Expoziții și vernisaje martie - aprilie 2018

Oleksy Kustovsky - Ucraina: "Salt & Pepper"

 

 

Oleksy Kustovsky - Ucraina, "Organ-Pepper-Grinder", pix cu gel, 29x21, IS&PSAS Ed. 1

Artistul și Arta sa

 

„Cel care lucrează cu mâinile, cu capul său și inima este un artist”

Francisc de Assisi

Arta înseamnă o ucenicie și o mucenicie continuă. Cine doreşte cu adevărat să reuşească "trebuie să facă ucenicie pe viaţă", spunea Tudor Arghezi. Îmi amintesc acum de Luchian, care, bolnav fiind, lucra cu pensula legată de mână, iar Beethowen, după ce a asurzit, a compus nemuritoarea Simfonie a-IX-a, păstrând tactul și amintindu-și sunetele și posibilitățile lor de îngemănare auditivă.

Să nu uităm vorbele lui Francisc de Assisi: "Cel care lucrează cu mâinile este un muncitor. Cel care lucrează cu mâinile sale și capul este un meseriaș. Cel care lucrează cu mâinile, cu capul său și inima este un artist."
Toată viața învățăm, iar atunci când nu o mai facem înseamnă stagnare. Învățăm din învățăturile altora și din experiențele proprii. Cea mai persistentă și importantă învățătură este ultima, căci produce o seamă de emoții ce premerg actul creației. Sedimentarea, decantarea și sistematizarea informațiilor și emoțiilor permite construirea unui drum propriu în artă, la care se accede cu sinceritate și talent. Dotați cu talent, personalitate și o viziune proprie asupra celor care-l înconjoară, fiind și exprimându-se mai diferit, artiștii au fost criticați, marginalizați sau excluși din Cetate. De aceea, se poate spune că drumul în artă este mai greu, dar este mai interesant și mult mai frumos.

Pe lângă cucerirea valorilor culturale ale societății și vremurilor, cucerirea de sine prin și pentru artă în ceea ce-l privește pe artist este una dintre condițiile necesare supraviețuirii spirituale.
 

"Timp", Irina Iosip

Așadar, una dintre cărămizile unei culturi solide este arta, ca o sinteză a simțirii, gândirii și a cuceririlor tehnice, tehnologice și ideatice ale societății. Arta este un seismograf foarte fin al stării societății cu tot ceea ce se întâmplă acolo. De aceea, ea are un rol esențial, valabil mai ales în societățile democratice, în semnalarea și corectarea deviațiilor petrecute în societate.

Chiar dacă raportul estetic-concept s-a inversat în societatea actuală, rolul estetic al artei a rămas la fel de util și necesar în societate. Bunăstarea psihică și morală este condiționată și de acest aspect al artei.

Un om sensibil nu poate trăi într-un mediu îmbâcsit de nonvaloare estetică, în lipsa unei contraponderi, care să creeze starea de confort sau de cel puțin suportabil spiritual și moral. Cel mult poate vegeta. Omul poate trăi fără văz, auz sau motricitate, de exemplu, dar fără spiritualitate nu poate trăi cu adevărat. Ori arta este un vehicul de spiritual.

Față de acum 100, 50 de ani și chiar mai puțin, criteriile de evaluare a unei opere de artă s-au modificat, accentul se pune mai mult pe cultură și interdisciplinaritate. Calibrarea la realitatea contemporană cu măsura valorilor general umane, având atenția îndreptată spre nou, posibilități de dezvoltare și înnoire este, astfel, necesară.

Arta este acum utilizată în varii domenii ale vieții publice: marketing, inginerie, educație etc. dar și ea uzează din ce în ce mai mult de aproape toate domeniile științei și culturii. (...)

Actul de cultură este un vehicul de idei, concepte, trăiri, cu două sensuri. Pornește de la artist cu încărcătura specifică emoțională și ideatică către receptor, care la rândul său întoarce către artist un set de interpretări și trăiri care nu sunt neapărat comune cu ale acestuia. Producerea și receptarea artei sunt acte de cultură. Schimbul realizat între autor și receptor este eficient în cazul deținerii unei culturi aprofundate și al transferului de concepte/sentimente general umane. Acestea din urmă, singure, însă, „ating” cu predilecție un public necultivat. (...)

