vineri, 31 mai 2013

EVENIMENT ! Se redeschide Muzeul Colecţiilor de Artă, București





"Muzeul Naţional de Artă al României are plăcerea să anunţe redeschiderea integrală pentru public a Muzeului Colecţiilor de Artă începând cu data de 4 iunie 2013, după un amplu proces de consolidare şi renovare a clădirii şi după restaurarea unor importante piese din patrimoniul muzeal."...

"Muzeul Colecţiilor de Artă este găzduit în clădirea fostului Palat Romanit. Edificiul, a cărui construcţie a început în jurul anlui 1812, este unul din reperele importante ale începuturilor arhitecturii moderne din Bucureşti. Finalizat de către vistiernicul Grigore Romanit (Romanet), al cărui nume îl poartă, palatul a fost supus de-a lungul timpului unor transformări masive, rămânând însă un martor al vieţii politice, sociale şi culturale a capitalei.


Inaugurat în 1978 ca secţie a Muzeului Naţional de Artă al României, Muzeul Colecţiilor de Artă reuneşte într-un singur aşezământ donaţiile făcute de-a lungul anilor de colecţionari cu merite deosebite în păstrarea unui valoros patrimoniu artistic. Din 1986 până în 2009 muzeul a fost deschis parţial pentru public, în diferite formule (corpurile B şi C până în 2002, corpul A în perioada 2003-2009), iar la începutul anului 2009 muzeul a fost închis, ca urmare a avansării lucrărilor de consolidare şi restaurare, finanţate prin împrumutul oferit României de către Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei în vederea reabilitării monumentelor istorice reprezentative.


În prezent, în urma unei solide reconstrucţii şi reamenajări, fostul Palat Romanit poate valorifica într-o viziune modernă patrimoniul muzeal pe care îl găzduieşte. Cele 34 de colecţii expuse ocupă integral cele trei corpuri ale Palatului Romanit. Expunerea lor ţine seama de specificul patrimoniului, urmărind redarea configuraţiei originare a fiecărei colecţii, într-o prezentare coerentă atât sub raport cronologic, cât şi sub raportul filiaţiilor stilistice.


Muzeul Colecţiilor de Artă are misiunea de a conserva dar şi de a pune la dispoziţia publicului un fond reprezentativ pentru fenomenul artistic şi pentru colecţionismul din România, contribuind la formarea şi transferul de valori culturale şi morale. Reunirea în cadrul unei singure instituţii a unor donaţii de certă valoare are rolul de a evidenţia rolul colecţionarilor în viaţa cultural-artistică a ţării.

            Muzeul readuce la viaţă perioada interbelică, o perioadă în care se conturează şi se impun renumite colecţii precum cele ale lui Iosif N. Dona, Garabet Avachian, Alexandra şi Barbu Slătineanu, Marcu Beza, Béatrice şi Hrandt Avakian ş.a. Selecţia pieselor stă mărturie nu doar pentru gustul diferiţilor colecţionari, ci şi pentru mijloacele materiale de care dispuneau.


Atenţia multora dintre ei se orientează, în mod explicabil, spre valorile locale confirmate, clasicizate, precum Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu dar şi spre artiştii ajunşi acum la maturitate artistică: Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Lucian Grigorescu, Iosif Iser, Camil Ressu, Francisc Şirato, Alexandru Ciucurencu, Dimitrie Ghiaţă.


Colecţionarii îşi îndreaptă atenţia şi spre lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă de provenienţă occidentală sau orientală. Anumite colecţii se remarcă prin tematica foarte clar definită (colecţia Simu – artă românească şi franceză, colecţia Slătineanu – artă populară, colecţia Béatrice şi Hrandt Avakian – artă decorativă şi orientală, colecţia Marcu Beza – arta Orientului Apropiat), în timp ce altele au un caracter monografic (colecţia Iosif Iser, colecţia Corneliu Baba, colecţia Lucia Demetriade Bălăcescu)." 
Imagini din timpul reabilitării palatului



 - Comunicat -

info. Muzeul lucrează după următorul program:
sâmbătă până miercuri, orele 11.00-19.00 (în perioada mai – septembrie)/ 10.00-18.00 (în perioada octombrie – aprilie); joia şi vinerea - închis.
 

miercuri, 29 mai 2013

luni, 20 mai 2013

Expoziția Filialei UAPR Buzău, cucerește Bucureștiul (continuare)



