„De veghe în neamul ce... se cară”
Foarte ofertantă și incitantă tema și de maximă actualitate socială. Cu așa un titlu, ne putem așeza deja la coadă să vizităm expoziția.
Liviu
Stănilă, alături de alți „inconștienți” practică sportul
extrem zis „desen satiric”, gest pe care și l-a asumat în
totalitate. Artiști de genul său, cu balanța înclinată mai mult către
rațiune și mai puțin către reverie, sunt tot mai rari și mai
puțin apreciați în mass-media.
Mai
mult chiar decât alți umoriști, autorul studiază, analizează
și oferă o părere bine conturată, sinceră, asupra celor în
discuție, și nu impune soluții facile - dar, ca de obicei,
privitorul este liber să „coloreze” cum dorește scenele
propuse.
Demersul
său este construit și nu „făcut”, cauza fiind justificată și nu speculată. Putem
recunoaște aici structura consolidată a unei persoane instruite și
raționale.
Liviu Stănilă este unul dintre ultimii desenatori, sau mai bine spus ilustratori umoriști sau nu, de factură clasică, cu un desen bine conceput, desen ce poate fi utilizat oricând sub ambele variante, color sau alb-negru, cu același succes. Linia bine conturată, nu se pierde ci se continuă clar, cu accente și sentimente.
Compoziția
este clară, cu subiect și predicat, într-o mărturisite sinceră,
descriptivă, aproape textuală.
Umorul
său nu zboară ci merge pe teren tare, cu pas ferm, cumulând idei
și gânduri, fiind în general apartinic dar puternic ancorat în
social, indiferent de momentul istoric și zona unde se petrece
evenimentul.
Iarăși, caz oarecum rar în grafia umoristică, autorul utilizează în
desenele sale reprezentarea în spațiu, ceea ce confirmă studiile
de desen și caracterul său laborios.
Probabil
că studiul desenului clasic din revistele de ilustrație și benzi
desenate a avut un mare impact asupra evoluției artistului.
Dintre
cei ce se numesc desenatori satirici, el optează pentru proză, și nu
pentru poezie, odă, elegie sau altă forma versificată și
dedicată. Și totuși, lucrările sale pot fi asemănate cu fabulele din literatură.Autorul preia, printre altele, teme abordate de înaintașii săi și le trece în contemporaneitate: struțul își ascunde capul în anonimatul social-mediei, spiritul își părăsește lampa cu toate bagajele - sătul de vechia casă, se colecționează un alt gen de trofee de vânătoare și așa mai departe.
Printre
lucrări recunoaștem și tema mereu actuală a românului care se
plimbă puțin cam „turmentat” de acolo până colo, făcând
alegerile în consecință.
Suntem
în asentimentul celor care, consideră că astăzi, acum, este
nevoie de oameni dintr-o bucată precum Liviu Stănilă,
fiind foarte oportună această reprezentare, mult mai accesibilă
publicului larg și mult mai puțin susceptibilă la interpretări
„poetice”.
Irina IOSIP
Postări
