Petruța - Iulia Luchian: Gest, tăcere, spațiu: o lectură critică a expoziției "Borders of Soul"

Gest, tăcere, spațiu: o lectură critică a expoziției Borders of Soul

„Borders of Soul” – pictura ca loc al ființei în tranzit

Dănuț Adrian Chidon-Frunză, Galeria de Artă „Abisda”, Iași, 9–22 iunie 2025

Există un tip de pictură care nu se oferă privirii ca imagine, ci ca experiență de gândire. O pictură care nu își propune doar să placă, să convingă sau să seducă, ci să incite un tip de atenție lentă, o implicare profundă, o formă de așezare în fața unei instabilități fundamentale. Astfel poate fi înțeleasă expoziția "Borders of Soul" semnată de Dănuț Adrian Chidon-Frunză – nu ca o expoziție de „lucrări”, în sensul tradițional al termenului, ci ca o construcție vizuală meditată, articulată în jurul unei problematici esențiale: delimitarea ființei interioare.

Titlul – Borders of Soul – poate fi citit nu numai ca o metaforă lirică, ci ca o interogație filosofică. În ce fel poate fi reprezentată, fără a fi trădată, o realitate care, prin natura ei, refuză conturul clar, definirea, fixarea? Ce sunt „granițele sufletului” dacă nu limite simbolice ale interiorității – zone de trecere, de tensiune, de opacitate? Deopotrivă ziduri și ferestre, aceste granițe sunt marcate în pictura lui Chidon-Frunză nu prin contururi, ci prin vibrații, prin densități, prin dislocări.

Pânzele – în majoritate pătrate, de dimensiuni medii – compun un traseu vizual care nu poate fi parcurs decât într-un ritm al apropierii lente. Nu există subiecte recognoscibile, nu există povestiri sau figuri; dar există urme, impulsuri, acumulări cromatice care trimit la o logică internă a devenirii. Gestul pictural este, adesea, reținut, dar niciodată ezitant. Se simte în această pictură un echilibru între spontaneitate și reflecție, între riscul expresiei și rigoarea structurii.

Plastic, lucrările sunt construite din straturi succesive, care păstrează amprenta timpului pictural: transparențe, revizuiri, erodări, recuperări. Culoarea – uneori fluidă, alteori densă – nu este aplicată, ci explorată, tratată ca substanță revelatoare a unei stări de ființă. Paleta este variabilă, dar nu arbitrară: de la nuanțele calde, telurice, la accente saturate de galben, roșu sau verde crud, totul pare orientat către configurarea unui spațiu intermediar, nici interior, nici exterior – o zonă de trecere între vizibil și invizibil, între prezență și absență. Un principiu recurent în aceste lucrări este cel al disoluției. Nimic nu rămâne fixat. Formele apar și se retrag, se constituie doar pentru a fi dizolvate. Această volatilitate formală nu este semnul unei indecizii, ci dimpotrivă, expresia unei lucidități picturale care înțelege că ființa nu poate fi reprodusă, ci doar sugerată – că adevărul, în pictură ca și în viață, nu este o formulă, ci o tensiune. În sensul gândirii lui Heidegger, pictura de față pare să nu reprezinte, ci să "adăpostească ființa", s-o lase să se arate în ceea ce are ea mai reținut, mai inaccesibil, mai tăcut.

Această tăcere este esențială în ilustrarea expoziției. Fiecare lucrare pare a se construi în jurul unui gol, al unui centru de absență. Este o pictură care nu afirmă, ci ascultă. În acest sens, ea evocă ceea ce Maurice Blanchot numea "spațiul literaturii" – un loc în care cuvintele nu spun, ci deschid. Și pictura lui Chidon-Frunză deschide: nu un peisaj, nu o temă, ci o stare de interioritate articulată vizual prin gest, prin materie, prin ritmuri cromatice.

Din punct de vedere compozițional, lucrările nu urmează o logică serială, dar se leagă prin afinități subtile: o linie cromatică, o tensiune formală, o atmosferă. Unele pânze degajă o tensiune înaltă, marcată de contraste abrupte și de gesturi expresive, altele funcționează într-un registru al suspendării, al dizolvării formelor într-o tăcere cromatică aproape tonală. Între cele două registre se instalează ceea ce Constantin Noica ar numi „intervalul” – acel spațiu dintre, unde se joacă devenirea.

Expoziția evită cu eleganță orice formă de retorică. Nu este vorba nici despre confesiune, nici despre catharsis. Lucrările nu exhibă, ci conservă. Nu expun o traumă, ci urmăresc subtil dinamica interioară a unei prezențe fragile, în mișcare. Ele nu vorbesc despre rănire sau despre vindecare, ci despre procesul tăcut, constant, prin care ființa se transformă.

În contextul unei arte contemporane adesea înclinate spre discursivitate, activism sau ironie, gestul artistic al lui Dănuț Adrian Chidon-Frunză își revendică dreptul la interioritate și reflecție. "Borders of Soul" este, în fond, o pledoarie pentru lentoare, pentru luciditate, pentru profunzimea afectivă a picturii ca formă de gândire. Este un act de rezistență subtilă împotriva presiunii vizibilului imediat.

Această expoziție nu oferă concluzii. Ea lasă privitorului libertatea – și responsabilitatea – de a parcurge spațiul incert al picturii ca pe un teritoriu al propriei neliniști. Într-un timp al certitudinilor grăbite, "Borders of Soul" reamintește că arta, atunci când este autentică, nu spune ce să vezi, ci cum să vezi: nu oferă răspunsuri, ci rafinează întrebarea.

 

Petruța - Iulia Luchian

Istoric de artă, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” – Iași