"Oricât de emancipate ne-ar fi crezurile și aspirațiile, întotdeauna va exista deasupra noastră umbra veghetoare a unui Stejar, ori lumina lichefiată a unui cer de vară După ploaie. Adică, două dintre simbolurile perenității andreesciene, așa cum au fost ele nemurite prin îngereasca paletă a inegalabilului rapsod al crângurilor buzoiene. Și cât vor exista pe lume plămăditori de forme din pământuri și sineli, visători în pridvoarele lumii, ei nu vor conteni să reînvie făptura tutelară. Ceea ce în Buzăul artistic și contemporan se și petrece." (extras din catalog)

Corneliu Antim, critic de artă


Corneliu Antim mai consemnează în albumul lansat cu această ocazie, "Filiala UAPR Buzău 2013 - 45": "Puțini la număr, componenții activi ai filialei buzoiene a UAPR s-au împovărat cu o grea misie. Ei vor să sporească zestrea spirituală, nu prea bogată, a așezării și regiunii lor cu semnele pline de noblețe și sensibilitate ale ofrandei lor creative. Dincolo de împodobirea Cetății, artiștii trăitori în aceste cuprinsuri de țară nutresc speranța unei noi și tot mai deschise comuniuni spirituale cu semenii lor de pretutindeni. O fac cu strădania, inteligența și cu devoțiunea celor meniți să întemeieze în conștiința contemporanilor borne identitare credibile.....Dialogul pe care ni-l propun, în această instanță expozițională, este unul al sincerității totale. Dar și al interogației tulburătoare asupra rostului artei și artistului de a îndeplini idealul secular al omului îmbunătățit, într-o lume ce încă rătăcește în căutarea paradisului pierdut.!"

"Planetă", Gheorghe Ciobanu
"Păzitorii viselor", Valeriu Șușnea
Expoziția a fost deschisă de Valeriu Șușnea, președintele filialei, care a oferit o vedere de ansamblu asupra întregii activități a organizației din cei peste 45 ani de existență, dar mai ales, asupra celor mai importante proiecte ale sale, de anvergură națională, precum: "Bienala artelor Ion Andreescu", "Tabăra de sculptură de la Măgura", tabăra de documentare și creație "Monteoru Art", respectiv, cel mai nou, "Măgura Art 2012".

Trebuie spus că, probabil, niciunde în țară nu există o densitate atât de mare (raportat la numărul mic de membrii ai filialei)  de artiști recompensați cu ordine și medalii oferite de președenție sau alte structuri și organizații de renume din țară sau străinătate. Amintim aici numai pe câțiva dintre aceștia: Gheorghe Ciobanu, Emil Pricopescu, Valeriu Șușnea și Rodica Gheorghe Tache.

"Semn", Bogdan Adrian Lefter
"Grație", Rodica Gheorghe Tache
"Incintă", Florin Menzopol



Caracterizat ca un grup cu activitate efervescentă, filiala activează ca un tot, într-o traică conlucrare în slujba artei contemporane și care, în ceea ce privește pe membrii ei, a pășit de mult peste granițele recunoașterii internaționale.
 
Irina IOSIP

Expoziția internațională a femeilor caricaturiste, Turcia


Un efort organizatoric al "The Association of Turkish Cartoonists" împreună cu „Istanbul Metropolitan Municipality Directorate of Libraries and Museums”, „Expoziția Internațională a Femeilor Caricaturiste" a parcurs în luna martie drumul inițiatic în câteva orașe din Turcia: Istambul, Izmir, Eskisehir, Trabzon și Zonguldak, în scopul de a celebra femeia prin ceea ce face ea însăși.

Așadar, ocazionată de „Ziua mondială a femeilor”, expoziția a reunit 52 de participante din 18 țări, care lucrează pentru presă, fac ilustrație sau au activitate competițională. Un început bun pentru a aduce în atenția publicului a problemelor speciale (dintre care unele sunt chiar vitale) sau generale ale femeilor. Apreciem faptul că (departe de a adopta o atitudine feministă), organizarea expoziției a rezultat dintr-o necesitate identificată în inima unei civilizații în profundă schimbare și modernizare, ce impune respect prin perseverența, dedicația și dorința cu care se dorește îmbunătățirea calității vieții, dezvoltarea culturii, preluarea elementelor noi din alte civilizații și expunerea largită a propriei culturi.
În cele din urmă, expoziția arată că nici o cultură nu este mai prejos decât alta, iar globarizarea poate ajuta mult în evidențierea acestui lucru.

