vineri, 20 mai 2011

„Culoarea în mişcare”, George Paul MIHAIL la Palatul Cercului Militar Naţional, Bucureşti


    

Când intri în expoziţia lui George-Paul Mihail remarci, plăcut surprins, lupta acerbă, energia şi inteligenţa între linii şi culori, ca o cucerire personală a naturii şi vieţii.
Concluzia: George Paul Mihail e un talent, o izbândă a imaginaţiei şi disciplinei artistice.” Mircea Deac


Pe artistul plastic George-Paul MIHAIL îl regăsim în aceeaşi efervescenţă a trăirilor şi căutărilor artistice din totdeauna, catalizatorul de acum fiind înţelegerea superioară a cuceritorului.

Trăind cu intensitate mucenicia artistului autentic, George-Paul MIHAIL demonstrează că finalul este la fel de important şi frumos ca şi drumul parcurs până acolo, în toate etapele lui, de la atragerea realului exterior către interiorul personal până la exteriorizarea sinelui prin formă şi culoare, de la energiile calde ale unor sugerate peisaje pulsând de viaţă sau organizările lineare în care tuşele reci în degradeuri fine de culoare alcătuiesc vârtejuri de apă şi de lumină, la liniile curbe în esenţe de curcubeu ce parcurg spaţiul imagistic în cele mai surprinzătoate salturi, mereu în căutarea perfecţiunii cercurilor.


 Alături de grafica sobră a tuşurilor negre pe fonduri deschise la culoare, linii în pastel dansează  în arabescuri colorate alcătuind forme de relief ca stânci, vârfuri montane sau coline, într-un abstract delicat, parcă brodat pe hârtie.

În afara preocupării permanente spre esenţializarea şi stăpânirea destinului fiecărei tuşe de culoare, se remarcă atenţia autorului la detaliu, fiecare lucrare fiind pregătită cu migală, de la stadiul de concept până la asamblarea finală în ramă şi montarea pe perete.