 |
| Liviu Stănilă, România, "Chairs", tuș |
marți, 15 octombrie 2024
joi, 10 octombrie 2024
Ana-Irina IORGA: Privirea îngerului
PRIVIREA ÎNGERULUI
Cine este pictor de biserici? Este cel care răspunde unei vocații, unei chemări, iar răspunsul, care poate dura uneori toată viața, trasează un destin artistic și duhovnicesc în egală măsură. Mariana Saraiman este pictor de biserici și ”zugrav de subțire”, cum era numit altă dată iconarul. Lumea căreia îi dă viață este celestă și terestră, bivalentă și totodată unitară. Uneori pare a fi la răscrucea dintre cele două registre, acolo unde se inserează spațiul angelic.
Conform erminiei ortodoxe, sfinții din lucrările Marianei Saraiman ne privesc grav și profund din locul lor supramundan, pe noi cei care îi privim la rândul nostru. Suntem ochi în ochi. Ceea ce caracterizează chipurile acestea este suflul lor delicat, aproape imperceptibil, care confirmă regula canonică și tocmai prin aceasta trece dincolo de ea.
Adâncimea sfințeniei iese la iveală prin liniile prestabilite, prin cromatica de tip transcendent și prin aurul din jur care anulează spațiul fizic și anunță un alt fel de spațiu, care pare a fi cel al iubirii. Găsim aceste lucrări în altarul bisericii Sf. Columba din Dublin (Maica Domnului cu Pruncul, Iisus Hristos Pantocrator, Sf. Cuv. Parascheva de la Iași, Sf. Ier. Nectarie de la Eghina), în catapeteasma bisericii Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil din Balciu, la biserica Sf. Nicolae din Slobozia Nouă sau la mânăstirea Radu Negru din Călărași.
Artista creează și tablouri cu tematică religioasă, în note plastice a căror subțirime produce vibrații chiar în recepția noastră laică. Personajele sunt aici îngeri. Din interregnul lor, printre aripi și zboruri ce conectează ființa umană cu cea divină, îngerii ne privesc cu ochii lor care nu sunt ochi și ne vorbesc cu gura lor care nu este gură. Mariana Saraiman redă, cu sensibilitatea pe care o conferă doar rugăciunea, prin forme universal acceptate și culori gradat calde, această realitate imponderabilă a făpturilor care nu se văd și nu se aud, dar a căror prezență este pentru ea certă. În fața tabloului, privitorul însuși, în tumultul cotidianului desacralizat aproape, se surprinde pe sine ca fiind atent, mai atent, tot mai atent pentru că, din pânză, din carton sau de dincolo de toate acestea, îngerul îl privește.
Întreaga artă a Marianei Saraiman, în dimensiunea ei robustă sau în cea delicată, în registrul profund sau în cel ludic, se află la intersectarea drumurilor existențiale, acolo unde stau veghetorii, adică sub privirea îngerilor.
Conform erminiei ortodoxe, sfinții din lucrările Marianei Saraiman ne privesc grav și profund din locul lor supramundan, pe noi cei care îi privim la rândul nostru. Suntem ochi în ochi. Ceea ce caracterizează chipurile acestea este suflul lor delicat, aproape imperceptibil, care confirmă regula canonică și tocmai prin aceasta trece dincolo de ea.
Adâncimea sfințeniei iese la iveală prin liniile prestabilite, prin cromatica de tip transcendent și prin aurul din jur care anulează spațiul fizic și anunță un alt fel de spațiu, care pare a fi cel al iubirii. Găsim aceste lucrări în altarul bisericii Sf. Columba din Dublin (Maica Domnului cu Pruncul, Iisus Hristos Pantocrator, Sf. Cuv. Parascheva de la Iași, Sf. Ier. Nectarie de la Eghina), în catapeteasma bisericii Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil din Balciu, la biserica Sf. Nicolae din Slobozia Nouă sau la mânăstirea Radu Negru din Călărași.
Artista creează și tablouri cu tematică religioasă, în note plastice a căror subțirime produce vibrații chiar în recepția noastră laică. Personajele sunt aici îngeri. Din interregnul lor, printre aripi și zboruri ce conectează ființa umană cu cea divină, îngerii ne privesc cu ochii lor care nu sunt ochi și ne vorbesc cu gura lor care nu este gură. Mariana Saraiman redă, cu sensibilitatea pe care o conferă doar rugăciunea, prin forme universal acceptate și culori gradat calde, această realitate imponderabilă a făpturilor care nu se văd și nu se aud, dar a căror prezență este pentru ea certă. În fața tabloului, privitorul însuși, în tumultul cotidianului desacralizat aproape, se surprinde pe sine ca fiind atent, mai atent, tot mai atent pentru că, din pânză, din carton sau de dincolo de toate acestea, îngerul îl privește.
Întreaga artă a Marianei Saraiman, în dimensiunea ei robustă sau în cea delicată, în registrul profund sau în cel ludic, se află la intersectarea drumurilor existențiale, acolo unde stau veghetorii, adică sub privirea îngerilor.
Prof. dr. Ana-Irina Iorga
miercuri, 9 octombrie 2024
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