Trebuie să recunoaștem că în Turcia se organizează multe concursuri și festivaluri de desen umoristic, de foarte bună calitate și renume, pe teme specifice sau generale, privind diferite nivele de vârstă. Amintim aici numai „Aydin Dogan International Cartoon Competition”, un concurs de înaltă ținută ce se organizează de zeci de ani.

Puține sunt femeile ce se cunosc a lucra în domeniul desenului umoristic, probabil că sunt încă multe care nu au avut acces la informațiile competiționale sau nu au găsit timpul sau mijloacele de a participa la eveniment, dar în mod sigur multe se vor dedica acestei meserii în viitor.

Așteptăm cu interes ediția următoare a expoziției...

Participante: Adriana Mosquera (Colombia), Arzu Karcı (Turkey), Asuman Küçükkantarcılar (Turkey), Ayten Köse (Turkey), Betül Demir Karakaya (Turkey), Bing Ling (China), Claudia Kfouri (Brasil), Corinne Rey (France), Derya Samur (Turkey), Eda Kara (Turkey), Elena Ospina (USA), Fabiana Menassi (Brasil), Farzane Vaziri (Iran), Galina Pavlova (Bulgaria), Gülay Batur (Turkey), Gülşah Eteker (Turkey), Hülya Erşahin (Turkey), İdil Öztürklevent (Turkey), İpek Özsüslü (Turkey), Irina Iosip (Romania), Keziban Özkol (Turkey), Liz França (Brasil), Lv Hong Qun (China), Mahboob Pakdel (Iran), Maria Ceteno (Venezuela), Maria Jose Mosquera (Spain), Marilena Mardi (Italy), Marina Bondarenko (Russia), Marina Gorelova (Belarus), Marisa Babiano (Spain), Marlene Pohle (Germany), Melek Durmuş (Turkey), Menekşe Çam (Turkey), Meral Simer (Turkey), Miriam Alonso (Cuba), Nadia Aghabeigi (Iran), Nuray Demir (Turkey), Nuray Çiftçi (Turkey), Olga Güler (Turkey), Piyale Madra (Turkey), Raquel Orzuj (Uruguay), Saadet Demir Yalçın (Turkey), Sabine Voigt (Germany), Samra Issa Padrin (Brasil), Sema Undeger (Turkey), Serpil Kar (Turkey), Sıla Eryılmaz (Turkey), Silvia Lolle (Italy), Somaye Shoghi (Iran), Sonay Yılmaz (Turkey), Toshiko Nishida (Japan), Yalda Hasheminezhad (Iran).
 
Irina IOSIP


sâmbătă, 18 mai 2013

Centenar GHERASIM LUCA (1913-2013), 31 mai - 3 iunie 2013, conferințe,dezbateri, filme


Simpozionul aflat la prima ediție (sesiune) ce se va desfășura la Salonul internaţional de carte Bookfest şi Facultatea de Litere, având în prim plan al interesului pe Brâncuşi, Urmuz, Bogza, Baranga, Pals, va include în program numeroase comunicări și dezbateri, filme documentare și artistice românești și străine, Sound poetry performance etc.

În cadrul evenimentului se va desfășura și conferinta "Gherasim Luca. Corp, coregrafie si discurs performativ", pe care o va susține Igor Mocanu, critic de artă și curator, membru AICA România, la
Spațiul de evenimente "Gherasim Luca", duminică 2 iunie, între orele 14,00 și 17,00.

Organizatori:

INSTITUTUL PENTRU CERCETAREA AVANGARDEI ROMÂNEŞTI ŞI EUROPENE; ASOCIAŢIA EDITORILOR DIN ROMÂNIA / SALONUL INTERNAŢIONAL DE CARTE „BOOKFEST“;  EDITURA VINEA; ARTE 21
 
Parteneri:
ŞCOALA DOCTORALĂ A FACULTĂŢII DE LITERE – UNIVERSITATEA BUCUREŞTI; CENTRUL MUNICIPAL DE CULTURĂ „CONSTANTIN BRÂNCUŞI” – TG. JIU;  MUZEUL LITERATURII ROMÂNE – IAŞI; MUZEUL NAŢIONAL DE ARTĂ – CLUJ; ALEXANDRIA LIBRĂRII – SUCEAVA
 
