Estetica banalului transfigurat - Sec. al XX-lea
Tema banalului transfigurat mai apare din când în când în secolul al XIX-lea și al XX-lea, îmbrăcând, însă alte forme, în corelare cu dezvoltarea societății și a cuceririlor tehnice și tehnologice.
Practica dislocării obiectului de uz cotidian (și produs industrial) și transferarea lui în spațiul artei de către Marcel Duchamp „Fountain”, 1917 (v. https://www.wikiart.org/en/marcel-duchamp/fountain-1917), a fost prima cea mai șocantă dintre experiențele artistice din secolul trecut. Scopul prezentării unui obiect ready-made, asupra căruia nu s-a făcut nici o intervenție sau aproape de loc, a fost aceea de a atrage publicul către o receptare altfel decât cea senzorială, către o percepere a lucrurilor dincolo de ceea ce este evident.
O altă abordare creativă a ready-made-ului este cea a lui Andy Warhol, care a reprodus în bronz acoperit cu culoare, cutii „Brillo Boxes”, 1964-1970, atât de exact, încât nu se puteau deosebi de cele din magazine. Aceste obiecte, din imediatul uzual, aflate în spațiul expozițional al artelor, invită și ele la o abordare estetică conceptuală a expozeului.
O prezentare altfel a banalului obiect de uz casnic, o propune artistul de origine română Daniel Spoerri, prin amplasarea blatului unei mese cu toată vesela și restul unui dejun, pe peretele vertical, „La table Bleue”, 1971
Așadar schimbarea unghiului de vedere asupra lucrurilor obișnuite provoacă un șoc estetic și o interogare asupra intențiilor artistului și a sensului acestei acțiuni. Translatarea artefactului ready-made dintr-o situație obișnuită în o alta, neașteptată și în afara banalului provoacă ruperea acestuia de contextul inițial și translatarea imaginarului receptorului către perceperea și a altor sensuri posibile, artefactul încetând astfel, încadrat în poveste, să mai fie banal.
Fotografa Nan Goldin, (v. http://www.artnet.com/artists/nan-goldin/) a decupat scene din realitatea cotidiană, surprinzând cadrele cele mai reprezentative referitoare la relațiile umane alienate, operând un minim de modificări artistice (raportul dintre lumini și umbre și suprasaturarea culorilor).
Și alte metode ale unei noi estetici transfigurate se regăsesc în lucrările lui Jeff Wall – accentuarea unui element oarecare din ansamblul banal, ale japonezului Hirakawa Noritoshi prin fotografiile sale de tip erotic și intim – forțarea limitelor intime și ale legalității, ale francezului François Ponge – utilizarea eclerajului pentru a pune în prim plan și valoare lucrul ales sau ale lui rusului Oleg Duriagin (v. http://surrealistisch.blogspot.com/2013/11/oleg-duryagin.htm) care utilizează artele digitale (photoshop) pentru prelucrarea unor portrete pe care le înfrumusețează și ale căror trăsături le sublimează uneori până ce atinge supranaturalul.
Secolul trecut ca și cel prezent, se caracterizează printr-un pluralism de stiluri, teme, abordări și un sincretism al stilurilor, artelor și mediilor, astfel încât cu greu se poate încadra întreaga operă a unui artist într-un stil anume sau o mișcare anume sau se poate caracteriza cu o singură unitate de măsură sau într-un singur mod. Împrumutul, alierea temporară, căutarea noului, a extraordinarului, le regăsim adesea îngemănate în aceeași lucrare și chiar se pot găsi interpretări conform ambelor forme ale esteticii banalului. Acest lucru, este mult mai evident în arta postmodernă, când conceptul pune stăpânire pe artă și mentalul oamenilor, manifestându-se în toate sferele societății, în arte și științe. La un nivel superior de comunicare, conceptul este prezent în lumea artei atât în practică cât și în teoriile care devin din ce în ce mai generale, transgresând domenii diferite ale artei, științelor exacte, filozofiei, politicii, psihologiei etc.
Irina IOSIP
Postări
