luni, 30 august 2021

Alexandru ANTIK: Beyond Experimental, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, București


 Alexandru ANTIK: Beyond Experimental

 Vernisaj: Sâmbătă, 4 septembrie; de la 16:30 la 19:00

COMUNICAT


Expoziția Alexandru ANTIK: Beyond Experimental, a artistului recunoscut drept una dintre cele mai inovatoare, critice și puternice voci în domeniul artei contemporane experimentale din România, va avea loc în perioada 4 septembrie - 31 octombrie 2021, la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului – Mogoșoaia.
Prezentată de Asociația ARTEWISER, în colaborare cu Galeria Sector 1 și Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului – Mogoșoaia și gândită pentru spațiile Palatelor Brâncovenești, expoziția, curatoriată de Ana Negoiță, redă într-un sistem aproape caleidoscopic, interactiv și imersiv, diferite etape definitorii din creația artistului.

Alexandru Antik este un artist cunoscut pentru activitatea sa experimentală din zona acționismului și a video-instalației. Activitatea sa artistică a avut ca principal punct de interes, încă din anii 1970, abordarea de factură conceptuală a artei și demitizarea statutului obiectului de artă și a rolului autorului. Multe dintre lucrările sale au fost realizate în genuri efemere - acțiuni, performance, instalații, acestea nefiind documentate corespunzător în momentul realizării lor.

Beyond Experimental prezintă o serie de instalații cheie ale artistului, restructurate în relație cu galeriile Cuhnie, Foișor și Ghețărie din cadrul complexului de la Mogoșoaia. Abordând în mod sistematic problema memoriei și a reconstituirii, operele prezentate în cadrul expoziției sunt grupate în jurul unor momente definitorii din opera artistului. Expoziția integrează instalații obiect, instalații multimedia, video-uri și sound design.

Printre lucrările expuse se numară una dintre cele mai iconice lucrări semnate Alexandru Antik - Control in Training (2020), instalație care are la bază reconstituirea prin recuzite, accesorii și cadrul platformă a unui performance al artistului din 1997; Memoria acțiunii. Visul n-a pierit '86 (2018), instalație multimedia care reprezintă regândirea, într-o paradigmă vizuală nouă, a acțiunii artistice de la Sibiu Visul n-a pierit, 1986, și Ipoteze de obiecte (2019), un proiect de reconstituire al instalației cu același titlu din 1979-1982, din dorința unei prezentări în conformitate cu ideea conceptuală a instalației originale, dar care face mai vizibile motivațiile conceptuale ale artistului din perioada respectivă, evoluția ideilor sale și urmele procesului creativ.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Expoziția Alexandru ANTIK: Beyond Experimental face parte din proiectul IN TRUTINA – Despre experiment și echilibru, proiect realizat cu finanțare din partea Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), în parteneriat instituțional cu Centrul de Excelență în Studiul Imaginii (CESI) – Universitatea București și Institutul Balassi – Institutul Cultural Maghiar București.


* Expoziția poate fi vizitată respectând normele de protecție și combatere COVID19, în vigoare.


sâmbătă, 28 august 2021

Estetica banalului transfigurat - Sec. al XX-lea



Estetica banalului transfigurat - Sec. al XX-lea


Tema banalului transfigurat mai apare din când în când în secolul al XIX-lea și al XX-lea, îmbrăcând, însă alte forme, în corelare cu dezvoltarea societății și a cuceririlor tehnice și tehnologice.

Practica dislocării obiectului de uz cotidian (și produs indistrial) și transferarea lui în spațiul artei de către Marcel Duchamp „Fountain”, 1917 (v. https://www.wikiart.org/en/marcel-duchamp/fountain-1917), a fost prima cea mai șocantă dintre experiențele artistice din secolul trecut. Scopul prezentării unui obiect ready-made, asupra căruia nu s-a făcut nici o intervenție sau aproape de loc, a fost aceea de a atrage publicul către o receptare altfel decât cea senzorială, către o percepere a lucrurilor dincolo de ceea ce este evident.

O altă abordare creativă a ready-made-ului este cea a lui Andy Warhol, care a reprodus în bronz acoperit cu culoare, cutii „Brillo Boxes”, 1964-1970, atât de exact, încât nu se puteau deosebi de cele din magazine. Aceste obiecte, din imediatul uzual, aflate în spațiul expozițional al artelor, invită și ele la o abordare estetică conceptuală a expozeului.

