1. Teoria și praxisul, o unitate
Cercetarea, în orice domeniu, vizează două componente importante, teoria și practica, văzute ca o unitate. Astăzi, cele două concepte, în noile accepțiuni filozofice vizând lumea și societatea, pot fi definite astfel: „teoria” este o categorie filozofică desemnând reflectarea abstractă, conceptuală, a realității obiective, un „răspuns sau soluție la o chestiune filosofică sau științifică, bazată pe dovezi și coordonată sistematic cu alte răspunsuri într-un întreg doctrinar; interpretare bine întemeiată a dovezilor”1, ca o „formă superioară a cunoașterii științifice care mijlocește reflectarea realității” și ca un „ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi și concepte care descriu și explică fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene”2, respectiv, „practica” este o „activitate a oamenilor îndreptată spre crearea condițiilor necesare existenței societății, în primul rând spre producerea și crearea bunurilor materiale și a valorilor culturale; metodă, procedeu aplicat și verificat efectiv”3. Cu precizarea că, „practica” subsumează trei forme de manifestare: „interacțiunea socială (interacțiunea dintre oameni), transformarea obiectuală (acțiunea asupra obiectelor din jur) și reflecția (ceea ce ține de stările minții)4, incluzând și obiectele, în cazul în care rezultatul cercetării include acest lucru.
Andrei Marga, în articolul său „Teorie și praxis. Actualizarea unei vechi relații”, propune un model structurat pe cinci nivele al legăturii dintre teorie și practică5, văzute ca un întreg: elaborarea teoriei, desfășurarea reflecției culturale, formarea voinței politice, răspândirea cunoștințelor teoretice și organizarea acțiunii și acțiunea însăși. Oricare ar fi denumirea etapelor, acestea sunt indispensabile în parcurgerea unei cercetări, fie teoretice, fie îndreptate spre practică, pentru accederea la un rezultat performant.
Istoric privind lucrurile, cel mai des s-a dat prioritate teoriei, înaintea practicii sau răspândirea cunoștințelor teoretice. Evident că practica a fost cea care a generat experiența necesară teoretizării. Generalizările teoretice s-au dovedit corecte sau nu, în diverse etape de evoluție istorică și socială, așadar, cercetarea privește și o reevaluare a acestora în raport cu actualitatea.
Dar, pentru a accede la o cunoaștere mai aprofundată a fenomenului cercetării, este necesar a se detalia aceste etape ce unifică binomul teorie-practică, evidențiind aspectele generale, care sunt implicate în parcurgerea lor.
Elaborarea teoriei se face pe baze științifice (și nu numai în domeniul artistic), atrăgând acele cunoștințe generale, specifice domeniului de cercetare sau din domenii conexe, necesare, suficiente și de calitate, pe baza unor ipoteze, plecând de la o realitate obiectivă sau pe baza unor axiome. Accesând imaginarul și gândirea proiectivă, se emit concepte și teorii noi, care trebuie probate prin programul de cercetare.
Privind caracterul de noutate al acestor teorii sau concepte, care ar trebui să fie unul dintre criteriile definitorii ale cercetării, el trebuie să se manifeste la nivelul întregii umanități, lucru greu de stabilit în realitatea și actualitatea unui anume moment istoric. Aceasta reprezintă marea incertitudine și este unul dintre marile riscuri cu care se confruntă activitatea de cercetare. Așadar, se poate pune problema dacă să se continue cercetarea sau nu, în cazul în care cercetarea a fost devansată de altcineva. Sigur această decizie depinde de fiecare caz în parte: se oprește cercetarea sau se continuă în speranța găsirii unor elemente nerevelate, încă, de alții, pe tema propusă.
De soliditatea cunoștințelor și atitudinea vizionară a cercetătorului depind și rezultatele cercetării. Elaborarea teoriei implică chestionarea multiplă, din diverse puncte de vedere, căutând noi căi de abordare, analizând fapte și contexte, legitimitatea formulărilor, respectând realitatea și adevărul.
Adesea, o cercetare de amploare și importanță deosebită, necesită formule complexe de grupuri de cercetare, formate din cercetători performanți în diverse domenii, care trebuie să lucreze, organizat, sub o coordonare vizionară. De coeziunea grupului și circulația informației în interiorul acestuia depinde atât acuratețea și actualitatea informațiilor cât și performanța definirii unitare a formulărilor teoretice. De la ipoteză la formularea teoriilor, analiza logică lipsită de prejudecăți, care abordează pluridisciplinar, neliniar, evenimentele și fenomenele, este motorul căutărilor. Ipotezele și teoriile trebuie să aibă o formulare clară, cât mai succintă, cuprinzătoare, fără echivoc. Teoriile emise trebuie să poată fi probate, deci se utilizează diverse metode și căi de a le proba.