Parteneri Media:
Mozaicul (Craiova), Bucovina Literară (Suceava), Observatorul Cultural (Bucureşti).
(Până la susţinerea evenimentului se vor perfecta şi alte colaborări)
 
Cooardonare/Secretariat: 
Nicolae Tzone (ICARE), Iolanda Chioaru (ARTE 21) 




Din program:

Vineri, 31 mai 2013

Spaţiul de evenimente „Gherasim LUCA”, orele 18,00 -20,00
-Conferinţă de presă:
BRÂNCUŞI NU SE CUVINE CLINTIT DIN MONTPARNASSE
Gherasim Luca despre Brâncuşi; George Călinescu şi Brâncuşi.
Participă: Cornel Mihalache, Vlad Ciobanu, acad. Răzvan Teodorescu, Sorana Georgescu Gorjan, Adina Andriţoiu, Doru Strâmbulescu, Nicolae Tzone
-Vizionarea filmului: Blestemul lui Brâncuşi  (I), de Cornel Mihalache.

Sâmbătă, 01 iunie 2013

Cinematograful de artă Bookfest, orele 13,00 -16,45
PROIECŢIE DE FILME / Partea I
AVANGARDĂ. POEZIE.  FOTOGRAFIE. DE LA GHERASIM LUCA LA  PAUL CELAN ŞI IOSIF BERMAN
-COMMENT S’EN SORTIR SANS SORTIR, de et par Gherasim Luca
Une realisation de Raoul Sangla
-CRONICA DE LA ZÜRICH, de Radu Igazsag şi Alexandru Solomon
Zürich, la 100 de ani de la naşterea lui Tristan Tzara şi la 80 de ani de la naşterea dadaismului. Producător: FAV (Fundaţia de Arte Vizuale), Bucureşti, 1996.
- STRIGĂT ÎN TIMPAN, de Radu Igazsag şi Alexandru Solomon
O cronică neconvenţională a Avangardei literare şi artistice româneşti. Filmul reconstituie atmosfera acelor ani de nebunie (1916-1947) în spiritul avangardiştilor, cu ajutorul mijloacelor lor specifice (colaj, asociaţii absurde etc.). Producător: FAV (Fundaţia de Arte Vizuale), Bucureşti, 1993.
- DUO PENTRU PAOLONCEL ŞI PETRONOM, de Alexandru Solomon
Paul Celan, unul dintre cei mai mari poeţi de limbă germană ai veacului, şi-a petrecut tinereţea în Bucovina şi la Bucureşti. Acest documentar artistic este construit ca un dialog poetic între Celan şi prietenul său, scriitorul Petre Solomon, pe fundalul istoriei zbuciumate a anilor 1940-1947.
-OMUL CU O MIE DE OCHI / Viaţa şi fotografiile lui Iosif Berman.
Scenariul, regia și imaginea : Alexandru Solomon
Prod. Ager Film, coprod. Fundaţia Arte Vizuale, cu sprijinul CNC.
Iosif Berman a fost foto-reporter şi a trăit între 1892 şi 1941. Supranumit „decanul fotoreporterilor”, a fost aproape de mişcarea de avangardă. Când au venit la putere legionarii şi generalul Antonescu, fotografiile şi echipamentul lui au fost confiscate. Filmul incepe în acest moment, în palatul ziarelor “Dimineaţa” şi “Adevărul”, unde Berman a lucrat timp de 15 ani.


Spaţiul de evenimente „Gherasim LUCA”, orele 17,00 - 20, 00
Deschiderea oficială a simpozionului:
-Gherasim Luca, recitând poemul Passionnément
(Proiecţie video, după filmul realizat de Raoul Sangla: COMMENT S’EN SORTIR SANS SORTIR, de et par Gherasim Luca; LA SEPT, FR. 3 ET CDN PRODUCTIONS / „Des idées des hommes des oeuvres”.)
-Emilian Galaicu-Păun, Chişinău:
[Sous le pont Mirabeau... ] Apa. 3 D (poem-fluviu)
-Cuvânt de salut:
Grigore Arsene, preşedintele Asociaţiei Editorilor din România
Ion Bogdan Lefter, directorul Şcolii doctorale a Facultăţii de Litere – Universitatea Bucureşti
Nicolae Tzone, preşedintele Institutului pentru Cercetarea Avangardei Româneşti şi Europene
-Vernisarea expoziţiei „GHERASIM LUCA. GRUPUL SUPRAREALIST ROMÂN”
(fotocumente; realizator: Institutul pentru Cercetarea Avangardei Româneşti şi Europene; graphic design: Nicolae Tzone) şi prezentarea ediţiei anastatice a revistei ALGE, prima serie, 1930.
-Sesiune de lucru, I (prezentare comunicări şi dezbateri): Petre Răileanu, Maria Dinu, Constantin Abăluţă, Petrişor Militaru, Horaţiu Mihaiu, Mircea Ţuglea, Alexandru-Ovidiu Vintilă, Chris Tanasescu (MARGENTO, Yigru Zeltil, Ion Bogdan Lefter
Moderator: Nicolae Tzone

