DESPRE ARTĂ ȘI LUMINĂ,
LUMINA COLORATĂ A TOAMNEI DE AFARĂ și DIN SUFLETELE OAMENILOR
Arta este o modalitate de trăi sau de a supraviețui vremii sau vremurilor, pentru unii înseamnă luptă, pentru alții o formă de a ieși din calea stării continue de beligeranță, unii visează și creează povești iar alții descriu sau interpretează ceea ce văd.
Ea nu este la fel pentru toți, nici cum este simțită, gândită sau redată, nici cum este interpretată, dar pentru toți artiștii, indiferent de tehnicile de exprimare, arta, poate deveni sublima formă de trezire emoțională, spirituală și culturală.
Dacă ai lumină în suflet, sub toate aspectele ei, emoționale, spirituale, intelectuale și culturale (nu neapărat în această ordine), atunci poți vedea și înțelege și lumina de afară, fie ea din natură fie din ceilalți.
Dacă ai lumină în suflet, sub toate aspectele ei, emoționale, spirituale, intelectuale și culturale (nu neapărat în această ordine), atunci poți vedea și înțelege și lumina de afară, fie ea din natură fie din ceilalți.
Toamna, toamna ne putem bucura de un ultim spectacol oferit de metamorfozele coloristice ale naturii, de lumina și culorile ei calde, vibrante și atât de variate, de la verde, galben, roșu până la brun închis, în contrast cu albastrul profund al cerului.
Noi, oamenii, suntem conectați la natură și mai mult, facem parte din ea și, acestor frumoase culori, le asociem, în mod emoțional, viața în plinătatea ei, bucuria și iubirea împărtășită - statornicul liant între oameni, oameni și natură. Trăirile noastre sunt cu atât mai puternice cu cât memoria ne amintește de toamnele plumbuite ale lui Bacovia și de acoperământul alb și rece ce urmează să se aștearnă peste natura adormită.
... Cu toamna în suflet
Irina IOSIP