DECALOGUL FRICII
Lucrăm în întuneric, fără perspective reale de împlinire umană de a accede la resurse și fără libertatea de exprimare și acțiune, robi ai muncii noastre și a gândirii altora. Stăpâniți de frică și de angoase personale sau impuse, orbecăim în spațiul nostru vital sub permanenta supraveghere și dirijare a „ochilor ascunși”. Nici bucuria nu este bucuria noastră, nici realizările și speranțele nu mai sunt ale noastre. Teama ubicuitară paralizează destinele noastre, înăsprindu-ne sufletele și reacțiile și umbrind perspectivele noastre pe viitor. Teama ucide rațiunea, voința și acțiunile noastre. Nu mai știm cine sau mai degrabă ce suntem, de unde venim, cum, de ce și pentru cine acționăm și dacă și unde vom ajunge. Dar principala întrebare este de ce sau de cine ne este frică? Și care este cauza ei?
Teama de vecin, de frate, de părinți, de alții și de noi înșine. Călcăm cu precauție să nu trezim balaurul, dar cine este acela și unde se află el? Nu suntem tăcuți în afară, suntem tăcuți pe dinăuntru. Atât de frică ne este. Strigăm pentru că ne doare dar nu conștientizăm, sau nu vrem să o facem, cauza și sursa ei. Dar de unde vine frica? Din lipsurile și angoasele prezentului sau din deznădejdea viitorului, sau, mai mult, din pierderea trecutului uman, istoric și cultural, deja aproape pierdute? De ce ne este mai mult frică, de trecut, de prezent sau de viitor? Și, mai ales, ce facem pentru a ne trece frica?
În Europa?
Chiar dacă am intrat pe porțile Europei, rămânem, totuși, pe dinafară, în același întuneric adânc de mină și cu aceleași obiceiuri pe dinăuntru. Frica ne-a paralizat voința și ne-a lăsat pradă obiceiurilor și instinctelor. De obiceiul de a lua ce este al vecinului sărac și nu de la cel bogat, de a-i lăsa pe alții să ia decizii în locul nostru, de a-i crede și respecta pe alții și nu pe noi înșine, de a cere mai mult decât a da, de a respecta bogăția oricui și nu sărăcia și cinstea noastră. Instinctul de a lua acum, cât mai mult și mai repede, căci sursele nu sunt inepuizabile iar accesul nostru la ele nu este perpetuu.
Și apoi, nu spaima pe care o trăim, impusă dinafară, în mod artificial și aplicată apăsat și continuu asupra noastră conform unor legi ale psihologiei umane și antropologiei, calculat pe termen lung, bazându-se pe atavismul nostru, ne învață cum să ne ostoim nevoile și să ne obținem vrerile? Oare nu așa ne-a obișnuit societatea de azi, profund alienată, prin arderea învățăturilor istoriei și culturii omenirii și legăturilor interumane, să ne impunem voința, adică prin înfricoșarea celorlalți? Oare am devenit atât de amorali și insignifianți încât nu mai avem vrerea și puterea de a ne întoarce din drumul decăderii noastre ca nație, societate și umanitate?
În România?
De 1 Mai sărbătoream cândva, nu prea demult, ziua muncii, cu mici, bere și odihnă după discursul demnitarilor și manifestația obligatorie. Alții sărbătoream prin muncă „benevolă”, așa, din elan muncitoresc. Nici asta nu ne-a mai rămas. Acum muncim în mina de dinafară și în cea de dinăuntru, continuu, fără scăpare. Măcinăm rămășițele gândurilor mai de demult și pe cele noi, venite de dinafară, dar nu prea mult timp și nu cu prea multă râvnă, pentru că ne consumă prea mult timp, este obositor, doare sau suntem paralizați și cu ochii minții acoperiți.
Nu ne mai sunt aceia care să ne facă expozeul experiențelor vieții sau învățătura minții, s-au dus fie pe alte meleaguri fie la Domnul fie s-au pierdut ei înșiși pe tărâmul fricii. Sau îi avem și nu îi ascultăm, căci suntem „liberi” să gândim și să trăim cum dorim. Dar oare suntem cu adevărat liberi în libertatea noastră? Libertatea noastră poate exista în afara experiențelor altora și mai ales a înaintașilor noștri, în noi înșine dar în afara scopului și destinului întregului? Modul în care ne înțelegem libertatea este decizia noastră și cu mai puțin noroc, dacă nu decidem altfel, este decizia altora, în termenii de existență, desfășurarea și fructificarea ei. Dar libertatea noastră poate diferi de cea a altora, cum, de ce și pentru ce?
Acolo unde s-a instaurat frica s-a instalat boala, ura, invidia, disprețul față de ceilalți, lipsa empatiei și încă multe alte lipsuri legate de etică și morală, ale căror legi au fost conceptualizate și îmbunătățite de omenire, de-a lungul unei experiențe milenare de viață socială. [...]
Diagnostic cu tratament prin lumină
Frica, boala vremurilor noastre, nu se tratează cu medicamente ci cu rațiune, înțelepciune, empatie, iubire, deci cu lumină. Pe întuneric și păsările dorm, dar când se face ziuă ele se înalță cu bucurie și elan către soare. Așadar, să lăsăm și noi lumina să ne pătrundă și să vedem toate lucrurile, cu calm și fără grabă, în realitatea, complexitatea și frumusețea lor.
Primim lumină în fiecare an, de sărbătorile Paștilor, dar aici este vorba de mult mai mult decât o credință, o legendă sau o lecție de religie care să ne desăvârșească. Poate că trebuie să ne trezim, să primim Lumina și să sărbătorim Învierea așa cum citim în Scriptură, dar trebuie să o facem rațional, conștient și asumat, astfel ca astăzi ca și în viitor, să facem parte din lumină și să lucrăm, nu robi în întuneric ci liberi în lumină.
Irina IOSIP
(fragment, ARTE și SOCIETATE 4 - 5 | 2022)
.jpg)
Postări