Încarcerarea unei opere sau a unui autor într-o grupare sau alta, sau într-o mișcare artistică, simplifică excesiv lucrurile, mai ales în cazul artei contemporane și mai mult, în cazul artei postmoderne: autorul nu este constant în timpul vieții în alegerea subiectelor, trăirilor, informațiilor acumulate sau pur și simplu al performanței argumentației. Suportă influențe și influențează. Caută și găsește în timp subiecte și modalități de exprimare care i se potrivesc mai bine și care să-l reprezinte. Omul în general, deci și artistul, este subiect de transformare și evoluție.

Ideea că, în fiecare lucrare, artistul trebuie să aducă ceva nou, cel puțin față de propriile lucrări mi se pare relevantă. Același subiect, tratat ideatic în același fel, cu aceleași concluzii plictisește. Mai este acceptabilă utilizarea unor tehnici sau culori diferite. Dar să te copiezi pe tine însuți este, cel puțin, dovadă de nesinceritate și lipsă de respect față de ceilalți. (...)

Tehnicile clasice în artă sunt oarecum perimate. Instalația, combinația între mai multe genuri de manifestare artistică sau utilizarea unor tehnici și tehnologii noi, solicită cunoștințe din mai multe domenii: știință, istorie, artă, geografie, filozofie, politică etc., deci un public mai cultivat. Acestea, împreună, creează un spectacol variat și intens, astfel că poate fi receptat într-o anume măsură chiar și de un public necultivat.

Irina IOSIP

Pierdut talent ...

Talentul se dezvoltă, se pierde?

 

Timpul și experiențele acumulate în timp, noianul de informații din cele mai diverse domenii, presiunile familiale sau sociale pot eluda sau inhiba abilitățile, estompa și deturna atenția spre alte domenii, astfel încât, talentul nu se mai poate manifesta și dezvolta.

Ca un exemplu în extremis, se poate aminti de experimențele Gestapoului, din timpul celui de al Doilea Război Mondial (să nu mai vorbim de cele cunoscute din istoria noastră recentă), care au creat, prin tortura psihică și fizică asupra unor membrii ai rezistenței franceze așa numita „spălare a creierului”, indivizi obedienți, dispuși să-și spioneze și să trădeze camarazii.

Similar, școala sau orice instituție privată sau de stat, persoane sau chiar familia, prin acțiuni incorecte, neprofesionale, pot inhiba dezvoltarea unor talente.

De aceea, putem spune că este o obligație, atât a individului însuși, a familiei cât și a societății de a căuta, găsi și dezvolta abilitățile proprii fiecărui individ, atât pentru împlinirea personală a acestuia cât și pentru a permite funcționarea lui la parametrii maximi în cadrul societății.

O societate fără valori este sterilă, repetă experiențe și greșeli la nesfârșit.

Depistarea și dezvoltarea liberă a talentelor în cadrul societății, asigură, în final, prin cumulul de valori umane (talente) și realizările lor, evoluția acesteia.

Pentru a se manifesta și păstra funcțional un talent, este necesară experimentarea, perseverența, munca, păstrarea focalizării și a țelurilor la parametrii performanți.

 

Talentul în contemporaneitate

 

La ora actuală, la noi, este destul de dificil a se depista în modul clasic un talent în condițiile în care nu există personalul specializat și interesat, dar nici societatea care să facă acest lucru, tentațiile și perturbările din exterior fiind foarte multe și puternice.

De asemenea, viteza transformărilor în societatea actuală necesită o adaptare rapidă a individului, ceea ce înseamnă alocarea energiilor în primul rând în direcții esențiale supraviețuirii individuale. Mecenatul nu mai este cultivat, primând interesul material. Chiar și în America, unde arta este sprijinită mai mult de mediul privat, există cu certitudine interese cu substrat material în orice acțiune.

Interesele și profesiile la modă, precum și scopurile predominant pecuniare perturbă și ele evoluția și manifestarea talentului individual.

De partea talentaților este dezvoltarea tehnică și tehnologică, care permite manifestarea în cele mai variate domenii. Este vorba de accesul mai rapid și mai complex la cultură și informație.

Tehnica și tehnologiile au devenit unelte accesibile unei mari mase de indivizi. Astăzi, ele favorizează utilizarea intelectului și mai puțin a fizicului, ceea ce ar presupune ieșirea în evidență a mai multor talente. Proporțional, la masa de indivizi, se spune că ponderea este aceeași, astăzi cu cea de ieri. Astăzi, față de ieri, calitățile cerute sunt altele, dar nivelul de performanță același.

Și totuși, având în vedere faptul că organul nostru numit creier este mai puternic stimulat în societatea contemporană, credem că este posibilă o creștere a numărului de indivizi cu IQ ridicat, în condițiile utilizării aceluiași standard de măsură a inteligenței ca până acum.

 

Irina IOSIP