Continuități și discontinuități între generații artistice
Expoziția „Generații, generații”, organizată de Carmen Voisei, s-a deschis vineri, 6 noiembrie 2026, la Biblioteca Județeană „Costache Sturza” din Bacău, pentru o perioadă de aproape o lună. În galeria bibliotecii au expus peste 40 de artiși din zona Moldovei, din țară și din diaspora, sub egida diversității tematice, tehnice și stilistice.
Tema expoziției reunește această diversitate în ideea succesiunii generaționale, istorice și artistice deopotrivă. Asemenea valurilor care vin și pleacă, generațiile artistice își iau locul unele altora într-o mișcare complexă care conține un timp al transmiterii, al predării ideior și simțirilor, un alt timp al primirii acestora, și un al treilea timp, să-l numim al neexecutării lor, echivalent cu cel al producției originale. Generațiile, chiar dacă sunt trecătoare la scară umană, persistă în diferite forme, în straturi suprapuse sau împletite, la scară istorică. O mostră de asemenea nod artistic se dovedește expoziția curatoriată de pictorița Carmen Voisei.
Sunt prezente generațiile preocupate de portretistică. Chipul uman este analizat într-un registru larg, ce variază de la clasicismul aproape academic al graficii psihologizante a romașcanului Mihai Olteanu, cu un puternic joc de lumini și umbre ce produce volume faciale dar și de personalitate, până la tentativele unui neo-cubism „light” la Ioana Lazăr care instrumentalizează puternic elementul cromatic, ale unui elegant expresionism oniric, dar și ale unui juvenil stil „techno” la Mihaela Bobîrnac și ale unei luminoase picturi intuitive la Carmen Voisei și Manuela Nichita.
Sunt prezente, apoi, generațiile care rezonează cu peisajul și care exprimă, prin intermediul acestuia, stări de spirit, dimensiuni ocultate ale unor realități istorico-geografice, staze subiective sau terapeutice. Astfel se succed contrastul dintre albul înfrigurat al mesteacănului desfrunzit și aurul copacului în bogăția toamnei, pe fondul memoriei verzi a unei primăveri apuse, la Constantin Tofan, înnorările parfumate, de tip prerafaelit ale Eleonorei Brigalda, strigătul mut al crengilor Ofeliei Huțul, învăluit de liniștea unui apus total, tot mai rumen pe măsură ce se înalță, cromatismul bine temperat al Petronelei Mihalcea, decupajul saturat de lumină al Oanei Sechel Ichim, marina nocturnă a Florentinei Zânica Oțetea, satul tradițional al lui Petrică Sîncu, pădurea de aramă a Silviei Miler.
Naturile statice, cu flori, fructe sau pești, sunt o dovadă delicată a moștenirii artistice asumate de Vladimir Lozovanu ale cărui cireșe ating memoria subiectivă și acționează asemenea madlenei lui Proust, de Florentina Oțetea aflată în spațiul contrastelor cromatice, de Mihaela Bobîrnac ce își extinde registrul oniric cu maci uriași în tonuri albe, de Mihaela Craiu ale cărei viziuni ihtiologice sunt traduse în desene subțiri susținute de culori puternice, de Oana Sechel Ichim ale cărei compoziții florale variază de la structuri ceaikovschiene la scenografii aspre, de Diana Godea și Petru Vatamanu în stiluri decorative, de Mihaela Badea și Ana Dragomirescu ce explorează forme botanice în game nocturne.
Formele post-moderne de exprimare plastică impresionează prin varietate. Mihnea Baran ne propune o stază a sensibilității sale valorizată metafizic, Iosif Mititelu adună timpul într-o clepsidră vegetală, apoi, la fel ca Ana Delia Teclean, reinterpretează complementaritatea yin-yang, Silvia Miler generează labirinturi tridimensionale cu semnificații preistorice, Carmen Voisei pășește în spațiile psihice ale memoriei, Augustin Cojocaru propulsează arhitecturi urbane a căror agresivitate este temperată doar de frumosul simbolizat printr-o floare gigantică, în timp ce Valeria Barbaș vânează arhitecturile cu o inedită plasă de fluturi sub formă de broderie investită cu forțe magice, Lidia Miclăuș-Busuioc descrie evoluții bicromatice în linii juanmiró-niene, ca și Eric Bogdan a cărui cromatică este, însă, mai plină, Emil Ciuche își vibrează tonurile calde în forme ce amintesc de un cubism muzical, Teodor Grigoraș cartografiază tărâmuri imaginare, Luminița Cojocaru ilustrează un posibil infinit organizând pietre colorate în structuri spiralate, Yvona Smărăndița Hariton creează volumele nudului feminin prin contururi albe, Daniela Stan realizează în tehnică mixtă compoziții ample, Lia Bogdan reconstruiește interioare ale sacralității împletind regnul mineral cu cel vegetal în tonuri complementare ce înconjoară prezențe inefabile aurii, Ana Alexoiae Conache subliniază forme, reprezentând conturul argintat al unor bijuterii de altă dată, Maria Kovacs Păvăluc unește rădăcinile și vârfurile copacilor în cromatici sticloase ce rezonează cu strălucirile vitraliilor, iar Oana-Daniela Drăgoi-Florea plonjează monocrom în mări necunoscute ce amintesc de versul lui Jacques Prévert: Dans les grandes eaux de ma mère ...
Arta religioasă este prezentă, de asemenea, în diverse forme plastice. Pictura Anei Dragomirescu exprimă trăiri pre-iconice, sculptura în lemn a Gabrielei Florea reprezintă momente angelice, printre acestea numărându-se și faptele domnitorilor Mihai Viteazu și Vasile Lupu, iar broderia lui Gabriel Baltă o iconografiază pe recent canonizata Sf. Cuv. Elisabeta de la Pasărea.
Arhitecturile masive, exterioare și interioare, cu aer medieval apar în fotografiile artistice ale lui Amedeo Spătaru.
Amplasarea lucrărilor în spațiul expozițional realizează o ritmicitate antrenantă între lucrările ironice și satirice ale lui Ioan Măric și cele lirice ale Veronicăi Călin. Realizate din materiale textile diferite, aceste adevărate elogii la adresa naturii transmit, prin sensibilitatea Veronicăi Călin, stări poetice de mare profunzime.
Alți artiști prezenți pe simezele băcăuane sunt: Mădălina Dorofte, Codruț Duduman, Lucica Filimon, Viorica Florian, Daniela Frumușeanu, Elena Nourescu-Gavril, Cristina Ghiciuc, Manuela Grigoraș, Ana-Irina Iorga, Mona Ichim, Radu Cristian Lascar, Elena Nazare, Carmen Maria Patu, Ștefan Popa, Maria Sofrone, Ramona Mihaela Vartolomei, Georgeta Murgoci Vrânceanu - cu lucrări de artă originale pe care sunteți invitați să le priviți în marea galerie a bibliotecii.
Dar tabloul care exprimă cel mai bine spiritul expoziției aparține Ofeliei Huțul. Este cel care reprezintă, într-o formă naturalist-lirică, cele două generații ale familiei sale, tată și fiu, într-o relație de apropiere actuală ce anunță o posibilă distanțare mereu constructivă. Întotdeauna generațiile se vor apropia și se vor distanța, se vor întâlni și se iarăși vor despărți în cadența și sensul creării propriului drum.