Desfășurarea reflecției culturale, prin reflecție înțelegând „gândirea suficient informată de teorii și practici în vederea nu numai a cunoașterii lor, ci și a înțelegerii – adică a sesizării contextului de geneză și a contextului de aplicare legitimă a teoriilor însăși”6, presupune abordarea realității din perspectiva schimbării condiționate de adecvare. În cadrul cercetării, organizată și structurată pe nivele de competență și răspundere, este utilă și se practică, organizarea de ședințe de tip „brainstorming”, cu scop emulativ, al colaborării și informării în cadrul grupului.
Formarea voinței politice se traduce, la nivelul cercetării, prin elaborarea scopului propus a fi atins și decizia de a acționa în vederea atingerii lui. Luarea deciziilor este rezultatul conlucrării și comunicării în cadrul echipei și presupune asumarea răspunderii deciziilor individuale, respectiv a coordonatorului.
Răspândirea cunoștințelor teoretice, constă în popularizarea cunoștințelor respective. Acest lucru însă este obligatoriu numai în cazul cercetării în domeniul public și numai în cazul în care este etic a se face public rezultatul cercetării. Cunoștințele obținute prin cercetare, este etic și moral să devină bunuri publice, pentru îmbunătățirea condițiilor de trai în societate și îmbogățirea patrimoniului de cunoștințe al umanității. Sigur, există și cercetări susținute de entități private, ale căror rezultate rămân, uneori, ascunse publicului, servind numai intereselor private. Chiar și în aceste condiții există norme privitoare la etică care reglementează cercetarea și produsele ei.
Pe tot parcursul cercetării, diseminarea informațiilor trebuie să se desfășoare conform realității, fără mistificări, în timp util și cât mai complet, în cadrul echipei și al programului, pe orizontală și pe verticală, în ambele sensuri.
Ultimul nivel, îl reprezintă organizarea acțiunii și acțiunea însăși.
Produsul cercetării poate fi un set de teorii, instrumente, obiecte artistice, evenimente etc., care, în final. trebuie să corespundă scopului propus, orice abatere trebuind să fie consemnată și comunicată în rezultatele cercetării, în mod responsabil, cu sinceritate și complet.
Totuși trebuie să admitem că multe experimente pot să nu aducă rezultatele scontate, precum menționează și Stephan Dillemuth (cel puțin pentru mediul universitar): „Probabil 90% dintre experimente eșuează – nu vă îngrijorați! - acest lucru este inevitabil, altfel nu s-ar numi experimente.”7 Din motive lesne de înțeles, chiar și rezultatele cercetării care infirmă ipotezele și teoriile inițiale este necesar și etic a fi făcute cunoscute, pentru mediile de cercetare sau pentru public.
Înainte de a se concluziona asupra produsului cercetării, fie teorie, procedeu, tehnologie, obiect etc. și înainte de a fi declarat bun de a fi livrat, el trebuie să fie verificat, testat în toate condițiile și contextele necesare, atâta timp și de atâtea ori cât este nevoie pentru a se dovedi că, el corespunde criteriilor de siguranță, adecvare, eficiență, legalitate, etică, moralitate etc., în conformitate cu proceduri elaborate special.
Pe întreg procesul cercetării trebuie să se țină cont de reglementări juridice, de etică, siguranța individuală și colectivă, de condițiile socio-culturale existente, de condițiile de sănătate etc. Există norme cu caracter general sau specific fiecărui domeniu de cercetare, obligatorii sau consultative, de tip legislativ, naționale și internaționale, norme interne, norme de etică etc.
Pentru evitarea erorilor de judecată, decizie sau încălcarea normelor în vigoare, sunt emise sau este necesar a se emite proceduri și este necesar a se completa formulare (normate) care impun disciplină, rigurozitate și responsabilitate, la toate nivelurile de decizie și execuție.
Irina IOSIP
1***, Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009, în dexonline, URL: https://dexonline.ro/definitie/teorie, accesat în 30.01.2019
2***, Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998, op. cit.
3***, Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009, în dexonline, URL: https://dexonline.ro/definitie/teorie, accesat în 30.01.2019
4Andrei Marga, "Teorie și praxis.Actualizarea unei vechi relații", în Tribuna Nr. 318, 1-15aug 2017, URL: https://www.revistatribuna.ro/wp-content/uploads/2017/08/358_denet.pdf, accesat în 30.01.2019
5Andrei Marga, op. cit.
6Andrei Marga, op. cit.
7Janneke Wesseling (ed.), See it Again, Say it Again, The Artist as Resercer, Ed. Antennae, Amsterdam, Olanda, 2011, p. 227
Postări