Duminică, 02 iunie 2013 

Cinematograful de artă Bookfest, orele 10,30 -12,55
PROIECŢIE DE FILME / Partea a II-a
AVANGARDĂ. POEZIE.  TEATRU. DE LA „CONTIMPORANUL” LA „AMPHITRITE”
-Oameni care au fost:
Ion Vinea. PRINŢUL POEZIEI ROMÂNEŞTI (1895-1964)
Documentar în două episoade. Producţie TVR, 1995; Regia: Florica Fulgeanu. Comentariul: Nicolae Tzone
-Avangarda românească în context european. POVESTEA UNEI EXPOZIŢII
O producţie de Nicolae Tzone. În  colaborare cu Andrei Ruse.
Film realizat de Institutul pentru Cercetarea Avangardei Româneşti şi Europene (ICARE). 
-AMPHITRITE- scenariu non-oedipian cu mişcări suprataumaturgice, de Gherasim Luca.
Regia şi scenografia: Horaţiu Mihaiu.) 
Cinematograful de artă Bookfest, orele 17,30 -18,05
PROIECŢIE DE FILME / Partea a III-a
AUTORI CONTEMPORANI. 
POEZIE SCRISĂ DIRECT ÎN  LIMBA FRANCEZĂ
-Şerban Foarţă / ABC D’AIR
UN POÈTE ROUMAIN INTERPRÈTE
QUELQUES-UNS DE SES POÈMES FRANÇAIS
Un film de Gheorghe ŞFAIŢER şi Mihai LAZĂR
-Rodica Draghincescu: ORAGE PYRAMIDAL
Realisateur: ERIC PARISI. Musiques: Jean-Pascal Boffo. 

Spaţiul de evenimente „Gherasim LUCA”, orele 13,00 17,00, evenimente audio și video
Sesiune de lucru, II (recitaluri, prezentare tipărituri, sound poetry performance, prezentare comunicări şi dezbateri): Nicolae Tzone, Isabel Vintilă, Gabriel Nedelea, Ion Cazaban, Igor Mocanu, Octavian Soviany, Nicole Manucu, Luiza Mitu, Mihail Gălăţanu, Sebastian Reichmann, Simona Popescu, Ion Pop, Radu Voinescu, Dan Stanciu
Moderator: Petre Răileanu

Luni, 03 iunie 2013, orele 17,00 -19,00

Facultatea de Litere din Bucureşti, (Sala de Consiliu / Amfiteatrul Odobescu)
-Michael Finkenthal, Baltimore, Amfiteatrul Odobescu:  Straniul interludiu: Gherasim Luca în Ţara Sfântă, între Bucureşti şi Paris
-PROVOCAREA GHERASIM LUCA
Moderator:  Ion Bogdan Lefter
Participă: Petre Răileanu, Nicolae Tzone, Gheorghe Iova, Vladimir Pană, Mihail Gălăţanu.
Lista participanţilor se completează pe parcursul sesiunilor de lucru. Înscriere liberă.

informații suplimentare: http://wp.me/p1AbHm

sâmbătă, 4 mai 2013

SALONUL MIC BUCUREŞTI (SMB7 mixed media), ediţia a VII-a, 2013 „Seducţia unghiului drept”




Ambiguitatea formulării te agaţă de semnul întrebării generat de interogaţia: unghiul drept a fost sedus sau a sedus? Relaţiile antagonice disciplină, rigoare, rigiditate VS sentiment, emoţie, trăire dezvoltă valenţe vizuale cu impact meditativ. Din formal (de la formă) prin concept sau simbol, traseul se ramifică după bunul tău plac.

