Balcicul vechi şi nou, la Elite Art Gallery

  

Balcicul, oraş al Cadrilaterului aflat o vreme sub administraţie românească, a reprezentat locul de suflet al Reginei Maria a României. Musafiri dragi ai palatului regal au fost artişti renumiţi precum Tonitza, Petraşcu, Grigorescu, Ghiaţă, Steriadi, Pallady, Ressu, Muntzer, mulţi dintre ei revenind statornic la invitaţia reginei, aceasta fiind, precum se ştie, o iubitoare a artelor şi literaturii. De fapt, aproape intreaga boema bucureşteană se reunea verile la Balcic.

În cadrul programului intitulat "Pictori de azi la Balcic", asociaţia culturală Elite Art Club Unesco, reuneşte de zece ani în tabăra de picturădin acest oraş, artişti plastici contemporani, ale căror creaţii fac mai apoi obiectul unor expoziţii tematice.

Anul acesta, într-un ton mai aparte, mai aproape de ceea ce reprezintă azi Balcicul pentru români, cei opt pictori şi graficieni, Olimpia - Hinamatsuri Barbu, Ionuţ - Theodor Barbu, Anca Boeriu, Mariea Petcu Chioibaş, Ilie Chioibaş, Gavril Kovacs, Florin Stoiciu şi Eugen Valentin Vasile - Jan Eugen redau cu fineţe spaţiul şi energiile locului, vechi şi noi.

Astfel, ogivele întunecate de la capela "Stella Maris" şi peisajele marine cu năvoade ale artistei Olimpia - Hinamatsuri Barbu stau concurenţial alături de fanteziile vegetale ale lui Ionuţ - Theodor Barbu,

în visele romantice ale artistei Anca Boeriu, Regina Maria este spiritul viu ce protejează şi acum oamenii dragi şi locul,

 

în nopţile colorate ale lui Ilie Chioibaş castelul reginei se reflectă în apele mării măreţ şi nobil,

 

grădinile lui Mariea Petcu Chioibaş emană energii suave în care scoicile amintesc de o coroană bătută în nestemate iar pescăruşii, fiinţe deopotrivă terane şi aeriene păşesc legănat,

 

Gavril Kovacs poate fi regăsit ca personaj în propriile tablori, alături de unii dintre colegii săi,

 

 
Florin Stoiciu alcătuieşte un film imaginar alăturând fragmente de memorie, în care domină central, minaretul castelului,

 

iar Eugen Valentin Vasile, se raportează la realitatea unui peisaj  înnobilat de albul fin al calcarului, înscriind pictural, cu litere chirilice, numele locului.

 

Irina IOSIP

Domeniul regal (info), aşezat pe teren stâncos şi arid, între vii, reuneşte stiluri precum cel maur, cel mediteranean, cel local şi cel românesc şi reprezintă o "creatie" personală a Reginei -  dar şi un triumf al celei mai prospere etape din istoria României, cea interbelică.

Din 1925, în cei zece ani cât a durat construcţia, cu sprijinul arhitecţilor Augustino si Amerigo, din Italia precum şi al peisagistuluiJules Jany din Elvetia, urmat de Carol Gutmann, au fost ridicate 12 clădiri într-o arhitectură simplă, în deplină armonie cu spiritul şi multiculturalitatea locului, răspândite pe întreg domeniul printre grădini şi ochiuri de apă

Regina Maria s-a dovedit a fi o artistă adevarată, deopotrivă poetă, pictoriţă, arhitectă, botanistă, designer de interioare. Pentru fiecare clădire sau colţ de gradină Regina a ales un nume ce definea o stare, un gând, un simbol, o asemănare: Vila "Cuibul liniştit", Vila "Săgeata Albastră", "Grădina Divină", "Grădina lui Allah", "Templul Apei" sau "Nimfeum", "Fântâna de Argint", "Izvorul sfânt", "Capela Stella Maris" etc.

Pe domeniu (ce a juns în anul 1930 la 25-30 ha) vegetaţia depăşeşte 3000 de specii, iar colecţia de cactuşi atinge 250 - fiind cea mai mare de acest fel din sud-estul Europei.

Intr-un interviu acordat presei americane, Regina Maria şi-a exprimat în puţine dar memorabile cuvinte, crezul sau regal: "Sunt regină peste o ţară mica, o ţară nouă, dar o ţară pe care o iubesc. Aş vrea ca şi alţii s-o iubească asa cum o iubesc eu".

Din multa ei dragoste pentru Balcic, Regina Maria a cerut ca după moarte, inima ei să rămână acolo...
  

