Compoziția picturală conține câteva particularități cu semnificații speciale. Încadrarea compoziției pe verticală ne indică o anume orientare ascendentă spirituală și morală a personajului și sugerează existența a două planuri în cadrul temei: unul material ce se regăsește în partea de jos a tabloului, evidențiat și de ocrul din partea din stânga-jos și unul spiritual, sugerat de concentrarea magentei în partea de sus a tabloului. Pe de altă parte, personajul-mamă este aliniat la latura din stânga a lucrării, lăsând loc pruncului în centrul imaginii, aflat la îngemănarea sacrului cu profanul.
Privitorul completează în subconștient ceea ce a rămas neconfigurat din structura capului mamei și din ceea ce se află deasupra acestuia, un spațiu care nu poate fi desenat ci numai imaginat, cel al perfecțiunii spirituale. Se sugerează că acest trup face parte din două lumi: al lumii create dar și al lumii creatoare. La rândul lui, chipul copilului păstrează aceeași culoare cu cel al mamei, chiar dacă în tonuri mai deschise de magenta, culoarea regească, reprezentând, în anumite civilizații, apropierea de zei. Umbrele sunt rezervate trupului mamei, iar lumina plină, copilului.
Spiritualitatea lucrării este sugerată atât de magenta cât și de galben, o altă culoare care se consideră că dă și asigură viața, care, împrospătează paleta coloristică, de altfel foarte restrânsă, compusă din: magenta, roșu, verde, galben și ocru, în plus față de cele două non-culori. Chiar și fondul, de un gri întunecat, grizat, acoperă o suprafață colorată inițial cu magenta, din care culoare mai răzbate pe alocuri câte o mică pată – cu semnificația evidentă a transcendenței spirituale.
Personajele, mamă și copil, sunt incluse amândouă în cadru, dar, spre deosebire de copil, care ocupă o poziție centrală și este conturat în întregime, mama este reprezentată numai parțial, sugerând
importanța secundară ce și-o atribuie în ansamblul format de cei doi. Simplitatea petei de culoare care reprezintă veșmântul copilului, de un alb pur, fără linii care să fragmenteze întregul și aproape fără urmă de umbră, atrage hipnotic privirea, fiind susținută, prin contrast coloristic, de culorile vii ale hainei purtate de mamă.
Ideea prezenței continue a mamei, în activități repetitive dedicate copilului, este întărită și de laitmotivul floral pictat cu acuratețe. În nici o lucrare recentă nu se regăsește o răbdare a detaliului ca în acest tablou, prezentat pentru prima oară publicului în expoziția „Atelierul de vise” (2016).
Încadrarea personajelor în spațiul lucrat, ilustrarea parțială a trupului mamei și cea în întregime a copilului precum și griul fundalului, subliniază, în contrast cu vivacitatea culorilor personajelor, importanța și uni-direcționarea atenției permanente a mamei pentru pruncul ei.
„Maternitate” indică o atitudine de completă aservire, dedicație, atenție și protecție a mamei pentru copilul său, relevată imagistic prin soliditatea construcției personajului, precum și prin intensitatea tonurilor.
În această lucrare culorile explodează în nuanțe vii de roșu, galben, verde, albul pur, în tușe și alăturări prețioase. Albul, de o claritate deosebită, doar ușor atins de umbra unor griuri, este un simbol al inocenței și purității. Griul sugerează și în această lucrare neimportantul, dar tonul închis al acestuia indică un anume potențial pericol, de care mama, cu mâinile ei disproporționat de mari comparativ cu restul trupului, învelind aproape corpul micuț, dorește să-și protejeze pruncul, ca și cum acesta ar face încă parte din trupul său. Culorile calde de pe hainele mamei indică sentimentele materne, pline de o atentă iubire.
Culorile contrastante, roșu și albastru, considerate de Wassily Kandinsky a crea un contrast spiritual interior puternic [
1], sunt aici combinate într-o armonie coloristică ne-uzuală, nu tocmai confortabilă, derivând din și impunând forme superioare de percepție fiziologică și psihologică.
Lucrarea „Maternitate” spune o poveste adevărată, recognoscibilă, vie în intenția și realizarea sa, exprimând sentimente specifice spațiului intim al ființei umane și redă sentimentul matern în maniera proprie artistei, trăirile profunde și evenimentele care le-au provocat, având o semnificație specială pentru autoare.
Kandinsky, Wassily, Spiritualul în artă, Ed. Meridiane, București, 1994 p. 204; privind alăturarea roșului la albastru, Wassily Kandinsky numește contrastul dintre acestea ca fiind puternic spiritual, un contrast interior.