duminică, 29 mai 2016

Salonul sticlei 2016, expoziția de la Galeria Orizont - București, recent încheiată



Uneori te întrebi ce culoare are aerul ...


Sticla, substanță solidă, amorfă, dură, cu un luciu particular, lipsită de flexibilitate, casantă, formată dintr-un amestec de silicați și obținută prin topire, compusă inițial din elemente chimice de bază atât de simple, a evoluat prin tehnici din ce în ce mai complexe, de la opacitate la transluciditate, până la transparență totală, de la compoziția elementară inventată de mama natură la compoziția îmbunătățită care să-i dea o anume duritate, reflexie sau culoare, de la forma întâmplătoare la cele mai complexe forme conduse de maestrul sticlar, de la utilitatea comună sau tehnică la o formă de artă.


Se poate spune că sticlarul este titanul ce stăpânește materia, focul și aerul în același timp, care, din și cu ajutorul acestora poate modela forme specifice apei. El este stăpân al luminii, căci utilizează tehnici speciale, precum reflexia, refracția și lungimea de undă a luminii impresionând imponderabilul înconjurător cu energie și culoare.

Așadar se poate vedea cum, în acele decupaje fragile, parcă din aer solid, se delimitează o lume a imaginarului, a poeziei și de ce nu, a ideologiei sau spiritualului fiecăruia dintre artiști.


În tendințele actuale, sticla își caută însoțire, în crearea formelor artistice cu alte materiale, precum lemnul, metalul sau fibra textilă naturală. Și astfel de lucrări își găsesc locul binemeritat în această expoziție, exemplificând nenumăratele posibilități de manifestare ale artei.


Fiecare dintre expozanți a oferit un răspuns la întrebarea enunțată la început:

Irina Anghel, Mariana Apostol, Mihai Băncilă, Cristina Bolborea, Georghe Butnaru, Lucian Butucaru, Vladimir Șerban Cioroiu, Romeo Dragnea, Eugenia Enescu, Alexandru Ghilduș, Mihai Hlidor, Cătălin Hrimiuc, Cristina Iliescu, Mădălina Ion, Ovidiu Ionescu, Dorel Manole, Constantin Marincea, Magdalena Steliana Marinescu, Marian Nacu, Mihaela Obadă, David Olteanu, Mădălina Papastere, Dan Popovici, Radu Popovici, Carmen și Horia Pușcariu, Ilie Rusu, Doru Rotaru, Ioana Stelea, Ion Tămăian, Mihai Țopescu, Cornelia Untilov și studenții: Panteleymon Arnaudov, Ioana Barbu, Adina Dobrică, Maria Măncianu Bogatu, Alexandru Mihai Drăgoi, Laura Dumitrescu, Ana Maria Maioru, Neculai Oprea, Maria Panțur, Alexander Andrei Pop, Laura Tărțău și invitatul din Cehia: Petr Stacho

luni, 23 mai 2016

UN CEAS PENTRU ARTĂ în expoziţia Brâncuși. Forme în alb și negru, Muzeul Național Al României





Anul 2016 a fost declarat ANUL BRÂNCUȘI



"UN CEAS PENTRU ARTĂ

în expoziţia Brâncuși. Forme în alb și negru

Muzeul Naţional de Artă al României vă invită să participaţi sâmbătă, 28 mai 2016, ora 17.30, la Un ceas pentru…artă, o vizită cu ghidaj gratuit în expoziţia Brâncuși. Forme în alb și negru deschisă în Sălile Kretzulescu. Prezentarea durează o oră şi este susţinută de Elena Ciocoiu, specialist în istoria artei.

Se plăteşte doar biletul de intrare în expoziţie (4 lei), fără taxa de ghidaj obişnuită. Participarea se face pe bază de programare prin e-mail la programari@art.museum.ro sau la telefon 021.314.81.19, de luni până vineri în intervalul orar 10.00 – 16.00.

***

Expoziția Brâncuși. Forme în alb și negru face parte din Programul naţional 140 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brancuşi inițiat de Ministerul Culturii și propune o selecţie de 40 de tiraje moderne după clișeele realizate de artist la Paris: aspecte din atelier şi sculpturi aflate în diferite stadii de lucru.

Pe lângă fotografii, în expoziţie se regăsesc şi două module interactive din atelierul Pasărea ascunsă-n piatră, găzduit în corpul Ştirbei al muzeului. Atelierul a fost conceput de specialiştii de la Centrul Georges Pompidou din Paris pentru a-i familiariza pe copii cu lucrările lui Brâncuşi. Cele două module aduse în expoziţie oferă acum unui public mai larg posibilitatea de a descoperi în mod ludic universul sculptorului.

Atât fotografiile, cât şi modulele interactive au fost donate Muzeului Naţional de Artă al României de Muzeul Naţional de Artă Modernă – Centrul Georges Pompidou din Paris în 2006, respectiv 2007."

- Comunicat -