sâmbătă, 24 mai 2014
joi, 22 mai 2014
Ediția a IV-a: AVANGARDA DIN ROMÂNIA Sesiunea a VI-a: ISIDORE ISOU
Avangarda
revizitată. Ediția a IV-a: AVANGARDA DIN ROMÂNIA
Avangarda
Europeană în Arhiva Națională de Filme a României
Sesiunea a VI-a: ISIDORE ISOU
Joi, 22 mai, ora 19.00 –
Cinemateca Eforie (Str. Eforie 2, București) – sala „Jean Georgescu”
Artiști: Isidore Isou, Maurice
Lemaître, Jean Cocteau, Blaise Cendrars, Gil J Wolman
Curator: Igor Mocanu
Organizator: Cinemateca Eforie – Arhiva
Națională de Filme a României
Deși fără a fi primit vreo
invitație oficială din partea organizatorilor, Isidore Isou se prezintă în 1951
la festivalul de film de la Cannes cu o producție cinematografică profund
experimentală – adevărat manifest al filmului lettrist, cum avea să exclame
critica într-un glas după aceea – având funcția precisă de a, cum am spune
astăzi, pirata circuitul elitist al branșei mondiale. La premiera de la Cannes,
„filmul discrepant”, cum îl numește Isou, provoacă gesturi de protest și
dezaprobare, revoltă și indignare, însă primește premiul publicului pentru
avangardă și un nou membru al mișcării lettriste – pe Guy Debord. Afișul fusese
desenat de Jean Cocteau, iar în film apare, pe rând, pe lângă acesta și Isou
însuși, Blaise Cendrars, André Maurois, Gil J Wolman, Armand Salacrou sau
Rodica Valeanu. Câteva luni mai târziu, apare și Le film est déjà commencé? al lui Maurice Lemaître, Gil J Wolman lansează
filmul L'Anticoncept, iar Guy Debord –
Hurlements en faveur de Sade, toate
trei mărturisit tributare viziunii discrepante din pelicula lui Isou. Inutil să
mai spunem că neoavangardele și-l revendică într-un glas drept precursor,
începând cu Nouvelle Vague (Godard) și terminând cu undergroundul american
(Brakhage). Cu toate acestea, s-ar părea că proiecția de acum a filmului semnat
de Isou este oarecum precoce, considerând că încă nu i-a fost tradusă opera în
limba română, mai ales în comparație cu popularitatea covârșitoare de la noi a
unui autor precum Guy Debord, ale cărui concepte care din jurul societății
spectacolului își au originea în teoriile lui Isou și în special în Traité de bave et d'eternité, care a
circulat o vreme într-o formă trunchiată, dar care a fost restaurat de curând
de Arhiva Națională de Filme a Franței și remasterizat de Frédéric Acquaviva.
Proiecția de la Cinemateca Română prezintă, în premieră națională, această din
urmă versiune, restaurată și autorizată.
TRAITÉ DE BAVE ET D'ÉTERNITÉ
Franța, 1951, Film experimental, 120
min
R. Jean Isidore Isou
S. Isidore Isou
Asistent: Maurice Lemaître
I. Nat Saufer
Montaj: Suzanne Cabon
Muzică: Daniel Guarrigue
Sunet: Jacques Boutiron, Marcel
Ormancey
Afiș: Jean Cocteau
Cu: Marcel Achard, Isidore Isou, Jean-Louis
Barrault, Blanchette Brunoy, Blaise Cendrars, Jean Cocteau, Danièle Delorme, Edouard
Dermithe, Daniel Gélin, André Maurois, Armand Salacrou, Rodica Valeanu, Albert
J. LeGros, Bernard Blin, Colette Marchand, Gil J. Wolman, Marc'o
Producător: Marc’o, Léon Vickman
Mulțumiri speciale: Catherine
Goldstein, Pip Chodorov
Copyright: Isidore Isou Estate /
Catherine Goldstein
Film courtesy of Re:Voir
Mulțumiri: Diana Vidrașcu,
Frederic Acquaviva, Rodica Sibleiras
Mai multe detalii:
http://igormocanu.wordpress.com/2014/05/08/isidore-isou-la-avangarda-revizitata-iv-6/
Igor Mocanu | art critic, curator
Curator for Allegra Nomad Gallery
marți, 20 mai 2014
Pe 17 mai, Mâțele din cartierul Marilenei MURARIU au invadat Muzeul Vasile Grigore
La un semn al Marilenei Murariu, mâțele din cartier au invadat Muzeul Vasile Grigore.
Tăcute și misterioase, umbre colorate cu ochi fosforescenți pândesc din cotloane mai mult sau mai puțin întunecate cea mai mică mișcare, declic pentru orgii jucăușe sau, cine știe, pentru un festin culinar mult așteptat.
Cu expoziția artistei plastice, a fost inaugurat un nou spațiu expozițional informal al muzeului, "ANEXA", la ceas de noapte - așa cum se cuvine unor așa importante personaje, cu ocazia Nopții Europene a Muzeelor, pe 17 mai 2014.
Irina IOSIP
Emilia Marinescu cu expoziția Metamorfoze, “U” Art Gallery, București
Critic de artă Marius Tiţa:
"Emilia Marinescu promite, în noua sa expoziţie, “culoare, formă, mesaj şi
trăire, într-o scenografie perfectă a realităţii cotidiene, o lume feerică,
paradisiacă, pe care uneori o ignorăm fără să conştientizăm”.
