„René Magritte: Principiul plăcerii”, expoziţie retrospectivă, Muzeul Tate, Liverpool

Este cea mai mare expoziţie a artei suprarealistului belgian René Magritte, din Anglia ultimilor douăzeci de ani.

"Le Trahison des Images"

Artistul s-a născut în Lessines, provincia Hainaut, în 1898, fiind primul copil al lui Léopold Magritte, de profesie croitor şi negustor de textile şi al soţiei sale Régina, fostă modistă.

Se cunosc puţine lucruri din perioada timpurie a vieţii sale, fiind important de menţionat însă, sinuciderea mamei sale prin înnec, din anul 1912. Imaginea trupului mamei scos din râul Sambre, având capul acoperit de rochia sa seară, imagine văzută de Magritte sau închipuită (precum afirmă surse mai recente), a marcat profund percepţia artistului, fiind preluată în lucrări din perioada 1927-1928 dintre care şi în renumita pictură „Les Amants”.

"The Announciation", 1939, oil on canvas, 127x158,6cm

Se pare că lecţiile de desen le-a început în anul 1910, iar primele lucrări, datând din anii 1915, sunt în manieră impresionistă. Începând cu 1916, timp de doi ani, Magritte a urmat cursurile Academiei Regale de Arte Frumoase din Bruxel (Académie Royale des Beaux-Arts in Brussels) având ca profesor pe Constant Montald, fapt care, însă, nu l-a inspirat prea mult în arta sa.

Picturile din perioada 1918 -1924 au fost influenţate de diverse stiluri, precum futurismul şi o ramură a cubismului practicată de Metzinger, temele sale predilecte fiind nudurile.

Timp de ani buni, nu pictura a fost meseria ce i-a asigurat traiul zilnic. După căsătorie, din motive pecuniare, a practicat mai multe meserii: infanterist în oraşul flamand Beverlo de pe lângă Leopoldsburg, desenator într-o fabrică de tapet, creator de postere şi reclame publicitare. 

Abia în anul 1926 Magritte a reuşit să obţină un contract cu Galeria Centaure din Bruxel, putând astfel să lucreze exclusiv pictură. Tot din acest an datează prima sa pictură suprarealistă "The Lost Jockey" (Le jockey perdu). Prima sa expoziţie, din 1926, a fost aspre sancţionată de critica vremii, fapt ce l-a marcat profund pe artist şi l-a determinat să se mute la Paris, unde, alături de prietenul său André Breton se implică în mişcarea suprarealistă.

"Philosophy in the Boudoir", 1947, oil on canvas, 195 x 152 cm, Thomas Jones Claburn colecţie, New York

Anul 1929 aduce alte evenimente nefericite în viaţa artistului: Galeria Centaure se închide, astfel încât dispare sursa sigură de venit, iar în 1930, impactul lucrărilor sale în Paris fiind mic, se întoarce la Bruxel.

Urmează o perioadă de lucru alături de fratele său Paul cu care a fondat o firmă de advertisement, apoi se mută la Londra pentru pictură, fiind găzduit de către Edward James. Din acea perioadă datează şi lucrările "Le Principe du Plaisir” (The Pleasure Principle)" şi "La Reproduction Interdite" (cunoscută şi sub titlul "Not to be Reproduced"), în care sunt incluse şi înfăţişări ale lui James.

Începând cu ocupaţia germană, urmează o altă perioadă dificilă din viaţa lui Magritte. Anii 1943 şi 1944 sunt recunoscuţi ca perioada Renoir - caracterizată de renunţarea la violenţă şi pesimism, când Magritte adoptă culori mai luminoase şi un ton mai optimist ca reacţie la propriile sentimente de alienare şi abandon datorate constrângerilor vremii.

După aderarea la manifestul "Surrealism in Full Sunlight”, urmează perioada "Vache Period" a anilor 1947-1948, în stil fovist. 

O vreme a produs lucrări sub nume false precum Pablo Picasso, Georges Braque sau Giorgio de Chirico, activitate frauduloasă culminând cu tipărirea de bancnote false alături de fratele său Paul şi de alţii.

Anul 1948 marchează întoarcerea benefică la temele proprii şi stilul suprarealist de dinaintre de război, drum urmat până la decesul ce a survenit în 1967.

Renumit pentru juxtapunerea unor obiecte banale - din utilizarea cotidiană, într-o conjunctură neobişnuită, Magritte se joacă cu ideea de realitate şi iluzie: cuvintele iau locul imaginilor, imaginile anulează înţelesul cuvintelor şi invers. Sugerând o altă realitate aflată din spatele realităţii prezente în faţa ochilor dar şi existenţa altor realităţi posibile, dialogul se continuă în spaţiul exterior tabloului, într-o continuă interogare asupra intenţiei autorului dar şi asupra propriei percepţii a privitorului.

Imaginile lucrărilor sale devin, astfel, un simbol al înţelesurilor ce pot fi percepute diferit în contexte diferite.

Arta lui Magritte a exercitat o puternică influenţă asupra artei pop, minimalismului şi a artei conceptuale. Imaginile lucrărilor sale sunt acum frecvent preluate şi înglobate în arta contemporană, de la reclamă la pictură sau sculptură, de la muzică la poezie.

 

Irina IOSIP