Regulament:
  • Organizator: Asociaţia Culturală ZervasArt.RO în parteneriat cu Filiala Pictură Bucureşti a UAPR
  • Locaţia: Centrul Artelor Vizuale, Galeria Căminul Artei (parter – etaj), Str. Biserica Enei 16, Bucureşti
  • Perioada de expunere: 11 – 24 Iunie 2013
  • Participanţi: membrii UAPR (indiferent de secţie), licenţiaţi (cu master, doctorat) şi masteranzi, doctoranzi ai unei Universităţi sau Academii de Artă din ţară sau străinătate (indiferent de secţie).
  • Participanţii din ţară sau străinătate se vor ocupa pe cont propriu să depună şi să ridice lucrarea, diploma de participare.
  • Lucrarea înscrisă trebuie să aparţină autorului (în conformitate cu legea dreptului de autor) şi să aibă dreptul de a o folosi în cadrul proiectului. În cazul apariţiei unor litigii prin participare sau mediatizare, autorul îşi asumă toate consecinţele ulterioare; organizatorul neputând fi responsabil. Prin participare, autorii sunt de acord ca organizatorul să folosească imaginea lucrării înscrise în expoziţie (prin fotografiere şi filmare), în scopul promovării proiectului în toate tipurile de media. Participanţii îşi păstrează toate drepturile de autor asupra lucrării înscrise.
  • Tehnica şi suportul: alegere liberă
  • Taxa participare: 60 RON
  • Fiecare expozant participă cu o lucrare indiferent de profil (desen, pictură, sculptură, obiect, colaj, arte decorative, fotografie, instalaţie, etc.).
  • Dimensiunea maximă a lucrării: latura mare 50 cm.
  • Ocazional în interiorul suprafeţei de 50×50 cm sau volumului 50x50x50 cm pot exista mai multe module ca parte componentă a aceleiaşi lucrări.
  • Lucrarea va avea sistem de prindere si menţionat pe spate: numele şi prenumele autorului, titlul, tehnica, suportul, dimensiunea, anul execuţiei, particularităţi de panotare (după caz).
  • Soclul lucrării va fi asigurat de către fiecare expozant.
  • Organizatorul poate avea în cadrul expoziţiei artişti invitaţi iar aceştia nu plătesc taxa de participare.
  • Materialul postat pe site va conţine: prezentarea proiectului, afişul şi invitaţia, lista participanţilor, fotografii din expoziţie, fotografiile şi filmul vernisajului.
  • Organizatorii vor garanta şi vor răspunde în mod direct de securitatea lucrării pe perioada specificată în acest regulament.
  • Toţi participanţii vor accepta panotarea lucrării în expoziţie şi vor respecta regulamentul.
  • Înscrierea lucrării se face numai la adresa exposmb@yahoo.com în perioada Sâmbătă 27 Aprilie – Luni 3 Iunie ora 24.00, cu următoarele materiale: foto lucrare (150 dpi, 800×600 px), fişa de înscriere completată la toate rubricile. Fisa inscriere SMB7
  • În urma selecţiei se va anunţa lista artiştilor expozanţi, pe site şi personal pe e-mail, în data de  Marţi 4 Iunie. De asemenea se va posta şi calendarul primirii şi recuperării lucrărilor.
  • Vernisaj: cu excepţionala participare a Doamnei Aurelia Mocanu, Marţi 11 Iunie, ora 19.00
Curator: Ionuţ – Theodor Barbu
Preşedinte al Asociaţiei Culturale ZervasArt.RO,
Mobil: 0723474024, e-mail: exposmb@yahoo.com
Subiect pentru e-mail: expoSMB7

