cutume, legislația în vigoare, moment istoric etc., de aceea este necesară adecvarea la acestea. Unele dintre cerințele ce țin de etică sau/și morală aplicabile și în cercetarea artistică sunt: nu trebuie să fie lezate interesele participanților la cercetare, ale beneficiarilor sau ale indivizilor sau ale comunității, nu trebuie să fie atinse subiecte sensibile în societatea respectivă, trebuie să respecte proprietatea intelectuală, să se protejeze și să nu divulge date personale, să respecte secretul informațiilor, datelor și a rezultatelor parțiale sau finale ale cercetării, să respecte drepturile omului, să nu facă discriminări de gen, religie, vârstă, etnie etc. 
 
Irina IOSIP

1Dieder Lesage, Who's Afraid of Artistic Research On measuring research output, în Art&amp, Research, a Journal of Ideas, Contexts and Methods, vol. 2, Nr. 2, Spring 2009, p.5
2Janneke Wesseling (Ed), op. cit., p.13
3Ibidem
4Ibidem, p.86
5 Michael Biggs and Henrik Karlsson Editors, The Routledge Companion to Research in the Art's, Routledge Taylor & Francis Group, Londra și New York, 2011, p.25
6George-Andrei Cristescu, O pictură creată de Inteligenţa Artificială s-a vândut cu 432.500 de dolari. Este însă artă?, în adevărul.ro, URL: https://adevarul.ro/cultura/arte/un-portret-creat-inteligenta-artificiala-s-a-vandut-cu432000-dolari-insa-arta—1_5bd390d6df52022f75e644e7/index.html, accesat în 30.01.2019



sâmbătă, 1 iunie 2019