Gabrovo – Planeta umorului, corespondenţă de la Gabrovo cu Aurel Ştefan Alexandrescu

Gabrovo, oraşul bulgăresc de pe planeta Pământ, pe care l-am vizitat în această primăvară, are şi un teritoriu pe bolta cerească, o stea descoperită la 1 aprilie 1976, primind numele său în cinstea celui mai vechi festival de umor din Balcani şi totodată unul dintre cele mai importante din lume.

Risipit la poalele munţilor Stara Planina, de o parte şi alta a râului Iantra, Gabrovo, inima geografică a Bulgariei, nu este un oraş spectaculos, ieşit din comun, nu are parfumul de epocă respirat la Veliko Târnovo şi nici balcanismul afişat ostentativ al Kazanlâkului. Pur şi simplu, Gabrovo este un oraş obişnuit, tânăr (atestat ca atare la 17 mai 1820) şi, surprinzător, un oraş liniştit. Totuşi, din 1972, la o anumită dată, se întâmplă ceva care schimbă viaţa oraşului şi a gabrovenilor. Atunci se deschide Bienala Internaţională de Satiră şi Umor în Artă, un festival unic care reuneşte, pe lângă Bienala de Umor (cu secţiunile de desen humoristic, gravură, pictură, sculptură, afiş şi fotografie), Carnavalul Măştilor şi Festivalul de Folclor „Balcanii veseli“, toate aceste evenimente artistice făcând din Gabrovo, pentru un anotimp, capitala umorului în Balcani.

Don Quijote şi Sancho Panza stau de strajă la Casa Umorului

La Gabrovo, pe malurile Iantrei, „lumea rezistă fiindcă râde“, cum spune deviza Casei Umorului, iar umorul gabrovenilor, a rezistat prin timp imprimându-le un fel aparte de a privi lumea şi a trece peste necazurile vieţii. Iar pisica neagră, întâlnită în istoriile şi anecdotele gabrovene şi simbolul de azi ale Casei Umorului şi Satirei, este prezentă la tot pasul în oraş, prin afişe, banere, tricouri, umbrele, pe farfurii, căni şi scrumiere. Este o pisică neagră, balcanică, vârându-şi coada peste tot, iar bulgarii care, ca şi românii, fac haz de necaz, pun toate lucrurile rele care se întâmplă pe seama ei.

Criza economică mondială a ajuns şi în Bulgaria, şi bineînţeles la Gabrovo, dar, se pare, a ocolit Casa Umorului şi Satirei, muzeu aflat chiar pe malul Iantrei, pe strada Bryanska, într-o veche fabrică de ţesături şi inaugurat la 1 aprilie 1972.

Colecţiile muzeului, dispuse în zece săli de expoziţii pe patru etaje, numără nu mai puţin de 37.500 de opere de artă, semnate de 9.050 de artişti din 173 de ţări (!), la care se adaugă biblioteca având peste 25.000 de volume, ziare şi reviste umoristice în 35 de limbi (!).

Ediţia din acest an, a XX-a, a adus pe simezele muzeului 956 de lucrări (caricaturi, gravuri, picturi, afişe şi fotografii) şi tot ediţia din acest an a adus, ca invitaţi speciali, la vernisaj, câţiva dintre cei mai cunoscuţi caricaturişti în viaţă (!) din Balcani, de la Tan Oral (Turcia) la… Ion Barbu (România).

Tan Oral, ALEX şi Eray Ozbek

ALEX şi una dintre participările sale

Carnavalul măştilor şi parada ce au loc în luna mai, în ziua deschiderii Bienalei de Umor, este o sărbătoare a întregului oraş, ce participă cu un entuziasm molipsitor, la o zi specială, plină de veselie, umor şi soare. În acea zi, gabrovenii uită de şomaj şi de criză şi se dăruiesc, din tot sufletul, acestui carnaval, care schimbă pur şi simplu faţa oraşului.

În Gabrovo, la acest sfârşit de mai, au înflorit castanii din faţa Casei Umorului şi Satirei, iar parfumul lor dulce ne ameţeşte ca o vrajă şi ne poartă până în sălile muzeului, unde nu mai avem ce face decât să trecem de la un desen la altul, de la o pânză la alta, râzând până la lacrimi sau măcar încercând un zâmbet subţire în colţul gurii, zâmbet care (nu-i aşa?), intră în preţul biletului.

Pe platoul din faţa muzeului, statuile lui Hitar Petar (Petru cel Hâtru), un fel de Păcală de-al nostru, Don Quijote şi Charlie Chaplin, ne reamintesc că suntem la Gabrovo, un loc de pe planeta Pământ unde „lumea rezistă fiindcă râde“.

Cel puţin aşa se vede din cer, de pe steaua Gabrovo!

 

Consemnează, Aurel Ştefan Alexandrescu (ALEX)