luni, 20 aprilie 2020

Avem, dar cum păstrăm și valorificăm?

 

În peştera Coliboaia din Munţii Bihor, acum câțiva ani, au fost descoperite cele mai vechi picturi rupestre din zona central europeană, având o vechime între 23.000 ani şi 35.000 ani, fapt certificat de Federaţia Română de Speologie prin studiul ştiinţific al peşterilor şi de Jean Clottes - expert în artă preistorică, care lucrează cu UNESCO. 

Peștera se află pe Valea Sighiștelului la 5 km amonte de localitatea cu același nume din Crișana, Bihor, la 560 m altitudine, aproape de Peștera Măgura. Acolo se poate ajunge urmând drumul județean din municipiul Beiuș la Sighiștel, de unde, se urcă pe valea Sighiștelului încă 5 km. Peștera nu se află în în circuitul turistic, interiorul fiind foarte accidentat și spălat de viituri. În plus, pentru a se ajunge la desene, trebuie străbătută o zonă acoperită de apă. Așadar, chiar și aflată în circuitul turistic semnalizat, călătoria turistului se încheie în fața întrării închise.

De culoare neagră, desenele schițează în cărbune, oameni, păsări și animale, inclusiv un bivol, un cal, capete de urs și chiar bizoni din perioadele preistorice şi rinoceri păroși, animale dispărute astăzi. Pe solul peșterii s-au găsit oase de urși de peșteră (și ei dispăruți la ora actuală), care au zgâriat pereții, deteriorând desenele.
 
Specialistul Clottes a precizat că aceasta este o descoperire "majoră" iar "autenticitatea acesteia este sigură". Deci avem de-a face cu un eveniment de importanţă naţională şi internaţională.

De la descoperite, autoritățile au făcut un prim pas: peștera, dovedită ca fiind de importanță științifică, a devenit patrimoniu UNESCO. Dar, depinde de autorităţile româneşti cum gestioanează şi valorifica această descoperire pe termen lung, din punct de vedere istoric, artistic, turistic, științific ș.a.m.d. Aceste descoperiri, sunt mai întâi patrimoniul României, care trebuie valorificat și făcut cunoscut nouă tuturor. În acest sens, nu este suficient ca peștera să fie semnalată în presă sau pe anumite website-uriar ci ar fi necesar cel puțin un spațiu adiacent, în care ar putea fi vizionate expuneri video, care, fiind în secolul tehnologiei IT avansate, să simuleze chiar spațiul virtual al peșterii.

Spre comparaţie şi ca exemplu de recunoaştere a unor valori similare şi mod de gestionare și punere în valoare a lor, cu bune şi cu rele, privim spre Spania.

Peştera Altamira din nordul Cantabriei este renumită pentru cei 21 de bizoni pictaţi în roşu şi negru. Supranumită şi „Capela Sixtină a Artei Paleolitice” a fost declarată patrimoniu mondial UNESCO, încă din anul 1985. Chiar și supradenumirea peșterii arată interesul și importanța ce i se dă în plan științific și turistic. O denumire bine gândită atrage ineresul și crește importanța obiectivului în sine. 

Pictirile sunt estimate a fi vechi de numai 14.000 – 20.000 ani și mult mai noi decât cele de la Coliboaia, chiar dacă sunt mai complexe și colorate.

Descoperit în 1868, complexul peşterii a devenit un magnet turistic, iar din 1970 a fost vizitat zilnic de 3.000 persoane. Însă picturile s-au deteriorat în timp datorită schimbărilor de temperatură, umezeală şi lumină cauzate de vizitatori, astfel încât, între 1982 şi 2002, peştera a fost închisă publicului. Ca urmare, o replică a peşterii a fost construită într-un muzeu, în anul 2001.

În ciuda recomandărilor specialiştilor, peștera s-a redeschis, având în vedere valoarea sa turistică, conform spuselor preşedintelui regiunii Cantabria, Miguel Angel Revilla. Acesta a precizat că, la un moment dat, s-a aflat în situaţia delicată de a refuza permisiunea de vizitare a peşterii preşedintelui francez Jacques Chirac şi preşedintelui Mexicului, Felipe Calderon.

Organizarea administrativă și necesitățile turistice și economice ale zonei, au determinat ca o comisie să stabilească reguli privind numărul de oameni ce o pot vizita zilnic. Așadar, chiar dacă vizitele trebuie să fie programate, peștera rămâne deschisă publicului.

Irina IOSIP

 

 

duminică, 19 aprilie 2020

Lumina este în noi. Hristos a Înviat!


Joyeuses Pâques! . Paște fericit! . Happy Easter!