"Oricât de emancipate ne-ar fi crezurile și aspirațiile, întotdeauna va exista deasupra noastră umbra veghetoare a unui Stejar, ori lumina lichefiată a unui cer de vară După ploaie. Adică, două dintre simbolurile perenității andreesciene, așa cum au fost ele nemurite prin îngereasca paletă a inegalabilului rapsod al crângurilor buzoiene. Și cât vor exista pe lume plămăditori de forme din pământuri și sineli, visători în pridvoarele lumii, ei nu vor conteni să reînvie făptura tutelară. Ceea ce în Buzăul artistic și contemporan se și petrece." (extras din catalog)
Corneliu Antim, critic de artă
Corneliu Antim mai consemnează în albumul lansat cu această ocazie, "Filiala UAPR Buzău 2013 - 45":
"Puțini la număr, componenții activi ai filialei buzoiene a UAPR s-au
împovărat cu o grea misie. Ei vor să sporească zestrea spirituală, nu
prea bogată, a așezării și regiunii lor cu semnele pline de noblețe și
sensibilitate ale ofrandei lor creative. Dincolo de împodobirea Cetății,
artiștii trăitori în aceste cuprinsuri de țară nutresc speranța unei
noi și tot mai deschise comuniuni spirituale cu semenii lor de
pretutindeni. O fac cu strădania, inteligența și cu devoțiunea celor
meniți să întemeieze în conștiința contemporanilor borne identitare
credibile.....Dialogul pe care ni-l propun, în această instanță
expozițională, este unul al sincerității totale. Dar
și al interogației tulburătoare asupra rostului artei și artistului de a
îndeplini idealul secular al omului îmbunătățit, într-o lume ce încă
rătăcește în căutarea paradisului pierdut.!"
"Planetă", Gheorghe Ciobanu |
"Păzitorii viselor", Valeriu Șușnea |
Expoziția a fost deschisă de Valeriu Șușnea, președintele filialei, care a oferit o
vedere de ansamblu asupra întregii activități a organizației din cei peste 45 ani de existență, dar mai ales, asupra celor mai importante proiecte ale sale, de anvergură națională, precum: "Bienala artelor Ion Andreescu", "Tabăra de sculptură de la Măgura", tabăra de documentare și creație "Monteoru Art", respectiv, cel mai nou, "Măgura Art 2012".
Trebuie spus că, probabil, niciunde în țară nu există o densitate atât de mare (raportat la numărul mic de membrii ai filialei) de artiști recompensați cu ordine și medalii oferite de președenție sau alte structuri și organizații de renume din țară sau străinătate. Amintim aici numai pe câțiva dintre aceștia: Gheorghe Ciobanu, Emil Pricopescu, Valeriu Șușnea și Rodica Gheorghe Tache.
"Semn", Bogdan Adrian Lefter |
"Grație", Rodica Gheorghe Tache |
"Incintă", Florin Menzopol |
Caracterizat ca un grup cu activitate efervescentă, filiala activează ca un tot, într-o traică conlucrare în slujba artei contemporane și care, în ceea ce privește pe membrii ei, a pășit de mult peste granițele recunoașterii internaționale.
Irina IOSIP