O prezentare altfel a banalului obiect de uz casnic, o propune artistul de origine română Daniel Spoerri, prin amplasarea blatului unei mese cu toată vesela și restul unui dejun, pe peretele vertical, „La table Bleue”, 1971

Așadar schimbarea unghiului de vedere asupra lucrurilor obișnuite provoacă un șoc estetic și o interogare asupra intențiilor artistului și a sensului acestei acțiuni. Translatarea artefactului ready-made dintr-o situație obișnuită în o alta, neașteptată și în afara banalului provoacă ruperea acestuia de contextul inițial și translatarea imaginarului receptorului către perceperea și a altor sensuri posibile, artefactul încetând astfel, încadrat în poveste, să mai fie banal.    

Fotografa Nan Goldin, (v. http://www.artnet.com/artists/nan-goldin/) a decupat scene din realitatea cotidiană, surprinzând cadrele cele mai reprezentative referitoare la relațiile umane alienate, operând un minim de modificări artistice (raportul dintre lumini și umbre și suprasaturarea culorilor).    

Și alte metode ale unei noi estetici transfigurate se regăsesc în lucrările lui Jeff Wall – accentuarea unui element oarecare din ansamblul banal, ale japonezului Hirakawa Noritoshi prin fotografiile sale de tip erotic și intim – forțarea limitelor intime și ale legalității, ale francezului François Ponge – utilizarea eclerajului pentru a pune în prim plan și valoare lucrul ales sau ale lui rusului Oleg Duriagin (v. http://surrealistisch.blogspot.com/2013/11/oleg-duryagin.htm) care utilizează artele digitale (photoshop) pentru prelucrarea unor portrete pe care le înfrumusețează și ale căror trăsături le sublimează uneori până ce atinge supranaturalul.    

Secolul trecut ca și cel prezent, se caracterizează printr-un pluralism de stiluri, teme, abordări și un sincretism al stilurilor, artelor și mediilor, astfel încât cu greu se poate încadra întreaga operă a unui artist într-un stil anume sau o mișcare anume sau se poate caracteriza cu o singură unitate de măsură sau într-un singur mod. Împrumutul, alierea temporară, căutarea noului, a extraordinarului, le regăsim adesea îngemănate în aceeași lucrare și chiar se pot găsi interpretări conform ambelor forme ale esteticii banalului cum că se regăsesc în aceeași lucrare. Acest lucru, este mult mai evident în arta postmodernă, când conceptul pune stăpânire pe artă și mentalul oamenilor, manifestându-se în toate sferele societății, în arte și științe. La un nivel superior de comunicare, conceptul este prezent în lumea artei atât în practică cât și în teoriile care devin din ce în ce mai generale, transgresând domenii diferite ale artei, științelor exacte, filozofiei, politicii, psihologiei etc.

vineri, 20 august 2021

CALL FOR: Bienala Internațională de Gravură Contemporană N-E, ediția a IV-a, IAȘI, 2021


Bienala Internațională de Gravură Contemporană N-E, ediția a IV-a, IAȘI, 2021

EDIȚIE ONLINE

REGULAMENT

Concursul este deschis tuturor artiștilor profesioniști, studenților din anii terminali și masteranzilor din cadrul instituțiilor de învățământ artistic superior din țară și străinătate. Lucrările de licență nu vor fi admise.
Participarea este gratuită, nu este percepută nicio taxă de înscriere.
Sunt admise lucrări executate în toate tehnicile tradiționale de imprimare – tipar înalt (xilo și linogravură), tipar în adâncime/ intaglio – aquaforte, aquatinta, mezzotinta, ac rece, precum și tiparul plan – litografie, lito-offset, serigrafie, colografie, precum și procedeele de imprimare non-toxică. Nu vor fi acceptate lucrările executate în tehnica monotip și grafică digitală.
Dimensiunile minime ale hârtiei – 30 x 40 cm, iar cele maxime 70 x 100 cm.
Se acceptă doar lucrările executate în ultimii 2 ani, lucrări ce nu au mai fost expuse și premiate anterior în cadrul altor expoziții/competiții de profil.
PROCEDURA DE ÎNSCRIERE

1. Etapa preliminară
Înscrierea se va face exclusiv on-line pe site-ul bienalei: www.bigciasi.ro, rubrica Înscriere, în perioada 16 august – 25 septembrie.
Fotografiile lucrărilor (maxim 2), vor fi acceptate având o rezoluție de minim 300 DPI, maxim 5 MB. Este foarte important ca imaginile să fie de foarte bună calitate, pentru ca membrii juriului să poate face selecția într-un mod cât se poate de obiectiv.
Fotografiile vor fi însoțite de numele autorului și titlul lucrării/lucrărilor, scrise cu majuscule.