joi, 2 mai 2013

Nu uitați: NOAPTEA MUZEELOR, 18 mai 2013


În pregătire  în București și în toată țara

Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi aflat deja la a noua ediţie. Evenimentul este patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM). Noaptea muzeelor este pandantul nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, care are loc întotdeauna pe 18 mai. Prin urmare, asistăm la o dublă sărbătoare pe 18 mai 2013: Ziua Internațională a Muzeelor și Noaptea Europeană a Muzeelor.
Aproximativ 3.000 de muzee din Europa sărbătoresc anual evenimentul. Mai multe detalii despre Noaptea Europeană a Muzeelor la adresa http://nuitdesmusees.culture.fr
Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) este partener oficial al evenimentului la nivel internațional, asigurând o promovare amplă și coerentă a activităților organizate de muzeele românești, în special prin intermediul site-ului special dedicat, www.noapteamuzeelor.ro, dar și al unei campanii de promovare la nivel național. De asemenea, din 2011 RNMR coordonează și organizarea circuitului muzeal din București, care a fost inițiat în anul 2008 de către Muzeul Național de Artă al României.
Proiectul "Noaptea Muzeelor în 4 acte: București, Baia Mare, Cluj-Napoca, Sibiu", coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, îmbogățește în acest an evenimentul prin introducerea a patru circuite între muzeele din București, Baia Mare, Cluj-Napoca, Sibiu. Astfel, în cele patru orașe vor fi disponibile hărți tipărite cu muzeele participante care, de asemenea, vor fi încărcate și pe site în format electronic.
Proiect cultural finanțat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național.
Muzee partenere: Muzeul de Mineralogie din Baia Mare, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu.
  

Noaptea Muzeelor în București


În noaptea de 18 mai 2013, muzeele bucureştene îşi aşteaptă vizitatorii la expoziţii, spectacole de muzică, dans, teatru şi film, proiecţii şi evenimente speciale interactive.
Vizitatorii pot alege să-și petreacă noaptea de 18 spre 19 mai 2013 parcurgând atât muzee și organizații culturale care și-au facut o tradiție din sărbătorirea acestui eveniment, cât și muzee și organizații care s-au alăturat în 2012 sau chiar în acest an.
Pentru a-și stabili mai ușor propriul traseu, vizitatorii sunt invitați și în acest an să folosească harta cu programul Nopții Muzeelor în București.
Harta este tipărită în cadrul proiectului "Noaptea Muzeelor în 4 acte: București, Baia Mare, Cluj-Napoca, Sibiu", coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România.
Proiect cultural finanțat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național.
Muzee partenere: Muzeul de Mineralogie din Baia Mare, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu.

Continuând colaborarea din 2011 și 2012, şi de această dată Noaptea Muzeelor conduce MINI. O flotă de automobile ale mărcii va fi disponibilă din nou în principalele locaţii pentru serviciu de taxi gratuit între muzee.
TI UN ADEVĂRAT FAN  MINI? ACCEPTĂ PROVOCAREA UNEI LECȚII DE ISTORIE MINI.
Accesează www.mininews.ro/noapteamuzeelor și poți câștiga o experiență unică: „MINI DRIVER TRAINING”


La Noaptea Muzeelor București 2013 participă următaorele:

Muzee:
Muzeul de Artă „Vasile Grigore” – pictor şi colecţionar
Muzeul de Artă Veche Apuseană „Dumitru Furnică Minovici”
Muzeul Bellu
Muzeul Căilor Ferate Române (NOU)
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”
Muzeul Municipiului Bucureşti: sediul central, Muzeul „Theodor Aman” (NOU), Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, Palatul Voievodal Curtea Veche
Muzeul Naţional de Artă Contemporană
Muzeul Naţional de Artă al României
Muzeul Naţional al Aviaţiei Române
Muzeul Naţional Cotroceni
Muzeul Naţional de Geologie
Muzeul Naţional „George Enescu”
Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi
Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”
Muzeul Naţional de Istorie a României
Muzeul Naţional al Literaturii Române
Muzeul Naţional al Pompierilor - Foişorul de Foc
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”
Muzeul Naţional Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida”
Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Organizații culturale:
Arhivele Naţionale ale României
Biblioteca Centrală Universitară „CAROL I”
Centrul Cultural ArtSociety
Ferma Animalelor (NOU)
Fundaţia Löwendal
Galeria Galateca (NOU)
Romanian Design Week Preview - Palatul Ştirbei (NOU)
Universitatea „Spiru Haret”
World Press Photo România - Piaţa Universităţii

- extras site www.noapteamuzeelor.ro -

miercuri, 1 mai 2013

41st International Print Award "CARNEN AREZENA 2013", receiving works till 17th May 2013






Info:
http://britaprinzarte.com/obragrafica/novedades.php
Participation form: http://britaprinzarte.com/downloads/inscripcion_carmen_arozena_2013.pdf
 


"Clanul artistic IORGA", la U Art Gallery - București



Familia de artiști IORGA formată din: Aron, Nicodim, Bogdan și Neculai expune la U Art Gallery.
Vernisajul va avea loc pe 8 mai 2013 - ora 18, 
prezintă Dr. ADRIAN SILVAN IONESCU, director al Institutului de Istoria Artei "G. Oprescu"