Avem bucuria de a vă invita la expoziția artistei Andreea Rus, deschisă în perioada 3-14 aprilie la Centrul Artelor Vizuale din București.
Expoziția este realizată în colaborare cu Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, sub coordonarea Anei Negoiță, lector univ. dr.
Echipa curatorială este formată din masteranzii Ana-Miruna Mihai, Alina Catană, Mihnea Mihai, Ioana Adnana Greșiță, Merfu Andra-Mădălina, Mihai Milea, Maria-Vlada Zagnat, îndrumați de drd. Miruna Barcan.
„…și nu ucid cu mintea tainele ce le-ntâlnesc în calea mea” - Omagiu sfinților închisorilor comuniste.
Imaginarul expoziției dezvăluie o profundă și îndelungată cercetare vizuală cu referințe istorice directe către martirajele petrecute în închisorile politice și în lagărele de muncă din perioada comunistă:
„În perioada comunismului, în România, au fost privați de libertate mulți oameni în închisori, printre ei, mari personalități ale poporului român au suferit în aceste temnițe, nedorind să renunțe la valorile culturale și morale în care credeau. Suferința adusă pe nedrept în sufletele și trupurile oamenilor poate fi transformată în bucurie atunci când converge spre înălțarea sufletească. Este uimitoare dorința de a deveni mai buni, în ciuda chinurilor și umilințelor la care au fost supuși. Lumina despre care vorbesc mulți dintre cei care au suferit în închisorile comuniste, printre care și N. Steinhardt, este echivalată cu ideea de fericire totală, posibil vindecătoare. Exista, în sufletele acestor martiri, certitudinea că suferința lor poate fi identificată cu un dar dat semenilor dintre care s-au ridicat. Dar, cu atât mai prețios, cu cât mărturii diverse întăresc certitudinea că realitatea prin care s-a trecut depășește imaginația... Citim despre idei ale păstrării iubirii de neam și ale credinței că indiferent de cât de mult s-ar fi prelungit suferința, păstrarea integrității morale ar fi rămas aceeași. Călăuzitoare rămâne ținta morală și nu angajarea politică.” (Andreea Rus)