IMPORTANT
Prin semnarea formularului completat pe site, fiecare artist acceptă normele impuse de regulament și își asumă corectitudinea datelor personale comunicate, inclusiv faptul că deține dreptul de exclusivitate asupra lucrării / lucrărilor.

2. Selecția finală
Un juriu compus din artiști români și străini, precum și din reprezentanți ai instituțiilor organizatoare va selecta online lucrările participante în etapa finală și va nominaliza premianții acestei ediții. Aceștia sunt rugați să trimită lucrările premiate pe adresa Muzeului de Artă Iași prin curierat, pentru a fi integrate în colecția muzeului.

Rezultatele finale vor fi făcute public și vor putea fi accesate pe www.bigciasi.ro începând cu data de 19 octombrie.

Premiile
Premiul I – 4500 RON
Premiul II – 3500 RON
Premiul III – 2500 RON
Premiul tineretului – 1500 RON
Vor fi oferite, de asemenea, 2 premii onorifice, din partea Muzeului de Artă Iași și a Muzeului Național de Artă al Moldovei din Chișinău, Republica Moldova.

Expoziția acestei ediții a bienalei va fi prezentată în mediul online începând cu 19 octombrie.

O selecție cu lucrările premiate la cele trei ediții anterioare ale BIGC, 2015 – 2017 – 2019, vor fi expuse în spațiul Muzeului de Artă Iași, urmând ca în perioada 02 – 14 noiembrie a.c. expoziția să fie găzduită și de Muzeul Național de Artă al Moldovei din Chișinău, Republica Moldova.

Se va edita și un catalog în format electronic cu lucrările selectate, care va fi putea vizualizat online, în același spațiu virtual, în paralel cu expoziția bienalei.
 

DATE GENERALE
Organizatorii își rezervă drepturile de a fotografia și de a prezenta lucrările selectate în emisiuni TV, în presă, internet, broșuri, cataloage, video, filme, CD, precum și cele de a utiliza datele personale ale artiștilor participanți.

Tel: +40 232 275 979 / +40 232 218.383
Fax: +40 332 408 166

Descărcați varianta PDF (538kb) Regulament 2021 

bienala.gravura.iasi@gmail.com
https://bigciasi.ro; http://palatulculturii.ro

 

sâmbătă, 7 august 2021

Mihai IGNAT: „satira desenată a fost și va fi gustată mereu”

 

Mihai IGNAT: „satira desenată a fost și va fi gustată mereu”


  

Mihai Ignat (n. 1954), unul dintre graficienii satirici români cei mai premiați în lume, reprezintă generația cu experiența dublă a traiului în regimul comunist precum și cea din vremurile actuale. O viață trăită cu măsura rațiunii și demnității. De obicei mai puțin comunicativ, graficianul, probabil cu regretul excesului de vorbe în dauna desenului, a răspuns în cele din urmă afirmativ demersurilor de a împărtăși o parte dintre experiențele și gândurile care l-au făcut ceea ce este acum.

II: Domnule Mihai Ignat, în general, memoria este selectivă, reținând numai anume evenimente, restul fiind date uitării. Descoperim cu surprindere, uneori, cât de interesante și importante pentru noi au fost și cele din urmă, toate acele lucruri pe care le trecem cu vederea considerându-le inutile, inoportune sau fără importanță. Consider că aceasta este una dintre ocaziile de a face o dezarhivare și valorizare a evenimentelor din viața dvs., care să aducă o frumoasă și sper, cât mai completă imagine a întregului OM-ARTIST Mihai Ignat. Mă bazez pe sinceritatea și rațiunea dvs și, vă rog, să-mi faceți bucuria de a răspunde la câteva întrebări....

MI: Din păcate noi artiștii suntem foarte subiectivi și avem obiceiul de a exagera. Știu că răspunsurile mele nu pot fi total obiective, dar am să încerc să răspund cât pot eu de sincer. Când răspunzi la astfel de întrebări este ca atunci când faci streaptease cu sufletul...
 