"SARMIZEGETUSA", investigare antropologică şi vizuală, la Elite Art Gallery şi Muzeul Naţional de Istorie al României

Expoziţia de artă vizuală "Sarmizegetusa" din octombrie de la Elite Art Gallery, face parte din proiectul mai larg "Situl arheologic, sursă de investigare antropologică şi vizuală" şi este urmare a taberei de creaţie artistică organizate de Elite Art Club Unesco, în acest an, la situl arheologic de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, ce face parte din patrimoniul UNESCO.

Această idee nouă, de investigaţie antropologică, a pătruns mai greu la noi, a spus Acad. Prof. Univ. Dr. Răzvan Theodorescu la vernisarea expoziţiei, dar ea nu este nouă în lume şi Europa, căci "mari artişti, precum expresioniştii, Clubul de la Dresda, Kadinsky şi după unele surse, chiar Picasso, au frecventat expoziţiile arheologice şi au creat lucrări de inspiraţie arheologică....De curând, s-a organizat la Vatican o expoziţie de artă cucuteniană de către români şi ucrainieni, iar pictorii din capitala Italiei au năvălit, şi nu le venea să creadă că văd o pictură neolitică atât de remarcabilă."

Având în vedere ultimele evenimente petrecute la acest sit, domnul Răsvan Theodorescu a adus în discuţie şi precaritatea existenţei acestor monumente de valoare naţională şi internaţională, care datorită indolenţei românilor, pot fi şterse în curând de pe harta UNESCO.

Pornind de la obiectul arheologic, încărcat mai mult de istorie şi, acum, mai puţin de artă, cei opt artişti participanţi, Olimpia - Hinamatsuri Barbu, Ionuţ - Theodor Barbu, Anca Boeriu, Mariea Petcu Chioibaş, Ilie Chioibaş, Gavril Kovacs, Florin Stoiciu şi Eugen Valentin Vasile - Jan Eugen, au utilizat în studiu atât metode ştiinţifice cât şi artistice, înglobând în actul creaţiei inteligenţă, imaginar şi chiar, de bun augur, un anume spirit naţional. 

Lucrările se află într-un dialog ineresant unele cu altele, tema principală fiind abordată din varii puncte de vedere, inclusiv sociologic sau psihologic.

Iar acolo unde linia nu a dat prea multe indicii, culoarea a jucat un rol crucial în stabilirea comunicării cu privitorul, adăugând la culorile materiei din natură, fie piatră, pământ sau vegetaţie, culorile imaginarului şi înţelegerii fiecăruia dintre autori.

Pe când Olimpia - Hinamatsuri Barbu, relevă confruntarea dintre valorile istorice şi cele contemporane - ale epocii de consum, în dauna celui dintâi, Anca Boeriu prezintă obiectul arheologic ca pe o nestemată, care îşi conservă în timp întreaga valoare istorică şi artistică, iar Gavril Kovacs face ca obiectul arheologic să-şi trăiască suveran propria valoare în afara conjuncturii, spaţiului şi timpului.

Pentru Eugen Valentin Vasile arheologia înseamnă nu numai o continuă indexare şi catalogare a valorilor dar şi regăsirea încărcăturii spirituale şi emoţionale speciale a acestora.

 Florin Stoiciu susţine un mic discurs comparativ între realitatea materială şi devenirea ei prin actul artistic, utilizând fotografia ca reper iniţial provocator.

Ilie Chioibaş, printre altele, utilizând artefactele sitului, propune un studiu comparativ, respectiv un dialog între cultura dacică vie şi cunoscute valori arhitecturale şi artistice contemporane acesteia.

 Mariea Petcu Chioibaş în detalii elegante sobru consemnate, descoperă amprentele în piatră lăsate de o cultură ale cărei idei sau expresii transpar trecerii timpului.

Printr-o succesiune de lucrări, Ionuţ - Theodor Barbu, propune, prin metode ştiinţifice de căutare a formei geometrice şi a delimitărilor materiale, variante de reconstituire a artefactului la forma originară, sugerând contururi şi amplasări posibile. Uneori elementul singular aflat la faţa locului îşi găseşte sensul într-o structură imaginată în detaliu. 

Acest efort de imaginaţie şi de analiză, relevat de autor a fi necesar în ambele domenii, arheologie şi artă, ancorează în realitate actul creator, dând o adevărată valoare şi utilitate produsului final.

Pe lângă cele de mai sus, care enumeră numai câteva dintre aspectele interesante sugerate de către fiecare dintre autori, trebuie consemnată valoarea deosebită a expoziţiei per ansamblu, ce lucrează ca un studiu ştiinţific şi artistic în acelaşi timp, şi care poate fi încadrată fără reţineri  în curentul mondial aflat în plină ascensiune, al artei vizuale de atitudine.

Pentru aceia care nu au vizionat încă expoziţia, e bine de ştiut că aceasta a fost relocată la Muzeul Naţional de Istorie al României.

 

Irina IOSIP