Din aceeaşi perspectivă,
Emilia Marinescu propune “peisaje solitare, grădini ispititoare, naturi
statice cu accente vegetale, interpretari
plastice ale unor detalii florale, toate personificate”.
“Spaţiul
plastic este alcătuit din fragmente ale peisajului românesc, veneţian,
indonezian şi american. Lucrările reprezintă o simbioză mistică, ce reuşeşte să
întregească o gradină universală”.
De altfel, artista mai mărturiseşte că,
“fiecare tablou îşi are propria identitate, reprezentând o secvenţă cromatică
atemporală surprinsă la îndemnul unui impuls artistic”.
19 mai - 6 iunie 2014
“U” Art Gallery
Bd. Iancu de Hunedoara, nr.8, sediul Uzinexport, etaj 7
Sala “On Top of
Bucharest”
program vizitare: luni - vineri de la 9 la 17; sâmbăta 12 - 16
Etichete:
■ Cymas . Simeze,
■ Irina IOSIP,
Artists . Artişti
NOAPTEA ALBĂ A GALERIILOR - NAG#8
VINERI, 23 MAI 2014, 19h00 – 04h00
BUCUREŞTI
VINERI, 23 MAI 2014, 19h00 – 04h00
BUCUREŞTI
Vineri, 23 Mai 2013, Noaptea Albă a Galeriilor vă propune un nou traseu în harta nocturnă a evenimentelor de artă contemporană din Bucureşti. 38 de galerii şi 34 de spaţii alternative NAG#8 marchează un program variat în care publicul este invitat să participe la vernisaje ale unor artişti prezentaţi în premieră, producţii speciale NAG, demonstraţii artistice, performance-uri, instalaţii audio – video, inaugurarea unor noi locaţii şi lansarea unor proiecte care sperăm să devină puncte de reper în promovarea artei contemporane româneşti. Programul detaliat şi harta galeriilor vor fi prezente în toate locaţiile participante şi sunt disponibile pentru descărcare şi tipărire la adresa www.noapteagaleriilor.ro
Ca şi anul trecut, NAG pune la dispoziţia oraşului şi aplicaţii IOS şi Android, structura acestora ajutând atât la navigarea cu uşurinţă în harta galeriilor, cât şi la localizarea în oraş a fiecărui participant din programul NAG cu ajutorul unor coduri QR specifice.
Evenimentul Noaptea Albă a Galeriilor - NAG#8, realizat de către Asociaţia Ephemair, este un proiect cultural produs cu sprijinul Raiffeisen Bank şi cu susţinerea partenerilor: MNAC, Ad Production, Zile şi Nopţi, Business Alliance Consulting. Parteneri media: Radio România Cultural, Radio France International, TV City, ring, Cocor Media Channel, The Institute, igloo, Revista Arta, Zeppelin, feeder, Tataia, re:art, BookBlog.
Echipa NAG#8: Suzana Dan, Silvia Rogozea / organizator, Alexandru Voinescu / asistent executiv, Mircea Pop / identitate vizuală NAG#8, Andrei Nastasa / web development, Ovidiu Dumitriade / aplicatie NAG#8 IOS, Victor Hernest / aplicaţie NAG#8 Android.
Mulţumiri: Şerban Jipa,
Erwin Kessler, voluntarii NAG#8
Detalii, informaţii, noutăţi pe www.noapteagaleriilor.ro
Facebook/Noaptea Alba a Galeriilor; Twitter/NAG_RO
Contact: noaptealba@gmail.com
vineri, 9 mai 2014
DEVIS GREBU - Conversaţii la „pătrat”, Galeria Colony Art, a doua parte a retrospectivei, 9 mai - 11 iunie
Un nou capitol al retrospectivei pictorului, ilustratorului şi desenatorului Devis
Grebu - Conversaţii la „pătrat” urmează să se deschidă la Galera Colony Art.
Expoziția va fi deschisă de domnul Horia-Roman
Patapievici
Din programul vernisajului: voce și chitară Maria Răducanu
Galeria Colony Art
Adresa: Calea Călăraşilor nr. 34
Program vizitare:
marţi - duminică
orele 10-20
selecție imagini și info. Irina IOSIP
marți, 6 mai 2014
Vizitați online Muzeul Național de Artă al României
Muzeul
National de Arta al Romaniei continuă demersul de accesibilizare a
colecțiilor sale pentru toate categoriile de public, lansând Tururile virtuale ale MNAR, care sunt accesibile gratuit pe site-ul muzeului, prin accesarea
link-ul:
http://www.mnar.arts.ro/tur- virtual
http://www.mnar.arts.ro/tur-
Realizate in colaborare cu Imago Factory,
tururile cuprind, alături de galeriile permanente ale MNAR (Galeria de
Artă Veche Românească, Galeria de Artă Românească Modernă si Galeria de
Artă Europeană), și muzeele-satelit: Muzeul Colectiilor de Artă, Muzeul
K.H. Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady.
Prin suita de imagini panoramice cu o perspectivă de 360 de grade, tururile virtuale îi oferă privitorului posibilitatea explorării în detaliu, la rezoluţie bună, a expunerilor permanente ale Muzeului Naţional de Artă al României.
Lucrările reprezentative pot fi identificate (autor, datare, titlu) prin mouse-over. Astfel, iubitorii de artă din ţară şi din străinătate pot vizita muzeul şi virtual, de la distanţă.
Etichete:
■ Irina IOSIP,
■ Museums . Muzee,
■ News . De ultimă oră
Abonați-vă la:
Postări (Atom)