II: Să pornim de la tehnicile și maniera dvs. de lucru: sunteți una dintre rarele prezențe artistice din zona ilustrației și a artelor satirice care a utilizat și poate utilizează, încă, tehnicile reproductive. O tehnică care necesită migală și rigoare. Cum se împacă rigiditatea expresiei și posibilitățile oarecum reduse de culoare ale acestei tehnici cu ceea ce simte și poate crea artistul Mihai Ignat, în acest secol al diversității și minunatelor posibilități ale tehnicii contemporane?

MI: La primele saloane internaționale am trimis gravură. Această tehnică o stăpâneam cât de cât. Debutul meu a fost în anul 1987 la Gabrovo (n.a. Bulgaria) și am fost admis la secțiunea ilustrație și gravură. Norocul începătorului.
Am vrut să particip la mai multe saloane unde trebuiau făcute multe lucrări. Între timp am renunțat la gravură și am început să lucrez în tuș și acuarelă, deoarece gravura necesita un timp îndelungat de execuție. Faptul că am renunțat la gravură este unul dintre marele mele regrete. Gravura te modelează, trebuie să „tai”mult pentru a căpăta experiență. Necesită un desen stilizat, făcut special pentru a fi gravat. Necesită și exercițiu permanent pentru că pierzi ușor îndemânarea prin ne-practicare. Trebuie să ai sculele tale cu care te obișnuiești și care îți devin un fel de prelungire a degetelor.
Nu am avut niciodată un simț cromatic deosebit, alb, negru și gri, mi-au fost îndeajuns. Chiar și azi, după ce fac un desen colorat și nu îmi place cromatica îl transform în sepia.
Când ești tânăr vrei să faci multe lucruri și strângi în sac tot ceea ce ți se oferă. Muncind mai mult într-un domeniu, pe celelalte le neglijezi. În timp, îți dai seama că trebuie să alegi dacă vrei să te specializezi. Începi să arunci ceea ce ai în sac și păstrezi doar ceea ce te definește.
 

II: Tehnicile reproductibile de tip gravură sunt mari devoratoare de timp și manoperă, necesită utilaje costisitoare și materiale speciale care nu sunt tocmai la îndemâna oricui. Pe de altă parte, înainte de 1989, existența atelierelor de gravură și utilizarea unui astfel de utilaj de reproducere trebuia să fie declarată oficial. Utilajele de acest tip erau puține și ele existau numai în ateliere ale universităților și școlilor de artă. Unde ați imprimat lucrările dvs.?

Mihai IGNAT, Premiul 3 la IS&PSAS Ed. 2

MI: La liceul de artă am urmat secția de grafică. Profesorul meu mi-a arătat primele gravuri. Lucrarea de licență a lui Ion State, gravură lemn în cap arăta o execuție perfectă pe desen de tip realist. Am văzut gravuri de Chirnoagă și Mircia Dumitrescu. Aceștia au fost colegii profesorului meu la facultate. Văzând aceste lucrări am simțit o dorință puternică de a face gravură. Nu se învață ușor gravură. Are multe subtilități pe care le înveți lucrând singur. Am început să învăț linogravura. Acest procedeu nu necesită neapărat o imprimare la presă. Linoleumul îl luam de la magazin. Linoleumul de atunci era mai „dus” și mai subțire, diferit de ceea ce găsim astăzi - care este bun numai de pus pe jos. Astăzi se poate achiziționa materialul corespunzător numai de la magazinele de artă, însa este mult mai scump. Gravura în metal îmi plăcea, iar curiozitatea mea era mare. Ajutați de părinți, eu și prietenul meu, am făcut o presă de acvaforte. Timid, am început să fac pointe sèche. Nu am simțit niciodată linia așa cum o simțea soția mea, așa că m-am întors la linogravură. Absolut toate sculele pentru gravură au fost făcute de noi iar rulourile, cerneala tipografică și acidul ni l-am procurat ajutați de unchii și rudele noastre.


II: Cum apreciați manifestările de grafică satirică din țară față cele din străinătate? Ce speranțe aveați înainte, dar acum? Cum vedeți partizanatul politic în țară față de cel din alte colțuri ale lumii? Libertatea de exprimare din România este altfel decât cea de afară?

