COMUNICAT DE PRESĂ
de FORMA nova: un performance interdisciplinar dedicat moștenirii lui Constantin Brâncuși, la 150 de ani de la nașterea sa București, mai 2026.
Asociația MONTAGE anunță premiera performance-ului interdisciplinar de FORMA nova, care va fi prezentat publicului în trei seri consecutive: 27, 28 și 29 mai 2026, de la ora 19:30, la Kulturhaus Garage Hall, Strada Sfânta Vineri nr. 4, București.
Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.
Proiectul cultural este dedicat celebrării moștenirii artistice a lui Constantin Brâncuși, la 150 de ani de la nașterea sa, și propune o reinterpretare contemporană a principiilor brâncușiene prin teatru, dans, pictură live, fotografie și participare artistică.
Performance-ul construiește un parcurs scenic în care corpul, spațiul, imaginea și materia intră într-o relație directă. Teatrul și dansul susțin prezența vie a performerilor, pictura live transformă gestul vizual într-un proces desfășurat în timp real, iar fotografia documentează și interpretează fragmentele efemere ale acțiunii scenice.
La finalul fiecărei reprezentații vor avea loc sesiuni de dialog cu publicul, menite să continue întâlnirea dintre patrimoniu, artă contemporană și educație.
Conceptul, muzica și coordonarea artistică aparțin regizorului Matei Stoian, alături de echipa artistică formată din Ovidiu Ușvat, Raluca Botez, Mihaela Zamfirescu, Anca Maria Ciofîrlă, Laurențiu Midvichi și Theodoru Niculae.
Echipa tehnică este formată din Lorena Marie Claire Deheleanu — sunet și Victor Răzvan Olaru — documentare foto-video.
Cele trei reprezentații marchează etapa performativă principală a proiectului, după desfășurarea atelierelor educaționale de modelaj dedicate copiilor și tinerilor, coordonate de profesoara și artista vizuală Natalia Lazăr. Prin aceste ateliere, principiile brâncușiene — simplificarea formei, esențializarea și transformarea materialului modelat — au fost explorate prin experiență directă, contact cu lutul și exercițiu vizual.
În cadrul evenimentelor de la Kulturhaus Garage Hall va fi prezentată și o selecție a creațiilor realizate de elevii participanți la atelierele educaționale de modelaj. Expoziția aduce în același spațiu gesturile, formele și interpretările vizuale dezvoltate în atelierele de la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, Școala Gimnazială nr. 124, Școala Gimnazială nr. 136 și Școala Gimnazială nr. 81 din București, precum și de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Periș.
Reprezentații:
27, 28 și 29 mai 2026, ora 19:30
Kulturhaus Garage Hall, București
Despre proiectul de FORMA nova
de FORMA nova este un proiect interdisciplinar de performance art care valorifică moștenirea artistică a lui Constantin Brâncuși prin transpunerea principiilor sale fundamentale — esențializarea, modularitatea și transfigurarea materiei — într-un context contemporan de creație și educație culturală. Proiectul reunește o echipă artistică multidisciplinară și se desfășoară în perioada mai—iulie 2026, în București și județul Ilfov.
Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.
Despre Asociația MONTAGE
Asociația MONTAGE este o organizație culturală activă în domeniul artelor performative și vizuale, specializată în producții interdisciplinare și proiecte educaționale dedicate publicului tânăr.
Website: www.galeriemontage.com
FB: facebook.com/deFORMAnov