MI: Cred că specificul evenimentelor artistice de afară este tradiția. Când un festival are tradiție, are timp să își corecteze toate defectele. Sunt festivale care numără mulți zeci de ani, festivale în care s-au lansat mulți artiști, din care unii au devenit celebrii. Mă gândesc la festivalele de la Tolentino (Italia), Aydin Dogan (n.a. Turcia), Knokke Heist (n.a. Belgia).... și multe altele care au devenit motiv de mândrie pentru localitate și organizatori. Artistul care este invitat, este primit ca un prinț. Ai impresia că te confundă cu altcineva. Peste tot ești primit bine, ți se acordă atenție, ești plimbat, dar dintre toți, turcii întrec măsura. Deci vorbim de tradiție, cu tot ce implică ea. Oameni profesioniști care rezolvă toate problemele la superlativ. Au fonduri pentru acest lucru, pentru ca salonul să își crească prestigiul în lume. Nu știu prea multe detalii, dar ceea ce le iese, este absolut remarcabil. Există Uniunea Caricaturiștilor Turci, care are fonduri pentru a face foarte multe evenimente. Au politici culturale prietenoase artiștilor. Ce să mai spun, au festivale ca afară!

Mihai IGNAT, Premiul 1 la IS&PSAS Ed. 3

Să vorbim și despre festivalurile noastre, care sunt ca stelele de pe cer. Pâlpâie o dată și se sting. Apare alta pe cer și se stinge și ea. De obicei festivalurile rezistă până la schimbarea politică. Dacă vrei să inviți prieteni pe care i-ai făcut dincolo, nu poți pentru că uniunea noastră a caricaturiștilor, nu primește niciun fond. Simți o senzație de neputință. Marin Sorescu spunea odată, „băieții aceștia care ne conduc, nu au nimic împotriva culturii, nu știu nici măcar că există”. Cei care au auzit de cultură, știu că nu scoate bani, ci doar consumă și o tratează ca atare.
Îmi cereți să răspund la întrebări care mă depășesc. Vă pot spune ce am înțeles în câteva zile la festivitățile de premiere din străinătate. Ca să faci comparație, trebuie să cunoști foarte bine problemele din acea țară. Nu cred că în România este o restricție în ați expune părerea...câinii latră, ursul merge. Poți să behăi cât vrei, nu te ia nimeni în seamă. Behăitul este interzis în cadrul partidelor care încalcă disciplina de partid. Behăie toată mass-media, dar degeaba. Conducătorii noștri merg mai departe. Avea dreptate ministrul Petre Daea când spunea: „Oaia este simbolul poporului român”.


II: Practicați cu prietenii: mini-expoziții, mini-evenimente, reuniuni colegiale etc.? Considerați că anumite lucruri trebuie să se petreacă în privat?

MI: Când am început să mă ocup de caricatură eram foarte deschis la manifestările artistice din țară. Am participat la toate expozițiile împreună cu colegii mei caricaturiști. Eram în anii '90 și toți aveam speranțe mari. Am donat lucrări unor colegi care aveau veleități de curator, Crihană, Topan iar aceștia au făcut expoziții atât în țară, cât și în străinătate. Între timp, participând la saloanele de caricatură din străinătate, am început să câștig premii și mi-am atras antipatia unora dintre colegi. Astfel, am renunțat la expozițiile organizate în țară, dar am trimis la câteva saloane, dintre care salonul de la Brăila sau la „International Salt & Pepper Satirical Art Salon”.


II: Sigur, vă mulțumim încă o dată pentru participarea la salonul nostru și sperăm că veți fi și membru al juriului într-o ediție ulterioară. Revenind, mai există cenzură la noi? Cum se manifestă ea pe alte meridiane ale lumii?

MI: Concitadinul meu Caragiale, dacă ar fi trăit într-o societate ca cea norvegiană, nu știu ce fel de satiră ar fi făcut... probabil ca aceia din „Stâlpii societății” de Ipsen. Norocul lui și mai ales al nostru, este că a trăit în România și talentul său a rodit în toată splendoarea sa. În România, în ciuda condiției grele a artistului, el poate să găsească infinite subiecte de inspirație, mai ales în satiră. Spun asta ca să arăt că România are și lucruri bune. 

Mihai IGNAT, Premiul „Salt & Pepper” Magazine, Ed. 3

Să revenim la Nenea Iancu, opera sa este extraordinară și noi românii înțelegem toate subtilitățile acesteia. Și chiar dacă este o critică foarte acidă a mentalităților noastre, Caragiale este foarte iubit în România. Dacă prezentăm „O scrisoare pierdută” norvegianului, ce ar înțelege acesta din ea? Că este o fantezie cu accente grotești și multe exagerări. Asta datorită coordonatelor educației sale.

La fel se întâmplă și cu caricatura. Caricatura noastră a fost ca un strigăt de ajutor, un strigăt de ajutor sub cenzura comunistă iar în perioada de tranziție - fără sfârșit, către o „democrație”.... Cred că cenzura lor este dată de cererea publicului lor, pentru a nu-i epata pe burghezi.

Occidentalii gustă în special gag-ul, mai puțin umorul nostru de „râsu - plânsu”. De asemenea, cred că ei nu apreciază caricaturile care atacă subiecte tabu, de tipul non-politicaly correct.


II: Care este părerea dvs. privind „similitudinea” și „plagiatul” în artă, dar despre importanța lor în desenul satiric? Ce le deosebește și de ce se face atât de des referire la ele? De ce sunt atât de căutate de către unii membrii ai breslei? 

MI: Acest fenomen a început o dată cu apariția internetului. Înainte de revoluție exista cortina de fier. În România intrau foarte puține cărți sau reviste de specialitate. Majoritatea acestora erau în bibliotecile tehnice ale instituțiilor. Informația era completată de cataloagele expozițiilor unde participam. În ele erau publicate un număr minim de caricaturi. Dacă debutai în anii '80 nu aveai cum să știi ce s-a făcut în lume, în domeniu, în anii '50, '60 sau '70. În România exista o singură revistă de umor „Urzica”, cu almanahul ei. Astăzi, odată cu internetul s-a deschis larg o fereastră către informație. Putem vedea ce s-a desenat de la Lascaux până azi. Vă dați seama că pot fi descoperite toate similitudinile pământului. Unii au înțeles că orice ar desena are similar anterior. Ei au lăsat creația și au început să caute similitudini în caricatură. Am observat că sunt preocupați de cei care i-au premii, de topul caricaturiștilor contemporani și bineînțeles că la fiecare festivitate de premiere ei găsesc o similitudine. Asta înseamnă că cel care a fost premiat astăzi este un hoț care a furat de la celălalt, anterior. Dar nu întotdeauna această clasificare este făcută onest. Să îl învinuiesc pe cel care a scris „Love story” că la copiat pe Shakespeare? Când știu că și Shakespeare a avut înaintea lui foarte multe lucrări care tratau dragostea nefericită. Poate fi o clasificare foarte subiectivă și autorul îngroașă anumite trăsături și pe celelalte le ignoră.


II: Rolul artei desenate satirice este același acum, aici sau în străinătate, precum în alte perioade istorice (și în perioada comunistă)? Mai poate avea un rol modelator, constructiv în societate? S-au mai domolit luptele, s-au mai tocit armele sau interesul?

MI: Imaginea este foarte importantă în ziua de astăzi, mult mai importantă decât scrisul, pentru că viteza vieții noastre este foarte mare. O imagine bine făcută este ca un editorial scris pe o pagină de ziar. Publicarea caricaturilor pe internet a făcut o revoluție și au făcut ca artistul să nu mai depindă de edituri sau ziare. Șansa vizibilității sale a crescut foarte mult. Satira desenată a fost și va fi gustată mereu pentru că are ceva subversiv. Ea face oamenii să gândească, să se îndoiască de ceea ce li se introduce cu sila în cap, există peste tot în lume și are „slavă Domnului”, multe de spus.

 

Apreciind răbdarea graficianului de a răspunde la numeroasele întrebări, am redat mai sus un grupaj din interviul mult mai larg desfășurat pe o perioadă destul de îndelungată, incluzând și perioada pandemică. Se alăturează aici imaginile a câtorva dintre lucrările premiate în cadrul concursului „International Salt & Pepper Satirical Art Salon” (IS&PSAS), publicate în conformitate cu regulamentul acestuia.

 

Ilustrații:

Mihai IGNAT, Premiul 3 la IS&PSAS Ed., 2 Tema „Human Being”, http://1stsaltandpeppersalon.weebly.com/2nd-edition.html
Mihai IGNAT, Premiul 1 la IS&PSAS Ed. 3 - Tema „Sleep”, http://1stsaltandpeppersalon.weebly.com/3rd-edition.html
Mihai IGNAT, Premiul „Salt & Pepper” Magazine Ed. 3, Tema „Sleep”, http://1stsaltandpeppersalon.weebly.com/3rd-edition.html